Între 30 august şi 2 septembrie a avut loc Convenţia Naţională a Partidului Republican din Statele Unite, care a confirmat candidatura lui George W. Bush la preşedinţie. La eveniment au participat aproximativ 5000 de delegaţi şi invitaţi, iar printre vorbitori s-au remarcat reprezentantul Partidului Democrat, senatorul Zell Miller, al cărui discurs a fost surprinzător de vehement la adresa propriei formaţiuni politice, şi câte un reprezentant al comunităţii afro-americane, respectiv cubanezo-americane ale căror discursuri au întărit temele-cheie ale discursului lui Bush – anume “solidaritate între oameni” şi “America – ţară a tuturor posibilităţilor”.
Bush a spus ceea ce trebuia să spună
Discursul preşedintelui în exerciţiu, candidat totodată la un nou mandat, a fost, desigur, punctul central al Convenţiei. Aceasta cu atât mai mult cu cât contracandidatul său, democratul John Kerry, a accentuat mult problemele şi măsurile referitoare la politica internă; or, Bush este şi contestat, şi admirat pentru politica sa externă, “războiul împotriva terorismului”, aşadar, exista o anume aşteptare din partea suporterilor săi şi a observatorilor independenţi ca acesta să ofere, la rândul său, soluţii şi la, sau mai ales la chestiunile interne.
Presa americană a comentat faptul că Bush avea trei obiective de atins prin discursul său de acceptare a candidaturii şi că în mod profesionist le-a atins pe toate trei. În primul rând trebuia să readucă în prim-plan chestiunea terorismului ca principală problemă a naţiunii şi să argumenteze că John Kerry nu are calităţile necesare şi strategiile potrivite să apere ţara- de acest pericol încă foarte prezent. În al doilea rând, trebuia să ofere explicaţii succinte şi să facă oferte clare în privinţa politicii sale economice şi a războiului din Irak. Iar în al treilea rând, trebuia să convingă electoratul că are o nouă agendă, mult mai diversă decât “războiul împotriva terorismului” şi mult mai adecvată problemelor de politică internă ale Statelor Unite.
Astfel, discursul de aproximativ o oră al lui George W. Bush a fost unul foarte cuprinzător, prezentând argumente pentru deciziile luate în cursul primului mandat şi oferind 15 iniţiative de politică internă pentru un posibil al doilea mandat. Aceste iniţiative acopereau un spectru larg de teme şi chestiuni, însă nici una dintre ele nu a fost explicată în detaliu, iar mecanismele pentru susţinerea lor financiară au fost ignorate cu desăvârşire, acestea fiind principalele slăbiciuni ale discursului în ansamblu.
Cuvântul-cheie: proprietatea
Bush a pornit şi a insistat asupra proprietăţii (ownership) ca valoare supremă în societatea americană a viitorului pe care el intenţionează să o promoveze. Acest termen a fost folosit într-un sens larg, foarte cuprinzător, referindu-se atât la proprietăţile concrete (o casă, o maşină), cât şi la posibilitatea de a deţine controlul asupra profesiei, carierei, sistemelor de asigurări sociale etc. Bush a afirmat că viitorul înseamnă o societate care să ofere “mai multe oportunităţi, mai multă libertate, mai mult control asupra propriei vieţi” şi a continuat arătând că, în viziunea sa, “proprietatea înseamnă siguranţă, demnitate şi independenţă”.
Pentru a implementa această politică de promovare a proprietăţii, Bush s-a concentrat asupra sistemului de taxe care, în viziunea sa, ar trebui să fie modificat substanţial. În primul rând el a propus scutiri de taxe pentru economiile destinate achiziţionării unei locuinţe sau sau cheltuielilor destinate unor sisteme private de asigurări de sănătate. Tot în privinţa sistemelor de asigurări sociale, Bush a promovat câteva idei inovatoare pentru societatea americană, cum ar fi privatizarea parţială a sistemului federal de pensii sau încurajarea firmelor mici să ofere scheme de asigurări de sănătate pentru angajaţii lor şi încurajarea populaţiei să deschidă conturi personale în care să facă economii pentru pensie. Un alt subiect de mare interes pentru o viitoare administraţie Bush va fi creşterea finanţărilor pentru programele de pregătire profesională şi restrângerea numărului de procese la locul de muncă. Candidatul republican a afirmat că “guvernul trebuie să fie de partea familiilor care muncesc”, în contextul în care, în America, a crescut procentul famiilor în care ambii părinţi au serviciu şi cel al famiilor cu un singur părinte.
În privinţa politicii externe, mai ales a implicării militare în Afganistan şi Irak, preşedintele Bush a oferit mai mult explicaţii decât planuri de viitor. El a pus aceste intervenţii într-un larg context istoric şi internaţional. A insistat asupra coaliţiei alături de care Statele Unite luptă, a enumerat binefacerile pe care aceste intervenţii militare le-au adus locuitorilor din Irak şi Afganistan, a subliniat că America a contribuit de fapt la un proces de eliberare şi democratizare a întregului Orient Mijlociu, aceste acţiuni având de fapt o însemnătate istorică.
Dez-ideologizarea alegerilor
Agenda pe care preşedintele Bush a prezentat-o este la fel de atipică pentru un republican pe cât de atipică este cea a lui Kerry pentru un democrat. În timp ce primul s-a axat pe ideea unei Americi pentru toţi, în care toţi cetăţenii să aibă şanse de a se bucura de privilegiile unei societăţi a viitorului, cel de-al doilea a construit un program pentru “două Americi”, una a celor foarte bogaţi şi una a restului populaţiei. Electoratul ambilor candidaţi a fost într-o oarecare măsură bulversat de aceste devieri de la ideologiile tradiţionale, însă această căutare a unor soluţii pragmatice pentru probleme economice şi sociale nu poate fi decât de folos cetăţenilor.
Această dez-ideologizare a agendelor electorale şi accentul pus pe problemele interne ale societăţii americane au avut loc pe fondul unei anumite nemulţumiri a electoratului, relevate de sondaje, referitoare la înrăutăţirea situaţiei economice. Însă, la mijlocul lunii august, înainte de Convenţia Republicană, un alt sondaj realizat de Consiliul pentru Relaţii Externe (www.cfr.org) arăta că americanii sunt din nou mai interesaţi de problema terorismului decât de problemele economice, chiar dacă manifestă în continuare nemulţumire faţă de războiul din Irak. Aceste schimbări de priorităţi pot fi cauzate şi de schimbări pe plan extern, cum ar fi seria de atacuri teroriste în întreaga lume din această vară. De aceea în America este posibil ca rezultatul alegerilor să fie influenţat de aceşti factori externi, după modelul Spaniei din această primăvară, unde guvernul care avea toate şansele de a recâştiga scrutinul a pierdut pe fondul atentatelor de la Madrid. Indiferent pe cine va favoriza această influenţă externă, este de reţinut faptul că va fi pentru prima dată în istoria Statelor Unite când contextul internaţional va avea un astfel de impact şi pentru prima dată de la războiul din Vietnam când implicarea în operaţiuni militare va face jocul la urne.
