Home » Politică externă » “Războiul Stelelor”, o afacere de miliarde de dolari

“Războiul Stelelor”, o afacere de miliarde de dolari

Totul a început cu un crochiu de poveste scrisă de mână cu creionul pe o hârtie galbenă. Aşa începe povestea unui imperiu de miliarde de dolari, cunoscut astăzi ca universul “Star Wars”, în 1974, când regizorul George Lucas a început să scrie scenariul celui mai mare succes din istoria Holywoodului.

Luna trecută a avut loc premiera celui de-al treilea episod al primei trilogii (al şaselea film apărut în ordine cronologică). Premiera a demonstrat că interesul publicului rămâne la cote ridicate şi după aproape 30 de ani de la apariţia pe ecrane a primului film din serie – care, de fapt, era episodul IV.

Regizorul însuşi a ajuns în această perioadă să deţină o avere de circa trei miliarde de dolari, în vreme ce sumele produse de franciza Star Wars în întreaga lume depăşesc PIB-ul unui stat sud-american ca Paraguayul, de exemplu, cifrându-se la nu mai puţin de 20 de miliarde de dolari.

Succesul iniţial al serialului lansat în 1977 a fost posibil şi datorită faptului că era complet diferit de tot ce existase până atunci şi multe filme care au urmat apoi – ca de pildă mai recentul “Stăpân al inelelor” – nu ar fi fost posibile fără el.

Un nou episod – afaceri mai profitabile

Există toate premisele ca povestea de succes să continue. Unii analişti consideră că Hasbro – compania care are drepturile de producţie asupra figurinelor “Star Wars” – va avea venituri de 225 milioane dolari numai în urma lansării noului episod din “Star Wars” – “Răzbunarea lui Sith”. Este adevărat, lucrurile nu au fost întotdeauna atât de profitabile pentru Hasbro. Copiii anilor ’90, care nu erau atât de familiari cu figurile personajelor epopeii spaţiale, nu s-au grăbit să cumpere jucăriile la fel ca în anii ’70 sau ’80 în vreme ce costul francizei rămăsese acelaşi. De aceea, Hasbro a renegociat recent înţelegerea sa cu LucasFilm.

Acum, LucasArts, divizia de jocuri video a lui Lucas, se pregăteşte pentru noile versiuni ale jocului omonim pentru Playstation 2 şi Xbox, ca să nu mai amintim de jocurile pentru computerele PC sau MacIntosh.

Dar acestea sunt doar o parte din veniturile unei adevărate industrii: industria Star Wars. Să analizăm pe rând componentele afacerii.

Biletele de cinema

Indubitabil, este una dintre cele mai de succes realizări cinematografice din istoria filmului. Se estimează că până şi spectatorii ocazionali au văzut seria de două sau trei ori, ca să nu mai vorbim de fani care probabil nici măcar nu mai ţin minte de câte ori au văzut-o. Pe acest lucru a contat şi George Lucas, care şi-a relansat serialul de câteva ori. Astfel, dincolo de lansarea iniţială în 1977, episodul original a fost relansat în 1982 şi apoi în 1997 în ediţii remontate şi îmbunătăţite digital. La fel s-a întâmplat cu episodul următor, “Imperiul contraatacă” din 1980 şi “Întoarcerea lui Jedi” din 1983.

În perioada de 28 de ani de la premieră, cele trei filme, împreună cu mai noile “Ameninţarea fantomei”, 1999, “Atacul clonelor”, 2002, au generat venituri de 5,67 miliarde dolari (este vorba de o sumă actualizată la rata inflaţiei). La preţul de azi al unui billet de film în SUA, asta înseamnă peste 900 de milioane de bilete vândute până în prezent la unul dintre aceste filme.

Jucării

La vremea când George Lucas şi-a asigurat drepturile de merchandising pentru episodul original din 1977, singurele obiecte de merchandising posibile erau tricourile imprimate. Dar copii din întreaga lume voiau jucăriile care imitau personajele preferate, voiau vehiculele spaţiale şi, mai presus de toate, voiau săbiile laser. Astăzi, pachetul complet pe care îl poate comanda un copil – care include TOATE jucăriile posibile – însumează 21.000 de dolari. De-a lungul timpului, ele au fost produse de mai multe companii, printre care Kenner, General Mills şi, recent, Hasbro. Conform declaraţiilor oficiale ale LucasFilm, aceste produse au adus încasări totale de nouă miliarde de dolari. Asta înseamnă aproximativ un miliard de copii înarmaţi cu săbii laser de jucărie.

Casete video

În cei 28 de ani, seria “Star Wars” a apărut în diferite formate video de mai multe ori chiar de cât poate număra R2-D2 (unul dintre roboţii din serial, care a apărut în toate episoadele). Primele trei episoade fuseseră vândute în nu mai puţin de 4 milioane de exemplare numai până în 1986, indicând fie o anumită răceală a publicului, fie o reticenţă faţă de preţul uriaş al pachetului, de nu mai puţin de 80$. În 1995, un set de casete al trilogiei iniţiale nemodificate s-a vândut în 28 milioane de bucăţi înainte de a fi retrase deliberat de pe piaţă, la un preţ de 20$. Dar se pare că fanii nu se săturaseră şi astfel, doi ani mai târziu, LucasFilm, în asociere cu 20th Century Fox Entertainment, a reuşit să vândă încă 20 de milioane de copii. Astăzi, vânzările de DVD-uri, începând cu “Ameninţarea fantomei” din 2001, “Atacul clonelor” din 2002 şi un nou set de DVD-uri ale trilogiei iniţiale au avut încasări de 800 milioane de dolari, ceea ce face ca încasările totale din casete video sau DVD-uri să ajungă la impresionanta sumă de 2,8 miliarde de dolari (ajustate la rata inflaţiei).

Jocurile video

Entuziasmaţi de aventurile lui Luke Skywalker, milioane de copii din întreaga lume visau să-şi transpună în viaţă fanteziile eroice. Acest lucru a fost făcut posibil prin jocurile video şi PC. Primul joc a apărut pe străvechiul Atari 2600. Parker Brothers a cheltuit 10 milioane de dolari pentru a promova jocul, bazat pe secvenţele de luptă de pe planeta îngheţată din “Imperiul contraatacă”.

Au urmat apoi alte jocuri pe sistemele Nintendo şi computere personale la începutul anilor ’90, care-i puneau pe jucători în cockpitul navelor de luptă din serial.

Per total, încasările din aceste jocuri au ajuns până în prezent la nu mai puţin de 1,5 miliarde de dolari.

Publishing

Scenariul original al “Star Wars” se încheia cu episodul “Întoarcerea lui Jedi” din 1983. O dată cu moartea lui Darth Vader şi a împăratului, imperiul răului fusese învins şi alianţa triumfase. Ce mai rămânea de făcut pentru Luke Skywalker, Prinţesa Leia şi Han Solo? Se pare că destule, cel puţin în paginile romanelor care au început să apară regulat din 1991 cu “Moştenitorul imperiului”, romanul lui Timothy Zahn, publicat de Bantam Books. După opt ani de “secetă” în care nu apăruse nimic legat de serial (următorul episod avea să apară abia în 1999, cererea fanilor s-a dovedit suficientă pentru încă două romane care aveau să se vândă în total în 15 milioane de exemplare, generând venituri de aproape 200 de milioane de dolari. Au urmat apoi altele, dar vânzările au început să scadă pe măsură ce au apărut noile episoade. LucasFilm estimează că există peste 70 de milioane de printuri care, de-a lungul timpului, au generat venituri de peste 700 de milioane de dolari.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 26

© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress