După 17 ani de la revoluţie, putem să vorbim pentru prima dată despre puterea politică a Parlamentului. Datorăm acest lucru preşedintelui Traian Băsescu, care prin acţiunile sale a reuşit să credibilizeze Legislativul şi să întărească o instituţie care ani de zile “a adăpostit” oameni necunoscuţi şi a votat pe bandă rulantă legi în funcţie de interesele puterii politice de moment. Acum, graţie preşedintelui Băsescu, vedem un Parlament extrem de puternic, care este hotărât să îl suspende pe şeful statului şi să nu mai fie o masă de manevră.
Preşedintele culege ce a semănat
Faptul că preşedintele Traian Băsescu este în război cu toată lumea nu mai miră pe nimeni. De data aceasta a intrat într-un conflict din care e greu de crezut că va ieşi învingător. Imediat după ce a ajuns la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu şi-a stabilit drept ţintă a atacurilor politice Guvernul. A vorbit despre grupuri de interese nelegitime care îşi desfăşoară activitatea în jurul ministerelor. A urmat apoi atacul la primul ministru, Călin Popescu Tăriceanu, şi, prin ricoşeu, la Partidul Naţional Liberal. Este evident că şeful statului a fost extrem de nemulţumit de faptul că primul ministru nu a acceptat să demisioneze şi astfel să se ajungă la alegeri anticipate. Nici liberalii nu au jucat aşa cum le-a cântat preşedintele Băsescu şi, astfel, au refuzat să fuzioneze cu Partidul Democrat. Decizia primului ministru de a nu demisiona şi refuzul PNL de a fuziona cu PD sunt două dintre eşecurile răsunătoare ale politicii duse de Traian Băsescu.
În aceste condiţii, şeful statului a căutat alţi duşmani politici, precum şi alte proiecte politice. Un astfel de proiect politic a fost documentul întocmit de Comisia Tismăneanu în legătură cu condamnarea comunismului. Preşedintele Traian Băsescu a avut parte, cu ocazia citirii în Parlament a declaraţiei de condamnare a comunismului, de multă ostilitate. Huiduieli, injurii, insulte, ameninţări, toate acestea au însoţit discursul şefului statului în Parlament. După foarte multă vreme nu am mai văzut un Parlament atât de ostil faţă de un preşedinte al României. Totuşi, raportul legat de condamnarea comunismului a fost nimic pe lângă ce a urmat în relaţia dintre preşedinte şi Parlament.
Alegerile anticipate şi suspendarea preşedintelui
Practic, războiul între actualul şef al statului şi Legislativ a debutat în momentul în care Traian Băsescu a rostit două cuvinte magice: “alegeri anticipate”. Partidele parlamentare, indiferent de culoarea politică, au simţit imediat pericolul şi l-au identificat pe preşedinte ca fiind principalul adversar politic. Nimeni din actualul Legislativ nu a fost, nu este şi nu va fi interesat de alegeri anticipate din simplul motiv că nu doresc să piardă actualele scaune de parlamentari. Conflictul dintre preşedinte şi Parlament a continuat. Traian Băsescu s-a evidenţiat în actualul mandat prin trimiterea înapoi la Parlament a mai multor proiecte de lege, considerate de preşedinte incomplete, neconstituţionale sau discriminatorii. Astfel, la Parlament s-au întors de la Palatul Cotroceni o serie de proiecte legislative ca Legea privind statutul aleşilor locali, Statutul parlamentarilor, Legea referendumului. De cele mai multe ori, parlamentarii au ignorat obiecţiile prezidenţiale. Spre exemplu, Legislativul i-a refuzat şefului statului competenţa de a declanşa referendum pe orice temă considerată de acesta de interes naţional şi a păstrat intacte privilegiile parlamentare, aşa cum erau ele prevăzute în statut. Este un prim exemplu prin care Parlamentul a dorit să-i arate preşedintelui cine este mai tare din punct de vedere instituţional.
