Atunci când vezi felul în care Argentina îşi administrează în ultimul timp politicile privind cursul valutar şi inflaţia, îţi aminteşti de caracterizarea făcută acum câţiva ani de renumitul economist de la MIT Rudi Dornbusch, pentru Banca Naţională a Mexicului. El observa că greşelile făcute de guvernatorii băncii sunt scuzabile. În fond, toţi suntem oameni. Dar ceea ce nu înţelegea era cum pot face oamenii aceleaşi greşeli de fiecare dată.
În cazul Argentinei, mai ales după experienţa dezastruoasă de acum ceva timp privind Planul de Convertibilitate, ar fi fost de aşteptat ca factorii de decizie argentinieni să fi învăţat că fixarea cursului valutar nu este o idee bună între-o lume a marilor mişcări de capital. Însă în ultimele 15 luni se pare că autorităţile argentiniene au decis încă o dată să stabilizeze cursul de schimb pesos/dolar undeva în jur de 3.10. În acest scop, banca centrală intervine agresiv în piaţa valutară, pentru a împiedica orice reevaluare apesosului.
Judecând după vivacitatea exporturilor Argentinei şi după semnificativul excedent al balanţei de plăţi, nu este nicio îndoială că la o rată de schimb de 3.10 pesos la dolar moneda argentiniană este considerabil subevaluată. Şi pentru a înrăutăţi şi mai mult lucrurile, în perioada următoare sunt toate şansele ca această subevaluare să devină tot mai pronunţată, dat fiind că pesosul este ancorat de un dolar în scădere.
| S-ar zice crede că menţinerea de către Argentina a unei rate de schimb subevaluate nu este cel mai raţional mod de administrare a politicii monetare. |
Iar această slăbire suplimentară a pesosului are loc într-un moment în care preţurile internaţionale extrem de mari pentru exporturile argentiniene de cereale şi petrol ar fi sugerat nevoia de a întări pesosul. Şi într-un moment în care rezervele internaţionale ale Argentinei au depăşit deja 40 miliarde de dolari şi continuă să crească cu 2 miliarde pe lună. l
Într-o ţară cu o lungă şi tristă experienţă a puseurilor inflaţioniste periodice, s-ar zice că menţinerea de către Argentina a unei rate de schimb subevaluate nu este cel mai raţional mod de administrare a politicii monetare. Pentru că, aşa cum arată valorile în creştere ale masei monetare, banca centrală a Argentinei pur şi simplu nu are la dispoziţie instrumentele necesare pentru a steriliza eficient intrările mari în valută generate de rata valutară subevaluată. Ca rezultat, masa monetară (în sens larg) a Argentinei continuă să înregistreze o rată anuală de creştere exprimată în două cifre, determinând o presiune inflaţionistă considerabilă. În încă o situaţie în care autorităţile economice argentiniene par să nu fi învăţat nimic din greşelile vechi, reacţia instinctuală la presiunile inflaţioniste în creştere este aceea de a reduce presiunea, în loc să se identifice cauza fundamentală a acesteia. În acest scop, creşterile preţurilor la utilităţi au fost amânate, s-au introdus plafoane de preţuri care deformează piaţa, şi au fost impuse restricţii la exporturi, în special la cele de carne de vită. Şi, dacă asta nu era sufficient, valoarea oficială a inflaţiei sunt în mod evident exagerate. Toate aceste lucruri se realizează pentru a se asigura că inflaţia înregistrată nu depăşeşte 10%, într-o perioadă în care majoritatea analiştilor consideră că inflaţia reală a Argentinei este mai degrabă în jur de 15% şi în creştere. În perspective alegerilor prezidenţiale din octombrie, nu prea sunt şanse de schimbări reale în domeniul politicilor economice. În fond, o monedă naţională ieftină este considerată de administraţia argentiniană ca fiind un mijloc eficace de păstrare în funcţiune a motorului creşterii economice. În acelaşi timp, suprimarea inflaţiei prin metode brutale este văzută ca un mijloc eficace de menţinere a satisfacţiei bazinului electoral al partidului peronist, cel puţin pe termen scurt. După ce trec alegerile din octombrie, putem spera că noul preşedinte va folosi din plin spaţiul politic acordat unui nou govern pentru a reevalua drastic mixul de politici macroeconomice al Argentinei. Pentru că experienţa prea multor ţări demonstrează că păstrarea artificială a unei rate de schimb prea scăzute nu duce decât la creşterea inflaţiei, sfârşind prin a submina competitivitatea internaţională a ţării şi prin a împovăra economia cu o inflaţie ridicată. Iar experienţa proprie a Argentinei ne învaţă că încercarea de inhibare a inflaţiei prin intervenţii brutale afectează prea sever creşterea economică pe termen lung şi echitatea socială.
Argentina nu trebuie decât să privească spre Brazilia, şi va vedea cum o valută care se apreciază poate contribui la reducerea inflaţiei fără a afecta perspectivele de creştere economică pe termen lung. Dar nu este prima dată când Argentina decide să ignore experienţa de succes a vecinilor şi să aleagă un alt drum, cu consecinţe mai mult decât problematice pentru economia sa.
