În ultimele săptămâni, Rusia s-a distanţat de poziţiile privind Orientul Mijlociu, pe care cândva la împărtăşea cu SUA şi Uniunea Europeană. În februarie, Rusia a negociat cu Iranul înfiinţarea unei unităţi comune de îmbogăţire a uraniului, pentru a furniza combustibil de reactor nuclear Republicii Islamice. De asemenea, Rusia vinde rachete antiaeriene Siriei. Iar pe 3 martie, o delegaţie de înalţi oficiali ai organizaţiei teroriste Hamas a vizitat Moscova la invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin.
Moscova practică un joc riscant în Orientul Mijlociu. Acest joc pune în pericol preşedinţia rusă a G-8, poziţia sa în cadrul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu şi statutul internaţional. Rusia continuă să facă joc dublu cu Occidentul.
Rusia poate avea câteva scopuri pentru care să fi adoptat o nouă politică privind Orientul Mijlociu. Între acestea, păstrarea unui preţ ridicat al petrolului ar aduce categoric avantaje Rusiei pe termen scurt. Este posibil ca Rusia să fi sesizat o ocazie de a-şi întări statutul în domeniul pe care îl controlează, în detrimentul puterii presupuşilor săi aliaţi occidentali. Motivul ca Rusia să încerce să calmeze extremiştii islamişti pentru a-şi asigura propria securitate este o politică care are toate şansele să eşueze.
Înapoi la trecutul sovietic?
Aşa cum făcea în perioada sovietică, în prezent Rusia caută să-şi maximizeze opţiunile de politică în Orientul Mijlociu şi în acelaşi timp să restrângă spaţiul de manevră al SUA. În anii 1980 de pildă, Uniunea Sovietică, sub conducerea lui Mihail Gorbaciov, a devenit principalul furnizor de armament al Iranului condus de ayatollahul Khomeini, vânzând în acelaşi timp armament Irakului lui Saddam Hussein, cu care Iranul era în război de aproape un deceniu.
URSS, şi mai târziu Rusia, s-a alăturat pretenţiilor Iranului ca SUA să-şi retragă forţele armate din Golful Persic, unde acestea asigurau securitatea principalelor coridoare de livrare şi transport de petrol din lume. Un Iran dotat cu armament nuclear, aliat fidel cu şi înarmat de Rusia şi China, ar putea reprezenta o provocare pentru SUA, interesele sale şi aliaţii săi din regiune.
Astăzi Rusia este principalul furnizor în eforturile nucleare civile ale Iranului şi nu ţine seama de programul nuclear militar al acestei ţări. În decembrie 2005, Rusia anunţa că va vinde Iranului rachete sol-aer cu rază scurtă de acţiune TOR-M1 (SA-15) în valoare de 700 milioane USD, iar în prezent se pare că negociază vânzarea de rachete antiaeriene cu rază lungă de acţiune de tip SA-10 (cunoscute sub denumirea lor rusească S-300). Întărite de sisteme radar şi computere, aceste sisteme de rachete ar putea realiza o reţea naţională de apărare antiaeriană care ar împiedica orice încercări viitoare de atacuri aeriene menite să pună capăt programului de înarmare nucleară al Iranului.
Rusia a vândut de asemenea Iranului un reactor nuclear Bushehr în valoare de 1,2 miliarde USD, care va fi finalizat în toamna acestui an, şi intenţionează să mai livreze încă două, posibil chiar încă cinci, în valoare totală de 8 până la 10 miliarde USD. Aceste reactoare ar putea fi utilizate pentru producerea materialului pentru un program clandestin de înarmare nucleară. În plus, Rusia a şcolarizat sute de specialişti iranieni – fizicieni şi ingineri în domeniul nuclear, a furnizat Teheranului tehnologie pentru rachetele balistice şi a lansat un satelit iranian de spionaj.
În ciuda tuturor acestor activităţi, este imposibil ca Rusia să privească cu ochi buni un Iran dotat cu rachete nucleare, pentru că foarte posibil acesta ar încerca să-şi mărească influenţa chiar în curtea Rusiei – în Caucaz, Asia Centrală şi în bazinul caspic bogat în petrol. Ca dovadă, în alte părţi din Orientul Mijlociu Rusia încearcă să-i concilieze pe extremiştii islamişti. Miza este deci alta.
Distanţarea de Occident
Rusia s-a distanţat de poziţia comună a Cvartetului – format din SUA, ONU, UE şi Rusia – conform căreia nici un fel de negociere cu Hamas sau ajutor financiar pentru o Autoritate Palestiniană condusă de Hamas nu este admis până când aceasta din urmă nu renunţă la terorism, nu confiscă armele organizaţiilor teroriste, nu începe să respecte acordurile trecute, inclusiv Foaia de Parcurs, şi nu recunoaşte statul Israel.
În timpul vizitei sale în Spania în februarie 2006, preşedintele Putin a anunţat că va invita lideri ai Hamas la Moscova. A declarat că Rusia nu a considerat niciodată Hamas drept o organizaţie teroristă şi că victoria Hamas în alegeri reprezintă un mare eşec al politicii externe a preşedintelui Bush. Protejarea Hamas fără asigurarea unei renunţări complete la terorism şi fără recunoaşterea statului Israel reprezintă pur şi simplu un mijloc de conciliere a unei organizaţii teroriste responsabile pentru moartea a sute de civili nevinovaţi. Hamas controlează adevărate “fabrici de spălare de creier” în care mii de copii, începând chiar de la vârsta de patru ani, sunt condiţionaţi să devină atentatori sinucigaşi. Cu toate acestea, şeful Statului-Major General al Rusiei a sugerat deja că Moscova va vinde armament Autorităţii Palestiniene conduse de Hamas.
Aceste jocuri ale Rusiei cu islamiştii radicali amintesc de cele jucate de Iosif Stalin cu Hitler, până când naziştii au invadat URSS în 1941. Rusia a suferit deja atrocităţi cauzate de militanţii islamişti, cum ar fi şcoala din Beslan şi Teatrul Dubrovka, unde au murit sute de ostatici, inclusiv copii. Legitimarea Hamas se va întoarce împotriva autorilor săi. Concilierea va facilita agresiuni islamice viitoare împotriva Rusiei, mai ales dat fiind că ea se confruntă deja cu insurgenţe islamiste în creştere în Cecenia şi în alte regiuni din Caucazul de Nord şi că are o populaţie musulmană în creştere.
Preşedintele Putin s-a delimitat de Occident şi atunci când a sugerat mass-media să practice autocenzura, în lumina scandalului provocat de publicarea caricaturilor prezentându-l pe Profetul Mohamed. Autorităţile ruse au închis deja două cotidiene pentru vina de a fi publicat caricaturi asemănătoare.
Rusia, deşi este membru observator al Organizaţiei Conferinţelor Islamice, merge pe un curs care diminuează solidaritatea şi coordonarea G-8 şi care ar putea conduce la destabilizarea Orientului Mijlociu.
Acţiunile Rusiei în Orientul Mijlociu:
* vânzarea de armament şi reactoare nucleare Iranului şi posibil şi AP conduse de Hamas;
* oferirea mijloacelor necesare pentru ca Iran să-şi impună hegemonia regională şi să interzică accesul SUA în Golf;
* poziţionarea sa ca parte cu drepturi egale ca SUA şi în acelaşi timp concilierea forţelor islamiste radicale;
* provocarea unei instabilităţi regionale menite să mărească preţul petrolului, din care Rusia iese câştigătoare în calitate de mare exportator de petrol.
