Întâlnirea de la Vladivostok
Întâlnirea la nivel înalt a celor trei miniştri de externe de la Vladivostok de la începutul lunii iunie 2005 este un indicator al faptului că Rusia, India şi China explorează în mod activ perspectiva unui astfel de parteneriat trilateral. Punctele semnificative cuprinse în această declaraţie sunt:
– s-a reiterat ideea că cele trei ţări împărtăşesc viziuni similare privind problematicile globale de la începutul secolului XXI şi suportă democratizarea relaţiilor internaţionale;
– dorinţa de a coopera în mod trilateral provine din necesitatea de a face faţă noilor ameninţări şi provocări.
– s-a discutat posibilitatea unei cooperări economice între cele trei ţări, identificând un potenţial semnificativ pentru o cooperare benefică mutuală în domeniul agriculturii, transporturilor, energiei şi industriei hi-tech. În domeniul economic, cel mai important punct de pe agenda de discuţii a fost cooperarea triunghiulară în domeniul energetic.
Dintre toate cele 7 paragrafe ale Declaraţiei comune de la Vladivostok, doar unul singur statuează cooperarea economică. Toate celelalte 6 paragrafe sunt de natură politico-strategică.
În trecut, cei trei miniştri s-au întâlnit şi au discutat doar cu ocazia unor conferinţe şi adunări internaţionale. Vladivostok este prima conferinţă independentă şi exclusivă, cu prilejul căreia cei trei miniştri au discutat în mod formal pe acest subiect al cooperării trilaterale. Cei trei s-au întâlnit în acest format pentru prima dată pe teritoriul unuia dintre statele componente ale troicii, în cazul de faţă Rusia. În pofida celor mai sus amintite, explicaţiile oferite de oficialii celor trei ţări după întâlnirea care a avut loc au avut ca principală idee că dialogul lor nu este îndreptat împotriva nimănui. În acelaşi timp, se poate oferi un răspuns destul de convingător la întrebările „Cui foloseşte o astfel de cooperare triunghiulară?“ şi „Împotriva a ce sau cui este ea îndreptată?“
Faptul că întâlnirea de la Vladivostok a fost denumită „neoficială“ arată lipsa dorinţei participanţilor de a-i conferi un caracter oficial. În acelaşi timp, declaraţiile făcute lasă să se întrevadă aşteptările celor trei. Astfel, ministrul de Externe al Indiei a accentuat necesitatea dezvoltării şi consolidării relaţiilor comerciale şi ştiinţifice cu Rusia. Nici problema accesului la resursele energetice ruseşti nu a fost uitată, demnitarul indian exprimându-şi încrederea că ţara sa va deveni unul din partenerii importanţi ai Rusiei în acest domeniu. Omologul său rus a subliniat importanţa luptei împotriva terorismului şi punctele de vedere comune ale celor trei asupra principalelor teme internaţionale. În fine, ministrul de Externe chinez a exprimat, în mare, un punct de vedere comun, subliniind importanţa cooperării economice dintre cei trei. Şi toţi trei şi-au exprimat credinţa într-o lume multipolară.
Diplomaţie triunghiulară?
Având în vedere că cel mai important aspect – şi avem în vedere legăturile economice dintre cei trei – se rezolvă în cadrul înâlnirilor bilaterale, poate fi vorba despre o diplomaţie triunghiulară? Considerăm că da pentru că unele dintre problemele discutate de cei trei pot fi rezolvate numai în cadrul unui astfel de format. Din punct de vedere politic, vederile celor trei sunt identice: Moscova, Delhi şi Beijing îşi propun să-şi unească eforturile în direcţia democratizării lumii şi „multipolarizării“ ei. Lupta împotriva terorismului şi împotriva comerţului cu droguri sunt alte două probleme care i-au determinat pe cei trei să-şi unească eforturile.
După cum se ştie, India îşi doreşte să ocupe un loc în cadrul membrilor permanenţi cu drept de vot ai Consiliului de Securitate al ONU (împreună cu Germania, Brazilia şi Japonia). China sprijină candidatura Indiei, însă se pronunţă împotriva acordării dreptului de veto Germaniei şi Braziliei şi nu este de acord cu accederea Japoniei în Consiliul de Securitate.Din acest punct de vedere, potrivit lui S. Lavrov, „poziţiile Moscovei şi Beijingului în problemele internaţionale de interes major şi al reformei ONU sunt apropiate şi, uneori, coincid“.
Unii observatori au văzut în Vladivostok emergenţa unui nou mecanism de dialog în heartland-ul Asiei. Pe de altă parte, mulţi privesc cu un oarecare scepticism emergenţa unui triunghi strategic între Rusia, China şi India. Rusia deţine rolul cel mai important în acest proces. Rusia este principala forţă motrice a acestei iniţiative. Ea reprezintă “apex-ul” acestui truinghi, vârful. De asemenea, Rusia are relaţii strategice bilaterale semnificative cu celelate două părţi. Totuşi există unele chestiuni nerezolvate între aceste trei state. Relaţiile ruso-indiene s-au dezvoltat pe parcursul Războiului Rece şi, după sfârşitul acestuia, relaţia s-a menţinut. În mod similar, relaţia China-India a devenit mai flexibilă în ani ’80, în timpul regimului lui Rajiv Ghandi.
Dar este posibilă o cooperare efectivă?