Un moment important al războiului dintre preşedinte şi Parlament s-a consumat la jumătatea anului trecut, atunci când o majoritate parlamentară creată ad-hoc l-a adus la ordine pe Traian Băsescu în privinţa demisiilor lui Gheorghe Fulga şi Radu Timofte. Birourile Permanente ale celor două Camere i-au adus la cunoştinţă preşedintelui că şi-ar fi depăşit atribuţiile impunând şi acceptând demisiile directorilor SRI şi SIE, că Legislativul este cel care numeşte şi, prin urmare, numai această instituţie are dreptul de a-i da afară pe cei doi. A fost încă un exemplu prin care Parlamentul a dorit să se opună cu toată forţa preşedintelui Traian Băsescu.
Apogeul conflictului dintre şeful statului şi Parlament a fost atins la începutul acestui an. În plin atac la adresa clasei politice, preşedintele Traian Băsescu a vorbit la bilanţul DNA despre “oameni politici care fac legi pentru infractori”. Imediat Parlamentul a reacţionat şi i-a cerut preşedintelui să prezinte public scuze pentru declaraţiile ofensatoare la adresa instituţiei. Lucrurile nu s-au oprit aici. Acelaşi Legislativ a refuzat să-şi refacă programul în funcţie de agenda şefului statului, care a dorit să se adreseze celor două Camere pe probleme de politică internă. În plus, actualul preşedinte şi-a susţinut discursul în faţa unei asistenţe reduse, PSD, PRM şi PC refuzând să participe la lucrări.
Pericolul pentru Traian Băsescu vine din Parlament
Nimeni nu a anticipat că marile probleme politice ale preşedintelui Traian Băsescu ar putea veni de la instituţia cu una dintre cele mai mici cote de credibilitate în ochii cetăţenilor. Este cunoscut faptul că Parlamentul este instituţia cu una dintre cele mai reduse cote de încredere în sondajele de opinie. Sunt multe explicaţii ale situaţiei în care se află Legislativul, o instituţie percepută de cetăţeni ca un loc unde îşi desfăşoară activitatea aleşii noştri, plătiţi din bani publici, mulţi dintre parlamentari fiind necunoscuţi nici după patru ani de mandat.
Preşedintele Traian Băsescu a reuşit performanţa de a credibiliza şi de a întări rolul acestei instituţii, în special datorită modului conflictual de a face politică. Faptul că acum şeful statului se află în situaţia de a fi suspendat de Parlament, iar ulterior ar putea fi chiar demis nu trebuie să mire pe nimeni. Este rezultatul a doi ani de mandat în care preşedintele Traian Băsescu a dus o politică imperativă în raport cu instituţiile statului. Acţiuni pe cont propriu, cum ar fi intenţia de a organiza alegeri anticipate, elaborarea la Cotroceni a legilor siguranţei naţionale şi, nu în ultimul rând, atacuri directe la adresa celor care fac legile în România au făcut ca preşedintele Traian Băsescu să se afle în pericolul de a fi suspendat de Parlament. Chiar dacă nu va fi demis la referendum, suspendarea în Parlament ar fi o lovitură grea pentru preşedintele Băsescu. Ar putea fi considerat un vot de blam la adresa instituţiei prezidenţiale conduse de Traian Băsescu, care iată, în aproape doi ani de mandat, nu a avut consultări cu partidele parlamentare decât de două ori, în octombrie 2005 şi februarie 2006. Cam puţin pentru un preşedinte care, înainte de a fi preşedinte-jucător, trebuie să fie preşedinte-mediator.
S-au strâns extrem de multe antipatii în lumea politică faţă de şeful statului, care este perceput, mai mult ca oricând, ca o ameninţare. Întregul proces legat de suspendarea preşedintelui nu este decât o modalitate de a-i arăta lui Traian Băsescu faptul că este preşedinte într-un regim politic cu precădere parlamentar. (D.B.)
