Relaţiile de parteneriat strategic între Rusia şi China au o importanţă foarte mare nu numai pentru mediul de securitate din Extremul Orient, de pe continentul asiatic şi din zona Asia-Pacific, ci şi pentru mediul de securitate din întreaga lume.
Privind lucrurile dintr-o perspectivă globală, relaţiile sino-indiene sunt importante prin simplul fapt că Republica Chineză este o putere majoră nucleară (a patra după SUA, Federaţia Rusă şi Franţa), prima ca populaţie, cu o economie în expansiune accelerată; India este o putere nucleară medie, în ascensiune însă, a doua ca populaţie. Astfel, orice stat care intenţionează să contrabalanseze Beijingul trebuie să se alieze sau să menţină bune relaţii cu India.
Cu timpul, relaţiile bilaterale sino-indiene au evoluat spre cooperare. În acest sens, premierul indian Vajpayee a semnat o declaraţie cu omologul său chinez Wen Jiabao în iunie 2003, prin care New Delhi recunoştea încă o dată suveranitatea Beijingului asupra Tibetului, iar China pe cea a Indiei asupra Sikkimului.
La 11 aprilie 2005, India şi China au semnat un tratat de prietenie şi cooperare, un acord istoric ce stabileşte principiile de bază pentru soluţionarea diferendului privind frontiera comună, diferend ce datează de zeci de ani. Documentul include o “foaie de parcurs” a paşilor ce urmează a fi făcuţi de către cele două state pentru soluţionarea problemei frontierei pe cale paşnică. De asemenea, cele două părţi au convenit intensificarea relaţiilor comerciale bilaterale la 20 miliarde de dolari până în anul 2008, de la nivelul actual, de 13,6 miliarde dolari. India a salutat vizita de patru zile a premierului chinez Wen Jibao, apreciind că “a fost stabilit un parteneriat strategic cu China, în sprijinul păcii şi al prosperităţii”.
Cele două părţi au convenit că “relaţiile bilaterale au dobândit acum un caracter strategic şi global” şi au decis să “stabilească un Parteneriat Strategic şi de Cooperare pentru Pace şi Prosperitate”, după cum se arată în declaraţia comună semnată de cei doi premieri. China a reafirmat oficial ca fiind încheiată disputa de zeci de ani privind pretenţiile Indiei asupra fostului protectorat britanic Sikkim, în timp ce India a reiterat dreptul Beijingului de suveranitate asupra Tibetului.
Relaţiile de parteneriat strategic între Rusia şi China au o importanţă foarte mare nu numai pentru mediul de securitate din Extremul Orient, de pe continentul asiatic şi din zona Asia-Pacific, ci şi pentru mediul de securitate din întreaga lume. Rusia şi China au o frontieră comună de 7.000 de kilometri, iar problemele de frontieră, atât în zona Amurului, cât şi în restul acestui spaţiu imens nu sunt puţine. De-a lungul anilor, Rusia şi China şi-au disputat cele peste 2.400 de insule de pe Amur, iar prin anii 1980, au avut loc chiar ciocniri violente ale forţelor aflate de o parte şi de alta a frontierei.
Parteneriatul China-Rusia s-a cristalizat la începutul anilor ’90, pe fondul temerilor ambelor părţi vizavi de ascensiunea Occidentului, percepută în mod ostil: lărgirea NATO, apoi lărgirea UE, programul de dezvoltare a scutului antirachetă al SUA, criticile Washingtonului la adresa respectării drepturilor omului în ambele state. Resursele energetice ale Rusiei, precum şi industria de armament au devenit ţinte predilecte pentru China.
Aşadar, parteneriatul strategic ruso-chinez vizează:
consolidarea economiilor fiecărei ţări, astfel încât fiecare să devină o puternică entitate în spaţiul asiatic şi în Asia-Pacific;
colaborarea la exploatarea petrolului din zona siberiană şi din cea a Asiei Centrale şi realizarea unor puternice rezerve care să facă faţă oscilaţiilor pieţei şi marilor probleme energetice ale viitorului;
realizarea unui mediu de securitate în regiune, asigurarea stabilităţii atât în zonele de contact, cât şi în spaţiile de interes;
combaterea terorismului şi a crimei transfrontaliere;
gestionarea crizelor şi situaţiilor conflictuale din regiune;
reducerea efectelor de falie prezente în acest spaţiu imens şi controlul foaierului perturbator, independent, prin cooperare bilaterală sau multilaterală, inclusiv cu participare americană.
