Motto: “Dacă suntem dispuşi sa plătim pentru a salva băncile de investiţii de ce n-am fi dispuşi să plătim şi pentru a salva planeta?” Johan Rockstrom, director executiv al Institutului de Mediu de la Stockholm.
Lester Russel Brown, fondator al celebrului Worldwatch Institute, a introdus conceptul de eco-economie prin cartea Eco-Economy: Building an Economy for the Earth apărută în 2001. Dezvoltarea economică pe termen lung fără a afecta mediul nu este un simplu deziderat ecologist, ci înglobează o multitudine de componente care, deşi astăzi sună SF pentru conservatori, se vor regăsi peste un deceniu în materiile de studiu ale facultăţilor.
Eco-economia capătă un rol tot mai important în dezvoltarea durabilă, de unde necesitatea tot mai des dezbătută de a asigura echitatea între generaţii, dar şi în cadrul acestora.
Privind problemele prin prisma ecologiei, globalizarea este un dezastru. Şi nu greşim dacă apreciem că începutul dezastrului ecologic este reprezentat de revoluţia industrială pornită de Watt, inventatorul motorului cu abur. Nimeni nu poate acuza sub această formă progresul, altfel am fi trăit şi astăzi în peşteri sau păduri. Similar, indiferenţa faţă de sănătatea planetei nu poate fi catalogată în termeni diplomaţi decât comoditate.
Dezinteresul românesc
În România dezinteresul faţă de ecologie este elocvent dacă ne gândim că Alianţa Partidul Verde Ecologist a obţinut sub 1%, că nivelul emisiilor la maşini este efectiv ignorat sau pur şi simplu dacă privim gunoaiele abandonate în poieniţe într-o sâmbătă obişnuită. Nici la nivel corporatist situaţia nu este roză, majoritatea companiilor înfiinţând departamente de specialitate doar după apariţia obligaţiei legislative în 2005, care prevede amenzi mari.
Cunoscând bine decalajul economiei naţionale faţă de media UE, în special al industriei, domenii precum cercetarea, dezvoltarea sau achiziţionarea ecotehnologiilor trebuie să devină o prioritate naţională. Pe această cale România poate fi printre primile state specializate în noile domenii: fabricarea turbinelor eoliene, a celulelor solare, a hidrogeului şi a tuturor surselor de energie alternativă, iar unele meserii vor deveni tot mai căutate: meteorologi, geologi, hidrologi, ecoeconomişti, etc.
Energia eoliană
Doar 1% din energia electrică produsă pe plan mondial este de generată de puterea vântului. Germania se află pe primul loc în lume cu o capacitate instalată de 22.247 MW (statistica anului 2007), urmată de SUA cu 16.818 MW, Spania 15.145 MW, restul fiind sub 10.000 MW, ceea ce a reprezentat în total consum 6,8%, 0,7%, respectiv 9,7%.
Acest tip de enrgie se află doar în faza de început în România (10 MW în 2007), dar prezintă un potenţial important asupra căruia şi-au îndreptat atenţia nume importante (Enel, Cez, E.ON, Iberdola, Electrabel, Gaz de France, etc.). Unul dintre cele mai importante proiecte eoliene este cel în care GE Energy va livra 139 turbine către CEZ Group pentru proiectul pe care acesta îl dezvoltă la Fântânele (jud. Constanţa), prima turbină urmând să devină productivă în primăvara 2009. Puterea totală instalată va fi de 345 MW, ceea ce reprezintă jumătate din capacitatea unui reactor de la Cernavodă, în timp ce termocentrala Paroşeni are 300 MW.
Conform revistei “Biodiesel Magazin”, care îl citează pe Gheorghe Păuna – directorul Centrului Energii Regenerabile -, potenţialul eolian tehnic amenajabil al României este de 3.000 MW în varianta pesimistă, în cea optimistă fiind de 9.000 MW. Capacitatea totală a tuturor proiectelor demarate şi/sau anunţate este de circa 5.000 MW, echivalent a şapte reactoare nucleare, valoarea totală a acestor investiţii fiind estimată la 6,5 miliarde de euro.
Singura piedică este lipsa capacităţilor în reţele operate de Transelectrica. Iar o problemă tipic românească: infrastrucura. Ţinta propusă la nivel naţional este de a atinge în 2010 ponderea de 33% din energie elctrică să fie produsă din surse regenerabile, 2015 – 35%, 2020 – 38%. Circa 32% din energia electrică a României este produsă de hidrocentrale (37% în 2005, anul marilor inundaţii).
