Cuvânt înainte
Terorismul este o plagă. Poate fi inclus în maladiile cronice ale omenirii, o catastrofă de mărimea celor naturale, dar făcut de mâna oamenilor, la fel ca şi războiul. Ştiri despre manifestările teroriste sunt zilnic. Atentate cu bombe, autori invizibili şi victime nevinovate.
Maladia e veche şi pare că nu se dezlipeşte de om de-a lungul istoriei sale. Nu erau raidurile nomazilor însoţite de jafuri şi abuzuri săvârşite periodic, cu câteva mii de ani înainte de Hristos, mijloace de intimidare a populaţiilor agricole paşnice? Atât războaiele, cât şi teroarea ca forme de violenţă organizată au adunat doctorii politologi la capul bolnavului să-i explice boala şi să-i caute remediul. Teorii peste teorii şi volume peste volume s-au adunat în biblioteci şi arhive vaste transformând literatura asupra subiectului într-o regiune greu penetrabilă.
De aceea văd în volumul scris de dr. Virginia Mircea un act aproape temerar. A face ordine în ideile şi scrierile asupra subiectului e ca şi a curăţa spaţiile lui Augias. Şi totuşi, un rezultat remarcabil a fost înregistrat. Autoarea, care şi-a atestat capacitatea de a controla surse documentare vaste, în cartea sa despre Islam („Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică”, 2009 – n.a.) reuşeşte şi de data aceasta să pună ordine în datele, teoriile şi soluţiile posibile ale temei terorismului. Repertoriul parcurs este de-a dreptul impresionant. La cele aproape 200 de trimiteri la surse sunt adăugate peste 100 de pagini de anexe documentare.
Ordinea şi clarificarea introduse în acest vast teritoriu este un merit al cărţii, care nu face decât să ne pregătească pentru o analiză riguroasă, introdusă cu tact şi măsură. Dacă nu ar fi decât o mărturie a spiritului ştiinţific, ar fi destul să descurajeze amatorismul şi improvizarea caracteristice la numeroase studii de ştiinţe politice.
Capitolul definiţiilor, bogat în citarea diferitelor soluţii date, este util pentru clarificări conceptuale pregătitoare. Astfel se distinge între internaţional şi transnaţional. Ultima noţiune vizează acţiuni în mai multe ţări, în timp ce statele au un sistem internaţional. Înţelegem de ce terorismul transcende cetăţenia actorilor. Culege adepţi indiferent de mediul naţional din care provin. În privinţa unei definiţii, conduce încet, dar sigur spre tema care câştigă teren. Terorismul este violenţă folosită în scop politic, nu este război, deşi are tangenţe cu el. Lucrează subteran, clandestin, camuflat. În capitolul „Şcoli de gândire” apar mai clar distincţiile. Are drept bază: ideologia, etnonaţionalismul şi extremismul religios. Așadar, componenta religioasă e doar a treia ca însemnătate. Are drept scopuri imediate, politice desigur, intimidarea populaţiilor din ţări declarate ostile, răspândirea generalizată a fricii şi a sentimentului de insecuritate.
Neostentativ, ajungem la erorile care se fac în reacţia şi măsurile de combatere a terorismului. Dacă nu e război, a-i declara război nu are sensul proclamat. Nu va fi învins prin măsuri militare sau de forţă, oricât efort s-ar dedica acestei căi, ca soluţie. A proceda reactiv, prin metoda acţiune-reacţie, nu este o cale eficientă. Cum se explică faptul că în materie de pace ONU a adoptat acţiuni de supraveghere a păcii, de stabilire a păcii, dar nu şi acţiuni de construire a păcii? Dacă nu este în principal o mişcare religioasă, confruntarea cu Islamul, oricât de răspândită, nu ţine. Dacă este transnaţională, măsurile internaţionale nu sunt suficiente.
Capitolul „Violenţa ca acţiune simbolică” este revelator pentru înţelegerea fenomenului. Terorismul are mesaj. Acordă importanţă majoră transmiterii lui. Urmărește popularitatea, publicitatea şi pătrunderea în mass-media. Vrea să rămână mereu, prin actele sale necurmate, în atenţia generală.
