Indiferent ce dicţionar folosim, criza are câteva caracteristici de netăgăduit legate indestructibil de manifestarea unor dificultăţi: scăderea generală a vieţii economice, şomaj ridicat, oferta depăşeşte categoric cererea, etc. Uzual, aceasta era însoţită de exemplul marii crize din din 1929-1933. Un exemplu corect dacă ne gândim la o criză de supraproducţie. Au existat şi crize de subproducţie, precum cea din Europa de după primul război mondial. Dar 2008 a fost doar anul în care au început să se resimtă efectele crizei, vârful va fi anul viitor, echilibrul urmând să survină abia în 2010-2011.
Situaţia actuală a economiei mondiale este însă cu totul alta faţă de cea a României. Tocmai de aceea am susţinut în articole precedente din Cadran Politic că ne aflăm în afara crizei, fiind prea puţin influenţabili de factorii externi, pericolul real venind din interior: noi înşine. Nu neg exisenţa anumitor presiuni care vin dinspre euro direct (EURIBOR) sau indirect (rating), dar dacă stăm cu mâinile în sân şi privim drobul de sare, atunci să aprindem încă de pe acum o lumânare şi să ne recunoaştem învinşi de noi înşine, meritându-ne soarta.
Trecut
Scăderea exporturilor, care oricum nu străluceau, este în mod categoric una dintre pietrele de încercare. Lipsa comenzilor externe conduce la scăderea producţiei şi creşterea şomajului. Efectul generat de această cauză va fi departe de ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anilor ‘90.
Coroborarea cu scăderea consumului intern, va reprezenta adevărata provocare pentru manageri şi patroni. Primul pas ar trebui să fie scăderea marjei profitului, al doilea adaptarea produsele la noile cerinţe ale pieţei. Cei care se vor mişca repede în acest sens, vor rezista bine. Cine nu – îşi complică existenţa într-un mod periculos. Din nefericire, cred că mulţi dintre români se vor lămuri prea târziu că nu mai pot reitera în viitorul apropiat marjele de profit cu care erau obişnuiţi. E un subiect vast, asupra căruia am să revin.
Şomajul va fi alimentat şi din exterior, o parte din cei plecaţi la muncă în străinătate se vor întoarce acasă. Vor fi create în continuare locuri de muncă, inclusiv prin intrarea în România a unor firme mari, care şi-au anunţat intenţiile. Unele poate vor amâna momentul, dar numai cele care se clatină – un management adecvat ştie să transforme un pericol într-o oportunitate.
Banii veniţi în România pe calea investiţiilor, precum şi fondurile europene, vor elimina din setea actuală de euro. Adevărul este că în acest moment sunt o mulţime de factori care crează presiune: perioada importurilor de sărbători, ieşiri de capital străin speculativ, factorul psihologic creat şi media care amplifică pericolele potenţiale etc.
Închiderea unor capacităţi de producţie este normal să sperie. Modul de mediatizare lasă de dorit. Cu excepţia câtorva publicaţii economice, restul au o abordare ca la colţ de stradă. Dacă sondezi populaţia, probabil că mai puţin de jumătate realizează motivele reale pentru care se închide fabrica Coca Cola din Bihor, iar cea din Bucureşti se mută la Ploieşti. În fapt nu se ia în seamă faptul că de mai bine de un an compania şi-a afirmat dorinţa de consolidarea capacităţilor de producţie din Iaşi, Timişoara, Ploieşti şi Dorna. Sunt argumente care ţin de dinamica pieţii, de structura consumatorilor, de nivelul dezastruos al infrastructurii, de calcule economice privind rentabilitatea unor fabrici mici vechi de 15 ani sau pur şi simplu reorientarea companiei în contextul în care Pepsi investeşte 100 milioane dolari într-o fabrică aflată pe aceeaşi platformă industrială.
