Diferenţele de dezvoltare în domeniul agriculturii dintre diferitele regiuni au cauze vechi de aproape un secol. Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nicolae Lazin, spune că politicile agricole ale guvernelor nu pot fi aplicate unitar la nivel naţional. Şi asta pentru că diferitele tipuri de publicitate imobiliară produc diferite tipuri de afaceri în agricultură.
Din cauza cărţilor funciare, politici agricole diferite
Dacă în Transilvania şi Banat-, investiţiile străine sunt considerabil mai mari decât în estul şi în sudul ţării, preţul terenurilor agricole a crescut la rândul său. Regimul cărţilor funciare oferă mai multă siguranţă juridică decât cel al registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni. Mulţi dintre investitorii străini din domeniul agriculturii provin din spaţiul germanic, adică din Austria şi Germania, şi au încredere în cărţile funciare, în timp ce sistemul registrelor imobiliare din Vechiul Regat le stârneşte suspiciunea. Oamenii de afaceri din străinătate au cumpărat, prin intermediari sau cu ajutorul unor companii înregistrate în România, suprafeţe imense de teren la preţuri extrem de scăzute. Pentru că în timpul regimului comunist terenurile nu puteau fi vândute şi cumpărate, există suprafeţe care au trecut prin posesia mai multor proprietari care însă au încheiat simple contracte de mână. Investitorii au propus ţăranilor să le vândă aceste terenuri la preţuri mici, iar ei să se ocupe de formalităţile costisitoare şi greoaie legate de intabularea terenurilor. Practic, înscrierea drepturilor de proprietate în cărţile funciare nu costă decât câteva zeci de mii de lei. Însă onorariile notarilor care trebuie să legalizeze contractele vechi de zeci de ani ori să clarifice situaţiile moştenirilor rezolvate de rude “la mica înţelegere” presupun sume însemnate de bani. În anumite împrejurări, românii au găsit o metodă pentru a scurtcircuita birocraţia. Este vorba de o farsă juridică. De pildă, doi consăteni încheie o tranzacţie referitoare la un teren agricol. Cei doi semnează doar un antecontract de vânzare-cumpărare, adică un contract de mână care nu are, potrivit dreptului românesc, o forţă juridică prea mare. După ce achită preţul, cumpărătorul se înţelege cu vânzătorul ca să deschidă un proces. Cumpărătorul îl acuză pe vânzător că a refuzat să încheie contractul notarial pentru terenul în litigiu, vânzătorul recunoaşte în faţa instanţei acest lucru, iar judecătorului nu-i rămâne altceva de făcut decât să pronunţe o sentinţă prin care terenul trece în patrimoniul cumpărătorului. Sentinţa respectivă ţine loc de act notarial, iar cumpărătorul poate să-şi înscrie terenul în cartea funciară fără să mai cheltuiască bani cu notarii.
