Două procese electorale iminente, în Israel şi în teritoriile palestiniene, vor juca un rol major în determinarea cursului viitor al relaţiilor israeliano-palestiniene.
Sondajele de opinie privind alegerile din Israel, programate pentru 28 martie, indicau menţinerea lui Ariel Sharon în fotoliul de prim-ministru. Dar problemele grave de sănătate ale lui Sharon au schimbat situaţia. Alegerile palestiniene, programate pentru 25 ianuarie, sunt încă şi mai incerte şi ar putea fi amânate în ultimul moment.
Israel: alegeri cu final incert
Starea gravă a sănătăţii lui Sharon a întunecat brusc tabloul politic israelian. Primul ministru al Israelului, ales prima dată în 2001 şi reales în 2003, părea să se îndrepte spre o altă victorie electorală, când a căzut victimă unui atac cerebral major, pe 4 ianuarie. Un sondaj de opinie realizat cu foarte puţin timp înainte de spitalizarea sa indica faptul că partidul său, Kadima (“Înainte”), ar fi câştigat 42 de locuri din cele 120 ale Knesset-ului (parlamentul israelian), Partidul Muncii 19 locuri, iar Likud 14; restul mandatelor ar fi fost împărţite de diverse partide mai mici.
Îmbolnăvirea lui Sharon a determinat înlocuirea sa temporară cu adjunctul său, Ehud Olmert, fostul primar al Ierusalimului. Atacul cerebral al lui Sharon ar putea da o lovitură puternică partidului Kadima, pe care acesta l-a pus pe picioare în noiembrie după ce a părăsit Partidul Likud din cauza neînţelegerilor privind retragerea unilaterală din Gaza anul trecut. Olmert, care nu are sprijinul popular şi charisma politică a lui Sharon, va avea dificultăţi în încercarea de a-i menţine uniţi pe membrii ambiţioşi ai Kadima, care sperau să ajungă la putere traşi de “locomotiva” Sharon.
Principalul beneficiar, din punct de vedere politic, al retragerii lui Sharon va fi probabil preşedintele partidului Likud, Benjamin Netanyahu, care urmează să “moştenească” multe dintre voturile care ar fi mers spre Sharon. Netanyahu ar putea de asemenea încerca să-i convingă pe mai mulţi lideri ai Kadima care demisionaseră din Likud să se întoarcă în partidul din care au plecat. Dar, în cazul în care Olmert reuşeşte să menţină unitatea Kadima şi-l va înlocui pe Sharon în postura de candidat la funcţia de premier, alegerile ar putea avea ca rezultat un Knesset profund divizat, ceea ce ar conduce la un guvern de coaliţie format din mai multe partide. Astfel, Partidul Muncii, sub noua conducere a activistului de stânga Amir Peretz, ar putea, în acest caz, să profite de rivalitatea dintre Likud şi Kadima pentru a-şi asigura mai multe locuri în Knesset şi pentru a-şi face loc în viitorul guvern.
Palestina: Hamas poate accede democratic la putere
Dacă, în acest moment, rezultatul alegerilor din Israel pare incert, alegerile din Palestina sunt condiţionate de factori chiar mai imprevizibili. Mahmoud Abbas, liderul slab şi nehotărât care i-a urmat lui Yasser Arafat ca preşedinte al Autorităţii Palestiniene, se confruntă cu provocări semnificative atât în interiorul Fatah, propria organizaţie politică, cât şi în Hamas, mişcarea islamică radicală care promite distrugerea Israelului şi continuă să fie principala sursă a terorismului palestinian.
În interiorul Fatah are loc o luptă îndârjită între vechea gardă a lui Arafat, condusă de Abbas, şi o nouă generaţie sătulă de corupţie, relaţiile clientelare şi conducerea autoritară lăsate moştenire de Arafat. Susţinătorii lui Abbas din vechea gardă au suferit o înfrângere severă din partea liderilor mai tineri în cadrul alegerilor preliminare, iar acum se desfăşoară o luptă îndârjită pentru putere, pentru determinarea numărului de lideri mai tineri care vor fi incluşi pe listele Fatah, în alegerile pentru Consiliul Legislativ Palestinian din 25 ianuarie. Dacă nu se va negocia o distribuţie satisfăcătoare a puterii, Fatah s-ar putea rupe în două sau mai multe facţiuni, subminând şi mai mult puterea, deja în scădere, a lui Abbas.
Chiar dacă Fatah rămâne unit, este de aşteptat să piardă multe locuri în favoarea Hamas, care participă pentru prima dată la alegerile generale. În 1996, Hamas a boicotat alegerile deoarece se opunea procesului de pace de la Oslo. Acum, când proiectul Oslo “a murit”, încearcă să obţină puterea prin alegeri, continuându-şi însă campania teroristă. Israelul a refuzat să contribuie la facilitarea unor alegeri care ar putea aduce la putere o organizaţie teroristă şi a ameninţat că va bloca votarea în Ierusalimul de Est, pe care l-a anexat ca parte a capitalei sale în urma războiului din 1967.
La alegerile din trecut, Israelul a permis palestinienilor din Ierusalimul de Est să voteze în oficiile poştale, prin aşa-numitele “voturi ale celor absenţi,” care nu-i subminau pretenţiile de suveranitate asupra zonei. Acum, Israelul nu mai este dispus să facă la fel, ajutând astfel mişcarea Hamas. Abbas a profitat de lipsa de cooperare a Israelului şi a ameninţat că o va utiliza ca pretext pentru a amâna alegerile, deja amânate anterior.
Pe de altă parte, Statele Unite par să susţină demersurile Autoritaţii Palestiniene pentru ca Israelul să faciliteze votul palestinienilor din Ierusalimul de Est. Dar promovarea democraţiei ca antidot la problema terorismului nu poate da rezultate decât dacă partidele politice care participă la alegeri sunt obligate să se delimiteze de activităţile teroriste, ceea ce Hamas nu a făcut. Popularitatea, aşa cum este ea măsurată în urnele de votare, nu reprezintă adevărata democraţie. Două criterii sunt unităţile de măsură care arată dacă un partid politic ce câştigă alegerile poate fi considerat într-adevăr “democratic”: un test al violenţei şi un test al valorilor.
Un partid democratic trebuie să respingă violenţa, intimidarea şi terorismul nu doar împotriva propriului popor, ci şi împotriva altor naţiuni, chiar dacă este vorba despre inamici istorici. Nu trebuie să existe toleranţă pentru distincţiile dintre “o ramură politică” şi una “militară”. Miliţiile şi organizaţiile teroriste nu pot fi considerate partide şi nu ar trebui acceptat să participe la alegeri.
În ceea ce priveşte valorile, partidele politice nu trebuie să promoveze discriminarea pe criterii religioase sau de rasă. Numeroase state europene interzic partidele extremiste şi alte partide politice rasiste. Partidele care demonizează alte religii, aşa cum face Hamas, nu sunt acceptabile ca participanţi la alegeri democratice. În cazul în care reprezentanţii Hamas ar câştiga alegerile, comunitatea internaţională va fi pusă în faţa unei dileme: dacă să-i ostracizeze sau să parieze pe posibilitatea ca aceşti candidaţi să fie convinşi să-şi modereze poziţiile radicale. Criteriile pentru participarea la alegeri ar trebui stabilite înainte, şi nu după, pentru a evita ca Hamas să vină la putere printr-un proces electoral democratic.
