La începutul mandatului, echipa de specialişti a actualului preşedinte rus, V. Putin, dădea publicităţii, în 2001, un document considerat capital pentru dezvoltarea ulterioară a Rusiei. După atentatele din 2001, când zona în care principalul rezervor de petrol al lumii a devenit una nesigură, iar preţul ţiţeiului a fost considerabil influenţat de situaţia din regiune, importanţa documentului rusesc creşte considerabil, mai ales dacă ţinem cont de viile dezbateri care au loc în capitalele europene pe marginea resurselor energetice şi, implicit, a parteneriatului energetic dintre Rusia şi Uniunea Europeană.
Strategia energetică a Rusiei – acesta este titlul documentului – stabilea care sunt nivelurile investiţionale orientative până în anul 2020, în conformitate cu necesităţile reale ale ţării. În rândurile ce urmează, ne propunem să vedem ce s-a realizat până în prezent.
Planuri măreţe
Potrivit documentului, volumul investiţiilor de capital în domeniul reconstrucţiei şi dezvoltării sectorului energetic urma să se situeze între 260-300 miliarde dolari, în perioada 2001-2010, şi 400-510 miliarde dolari pentru următorii 10 ani. Conform prognozelor, cota sectorului energetic, în ansamblu, în ceea ce priveşte volumul investiţiilor în economia rusă, a fost de 33-35%, în anii 2001-2005, ea diminuându-se treptat până la 31-33%, pentru perioada 2006-2010, şi 20-24% pentru anul 2020. Defalcat, pe sectoare ale industriei energetice, tabloul arată astfel:
* Domeniul gazelor naturale – beneficia de investiţii cuprinse între 170-200 miliarde dolari, cărora li se adaugau încă 35 miliarde dolari, destinaţi valorificării zăcămintelor de gaze naturale din Siberia Orientală şi Orientul Îndepărtat, şi încă alte 70 miliarde dolari pentru dezvoltarea zonei din Peninsula Iamal (aici se află cel mai bogat zăcământ de gaze naturale al Gazprom-ului);
* Domeniul petrolier – investiţiile urmau să atingă cifra de 230-240 miliarde dolari (reprezentând resursele financiare ale companiilor petroliere, precum şi investiţii);
* Domeniul hidroelectric – fusese prevăzută atragerea de investiţii în valoare de 120-170 miliarde dolari; din această sumă, circa 100-140 miliarde dolari urmau să fie destinate, în special, construcţiei şi modernizării generatoarelor de mare capacitate; o sumă cuprinsă între 25-35 miliarde dolari era destinată finanţărilor pentru construirea de centrale atomice, iar aproximativ 20-30 miliarde dolari pentru dezvoltarea reţelei de transport a energiei electrice;
* Domeniul industriei miniere – se preconiza ca acest sector să atragă investiţii în valoare de circa 20 miliarde dolari (investitori privaţi ruşi, companii miniere private, bugetul federal);
* Domeniul alimentării cu căldură – primea finanţări care se ridicau la suma de 70 miliarde dolari (din bugetele regionale şi municipale, investitori, sumele obţinute din prestarea serviciilor către populaţie şi alte instituţii);
* Domeniul creării de rezerve energetice – pentru dezvoltarea acestui sector s-a planificat alocarea unei sume cuprinse între 50-70 miliarde dolari (provenită din fondurile regionale şi de la investitori).
În pofida acestor planuri deosebit de îndrăzneţe, volumul investiţiilor în domeniul energetic s-a diminuat de circa 4 ori în perioada 2001-2006, realitate care e departe de a fi mulţumitoare pentru actualul preşedinte, pentru care acest sector are o importanţă strategică. De exemplu, în domeniul gazelor naturale, nivelul investiţiilor anuale a fost de 3 miliarde dolari, adică de 3 ori mai puţin decât se preconizase în Strategia energetică pentru atingerea nivelului din anul 2020.
Bani, bani şi iar bani
La originea nivelului redus de investiţii în sectorul energetic rusesc se află mai multe cauze. Una dintre ele este necesitatea de a valorifica noi zăcăminte de petrol şi gaze naturale, situate în nord-estul Rusiei (în zone polare, în largul mărilor din zona arctică). Pentru menţinerea nivelului extracţiei, stabilit în document pentru anul 2020, este necesară creşterea nivelului investiţiilor în regiunile ªtokmanskii şi Iamal (cele mai bogate din Rusia).
