Evenimentele din Mumbai, India, de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, confirmă ideea că esenţa actului de teroare este de natură politică, şi nu religioasă, chiar dacă doctrina, organizaţia sau justificarea acţiunii sunt bazate pe comandamentele şi credinţele unei religii.
Ceea ce iese în evidenţă şi cu acest prilej este nivelul tehnic superior al acţiunii, strategia urmată şi ţinuta cvasimilitară a atacatorilor. Dimensiunea atacului (ca număr de luptători, de obiective vizate şi de victime) reprezintă o premoniţie îngrijorătoare cu privire la acţiunea grupărilor teroriste: apariţia şi posibila extindere a gherilei urbane.
Ipotezele unor organizaţii islamiste vechi şi noi emise imediat după masacrul care a avut loc nu diminuează interesul real al analizei de a identifica organizatorul, finanţatorul şi patronul nevăzut al acestei acţiuni de natură politică – întrucât nu vizează rezolvarea prin teroare a unui litigiu, ci exprimă intenţia directă de a crea un regim de instabilitate, nesiguranţă şi panică cu daune imense pentru stat în privinţa statutului său internaţional, a comerţului, a turismului şi contacte externe de izolare şi stagnare permanentă.
După ce enumerăm între cauzele conflictelor: diferenţele şi disputele religioase, litigii teritoriale, ciocniri identitare, accesul la resurse naturale şi controlul lor, apare în toată lumina dimensiunea nouă a conflictelor din lumea în curs de globalizare – competiţia şi eliminarea rivalilor economici. Aceeaşi semnificaţie gravă o are resuscitarea pirateriei maritime, în aceeaşi zonă geografică, în recentul caz al capturării unui mare tanc petrolier de catre piraţii somalezi islamişti.