Acesta este doar un exemplu. Binenţeles că pentru cei peste 100 de bihoreni situaţia poate să fie chiar dramatică, dar nu trebuie acuzată criza internaţională, “capitalismul sălbatic”, interese absconse ale multinaţionalelor, ci lipsa / incoerenţa unor politici sociale la nivel naţional şi judeţean. Rata şomajului a fost 3,9% în septembrie 2007, a variat între maxim 4,2% in lunile de iarnă şi minim 3,7% în cele de vară, revenind la 3,9% în septembrie 2008. Una dintre cele mai mici rate ale şomajului din Europa, fără a mai pomeni de munca la negru – unde ştim bine că proporţia este mai mare la noi -, de rata naturală a şomajului sau chiar de importul de forţă de muncă.
Se face mişto ieftin că Ministerul Muncii vorbeşte de 17 mii de locuri de muncă neocupate. Este o realitate care ţine de dezacordul dintre nivelul şi pretenţiile forţei de muncă din România. Un absolvent de facultate cere la prima angajare salariu de 500 de euro. O firmă a angajat taximetrişti aduşi din Congo pentru simplul motiv că se poartă mai frumos cu clienţii. Acestea sunt cu adevărat marile probleme ale forţei de muncă unde Ministerul Muncii nu face nimic: lipsa de educaţie şi de civilizaţie de economie de piaţă.
Şomajul de lungă durată este specific persoanelor de peste 50 de ani, dacă privim pe grupe de vârstă, iar pe de altă parte pentru cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional 77,4% (17,6% cu pregătire liceală sau postliceală şi 5% cu studii universitare). Din păcate, cele două categorii se suprapun şi sunt totodată mai puţin receptive la nou şi/sau la schimbarea profesiei.
Putem să discută într-un mod similar despre şomajul tehnic. Închiderea fabricii Dacia pentru multe săptămâni este într-adevăr o problemă, la fel şi neprelungirea contractelor de muncă întocmite pe perioadă determinată. Scăderea producţiei este mai puţin efect al crizei (scăderea exporturilor), mai mult ca urmare a taxei de primă înmatriculare – Constantin Stroe a tot avertizat pentru cine a avut urechi de ascultat! – şi a înăspririi condiţiilor de creditare. Mod normal în astfel de momente cererea de produse ieftine este mai mare decât de produse ieftine.
Pe de altă parte este şi vina producătorului care vinde o maşină ieftină doar în aparenţă: Logan Ambiance – cea mai ieftină versiune 6.400 euro – nu are servodirecţie, ABS, airbag pasager, tetiere spate reglabile etc., cu dotări decente ajungând să treacă de 10.000 euro, iar costurile de întreţinere nu reprezintă nici pe departe un punct forte.
Prezent
Revenind la contextul intern trebuie readus în memorie că aderarea la UE era firesc să ne aducă şi unele dezavantaje, în special în ceea ce priveşte IMM-urile, ne-am aflat în an electoral şi pomeniile au fost fără număr şi fără logică, dar mai ales faptul că tot circul crizei a apărut după ce bravul nostru parlament a deschis cutia Pandorei votând în unanimitate creşterea de 50% a salariilor profesorilor. Unanimitatea a fost dată de trei aspecte: dorinţa de a-şi păstra scaunul, ordinele de partid şi IQ-ul mai mic decât numărul de la pantofi.
În contexul în care afară bate vântul, noi lăsăm în continuare uşile şi ferestrele deschise, geamurile încep să se spargă, dar nu punem mâna să le închidem şi nici nu facem curat. În schimb ne plângem de cât de mult s-au scumpit geamurile şi nicăieri nu mai găseşti un meşter bun. Vântul (sic!) este acuzat că ar fi vinovat pentru toate. Este vinovat de multe, dar nu şi de greşelile neprovocate. C-aşa-i în tenis!
“Un tratament eficient porneşte de la un diagnostic corect”, a punctat recent guvernatorul Isărescu, subliniind că “Nerăbdarea de a ne lansa în programe anticriză poate fi mai periculoasă. Este necesar mult profesionalism în reacţia noastră şi a viitorului guvern”. În condiţiile în care Mugur Isărescu vede o creştere economică între 3% şi 6%, putem spune că anticipaţia Comisiei Naţionale de Prognoză din 28 noiembrie este varianta optimistă. Astfel, CNP anticipează o creştere PIB de 6%, repartizată sectorial astfel: industrie 4,7%, agricultură 3,5%, construcţii 12,5%, servicii 5,8%, inflaţia 4,8%, curs mediu leu/euro 3,6. Deficitul balanţei comerciale îşi păstrează tendinţa de creştere de la 23,8 mild. euro la 25,4 mild. euro, dar în scădere ca pondere în PIB de la 17,3% la 15,8%. Şomajul este anticipat pentru 2009 a scădea în termeni reali la 624 mii persoane, în 2008 – 634 mii persoane.