Diferenţele datează de la Marea Unire
Diferenţa dintre regiunile româneşti datează încă de la formarea României Mari, în anul 1918. În Transilvania, Banat şi Bucovina există cărţi funciare alcătuite încă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. În aceste cărţi se ţine evidenţa proprietăţilor. În Sud şi Est există registre de transcripţiuni şi inscripţiuni care ţin evidenţa proprietarilor, nu a bunurilor acestora. În Bucureşti şi în câteva localităţi din judeţul Giurgiu, există un sistem intermediar, cărţile de evidenţă funciară, care le imită pe cele din Transilvania. Sistemul de evidenţă al imobilelor trebuia unificat în baza unei legi promulgate în anul 1938 de Regele Carol al II-lea. Nici până acum această lege nu a fost pusă în practică. Însă şi acolo unde există cărţi funciare, ele sunt de mai multe feluri. Unele dintre ele, cele mai vechi, sunt în limba germană. Altele sunt redactate în limba maghiară şi doar cele mai recente sunt în limba română. Şi azi, la mai mult de o jumătate de veac după ce administraţia românească a fost restaurată pe tot cuprinsul Transilvaniei, după ocupaţia horthystă, există oameni care cheltuiesc sume imense de bani pentru traducerea cărţilor funciare în limba română. Ei fac acest demers sub presiunea economiei de piaţă. În lipsa unei situaţii juridice clare a terenurilor, fermierii nu le pot folosi pentru a garanta credite bancare. Tocmai pentru că sistemul de cărţi funciare oferă o credibilitate mai mare dosarelor de creditare, în Transilvania fermierii au acces relativ mai uşor la aceste credite. Oricum, noua echipă de la Ministerul Agriculturii a decis să sprijine investiţiile în domeniu. Secretarul de stat Nicolae Lazin a anunţat că vor exista două fonduri, Fondul de Garantare a Creditelor Agricole şi Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Aceste fonduri vor garanta creditele pe care le iau fermierii pentru a putea cofinanţa proiectele SAPARD, derulate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Anul acesta, Ministerul Agriculturii va putea aloca 500 de miliarde de lei pentru aceste fonduri. Însă suma ar putea fi suplimentată cu ajutorul unui împrumut de la Banca Mondială. Practic, fermierii nu vor mai trebui să aducă garanţii pentru banii luaţi cu împrumut, ci doar pentru sumele corespunzătoare dobânzilor şi comisioanelor bancare. Nicolae Lazin spune că până acum administratorii acestor două fonduri speciale estimau că doar în cinci cazuri dintr-o mie ar putea să aibă probleme cu returnarea banilor. El spune că, şi în cazul în care rata creditelor neperformante ar creşte de zece ori, ar fi un risc acceptabil, pentru că miza cea mare este absorbirea a 600 de milioane de euro, alocate de Uniunea Europeană pentru România în cadrul programului SAPARD.
Inundaţiile din Banat– schimbă strategia
În plus, autorităţile, după criza inundaţiilor din Banat-, vor să schimbe sistemul se asigurări. Astfel, Ministerul Agriculturii, firmele de asigurări şi organizaţiile profesionale ale fermierilor ar urma să cotizeze pentru formarea unui fond care să-i despăgubească pe proprietarii afectaţi în urma unor catastrofe care nu sunt acoperite de poliţele de asigurare. Acum, reprezentanţii ministerului negociază cu cei ai firmelor de asigurări procentele din primele de asigurare plătite de clienţi pe care acestea ar trebui să le verse în fondul cu pricina. În paralel, Ministerul Agriculturii este decis să mărească, de la 20 la 50 la sută, proporţia în care subvenţionează primele de asigurare plătite de fermieri. Şi asta pentru că oricum subvenţiile cu pricina sunt mai mici decât pierderile e inundaţii care acum trebuie acoperite de la bugetul de stat. În Banat, au fost inundate 92.000 de hectare de teren. Culturile de pe 26.000 de hectare au fost distruse în proporţie de 100%. Doar pentru o suprafaţă totală de 9.000 de hectare fuseseră încheiate contracte de asigurare. Cele mai multe contracte de asigurare au fost încheiate de companiile care au investit în agricultură. Pentru micii fermieri, contractele de asigurare sunt prea scumpe. Micile gospodării unde oamenii fac agricultură doar ca să-şi asigure o parte din hrană sunt mai tot timpul în criză de bani. Iar în unele cazuri, în care oamenii dispun de sume oarecare de bani, preferă să le cheltuiască pe altceva decât pe asigurări. Pentru mulţi săteni, cumpărarea unui televizor sau a unei combine audio sunt mai importante decât poliţa de asigurare. Numai că mentalităţile încep încet-încet să se schimbe după şocul inundaţiilor din Banat. Marile companii de asigurări au sesizat acest trend. Deja există mai multe firme, cum ar de pildă Ardaf, care se gândesc să adopte o strategie de marketing specială pentru zonele din vestul ţării, unde, sub spectrul inundaţiilor, oamenii încep să-şi pună tot mai serios problema asigurării culturilor agricole.
Publicat în : Politici regionale de la numărul 26