De asemenea, sunt necesare investiţii pentru retehnologizare, deoarece instalaţiile cu care se lucrează astăzi sunt învechite moral şi fizic: în sectorul electroenergetic ponderea instalaţiilor uzate reprezintă 60-65%, iar circa 20% dintre ele nu mai pot fi reparate. O situaţie asemănătoare există în domeniile petrolier şi al gazelor naturale. O consecinţă directă a acestei realităţi o reprezintă creşterea numărului avariilor şi diminuarea siguranţei alimentării cu energie (este de ajuns să amintim pana de curent din regiunea Moscova, din 12 iunie 2005, când, vreme de 18 ore, oraşul şi zonele din suburbii au rămas fără curent electric, ca urmare a defecţiunii instalaţiilor de alimentare). Situaţia este aproximativ identică în privinţa centralelor atomo-electrice. După catastrofa de la Cernobâl, activităţile de prospecţie, construcţie şi extindere a centralelor atomo-electrice cu o capacitate de 109 milioane kW au fost aproape întrerupte.
În urma inventarierii sumare a problemelor cu care se confruntă sectorul energetic rusesc, apare întrebarea, logică, în opinia noastră: de unde pot fi luate sumele necesare investiţiilor? Folosirea, exclusivă, a mijloacelor proprii – aşa cum prevede Strategia energetică – pare o modalitate nerealistă de rezolvare a problemei. Din punctul nostru de vedere, pentru o bună funcţionare, sectorul energetic rusesc are nevoie de investiţii străine.
Dacă ar fi să întocmim o listă a investitorilor străini în sectorul energetic rusesc – ale căror capitaluri investite se ridică la circa 25-27 miliarde dolari –, pe primul loc se situează Statele Unite (60% din această sumă), urmate de Olanda, Japonia, Germania (din această sumă, doar 22% reprezintă investiţii directe).
Specificul sectorului energetic rusesc
Specificul sectorului energetic rusesc constă în faptul că metodele de extracţie a resurselor minerale sunt învechite, în timp ce baza tehnologică a industriei petroliere şi de gaze naturale se situează, în principiu, în concordanţă cu cerinţele la nivel mondial. O situaţie aproximativ identică există în domeniul hidroelectric. Datele problemei se schimbă atunci când este vorba despre activităţile din sectorul de cercetare, unde sunt necesare investiţii masive, precum şi în domeniul activităţilor de service şi infrastructură. Fac excepţie activităţile de foraj, precum şi cele care presupun utilizarea unor instalaţii bazate pe înalta tehnologie. Noile tehnologii sunt necesare şi în activităţile de explorare geologică şi, mai ales, în cele geofizice: în anii ’80, pe fondul Războiului Rece, fosta Uniune Sovietică nu a mai putut importa tehnică pentru astfel de activităţi, fapt care face ca, în acest moment, „distanţa“ dintre Rusia şi Occident în acest domeniu să fie de circa 20 de ani. Totodată, dat fiind caracterul probabil al rezultatului activităţilor de explorare geologică, ele presupun un risc investiţional destul de mare. Fiind o activitate în care partea teoretică are o pondere destul de importantă, volumul investiţiilor este mult mai mare, pentru obţinerea de rezultate este necesară o perioadă mai îndelungată de timp, iar câştigurile sunt minime. Din acest motiv, în Rusia, explorarea geologică şi geofizică sunt domenii controlate şi finanţate de către stat. Companiile petroliere private ruseşti nu doresc să-şi asume astfel de riscuri, fără să primească garanţii solide din partea statului. În fine, în toată lumea rezultatele activităţii de explorare geologică sunt secrete comerciale, în timp ce în Rusia ele sunt secrete de stat, fapt care face imposibilă atragerea investitorilor străini.
În concluzie, putem afirma că, dacă Rusia doreşte să-şi menţină statutul de superputere energetică (pe care acum îl are graţie resurselor sale uriaşe), autorităţile de la Moscova sunt obligate să facă investiţii masive în domeniul industriei constructoare de utilaje, precum şi în activităţile de cercetare. În al doilea rând, Rusia are nevoie de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare pentru a putea exploata mai uşor aceste zăcăminte care se găsesc în zone greu accesibile. Ţinând cont de toate acestea, autorităţile ruse se pare că vor fi nevoite să revizuiască Strategia energetică, tocmai pentru a putea realiza obiectivele pe care şi le-au propus.