Viitor
Accentul în ultimii ani s-a pus pe sprijinirea investiţiilor străine, încurajarea IMM-urilor fiind ignorată şi de guvernul Tăriceanu. Acest sector trebuie să reprezinte în acest moment una dintre priorităţile viitoare guvernări, indiferent de numele partidele ce vor intra în ecuaţie. Pe această cale se încearcă în statele dezvoltate atenuarea şomajului şi revenirea economică. La noi, pe lângă îmbunătăţirea acestor doi indicatori, se poate crea cadrul necesar dezvoltării serviciilor. În fapt, mă aştept la o creştere PIB de 3-4%, CNP supraevaluând creşterea din construcţii şi subevaluând-o pe cea a serviciilor. Variaţiile vor apare în contextul aplicării politicilor viitorului guvern, în special a celui care va ocupa fotoliul de ministru al Finanţelor.
În acest spirit, Ion Ghizdeanu – preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză – a precizat în aceste zile că este posibilă revizuirea prognozei pe termen mediu (până în 2013) în luna ianuarie, când vor putea fi luate în calcul statisticile ultimului trimestru din 2008 şi programul de guvernare.
Anul 2009 va mai fi influenţat şi de efectele modificărilor privind regulamentul de creditare, taxa de primă înmatriculare, intrarea în producţie a unor noi capacităţi (în special Ford).
Nu în ultimul rând, 2009 va fi deasemena un an electoral, urmând să alegem europarlamentarii şi preşedintele. Vreamea pomenilor însă a trecut, vin însă scumpirile.
În primul rând se vor scumpi…banii! BNR a aruncat dintr-o extremă în cealaltă posibilitatea de a contracta un credit. Conform BCR, pentru o refinanţare clientul are nevoie acum de un venit cu 40% mai mare. Creşterea economică şi a nivelului de trai pe credite şi importuri nu era o soluţie care să dureze. La fel şi boom-ul imobiliar care iată se încheie, aşa cum era de aşteptat, într-un mare fâs. Însă industria materialelor de cosntrucţii, auto sau cea a electrocasnicelor depin de normele de creditare, găsirea punctului de echilibru fiind rezolvarea pe care trebuie să o aducă Banca Naţională. Impozile vor contribui deasemenea la scumpirea banilor, majorarea unor impozite fiind deja aşteptată. Care cote vor fi majorate, ne vom lămuri imediat după formarea coaliţiei de guvernare.
Se vor majora preţurile la produsele alimentare, asigurările, transporturile, inclusiv ca urmare a majorării cu 11% a cursului de schimb la care se calculează accizele. O altă majorare importantă va fi resimţită la nivelul asigurărilor auto, RCA urmând să crească cu 15%, iar casco cu până la 40%. Majorarea RCA este explicabilă prin majorarea limitei de despăgubire la nivel de UE, dar cea a casco devine aberantă şi justificabilă de societăţi numai prin ascunderea propriilor metehne.
Majorarea pensiilor şi salariilor fără logică şi fără echilibru aduce astfel un nou an în care cheia de boltă trebuie să fie colaborarea între un guvernator BNR mai ferm şi un ministru profesionist al finanţelor.
În acest moment, România NU ESTE în criză. Nici cei mai pesimişti indicatorii macroeconomici previzionaţi pe 2009 nu anticipează recesiune, inflaţie galopantă sau rate ridicate ale şomajului. Vom avea parte de o frână puternică, pe care o vom resimţi cu toţii. Cât de tare? Ei bine, aceasta depinde numai de noi. Cum o putem depăşi? Prin noi înşine.
