Sectorul piscicol va primi, în perioada 2007-2013, peste 200 milioane euro din partea Uniunii Europene, fonduri care pot fi absorbite în totalitate, întrucât avem infrastructura necesară. Oficialii susţin că la început va fi mai greu de absorbit banii şi vor exista anumite probleme de adaptare, aşa cum s-a întâmplat în toate statele care au aderat.
Fondurile vor putea fi folosite pentru susţinerea financiară a priorităţilor care vor fi stabilite de Guvern şi ar putea viza sprijinirea acvaculturii, pregătirea profesională a pescarilor, activităţi de marketing şi promovare a sectorului sau modernizarea vaselor de pescuit. Acum, după aderarea la UE, deciziile importante privind administrarea domeniului sunt luate de Comisia Europeană, în baza unei politici comune, aceasta fiind cea mai semnificativă schimbare în sectorul piscicol produsă după 1 ianuarie 2007. Oficialii europeni susţin că managementul pescuitului şi al acvaculturii, care este o problemă internă, va deveni comunitară. Comisia impune, ca în toate statele membre, anumite măsuri tehnice, cum ar fi stabilirea unui nivel maxim al cantităţii de peşte care poate fi exploatată într-o anumită zonă, dar şi alte măsuri. Anul trecut ţara noastră producea anual circa 20.000 tone de peşte, în condiţiile în care consumul total se ridică la 70.000 tone. România este unul dintre primele opt state europene în funcţie de consumul anual de peşte şi ar putea exporta anumite specii, care nu au căutare pe piaţa locală, dar sunt dorite de alte state. Problema este că Uniunea Europeană ar putea interzice livrarea de peşte din România către statele membre ale Uniunii, dacă acesta nu îndeplineşte anumite condiţii. Astfel, dacă peştele conţine un nivel ridicat de anumite chimicale, peste nivelul acceptat de UE, se vor lua măsuri de stopare a circulaţiei acestuia pentru protejarea consumatorului european. Europenii susţin că UE încurajează participarea României la realizarea unei politici comune în domeniul maritim, întrucât odată cu aderarea noastră şi a Bulgariei, UE are ieşire la Marea Neagră. Sunt destui cunoscători ai fenomenului cu care am stat de vorbă şi care prevăd însă falimentul pisciculturii. Pe ce se bazează afirmaţiile lor, veţi citi în cele ce urmează.
Bilanţ înfiorător
* capturile înregistrate în cursul unui an post-revoluţionar sunt de şase ori mai mici decât cele înregistrate într-un an de dinainte de 1989 * astfel, în ceea ce priveşte pescuitul în ape interioare, producţia a scăzut de la 20.000 de tone anual înainte de 1989, la 3000 de tone în 2004, de pildă, iar producţia la pescuitul în Marea Neagră a scăzut de la 16.000 de tone, anual, înainte de 1989, la 600 de tone, în 2004, producţia la pescuitul oceanic a scăzut de la 142.000 de tone anual, înainte de 1989, la zero tone în 2004, producţia din acvacultură scăzând, de asemenea, de la 48.000 de tone, anual, înainte de 1989, la 8000 de tone în 2004 * în acelaşi timp, China ocupă locul I într-un eventual top al celor mai mari producători de peşte la nivel mondial, captura sa fiind în 2004 de 30.615.000 tone * despre România nu se poate vorbi la nivel mondial având în vedere că în 2004 captura totală înregistrată a fost de 20.000 tone * confiscările din braconaj sunt extraordinar de mari, iar jumătate din braconajul din Delta Dunării este cauzat de utilizarea plaselor monofilament, iar cei care le folosesc sunt sancţionaţi doar contravenţional, nu penal * trebuie să existe organizaţii mari ale producătorilor pentru a putea asigura fondul de co-finanţare necesar atragerii resurselor nerambursabile, altfel pescarii nu vor avea niciodată banii necesari pentru a-şi creşte veniturile şi implicit pentru a contribui la dezvoltarea economico-sociale a comunităţilor în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea
