Recentul turneu european al preşedintelui american George W. Bush, un adevărat maraton diplomatic, nu a surprins prin conţinut şi prin temele abordate, însă a scos la iveală o nouă abordare a Casei Albe în privinţa promovării intereselor americane în actualul context geopolitic.
Teme precum programul nuclear al Iranului, embargoul asupra exporturilor de armament către China, protocolul de la Kyoto sau reformele din Rusia nu sunt noutăţi pe agenda administraţiei americane, iar poziţia preşedintelui Bush asupra acestor teme era destul de clară pentru toată lumea. Dar în privinţa modului de abordare a problemelor, întâlnirile cu liderii europeni au revelat un nou Bush, cu un stil mult mai conciliant, pregătit să insiste asupra convergenţei de opinii şi să treacă dezacordurile într-un plan secund.
“Împăcarea” cu Franţa
O cină destinsă cu preşedintele Jacques Chirac ar fi fost greu de conceput până acum, însă organizatorii americani ai vizitei au reuşit să transforme acest lucru în realitate. Jovial şi chiar candid – presa americană vorbeşte până şi de o schimbare studiată de limbaj al trupului -, George W. Bush a reuşit să atenueze, cel puţin deocamdată, tensiunile devenite cronice între Statele Unite şi Franţa, sugerând o abordare mai relaxată a diferendelor. După ce a afirmat în termeni clari poziţia administraţiei sale asupra cooperării în cadrul NATO, Bush nu s-a ferit să spună că “nici o forţă din lume nu ne va diviza”, referindu-se la relaţiile transatlantice. Deşi opinia publică franceză rămâne sceptică în privinţa retoricii administraţiei americane, Jacques Chirac pare să fi devenit mai împăciuitor şi să caute la rândul său o diminuare a criticilor la adresa unilateralismului american. Faptul că pentru prima dată Statele Unite susţin făţiş eforturile diplomatice europene în legătură cu programul nuclear al Iranului nu este de neglijat. În plus, cu ocazia vizitei sale europene, George W. Bush nu a ezitat să se pronunţe ferm pentru constituirea unui stat palestinian pe un teritoriu compact şi, mai mult decât atât, să pună procesul de pace din Orientul Mijlociu în centrul agendei relaţiilor transatlantice.
Acelaşi ton a fost menţinut pe parcursul vizitei în Germania şi cu ocazia întâlnirilor cu cancelarul Gerhard Schroeder, care remarca la rândul său că cel mai mare pas pe calea înţelegerii a fost făcut prin renunţarea la retorica dezacordului. Cancelarul german chiar a sugerat că dezvoltarea relaţiilor politice cu Statele Unite ar trebui să se facă şi în afara Alianţei Nord-Atlantice, însă ideea nu a fost agreată de preşedintele american care în acest moment are nevoie de o poziţie clară şi coerentă a partenerilor europeni în cadrul NATO în privinţa trimiterii de trupe în Irak şi exercitării de presiuni asupra Iranului.
Europenii au propus ca Iranul să fie acceptat în OMC
Iranul a devenit o problemă stringentă pentru Statele Unite, programul său nuclear părând să continue, în ciuda tuturor presiunilor internaţionale. După ce Coreea de Nord a anunţat că este pe punctul de a definitiva bomba atomică, Washingtonul nu mai vrea să rişte nici un moment ca un al doilea stat din “axa răului” să devină putere nucleară. De aceea, sprijinul european în negocierea unei suspendări a cercetărilor nucleare este vital. Europenii au propus ca Iranul să fie acceptat în Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a fi încurajat să-şi abandoneze ambiţiile nucleare, iar Statele Unite nu pot decât să aibă încredere că acest stimulent va avea efectul scontat. În orice caz, susţin surse din preajma preşedintelui Bush, probabilitatea ca Iranul să renunţe la proiectele sale nucleare pare destul de redusă în ochii Washingtonului, ceea ce înseamnă că o intervenţie armată nu este exclusă. Totuşi, preşedintele Bush s-a grăbit să infirme orice speculaţii pe această temă.