Relaţiile ruso-chineze se menţin într-o situaţie de parteneri/concurenţi, cu toate că sunt caracterizate printr-un parteneriat strategic. Moscova livrează permanent bunuri de milioane de dolari anual Beijingului, dar nu acceptă vinderea unor componente ale gigantului petrolier IUKOS în ţara vecină. Convorbirile de la sfârşitul anului 2004 s-au soldat cu încheierea unui tratat de frontieră şi cu asigurarea că Lukoil va livra ritmic cantităţi de petrol în această ţară.
Federaţia Rusă şi China sunt partenere în Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai, destinată dezvoltării relaţiilor economice, politice şi combaterii terorismului internaţional. Sunt analişti care apreciază organizarea respectivă ca un instrument de armonizare a intereselor ruse şi chineze în Asia Centrală şi Extremul Orient, în circumstanţele creşterii spectaculoase a economiei chineze. Beijingul este interesat să-şi procure tehnologie de vârf şi armament performant, petrol şi gaze din Federaţia Rusă şi să-şi lărgească piaţa de desfacere pentru produsele sale manufacturate. Federaţia Rusă vizează accesul pe piaţa chineză, precum şi reglementarea definitivă a problemelor de frontieră, a traficului de bunuri şi persoane şi oprirea imigraţiei ilegale.
Legătura tradiţională a Indiei cu Moscova a reprezentat unul din principalele obiective de politică externă ale autorităţilor de la New Delhi. Motivele s-au regăsit în evoluţiile din Asia de Sud: conflictul dintre India şi Pakistan, şi relaţiile de rivalitate cu China. Din punctul de vedere al Moscovei, India a reprezentat un partener util pentru spargerea încercuirii strategice americane, Pakistanul fiind integrat în sistemul occidental de alianţe ce se întindea în ani ’50 de la Marea Baltică la Oceanul Pacific. Iniţial, India a vrut să evite implicarea excesivă în relaţiile cu SUA şi Marea Britanie, de-a lungul Războiului Rece. Cu toate acestea, alianţa Washingtonului cu Islamabadul, apropierea dintre statul islamic şi cel chinez maoist, conflictul din regiunea Nefa au determinat autorităţile indiene să coopereze din ce în ce mai intens cu URSS. Moscova a furnizat armament şi a oferit protecţie politico-militară, la rivalitate cu Washingtonul, în timpul războiului din 1962, care a coincis cu ruptura de Beijing. URSS a încercat de asemenea să medieze conflictul indo-pakistanez din 1966. Indira Ghandi a aprofundat cooperarea cu statul sovietic, culminând cu semnarea tratatului de prietenie din 1971, care conţinea şi clauze privind consultări mutuale în caz de agresiune. După sfârşitul Războiului Rece, India a semnat un nou tratat de prietenie cu statul rus.
Apropierea dintre Moscova şi New Delhi se fundamentează mai ales pe existenţa unui interes comun, contrabalansarea Chinei. Un element al proiectului popularizat în 1998 de fostul prim-ministru Evgheni Primakov s-a referit la coalizarea puterilor continentale asiatice, pentru limitarea acţiunilor SUA. Astfel, Grupul de la Shanghai (China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan) a fost instituţionalizat în 2001.
Principalul furnizor de armament al Indiei rămâne Federaţia Rusă, inclusiv pentru dezvoltarea în continuare a programului balistic şi spaţial. De exemplu, cele două ţări au încheiat un acord în 2001 prin care Moscova va furniza circa 120 de tancuri T90 ultramoderne şi va acorda licenţă de fabricare pentru alte 180. Flota indiană este dotată în mare parte cu nave militare sovietice/ruseşti, iar aviaţia are la dispoziţie câteva bombardiere şi avioane de transport Tupolev.
În martie 2003, Moscova şi New Delhi s-au opus intervenţiei coaliţiei conduse de SUA în Irak. Moscova a replicat prin încercarea de coagulare a unei trilaterale alături de autorităţile indiene şi chineze. În mai 2003, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai a fost reactivată. Moscova a promis de mai multe ori aderarea Indiei la acest grup. Un nou acord militar a fost încheiat, Federaţia Rusă livrând Indiei 4 bombardiere strategice şi 2 submarine nucleare. La începutul anului 2004, s-a semnat contractul de achiziţionare a navei “Amiral Gorşkov”, care include şi 28 de avioane modificate MIG 29. În aprilie-mai 2003, forţele navale ruse şi indiene au efectuat un exerciţiu comun în Marea Arabiei.
Continuare în numărul viitor
