Cine sunt pomacii? Bulgari islamizaţi sau turci slavizaţi? Sau poate greci slavofoni islamizaţi? Ei se declară, simplu, musulmani, dar de-a lungul secolului al XX-lea, statele naţionale au încercat să-i convingă de faptul că trebuie să fie şi altceva.
Se vorbeşte destul de puţin despre minorităţile musulmane din Balcani. Există totuşi un grup de aproape 500.000 de oameni care se declară musulmani şi atât. Uneori mai adaugă: ,,Ni se spune pomaci.” Trăiesc pe teritoriul a cinci ţări: Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia şi Turcia, dar jumătate din ei sunt concentraţi în Rodopii Centrali, pe teritoriul actual al Bulgariei. Pomacii vorbesc limbi slave, un fel de dialect al bulgarei, în afară de cei din Serbia care vorbesc sârbo-croata.
Povestea unui pomac
Povestea tipică a unui pomac bulgar născut în perioada interbelică este că a primit la naştere numele de Hasan, dar a fost apoi obligat, în anii ’30, în cadrul campaniei de ,,recâştigare a numelor bulgare”, să şi-l schimbe în Dragan. După război, regimul comunist a declarat această politică ca fiind ,,fascistă” şi i-a permis lui Dragan să-şi reia oficial numele de Hasan. Nu pentru multă vreme. Începând cu anii ’60, campanii succesive şi violent coercitive ale statului comunist bulgar l-au obligat pe Hasan să redevină Dragan. După 1989, musulmanului Dragan i s-a permis să revină la vechiul nume. Ceea ce a şi făcut. În definitiv, nu era decât a patra oară când îşi schimba numele. Iar tatăl lui, dacă încă trăia, era la a şasea schimbare a numelui, căci prima campanie de bulgarizare a numelor datează din 1912-1913.
Dar cine sunt pomacii? Ce cred ei că sunt, dar, mai ales, ce spun cei din jur că sunt? Studiile antropologice realizate în satele de pomaci se lovesc de două răspunsuri tipice: ,,Suntem musulmani” sau ,,Ni se spune pomaci.” Nici una din variantele de identitate etnică care le-au fost propuse nu i-a mulţumit. O populaţie pentru care secolul al XIX-lea, secolul naţiunilor, pare să nu fi existat. Altfel cum ţi-ar putea răspunde atât de firesc: ,,Suntem musulmani. De ce trebuie să fim bulgari sau turci?”
Şi nu puţine eforturi au fost făcute ca să li se explice că în secolul al XX-lea trebuie să fii ceva. Toate statele pe teritoriul cărora trăiesc pomacii susţin că aceştia aparţin, din punct de vedere etnic, propriei naţiuni. Bulgarii spun că pomacii sunt bulgari islamizaţi, sârbii şi macedonenii îi consideră sârbi şi macedoneni deveniţi musulmani, albanezii îi cred albanezi slavizaţi. Grecii, care nu recunosc nici o minoritate naţională pe teritoriul lor, îi numesc greci-slavofoni-islamizaţi. Iar turcii le spun turci-pomaci.
Ce cred ceilalţi despre pomaci
Bulgarii consideră că termenul “pomac” vine din limba bulgară, de la “mak” care înseamnă violenţă, tulburare. Pomac l-ar desemna, aşadar, pe cel care a fost islamizat cu forţa. Deşi studiile istorice au arătat că otomanii nu au dus niciodată o politică sistematică de islamizare forţată, mitul trecerii forţate la islamism a pomacilor a fost folosit de fiecare dată când a fost nevoie să se justifice o politică, cu adevărat forţată, de această dată de re-bulgarizare.
Mediile academice şi politice greceşti încearcă să acrediteze ideea că pomacii sunt descendenţi ai tracilor care şi-au pierdut nu numai religia, ci şi limba. Termenul “pomac” ar deriva în acest caz de a grecescul “pomagam”, adică cei care i-au ajutat pe turci. Pomacii sunt acuzaţi, atât de bulgari cât şi de greci, că ar fi facilitat penetrarea otomană în Balcani.
