În materialul din numărul trecut am făcut o serie de referiri, de ordin general, cu privire la propunerile legislative pentru modificarea legislaţiei electorale, depuse la Parlament în această legislatură. În articolul de faţă, vom încerca o analiză mai în detaliu a celor trei propuneri, scoţând în evidenţă avantajele şi dezavantajele fiecăreia.
Propunerea Partidului Conservator (fostul Partid Umanist din România)
Umaniştii deveniţi, între timp, conservatori, propun ca senatorii să fie aleşi prin scrutin uninominal cu un singur tur, organizat în circumscripţii uninominale, iar deputaţii printr-un sistem mixt care ar mai putea fi denumit (având în vedere modul în care este construit) “două sisteme paralele”: pentru un număr de deputaţi egal cu numărul de senatori, ar urma ca alegerile să aibă loc folosindu-se acelaşi scrutin uninominal cu un singru tur ca şi în cazul Senatului, organizat în aceleaşi circumscripţii uninominale, ceilalţi deputaţi urmând să fie desemnaţi prin scrutin de listă organizat la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti.
Cel mai important avantaj al acestui sistem constă în simplitatea procedurilor, dacă este să ne referim doar la senatori şi la cei 137 de deputaţi care ar urma să fie aleşi prin scrutin uninominal, atât din punctul de vedere al alegătorului (care trebuie să aleagă un candidat pentru Senat şi unul pentru Camera Deputaţilor, făcând abstracţie de faptul că, pentru Cameră, alegătorul mai trebuie să voteze şi o listă de candidaţi), cât şi din punctul de vedere al celor care organizează alegerile (fiind vorba de un singur tur de scrutin) şi al celor care trebuie să numere voturile, respectiv să stabilească rezultatele. Un alt avantaj este legat de faptul că necesită stabilirea unui singur rând de circumscripţii uninominale, în cadrul acestora urmând să fie aleşi atât senatorii, cât şi o parte din deputaţi, în număr egal cu senatorii. De asemenea, faptul că partidele au posibilitatea să-şi promoveze, prin listele pe care le propun la nivelul judeţelor, persoane care nu se bucură de vizibilitate în rândurile publicului, dar pe care le consideră importante pentru reprezentarea lor în Parlament, poate fi considerat un avantaj.
Dacă discutăm de dezavantaje însă, trebuie să arătăm de la bun început că acestea nu sunt deloc de neglijat. Scrutinul uninominal cu un singur tur este folosit într-un număr relativ redus de ţări, cazurile cele mai “celebre” fiind cele ale Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii (nu şi al Irlandei de Nord!), la care se adaugă şi cele ale majorităţii fostelor colonii britanice, unul dintre motivele pentru care a fost preluat de foarte puţine alte ţări (din afara fostului Imperiu Britanic) fiind că nu asigură o reprezentare justă a opţiunilor exprimate de electorat la urne. Teoretic vorbind, este posibil chiar ca un partid care se bucură, la nivel naţional, de o majoritate relativă de 35-40% din voturi, să obţină toate mandatele puse în joc, în condiţiile în care electoratul său este perfect uniform distribuit teritorial şi, implicit, aremajoritate relativă în fiecare circumscripţie electorală uninominală.
Rezultatele recentelor alegeri legislative (din mai 2005) din Marea Britanie ne arată destul de clar care sunt efectele acestui sistem în planul relaţiei dintre susţinerea electorală a partidelor şi numărul de mandate cu care acestea se aleg: cu 35% din voturi, laburiştii au ajuns să ocupe 57% din fotoliile din Camera Comunelor, în timp ce liberal-democraţii, cu 22% din voturi, deţin 10% din mandate. O comparaţie şi mai interesantă este cea dintre Scotish National Party (SNP) care a obţinut 1,51% din voturi şi a primit 0,9% din mandate (6) şi Democratic Unionist Party (DUP) care, cu un număr de voturi cu puţin mai mult decât jumătatea celui de care s-a bucurat SNP, a obţinut 1,46% (adică 9 mandate).
Există toate motivele pentru a crede că nici în România lucrurile nu ar sta altfel dacă ar fi adoptat un astfel de sistem. În 2003, Asociaţia Pro Democraţia a realizat o modelare a rezultatelor alegerilor pentru Senat din toamna anului 2000, plecând de la distribuţia voturilor cu ocazia acelor alegeri şi atribuind mandatele în cadrul a 140 de circumscripţii uninominale în care teritoriul ţării a fost împărţit, în favoarea partidelor care au obţinut cel mai mare număr de voturi în fiecare din acele circumscripţii. Deşi calculul rezultatelor unor alegeri, pe baza voturilor exprimate în contextul dat de un anumit sistem, dar folosind un algoritm caracteristic unui alt sistem, are o relevanţă limitată, pentru ceea ce au urmărit autorii modelării -anticiparea modului în care o distribuţie teritorială a voturilor dată poate să aibă efecte total diferite în planul distribuirii mandatelor, în funcţie de sistemul electoral folosit, o astfel de abordare poate fi considerată mai mult decât utilă.
Dacă alegerile din anul 2000 s-ar fi desfăşurat prin scrutin uninominal cu un singur tur şi dacă principalii competitori ar fi obţinut aceleaşi procente cu cele pe care le-au obţinut de fapt, iar voturile ar fi fost distribuite, teritorial, la fel cum s-a întâmplat de fapt, Polul Democraţiei Sociale din România, cu 37,17% din voturi, ar fi ajuns să ocupe 80,71% din fotoliile senatoriale, în timp ce PD şi PNL nu ar fi avut nici un senator.