Alte surse “verzi”
Celelalte surse “verzi” de energie nu promit, din păcate, o dezvoltare similară. Există un interes pentru energia solară, dar în prezent proiectele se situează cu precădere în zona consumului populaţiei, deşi se preconizează a ajunge la sfârşitul secolului cea mai importantă sursă la nivel mondial. Un domeniu în care investiţiile în cercetare nu vor fi regretate. Cu condiţia să fie făcute.
În acelaşi timp, trebuie avut în vedere proiectul recent al Uniunii Europene prin care se doreşte eliminarea de pe piaţă a becurilor clasice până în 2012. Dacă Parlamentul European va vota această lege, pe această cale s-ar economisi până la 12 mild. $ la facturi, iar emisiile anuale de CO2 ar scădea cu 13,2 mil. tone.
Marii producători auto, în frunte cu General Motors şi Toyota, au proiecte de maşini electrice, cu hidrogen, etc. sau încearcă reducerea consumului şi a emisiilor. Un expert în mediu de la Boeing a anunţat recent că în 3-5 ani compania va aproba primele aeronave civile alimentate cu biocombustibil.
În acest timp, România nu investeşte în cercetarea de surse alternative, deşi importanţa economică şi cea ecologică sunt de prim interes. Statul român se laudă că AFM a încasat în 4 luni peste 150 mil. euro din taxa de primă înmatriculare, fondurile sunt cheltuite fără prioritizare şi bugetare multianuală (instrument esenţial în acest domeniu), conducerea AFM este schimbată pentru că a deranjat prea tare un mare producător multinaţional de ţigări, iar posturile de ştiri anunţă marea lovitură: au fost prinşi şase braconieri în Deltă.
Poveştile acestea îmi amintesc de colegii lor de la Greenpeace, care nu au suflat o vorbă când o navă a deversat în ocean mii de tone de petrol, o săptămână mai târziu făceau scandal şi se opuneau vehement unui trib de amerindieni cărora tradiţia le cere o dată pe an să vâneze o balenă…
Eco-concluzii
Sunt arhicunoscute dificultăţile din cadrul negocierilor de la Kyoto, mai ales datorită poziţiei SUA, dar nici în Europa lucrurile nu stau prea bine, Angela Merkel afirmând că “Rezoluţiile privind protecţia climatului nu se vor aplica în Germania, în măsura în care acestea afectează locurile de muncă şi investiţiile”.
Deşi contextul economic mondial este defavorabil, planul propus pe 26 noiembrie de Comisia Europenă atinge 200 mld. euro, dar bani cheltuiţi cu cap. Pe scurt, ideea Comisiei este următoarea: rezolvarea problemelor economice prezente şi dezvoltarea pe termen mediu. Astfel, devin prioritare dezvoltările în infrastructură, spre exemplu 5 mld. fiind alocaţi pentru dezvoltarea infrastructurii energetice şi de telecomunicaţii. Ţările membre sunt invitate să se focalizeze pe îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor, reducerea TVA pentru produsele şi serviciile “verzi”, facilităţi fiscale pentru încurajarea investiţiilor bugetare şi private în cercetare-dezvoltare, penetrarea internetului de mare viteză să atingă 100% în 2010, dar şi încurajarea unei iniţiative europene privind autoturismul ecologic (‘European green cars initiative’) pentru care efortul financiar va fi de cel puţin 5 mld. euro. Remarc din nou accentul pus pe IMM, Uniunea Europeană repetând deseori în cadrul raportului încurajarea acestora.
În condiţiile în care doar necesarul de investiţii în reţeaua de apă potabilă este de 4 mld. euro până în 2013, pericolul financiar prezent devine o oportunitate importantă ce se poate fructifica dacă reuşim să elaborăm proiecte fezabile măcar acum!
Pe 5 ianuarie 2009 începe înscrierea în programul “Casa verde” prin care statul finanţează 90% din valoarea de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală sau energie eoliană, dar doar 20.000 dosare vor fi aprobate. În condiţiile în care circa 1500 firme şi-au declarat interesul de a instala astfel de sisteme, urmărirea obiectivelor formulate de Comsia Europeană se poate face la modul cel mai benefic posibil pentru România.
Acestea sunt doar câteva exemple, la care putem adăuga o largă paletă de domenii spre care România trebuie să se îndrepte, pentru multe dintre ele accesul fiind facil, fără a necesita investiţii uriaşe. Investiţiile în energia eoliană încep să capete forma succesului şi datorită faptului că pentru bănci acestea reprezintă o garanţie cu grad mare de siguranţă, element important în această perioadă.
România are în faţă o mare provocare: trecerea de la industria poluantă a anilor ’70 la o economie verde a deceniului viitor. Fructificarea acestei oportunităţi este o mostră de management eficient, de calitate, condiţie sine qua non pentru guvernul ce se va forma în aceste zile. Un guvern căruia nu-i ştim încă culoarea, dar sper să fie şi verde.