Turcii au şi ei varianta lor, argumentată istoric. Pomacii ar trebui să fie descendenţi ai cumanilor, neam turcic ajuns în Europa din nordul Chinei în secolele X-XI. Cumanii s-ar fi aşezat mai întâi pe teritoriul de azi al Ucrainei de unde au coborât, prin România, în Munţii Rodopi din sudul Bulgariei. În decursul acestei călătorii, limba lor a fost puternic influenţată de limbile slave, continuând însă să rămână, la bază, o limbă turcică. Numele de “pomaci” ar veni de la pecenegi, neam înrudit cu cumanii şi ajunşi în Europa cam în aceeaşi perioadă.
Majoritatea acestor teorii, puternic divergente, dar susţinute cu tărie şi astăzi de fiecare dintre părţi, s-au născut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolul al XX-lea. Miza era, evident, teritoriul locuit de pomaci şi revendicat de fiecare din aceste state în parte. După ce graniţele au fost trasate, mai mult sau mai puţin după graniţele etnice, fiecare stat a tratat problema pomacilor în felul său.
Pomacii în secolul al XX-lea
În Grecia sunt între 15.000 şi 35.000 de pomaci. Numărul lor este foarte greu de stabilit pentru că Grecia nu recunoaşte minorităţile etnice, ci numai pe cele religioase. Astfel, recensămintele greceşti ne pot indica numărul total de musulmani, dar, cum nu toţi musulmanii din Grecia sunt pomaci, numărul exact al acestora din urmă rămâne un mister. Iar, pentru că Grecia este, formal, o ţară care respectă drepturile minorităţilor (totul e o chestiune de definiţie până la urmă), pomacilor li s-a organizat, ca minoritate musulmană, şcolarizarea în limba turcă. Numai că limba maternă a pomacilor nu este turca, ci bulgara, sau un dialect al ei. În afara acestei hilare griji a statului grec pentru şcolarizare în limba maternă, pomacii sunt mai degrabă ignoraţi şi marginalizaţi în Grecia.
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu pomacii din Bulgaria, care au devenit în repetate rânduri un subiect fierbinte de dezbatere naţională. După cum am schiţat la începutul articolului, politica bulgară faţă de pomaci s-a bazat mai ales pe schimbarea numelui şi interzicerea portului tradiţional musulman. Ultima fază a procesului de ,,renaştere” bulgară a pomacilor a avut loc nu mai departe de anii ’80 ai secolului trecut. Statisticile bulgare înregistrează un număr de 370.000 de pomaci în 1982, număr care ajunge la 268.000 în 1989!
Schimbarea forţată a numelor nu i-a afectat de această dată numai pe pomaci, ci şi pe etnicii turci de pe teritoriul Bulgariei. Preşedintele comunist al Bulgariei Todor Jivkov a declarat atunci că ,,nu mai există turci în Bulgaria.” În vara lui 1989, înainte ca Turcia să închidă graniţa, 300.000 de oameni trecuseră deja frontiera de teama represaliilor poliţiei bulgare. Politica guvernului comunist bulgar faţă de pomaci a făcut ca printre primele manifestaţii anticomuniste în Bulgaria să fie cele ale pomacilor care cereau redarea numelor şi a libertăţii religioase.
După 1989, o parte din ei au început să se declare la recensământ turci. Dar nici această identitate nu este foarte larg împărtăşită. Pomacii din regiunile muntoase mai înalte, care au rămas musulmani tradiţionali, resping categoric identitatea turcă. Ei spun că turcii nu sunt musulmani adevăraţi pentru că mănâncă porc şi nu postesc în timpul Ramadanului.
Numai să nu-mi spui pomac!
Numeroasele divergenţe şi conflicte în jurul identităţii pomacilor i-au făcut pe aceştia extrem de reticenţi faţă de orice afiliere, în afară de cea religioasă. Chiar numele de “pomaci” a rămas un termen folosit mai ales în mediul academic, căci în limbajul cotidian a devenit peiorativ. Pomacul este, pentru majoritatea ortodoxă, cel care şi-a trădat credinţa islamizându-se. Pentru turci, pomacii sunt musulmani doar pe jumătate. Bulgarii folosesc în limbajul comun termenul de “pomac” pentru o persoană foarte simplă, oarecum înapoiată. Nu este de mirare, aşadar, că pomacii găsesc că este jignitor să fie numiţi astfel. Şi, dacă nici ei nu mai sunt pomaci, atunci cine sunt pomacii?
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 29