Principala provocare la adresa emergenţei unei cooperări trilaterale efective este situată la baza acestui triunghi. India şi China trebuie să exploreze o relaţie mai puternică şi să depăşească deficitul de încredere care există încă din 1962. Totuşi, India şi China au înregistrat progrese în ultimii 5 ani în ceea ce priveşte cooperarea economică şi comercială, în ciuda disputei asupra frontierei şi în ciuda “parteneriatului strategic” al Chinei cu Pakistanul. China trebuie să accepte şi să recunoască o realitate strategică: faptul că India este o putere regională în contextul Asiei de Sud şi că este momentul ca India să se erijeze în putere globală. De asemenea, trebuie asumat şi faptul că această realitate nu implică o confruntare în Asia între India şi China.
Constrângeri şi impedimente bilaterale
Cel mai dificil aspect al acestui parteneriat trilateral este natura incertă a relaţiei bilaterale China-India. China a încercat din răsputeri să menţină o balanţă de putere în Asia de Sud prin împiedicarea Indiei de a dobândi prevalenţa în raport cu Pakistan. China a asistat şi a sprijinit în mod sistematic programul nuclear al Pakistanului, cu scopul de a contrabalansa dezvoltarea programului indian. Dezvoltarea economică rapidă a Chinei din ultimul deceniu i-a permis acesteia transformarea într-o putere militară. Programul de asistenţă al Chinei faţă de Burma în domeniul construcţiei şi modernizării portuare pe două insule din Golful Bengal şi Marea Adriatică reprezintă primul pas spre securizarea privilegiilor militare în Oceanul Indian. În plus, China vede o relaţie apropiată a Indiei faţă de SUA ca o tentativă americană de îndiguire a sa.
Factorul SUA
Un alt impediment al emergenţei unui triunghi strategic Rusia-China-India îl reprezintă relaţiile speciale pe care SUA le-a cultivat cu fiecare dintre cele trei state în parte, mai ales după momentul 9/11.
Parteneriatul Rusia-SUA, în măsura în care devine substanţial, este deosebit de important, având efecte globale benefice. „Noua relaţie strategică” SUA-Rusia implică o multitudine de domenii, învârtindu-se în jurul priorităţilor politice ale celor două state: pe de o parte, imperativul american al luptei globale împotriva terorismului internaţional, pe de altă parte, exigenţa Rusiei de relansare şi de integrare a economiei sale în circuitul mondial. Decizia strategică a Rusiei a venit dintr-un calcul geopolitic realist: având în vedere dezvoltarea Chinei în Est (economia acesteia fiind de cinci ori mai mare ca a Rusiei, iar populaţia de nouă ori), ostilitatea crescută a celor aproximativ 300 milioane de musulmani din Sud şi slăbiciunea economică şi demografică a Rusiei, „aceasta chiar nu avea alternativă”.
După evenimentele din 11 septembrie 2001, imperativul luptei împotriva terorismului internaţional a fost acceptat de ambele state, punând bazele unui inedit „parteneriat”. Acest program de cooperare a debutat în mai 2002, prin semnarea a două importante acorduri, la câteva zile distanţă unul de altul. Tratatul asupra reducerii testelor strategice nucleare (24 mai), şi acordul institutiv al Consiliului NATO-Rusia (28 mai) păreau să inaugureze o nouă etapă în relaţiile internaţionale. SUA şi Rusia îşi confirmă parteneriatul în „lupta globală împotriva terorismului internaţional”, recunoscându-şi interesul comun de a coopera pentru „rezolvarea conflictelor regionale şi pentru promovarea stabilităţii în regiunea caucaziană şi în toată Asia Centrală.”
La întâlnirea Bush-Putin de la Camp David, septembrie 2003, s-a constatat că relaţiile ruso-americane se află în faza de maturitate. Această maturitate a relaţiilor ruso-americane constă, în primul rând, în stabilitatea strategică. Aceasta, în viziunea rusească, dar şi în cea americană, se realizează prin:
– colaborarea ruso-americană în combaterea terorismului;
– cooperarea în domeniul militar, inclusiv în ceea ce priveşte NMD (apărarea naţională antirachetă);
– schimburi comerciale;
– cooperarea în domeniul ştiinţific, în cel al tehnologiilor de vârf, în domeniul tehnologiei informaţiei;
– cooperarea în domeniul resurselor;
– cooperarea pe arena internaţională etc.
Vizita în 2005 în Statele Unite a primului ministru indian Manmohan Singh a demonstrat că Washingtonul este hotărât să sprijine India pentru a deveni o putere mondială, astfel încât să contrabalanseze pe plan regional ascensiunea Chinei. Pe 18 iulie 2005, preşedintele Bush şi premierul Singh au proclamat împreună transformarea relaţiilor dintre ţările lor într-un „parteneriat global“. Până acum oficialităţile americane şi indiene vorbeau doar de un „parteneriat strategic“, care includea schimburi economice, ştiinţifice, tehnice şi mai ales militare. Scopul noului „parteneriat global“ ar fi, potrivit preşedintelui Bush, de a „promova stabilitatea, democraţia, prosperitatea şi pacea pe întregul glob“.
La o analiză atentă se poate avansa ipoteza că întărirea economică a Chinei, a Rusiei şi a Indiei în acest imens spaţiu reprezintă, pe de o parte, un proces modern al frontierelor (în sensul consolidării, prin mijloace economice şi politice, a unităţii spaţio-civilizaţionale) şi, pe de altă parte, crearea unor puternici pivoţi pe care să se sprijine o eventuală strategie a unei puternice entităţii asiatice şi, în perspectivă, eurasiatice.
Ceea ce rezultă din această analiză este faptul că perspectiva unui triunghi strategic Rusia-India-China nu mai pare atât de imposibilă cum părea acum 5 sau 10 ani. Există provocări, mai ales în ecuaţia China-India, însă acestea nu sunt insurmontabile.
