Despicarea firului în patru este o arta româneasca a carei iscusinta s-a aratat cu prisosinta în urma publicarii raportului de tara al Comisiei Europene. Sintagma prin care institutia de la Bruxelles a gasit nimerit sa califice progresul României catre economia de piata, a stârnit un adevarat concurs national de hermeneutica, în care politicieni, analisti politici si gazetari s-au întrecut în a deslusi sensurile aparent ascunse ale Raportului.
Avem sau nu economie de piata functionala? Da, dar… Da, daca… Da, atunci când… Da, cu conditia ca…etc. Toate aceste interpretari prezentate în presa româneasca de la publicarea raportului si pana azi, pot fi sintetizate într-una singura: NU avem economie de piata functionala. Nu inca. Dar asta nu este o problema, ne-a spus Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei la Bucuresti. Iar Romano Prodi, presedintele Comisiei, a declarat la Bruxelles, în ziua publicarii raportului, ca România si Bulgaria vor primi la începutul anului viitor o data precisa si un cadru financiar clar pentru aderare.
În fata acestor aparente ambiguitati, comentatorii autohtoni s-au grabit sa caute jocuri de culise în care Uniunea Europeana ar deveni sceptica în privinta României dar nu ar vrea sa o arate sau în care oficialii de la Bruxelles ar fi fost nemultumiti de progresele noastre dar s-ar fi lasat în ultimul moment convinsi de catre delegatia româna sa schimbe tonul raportului.
Realitatea este de fapt ca nici analiza sintactica, nici cautarea jocurilor de culise nu aduc vreo clarificare în ceea ce priveste raportul de tara. Ambiguitatea formularilor este o metoda des uzitata în documentele institutiilor europene si nu este decât un mod constient de a lasa loc evolutiilor ulterioare. Miza politica, atât la nivel european cât si la nivel national, a evaluarilor anuale privind tarile candidate, a facut deseori necesara adoptarea unui limbaj eliptic care sa sugereze realitatea, fara a produce devieri în comportamentul partilor implicate. Acelasi lucru s-a urmarit si în cazul raportului pentru România din acest an.
Constatând progresele remarcabile înregistrate în ultima perioada, Comisia Europeana a redactat cel mai laudativ raport pentru România, începând din 1998 (anul primului raport) si pâna în prezent. Aprecierea rezultatelor obtinute în acelerarea reformelor administrative, în adoptarea aquis-ului comunitar, precum si planurile ambitioase de combatere a coruptiei, l-au determinat pe Gunter Verheugen, comisarul pentru extinderea europeana sa felicite România si Bulgaria pentru performantele înregistrate. Au ramas însa, în mod evident, multe de facut, fapt ce a determinat Comisia sa se abtina de la a premia România în cursa pentru aderare. Mai mult decât atât, acelasi Gunter Verheugen, mentiona în discursul sau din ziua publicarii raporturilor de tara, ca în ceea ce priveste România si Bulgaria cursa este deshisa si nici una dintre cele doua tari nu va trebui sa o astepte pe cealalta.
Deci felicitarile sunt insotite în cazul României de un semnal de alarma privind decalajul acumulat fata de Bulgaria în procesul negocierilor. În plus, guvernul de la Bucuresti este depunctat tocmai la capitolul economic, care va fi cel mai greu de gestionat în anul urmator, un an electoral. Cu o inflatie care se va lasa cu greu adusa la nivelul de o cifra, cu un sector energetic în care privatizarile treneaza si cu o agricultura care înca asteapta reforme structurale, economia româneasca va trebui sa dea o lupta decisiva pentru a putea fi în sfârsit considerata o economie de piata functionala. Desi satisfacem criteriul politic, va trebui sa ne concentram serios asupra combaterii coruptiei si sa continuam reforma sistemului juridic.
Raportul de tara are deci un dublu rol: în primul rând un rol tehnic, de a face o analiza detaliata a situatiei generale a tarii în drumul spre integrare pentru a putea oferi recomandari pentru perioada urmatoare si în al doilea rând un rol politic prin care se arata pe de o parte pozitia Uniunii fata de evolutiile în procesul de integrare si pe de alta se încearca articularea intereselor diferitelor parti implicate în acest proces. Trebuie mentionat ca argumentul tehnic este de multe ori folosit pentru sustinerea pozitiilor politice, asa cum s-a întâmplat în acest an în cazul Poloniei.
Polonia, dupa ce a ajuns destul de repede la constiinta propriei importante în cadrul procesului general de extindere europeana, a început sa se manifeste transant în cadrul negocierilor de aderare, mai ales în privinta alocarii fondurilor europene pentru agricultura. Stress-ul pe care Polonia l-a creat statelor membre nu a ramas fara urmari, ceea ce a contribuit la pozitia deosebit de critica a Comisiei exprimata în raportul de tara, care califica Polonia ca fiind cea mai putin calificata pentru aderare. Cu alte cuvinte, se sugereaza ca pretentiile ridicate de guvernul de la Warsovia nu sunt sustinute de performante corespunzatoare. In replica, a doua zi dupa publicarea raportului de tara, premierul polonez Leszek Miller ameninta cu o actiune la Curtea Europeana de Justitie împotriva încercarilor Comisiei de a limita subsidiile acordate fermierilor polonezi, considerând aceasta actiune ca fiind contrara acordurilor de aderare.
Iata deci ca, semnificatia politica a raporturilor de tara este deosebit de importanta, ceea ce explica preocuparea oficialilor de la Bruxelles în privinta subtilitatilor si chiar a ambiguitatilor intentionate ale limbajului si interpretarilor. În concluzie, cu un raport predominant pozitiv dar cu statutul de economie de piata înca la nivel de deziderat, România este cu o mâna mângâiata pe crestet si cu cealalta înghiontita pentru a continua eforturile pe calea reformelor. Nu ne ramâne decât sa speram ca pâna la anul în noiembrie vom reusi sa ne facem temele si sa trecem examenul în fata unei comisii care va numara, ghinion, nu 15 ci 25 de membri.
