Să trăieşti alături de Celălalt nu a fost niciodată uşor. Soluţiile actuale se numesc multiculturalism, drepturi pentru minorităţi şi discriminare pozitivă. Cât de eficiente sunt aceste soluţii pentru societăţile în care ele au fost aplicate? Avem oare vreo şansă în a căuta soluţii alternative, eventual chiar în tradiţia muticulturală a Europei Centrale şi de Est?
Multiculturalismul este cu siguranţă un subiect la modă. El a devenit un subiect important de discuţie, la nivel european, o dată cu imigraţiile masive din ultimele decenii care au transformat unele zone europene în teritorii cu adevărat multietnice. Cu toate acestea, situaţia nu este deloc inedită. Europa Centrală este, istoric, o zonă multietnică. Oricât de dificilă a fost dintotdeauna găsirea unei definiţii pentru Europa Centrală, această definiţie a inclus mereu multiculturalismul, fascinanta diversitate etnică a acestei zone.
Tradiţia multietnică a Europei Centrale
Defunctul Imperiu Austro-Ungar era, la urma-urmei, un stat multietnic. Şi, chiar dacă la nivel macro se vorbea despre imperiu, uneori justificat, ca despre o ,,închisoare a popoarelor”, la nivel micro se găseau exemple incredibile, azi, de multiculturalism asumat şi valorificat, de toleranţă, pe vremea când aceste cuvinte nici nu existau în dicţionare. Exemplul unui simplu sat din Banat este grăitoare. Înainte de primul război mondial în acest sat numit, după caz, Weisskirchen, Bela Crkva sau Biserica Albă trăiau 6000 de germani, 2000 de sârbi, 1800 de români, 1200 de unguri, 300 de cehi şi 42 de ţigani. 250 dintre ei, unguri sau nemţi, erau de religie mozaică. Trasarea graniţelor ,,naţionale” (măcar în acest caz putem folosi ghilimelele) de după primul război mondial s-a confruntat, nu numai în Banat, cu numeroase cazuri de acest gen. Rezolvarea: schimburi de populaţie sau asimiliare forţată. Foarte convenabile pentru state, tragice pentru oameni.
Polonia: de la multi- la monoetnic
Un alt exemplu de distrugere a diversităţii etnice este Polonia. Înainte de cel de-al doilea război mondial, în Polonia minorităţile reprezentau 35% din populaţie: 16% erau ucraineni, 10% evrei, 6% bieloruşi, 2% germani şi 1% lituanieni şi ruşi. Astăzi, Polonia este considerată, practic, un stat monoetnic. Polonezii reprezintă aproape 98% din populaţia actuală a ţării. Această situaţie este un efect al celui de-al doilea război mondial: Holocaustul, retrasarea graniţelor Poloniei şi schimburile de populaţie ce au urmat, precum şi emigrarea evreilor, câţi mai rămăseseră, ,,înlesnită” de statul polonez în anii ’50-’60. Interesant este că astăzi, turismul în creştere al Poloniei se bazează în mare parte pe valorificarea moştenirii evreieşti a ţării: nu numai fostele lagăre de concentrare sunt obiective turistice, ci şi cultura iudaică şi zonele locuite odată de evrei sunt promovate de instituţiile poloneze ca obiective turistice. Oficiile de turism şi centrele culturale poloneze prezintă, alături de hărţi şi informaţii despre Polonia, ghiduri ca Locuri evreieşti în Varşovia.