Pescuitul va fi centralizat
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat reinstaurarea centralizării în domeniul pisciculturii, cerinţă expresă a UE. Totodată creditele contractate de fermieri vor beneficia de subvenţii ale dobânzilor şi costurilor de creditare începând cu anul 2008, potrivit unui proiect de lucru al Guvernului. În România, mai mult ca sigur, va exista o singură instituţie a statului care se va ocupa de domeniul pisciculturii. Decebal Traian Remeş s-a arătat nemulţumit din cauză că între cele două instituţii din domeniu din România, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură-ANPA şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, este un război permanent. Există şi posibilitatea interzicerii pescuitului industrial în deltă. La lansarea Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, ministrului Remeş i s-a atras atenţia că nu se pot face investiţii serioase în piscicultură câtă vreme doar peştele din apă e privat. Celelalte ’’ingrediente’’- apa, terenul şi digurile-sunt/erau în administrarea a trei instituţii sau companii ale statului. Practic, orice piscicultor era obligat să plătească taxe de concesiune şi redevenţe către trei instituţii distincte, costurile excesive fiind dublate şi de o birocraţie înfiorătoare. Remeş nu s-a sfiit să vorbească zilele trecute chiar despre trafic de influenţă şi mită, fără a preciza însă la care din instituţiile implicate se referă. Unele surse vorbesc, mai mult, şi despre faptul că la Compania în curs de desfiinţare, care din 2001 are calitate de gestionar al resursei acvatice vii, au fost descoperite şi numeroase nereguli în administrarea pescuitului în zona Dunării şi Mării Negre. Guvernul are pe masa de lucru la această oră o ordonanţă de urgenţă care va abroga legea pescuitului şi a acvaculturii nr.192/2001, lucru care va duce la o nouă perioadă de tranziţie până la clarificarea problemelor, a atribuţiilor şi aşa mai departe. Modalitatea încheierii şi derulării contractelor de concesiune nu a condus, aşa cum era de aşteptat, la constituirea unor fonduri pentru dezvoltarea şi modernizarea unităţilor de producţie piscicolă şi, atenţie, că întârzierea nejustificată în privatizarea amenajărilor piscicole constituie principalul factor pentru declinul activităţilor economice din pescăriile româneşti. De unde atâtea amenajări piscicole neprivatizate nu ştim, dar clar este că lobby-ul făcut de ştim noi cine în favoarea preşedintelui ANPA, Gheorghe Ştefan, nu le-a dat nici o şansă celor de la CNAFP, chiar dacă şi-ar fi dorit şi ei să salveze Delta şi Dunărea. Proiectul de ordonanţă prevede că personalul angajat al Companiei va fi disponibilizat, beneficiind de prevederile Legii 76 din 2002 şi că toate acţiunile pe care le deţine Compania şi terenurile vor fi preluate cu titlu gratuit de Agenţia Domeniilor Statului. ADS se va subroga CNAFP în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate. Câştigătoare la puncte, Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură va asigura gestionarea pescăriilor de către agenţii economici privaţi pe baza unor planuri de management, dar va avea şi beneficii, mai ales că se propune în aceeaşi ordonanţă şi majorarea salariului de bază al personalului Agenţiei cu 75 %. Controversatul articol 80 prevede că Legea 192 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, se abrogă. În proiectul nou prevederile sunt cam aceleaşi, dar amenzile sunt ceva mai mari, pescuitul în prohibiţie fiind sancţionat cu amendă penală de la 40.000 la 100.000 lei, în Legea 192 amenda fiind de la 30.000 la 80.000. În schimb există voci care susţin că abrogarea Legii 192 va produce mai multe încurcături decât avantaje şi deja s-au făcut diligenţe la Bucureşti pentru stoparea acestui proiect de Ordonanţă de Urgenţă.
