Polonia – un model de eficienţă şi pragmatism în diplomaţia europeană

Nu trebuie să fii un foarte subtil analist de politică externă pentru a observa că statutul şi vizibilitatea Poloniei pe scena politică europeană s-au modificat substanţial în ultimii ani, după venirea la putere, în anul 2007, a tandemului liberal Tusk-Sikorski. În mod cert, fenomenul se datorează deopotrivă consensului politic intern, dar şi unor eforturi diplomatice susţinute. Liderii politici polonezi au înţeles să renunţe la abordarea predecesorilor săi şi la un anumit tip de retorică – eurosceptică şi naţionalistă – adoptând o linie de deschidere şi implicare în concertul european. Mai mult, evoluţiile ulterioare au confirmat faptul că diplomaţia poloneză s-a bazat pe o strategie extrem de pragmatică şi ambiţioasă, având ca principală finalitate consolidarea statutului regional al Poloniei, creşterea rolului şi a influenţei sale în politica europeană, în planul relaţiilor internaţionale, în ansamblul său. Am putea spune că elita poloneză a avut nu doar o strategie diplomatică eficientă, ci şi tenacitatea şi consecvenţa de a o pune în practică.

În discursul său anual susţinut anul acesta, la 20 martie, în faţa Seim-ului, ministrul afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, a punctat câteva dintre principalele repere şi obiective de politică externă ale Poloniei. Remarcăm, între priorităţi, valorificarea la maximum a cooperării în cadrul Grupului V4, accentul pe eforturile proprii în planul securităţii militare şi pe utilizarea eficientă a resurselor energetice interne. Să le luăm pe rând.

După cum ştim, Polonia deţine anul acesta preşedinţia rotativă a Grupului V4, organizaţie care în ultimii ani a fost marcată de unele disensiuni între statele membre şi un oarecare imobilism. Ministrul Sikorski a subliniat, în discursul său, intenţia clară a Varşoviei de revitalizare a parteneriatului şi de utilizare a acestui format de cooperare regională într-un sens care să confere Europei Centrale o identitate şi un rol activ la nivelul centrului decizional al UE.  În cadrul Grupului, Polonia şi-a propus aşadar o preşedinţie activă, o mai bună colaborare a statelor membre pe proiecte concrete(infrastructură, energie, securitate) care să consolideze coeziunea grupului. Şi-a propus, de asemenea, o conexare a grupului la alte formate de parteneriat – statele membre ale aşa-numitului Triunghi Weimar, statele baltice, nordice, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic.  Putem să apreciem că de modul în care va reuşi să-şi ducă la îndeplinire aceste proiecte vor depinde nu doar creşterea rolului Varşoviei în cadrul Grupului şi implicit, ca lider regional, dar şi aspiraţiile sale de includere în nucleul de putere comunitar. Ne amintim că pentru polonezi, preluarea preşedinţiei rotative a Uniunii (iulie – decembrie 2011),  nu lipsită de critici dealtfel – într-un moment extrem de dificil pentru Europa (criza datoriilor suverane, revoluţiile arabe) – a reprezentat o adevărată provocare, dar Varşovia a dovedit tact şi multă implicare. Polonezii au înţeles foarte bine să-şi valorifice mandatele de conducere în diferitele formate de cooperare europeană pentru a-şi spori vizibilitatea în plan regional şi pentru a-şi îndeplini proiectul includerii în nucleul decizional de la Bruxelles.

Se impune, de asemenea, să observăm că diplomaţia poloneză şi-a creat în ultimii ani, o strategie destul de coerentă de poziţionare în raport cu principalii vectori de putere din Europa. În condiţiile în care teoria „Europei cu mai multe viteze” prinde un contur din ce în ce mai clar, Polonia pare, după cum spuneam mai sus,  să se orienteze tot mai hotărâtă către centrul de decizie al comunităţii europene. Astfel, Varşovia mizează în continuare pe o colaborare economică foarte bună cu Germania şi cu aliatul său tradiţional, Suedia precum şi pe o relansare a dialogului cu Franţa. Cu Norvegia are, de asemenea, o cooperare pragmatică, axată în special pe proiecte de energie şi securitate. De altfel, Varşovia priveşte cu interes către statele baltice şi este de aşteptat un nou impuls în acest tip de parteneriat, în condiţiile în care urmează să preia preşedinţia Consiliului statelor baltice. Varşovia continuă să se declare un susţinător al politicii de extindere a UE şi putem constata implicarea activă a diplomaţiei poloneze în negocierile ce vizează pregătirea procesului de aderare a statelor membre ale Parteneriatului Estic şi din zona Balcanilor de Vest. Polonia rămâne un promotor fervent al „perspectivei europene” a statelor din vecinătatea UE şi manifestă un interes special pentru vecinii săi din est, Republica Moldova şi, în mod deosebit, Ucraina. În acest sens, Sikorski a precizat, în discursul său, că succesul summit-ului de la Vilnius din noiembrie va depinde, în mare măsură, de semnarea acordurilor de asociere şi de liber schimb cu Ucraina, precum şi de finalizarea negocierilor pentru acorduri similare cu Republica Moldova, Georgia şi Armenia. Miza interesului Varşoviei pentru evoluţiile şi vecinătatea UE este una multiplă, de la consolidarea procesului de democratizare a spaţiului situat în imediata sa apropiere şi, implicit, cea a stabilităţii regionale, până la consolidarea statutului său de actor important în această zonă.