La acest mare dezavantaj, se mai poate adăuga unul, anume că o parte din alegători ar putea fi confuzaţi de faptul că, pentru Camera Deputaţilor, trebuie să exprime două voturi – unul pentru un candidat într-o circumscripţie uninominală şi unul pentru una din listele de candidaţi propuse la nivelul judeţului. Acest dezavantaj nu este nici măcar compensat de o reprezentare proporţională a partidelor, în funcţie de voturile obţinute, care ar fi fost posibilă dacă sistemul ar fi fost gândit altfel, asemănător sistemului german de exemplu. Cum însă cele două tipuri de scrutin sunt asociate astfel încât ele sunt paralele, ceea ce rezultă este o reprezentare a partidelor în Camera Deputaţilor tot disproporţionată în raport cu numărul de voturi obţinut de acestea.
Propunerea PartiduluiSocial-Democrat
Social-democraţii ne propun ca atât senatorii, cât şi deputaţii să fie aleşi prin sistem majoritar uninominal cu două tururi de scrutin. Principalul avantaj al acestei propuneri, în raport cu cea a Partidului Conservator, ar consta în faptul că alegătorul ar folosi doar două voturi, unul pentru Senat şi celălalt pentru Camera Deputaţilor (nu trei, ca în celălalt caz). Stabilirea majorităţii absolute (50%+1) ca număr minim de voturi pe care un candidat trebuie să le întrunească pentru a fi declarat ales atenuează, într-o oarecare măsură, efectul de disproporţionalitate produs de sistemul majoritar cu un singur tur (cu majoritate relativă).
Totuşi, şi acest sistem cu majoritate absolută este departe de a asigura o reprezentare corectă a opţiunilor politice ale alegătorilor. Acelaşi studiu realizat de Asociaţia Pro Democraţia releva faptul că turul II al alegerilor ar fi fost disputat de către PDSR şi PRM, chiar dacă, la primul tur, aceste partide s-au bucurat de voturile a 37,17%, respectiv 21,04% dintre alegători, în timp ce PD şi PNL, cu procente de aproximativ 7,5% din voturi, ar fi avut o prezenţă în turul II şi, implicit, o reprezentare parlamentară nesemnificative.
Un alt dezavantaj al acestui sistem, cel puţin în raport cu propunerea PC, este legat de faptul ca aplicarea lui presupune organizarea a două tururi de scrutin, cu toate cheltuielile suplimentare pe care le presupune acest lucru.
Propunerea Asociaţiei Pro Democraţia, însuşită de Partidul Naţional Liberal
Aşa cum arătam în articolul din numărul precedent, această propunere abordează întreaga problematică a procesului electoral din România, fiind nu o propunere de amendare/modificare a legii alegerilor parlamentare, ci una care se referă la o lege nouă menită a înlocui toate legile în vigoare prin care se reglementează organizarea şi desfăşurarea alegerilor – Codul electoral.
Sistemul de vot pe care îl conţine această propunere prevede ca, în cazul fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului, jumătate din mandate să fie atribuite în circumscripţii uninominale, prin scrutin uninominal cu un singur tur, iar cealaltă jumătate să fie folosită la al doilea nivel de distribuire, la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, cu titlu de compensaţie, pentru a se atinge cea mai bună proporţionalitate posibilă între voturi şi mandate, în cazul fiecărui partid. De cea de-a doua jumătate din mandate ar urma să beneficieze o parte din cei care candidează şi care pierd alegerile în circumscripţiile uninominale, ţinându-se cont de două criterii: numărul de mandate la care are dreptul fiecare partid, din cele care se atribuie în această a doua fază; numărul de voturi obţinute de fiecare candidat în parte (în cazul fiecărui partid, mandatele vor fi atribuite acelor candidaţi care obţin cel mai mare număr de voturi). În literatura de specialitate, acest tip de sistem poartă numele de “sistem proporţional de compensare”, la unii autori, sau “sistem mixt de compensare” , în cazul altora.
Marele avantaj al acestui sistem, în comparaţie cu celelalte două, îl constituie faptul că îmbină selecţia personalizată a candidaţilor (scrutinul uninominal) cu reprezentarea proporţională.
În raport cu sistemul propus de Partidul Conservator, acest sistem mai are şi avantajul că alegătorul nu este pus în situaţia de a exprima două tipuri de voturi pentru Camera Deputaţilor, ci doar unul (ca şi în cazul Senatului). Dacă îl comparăm cu sistemul propus de Partidul Social-Democrat, pe lângă relaţia proporţională bună pe care o asigură, mai putem adăuga faptul că sistemul APD presupune un singur tur de scrutin, pentru ambele Camere.
Dezavantajul acestui sistem este legat de faptul că în regiunile în care un partid politic are dreptul la mai mult de jumătate din mandate, ceea ce este peste jumătate este direcţionat către alţi candidaţi, pe care partidul trebuie să-i prezinte electoratului, dar care nu candidează în circumscripţiile uninominale (întrucât, într-o astfel de situaţie, jumătatea de mandate din regiunea respectivă va fi distribuită către toţi candidaţii partidului, al căror număr este egal cu jumătate din mandatele regiunii respective, astfel încât nu ar mai rămâne nici unul din aceşti candidaţi care să beneficieze de ceea ce excede 50% din mandate).
Publicat în : Politica interna de la numărul 26