Multiculturalismul – înaintare în trecut
Exemplele pot continua, dar acestea sunt de ajuns pentru a înţelege o afirmaţie a lui Timothy Garton Ash, ziarist şi analist al realităţilor est şi central-europene. ,,A propune multiculturalismul în Europa Centrală” , susţine el, ,,înseamnă a sugera efectiv înaintarea în trecut.” Nu este vorba nicidecum de sensul peiorativ pe care îl acordăm îndeobşte sintagmei ,,înaintare în trecut”. Nu este vorba de o întoarcere în trecut, ci de o încercare de a salva acele lucruri care ne mai pot fi de folos şi astăzi. Cum a fost posibilă menţinerea diversităţii etnice în această parte a Europei, până către începutul secolului XX, în absenţa unei politici de protecţie a minorităţilor, în absenţa discriminării pozitive şi a tuturor celorlalte elemente pe care demnitarii europeni se străduiesc acum să le creeze?
De altfel, chiar şi în Europa, ideea multiculturalismului este pusă sub semnul întrebării. Avocaţii ei susţin că diversitatea etnică trebuie păstrată cu orice preţ, chiar prin intermediul discriminării pozitive. Adversarii lor spun că o astfel de poziţie porneşte de la premisa, chestionabilă, că entităţile etnice ar avea o existenţă cvasi-biologică care trebuie protejată. Şi că, în virtutea acestei asumpţii, se doreşte reintroducerea unui set de legi speciale, care să se substituie statutului uniform, egal, al cetăţeniei, ceea ce este echivalent cu întoarcerea în perioada pre-iluministă. Ei îi acuză pe multiculturalişti nu că reinventează roata, ci că au uitat de ce roata a fost inventată şi vor să se întoarcă la sanie.
Dimensiunea imorală a toleranţei
Dar chiar şi acolo unde politici ale diferenţei, cum mai sunt cunoscute politicile care promovează multiculturalismul, au fost aplicate, ele au dat naştere unor efecte contrare. În manualele şcolare germane există lecţii întregi despre toleranţă. Ele cuprind poezioare scurte de felul:
Mântuitorul tău este evreu
Maşina ta este japoneză
Pizza ta este italienească
Cafeaua ta este braziliană
Vacanţa ta este turcească
Scrisul tău este latin
… şi vecinul tău
încă un STRĂIN?
Cercetătorii germani care au analizat felul în care multiculturalismul este promovat în şcoli au ajuns la concluzia că, pe lângă mesajele pozitive, de felul celui de mai sus, pe care reuşesc să le promoveze, există şi activităţi care nu fac decât să accentueze diferenţa. Copiii emigranţilor turci, de exemplu, sunt invitaţi să vorbească despre ţara şi cultura lor. Numai că mulţi dintre ei sunt născuţi deja în Germania, nu au fost niciodată în Turcia şi ştiu prea puţine despre cultura turcă. Cu alte cuvinte, aceşti copii, care se simt germani prin naştere şi cultură, sunt obligaţi să redevină turci, în ochii lor şi în ochii colegilor, devenind cu toţii, brusc, conştienţi de diferenţe. Astfel politica toleranţei, care doreşte, teoretic, depăşirea diferenţelor, nu reuşeşte decât să le accentueze, la rigoare chiar să le creeze. Chiar termenul ,,tolerant” include, trebuie să recunoaştem, o doză de condescendenţă faţă de cel pe care îl ,,tolerăm”.
O posibilă soluţie central-europeană?
Europa Centrală şi de Est este şi ea în plin proces de implementare a acestor legislaţii. Preluate aşa cum sunt, este foarte posibil să producă şi aici aceleaşi efecte nedorite pe care vecinii noştri vestici le cunosc deja. Ţări precum Ungaria şi Polonia, din cauza structurii lor cvasi-monoetnice, sunt mai ferite de aceste efecte. De aceea, Ungaria a fost prima ţară est-europeană care a adoptat o legislaţie politically corect pentru minorităţi (minorităţi, practic, inexistente). Rămâne de văzut dacă nu se pot găsi şi alte soluţii la problema diversităţii etnice decât mult-abuzata ,,toleranţă” sau discriminarea pozitivă. Fără a reinventa roata sau a reveni la sanie, am putea căuta chiar în istoria multietnică a Europei ,,noastre”.(S. R. B.)
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 27