O altă prioritate menţionată în discursul ministrului de externe polonez se referă la accentul pe care Varşovia îl va pune pe dezvoltarea capacităţilor proprii în planul securităţii militare şi pe utilizarea cât mai eficientă a resurselor energetice interne. Sikorski a precizat că Polonia va avea în vedere consolidarea propriului potenţial de apărare, ca parte a sistemului de securitate colectivă asigurat de NATO. În acest sens, Varşovia îşi propune să procedeze la o modernizare a forţelor armate naţionale şi să accelereze operaţiunile ce vizează construirea unui sistem anti-rachetă propriu care, împreună cu cel american, vor face parte din sistemul integrat al NATO. În acest context, ministrul polonez a precizat că SUA continuă să rămână cel mai important partener non-UE al ţării sale, Polonia susţinând în continuare aprofundarea cooperării transatlantice pe câteva paliere importante – comercial, economic, securitate şi în promovarea democraţiei.

Varşovia se numără printre puţinele state membre NATO care au crescut volumul cheltuielile militare în perioada de criză reuşind să menţină alocările la nivelul angajamentelor asumate, fără să afecteze stabilitatea fiscală a ţării. Este, de asemenea, important să remarcăm demersurile ambiţioase ale Poloniei în ceea ce priveşte proiectul construcţiei şi al dezvoltării unei capabilităţi de apărare europeană. Astfel, Varşovia a găzduit anul acesta, pe 6 martie,  o întâlnire a Grupului V4 la care au participat Franţa şi Germania şi în cadrul căreia cei şase miniştri ai apărării au  semnat un pre-acord în vederea constituirii, în 2016, a unei unităţi de luptă comune în cadrul UE.  Proiectul este unul dificil, dat fiind faptul că nu există un consens pe acest subiect la nivelul UE iar alocările bugetare sunt modeste, mai ales într-o perioadă de criză economică. Rămâne însă de remarcat prezenţa activă şi interesul deosebit manifestat de polonezi pentru concretizarea acestui proiect.

În ceea ce priveşte politicile în domeniul resurselor energetice, ministrul Sikorski a subliniat că Polonia urmăreşte cu mare interes evoluţiile de pe piaţa energiei din SUA precum şi implicaţii acestora în plan european. Varşovia are în vedere ca, în paralel cu exploatarea unor resurse alternative de energie şi dezvoltarea de tehnologii inovatoare, să utilizeze la potenţial maxim resursele interne, inclusiv gazele de şist. Regăsim Polonia în formatele de discuţii ce vizează problematica resurselor şi a pieţei energiei în general. Astfel, la 20 februarie a.c., Polonia a organizat, la Gdansk, o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor Grupului V4, ai statelor nordice şi baltice. Agenda discuţiilor a fost una generoasă iar una dintre temele majore asupra cărora s-a dezbătut a fost evoluția actuală de pe piețele globale de energie, precum și implicațiile acesteia pentru țările din regiune. Alături de alte state, Polonia a subliniat importanța dialogului și nevoia unui parteneriat cu furnizorii majori de energie, un parteneriat bazat pe o abordare conformă regulilor economiei de piaţă.

Ministrul Sikorski a mai menţionat, de asemenea, în alocuţiunea sa şi alte măsuri ce vizează consolidarea politicii externe poloneze, între care ni se pare relavant să amintim o nouă abordare a relaţiei cu diaspora şi susţinerea cu precădere a acelor proiecte ce întăresc cooperarea economică dintre diaspora şi ţară.

În final, nu putem să nu remarcăm faptul că acest reviriment diplomatic al Poloniei în concertul european se datorează într-o măsură considerabilă şi evoluţiilor sale din cadrul politicii interne. Nicio activitate diplomatică în exterior, oricât ar fi ea de dinamică şi eficientă, nu poate suplini rezultatele politicii interne. Clasa politică poloneză a înţeles să facă reforme, să menţină o stabilitate politică, să-şi coordoneze eforturile pentru atragerea de fondurile europene şi, mai ales, să le gestioneze eficient.