Cititorul este îndemnat la reflecţii şi concluzii proprii. Dacă are drept ţintă populaţii civile, întreţine terorismul scopuri de a obţine putere statală proprie? Dacă nu vrea să desfiinţeze marile puteri ale lumii, are cel puţin ambiţii de a se instala în locul lăsat liber de un mic stat slăbit? În această fază ni se semnalează doar conivenţe statale. Terorismul este interesat să obţină sprijin de la statele care îl pot ajuta cu bani şi arme. E o complicitate ascunsă, curentă în şantaj sau faimoasa taxă de protecţie a mafiilor. De unde dispune de arme şi bani, în special arme? Oricâtă forţă umană ar angaja în reţelele sale, ea ar fi ineficientă în absenţa armelor, explozibilului, mijloacelor tehnice de comunicare rapidă, a folosirii marilor avantaje aduse de globalizare prin desfiinţarea limitelor anterioare de spaţiu şi timp.
Studiul anatomic şi fiziologic al terorismului este realizat minuţios şi edificator. La fel evoluţia lui istorică. Este urmat de cercetarea atentă a conflictelor şi a violenţei, în care autorităţi ca Burton pentru conflicte şi Galtung pentru violenţă sunt chemate la bară, ceea ce se întâmplă rar în literatura relaţiilor internaţionale. Capitolul de „Etiologia conflictelor violente” ne pregăteşte pentru pasul esenţial de a înţelege, dincolo de violenţă, cauzele acesteia. Este o schimbare de perspectivă care mută terenul de la manifestările violenţei la planul minţii umane, unde se făuresc viziunile.
Istoria îndelungată, evoluţia continuă, schimbarea conjuncturilor ne fac să recunoaştem că orice abordare pe termen scurt sau eradicarea rapidă cu strategiile şi resursele actuale sunt sortite eşecului. Nevoia de a-l considera proces de termen lung face ca studiile prospective să fie implicate în stăvilirea şi eventuala eradicare a terorismului.
Este ceea ce autoarea întreprinde în capitolul final „Evoluţia terorismului în secolul al XXI-lea”. În locul tonului dominant al cărţii, neutru şi echilibrat, această parte cu totul remarcabilă sună trâmbiţele unui avertisment sumbru, dar lucid.
Terorismul este departe de a-şi fi epuizat mijloacele. Alternează perioadele de acţiune cu cele de observaţie şi de adaptare la situaţii noi. De la „reţea” trece la „reţea destructurată”, cu capacităţi crescute de a se ascunde. Gradul de sofisticare a acţiunilor creşte şi în ceea ce priveşte strategia şi în ceea ce constituie mijloacele. Apoi, teroriştii amatori, cu bucata (part-time), care apelează la mijloace locale, improvizate. Competenţa operaţională a profesioniştilor creşte. Au celulare de unică folosinţă, îşi însuşesc rapid tehnologiile informatice de comunicare, vizează accesul la arme nucleare, biologice, chimice, urmăresc procesul de proliferare pe plan mondial, care nu dă semne de încetineală. Componenta religioasă este în creştere, trăieşte şi se dezvoltă pe stratul gros de deficienţe şi probleme nerezolvate ale lumii dezvoltate pe care o contestă. Este pentru autoare un prilej de a parcurge lista slăbiciunilor civilizaţiei actuale şi costul ridicat al recurgerii la metode ineficiente şi eronate în combaterea fenomenului terorist. „Sărăcia, încrederea scăzută, conflictele etnice şi sociale, inegalitatea politică, susţinută de intoleranţa etnică şi de radicalism şi manipulare de lideri maniaci nu arată un semn de declin în viitor.”
Iată de ce, pe lângă celelalte merite ale sale, cartea dr. Virginia Mircea aduce o contribuţie esenţială la studiile prospective, ce trebuie întreprinse ca simple cerinţe ale supravieţuirii.
Academician Mircea Maliţa