Haosul din pescuit continuă
După ce banii europeni mult-promişi de autorităţi nu au venit, guvernanţii fac praf şi legislaţia în domeniu, schimbând-o cât pot de des, mai exact din doi în doi ani. În Delta Dunării nimeni nu mai înţelege nimic. Prin noua lege, de pildă, ANPA va administra porturi şi burse pescăreşti. În momentul de faţă, acestea din urmă lipsesc cu desăvârşire. Bursa de peşte de la Tulcea este în proiect de mai bine de doi ani, dar nimic nu s-a mişcat pentru realizarea ei. Asta în timp ce peştele din Delta Dunării este cea mai uşoară metodă de a câştiga bani de intermediari, pescarii bălţii fiind obligaţia să lupte doar pentru supravieţuire. Pe buzele lor este doar întrebarea ’’ Unde-i peştele de altădată?’’ Dacă se va interzice pescuitul industrial, Delta Dunării va rămâne pustie, asta spre bucuria unora care din birourile din Bucureşti îşi doresc un loc de relaxare numai pentru cei cu bani. Degeaba Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Delta Dunării, după cum ne-a declarat directorul Romulus Ştiucă, a gândit toate aspectele, nu numai cel al pescuitului propriu zis, ci şi cel socio-economic din zonă. În această situaţie, dacă se opreşte o activitate, trebuie răspuns ce alternativă se oferă celui care nu va mai avea această activitate. Omul va primi o subvenţie de la stat, dar se închid locurile de muncă legate de pescuit, fabricile de conserve, cherhanalele. Populaţia deltei va trebui să găsească alte ocupaţii, este posibilă chiar şi o migraţie spre oraşe sau alte zone care oferă posibilităţi de muncă, vor căuta alte oportunităţi. Consecinţele ar fi migraţia forţei de muncă, dispariţia în timp a unei activităţi tradiţionale în Delta Dunării şi depopularea localităţilor din zonă, localităţi pentru care se fac tot felul de proiecte de dezvoltare, alimentări cu apă. Singurul beneficiu ar fi creşterea producţiei de peşte, dar la ce bun dacă autorităţile interzic pescuitul şi nimeni nu ştie, de pildă, cine va pescui peştele pentru pensiunile turistice. Analiştii ar opta însă pentru limitarea licenţelor, care să fie doar pentru cei din deltă, nu pentru cei veniţi din alte părţi şi cantităţile prinse să fie cele decise prin studii de evaluare complexe. În general, mai mult, când spui interzis, imediat eşti tentat să faci ceea ce este interzis şi va fi mai dificil pentru ca locuitorii deltei să motiveze că este pescuit de subzistenţă, pentru că acesta nu va putea fi oprit, la fel şi pescuitul sportiv. Pentru pescuit de subzistenţă la ora asta sunt 4100 de permise emise de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi motivaţia pescarilor care pescuiesc ilegal în cazul incidenţei cu organele de control va fi pescuitul de subzistenţă, plus că nici la pescuitul sportiv nu există o evidenţă a capturilor rezultate. În plus, speciile oportuniste-caras, babuşcă, plătică-vor prolifera în detrimentul speciilor de importanţă economică, care vor fi capturate cu predilecţie. Doar la români se poate interzice pescuitul fără studii de specialitate. De altfel, circulă un zvon deja cum că această interzicere ar fi de fapt o concesionare mascată, urmând ca doi oameni de afaceri să monopolizeze dreptul de a pescui, printr-o clauză din ordinul ce va intra în vigoare probabil la 1 ianuarie 2008. Iată şi scopul anchetei noastre care se vrea un semnal de alarmă pentru a se face totul ca peştele, minunata resursă pe care Dumnezeu ne-a dat-o în acest colţ de rai, să nu se risipească, să putem concura de la egal la egal cu cei din UE.