Un alt subiect fierbinte pe parcursul discuţiilor cu liderii europeni a fost embargoul privind comerţul cu armament impus Chinei. Deşi europenii, mai ales Franţa şi Germania-, s-au pronunţat ferm pentru eliminarea embargoului, iar decizia pare iminentă, preşedintele Bush a continuat să-şi afirme opoziţia în această chestiune, invocând mai ales dezacordul Congresului care s-a arătat îngrijorat de posibilitatea transferului de secrete tehnologice în domeniul militar către China. Preşedintele francez nu a lăsat însă loc de echivoc la acest capitol, afirmând că anularea embargoului nu pune nici pe departe în pericol secretele militare europene sau americane. Mai mult decât atât, efectele embargoului nu se limitează doar la domeniul militar. Bunele relaţii comerciale cu China nu se pot dezvolta normal atâta timp cât aceasta va suferi acelaşi tratament ca celelalte alte două state considerate ca punând probleme serioase de democraţie şi securitate – Myanmar şi Zimbabwe. Aşadar, este foarte probabil că până la sfârşitul acestui an vom asista la eliminarea embargoului care datează din 1989, când evenimentele din Piaţa Tienanmen au dus la luarea deciziei de a stopa exporturile de arme către China.
Întâlnirea Bush-Putin, protocolară şi rigidă
Ultimul capitol în programul european al lui George W. Bush a fost vizita la Bratislava şi întâlnirea cu liderul rus, Vladimir Putin. Însă farmecul şi curtoazia preşedintelui american nu au mai avut aici acelaşi succes, întâlnirea fiind catalogată ca protocolară, dar rigidă şi lipsită de spiritul reconciliant de la Bruxelles şi Berlin din zilele precedente. Principalul aspect a fost legat de criticile, voalate, dar repetate, ale preşedintelui Bush la adresa slăbiciunilor sistemului democratic din Rusia. Îngrădirea libertăţii presei, rolul crescut al Kremlinului în alegerea guvernatorilor regionali, întărirea puterilor preşedintelui şi ingerinţa politicului în cazuri ca acela al companiei Yukos au fost câteva din problemele invocate de delegaţia americană. În plus, tendinţele autoritariste ale ţarului Putin se manifestă şi în politica externă. Tentativele de amestec în alegerile din Georgia, Ucraina şi recent Moldova, precum şi cooperarea în domeniul nuclear cu Iranul nu sunt deloc pe placul Washingtonului.
Cu toate că George W. Bush a încercat să sugereze aceste lucruri cu aceeaşi atitudine cordială pe care o adoptase la întâlnirile precedente, ţarul Putin a luat o poziţie fermă în apărarea propriului model de democraţie, nelăsând loc de prea multe zâmbete. Deşi întâlnirea s-a încheiat cu exprimarea unor puncte de vedere comune pe marginea războiului împotriva terorismului şi asupra luptei împotriva proliferării nucleare, observatorii au remarcat substanţa şi mai ales stilul total diferit în care America este obligată să dialogheze cu Kremlinul în comparaţie cu capitalele din Uniunea Europeană. Legat de acest subiect, un observator maliţios remarca faptul că nu este suficient să transmiţi un mesaj al lui Ronald Rumsfeld cu zâmbetul lui Condoleezza Rice.
Cu toate acestea, vizita lui George W. Bush în Europa, chiar dacă nu s-a soldat cu decizii sau acorduri concrete, semnalează o schimbare semnificativă de ton din partea Washingtonului, care ar putea da un nou avânt relaţiilor transatlantice. George W. Bush a realizat că în următorii patru ani pe care-i are de petrecut la Casa Alba nu poate rămâne la acelaşi nivel de tensiune cu Europa, mai ales în condiţiile agravării unor probleme care ameninţă securitatea şi interesele americane. Această schimbare de ton este de bun-augur şi pentru România, mai ales după ce declaraţiile preşedintelui Băsescu privind deja celebra de acum axă Washington-Londra-Bucureşti creaseră anumite îngrijorări la Bruxelles. O îmbunătăţire a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ne va putea permite să dezvoltăm relaţiile cu partenerul nostru de peste ocean, fără a perturba programul aderării la structurile europene.
