La 6 martie vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. În spatele acestei fraze se ascund mari necunoscute, de la configuraţia viitorului Parlament şi implicit numele viitorului preşedinte – ales de Parlament, şi nu de cetăţeni – până la orientarea de politică externă a micului stat desprins în vremea lui Stalin din trupul României. Un stat mic, dar care poate influenţa substanţial geopolitica regională. În primul rând, Republica Moldova include din punct de vedere teritorial unul din ultimele focare de criză europene – Transnistria. Pământul de dincolo de Nistru nu a aparţinut niciodată României, mai degrabă Ucrainei. A fost inclus de Stalin în Republica Socialistă Moldovenească, cacialmaua geopolitică menită să încurce şi România, şi Ucraina, chiar şi Rusia. Proiectul început în 1924 de Stalin are urmări şi în prezent.
După războiul din 1992, când Armata a XIV-a a Rusiei a intervenit pe faţă împotriva aspiraţiilor la independenţă ale românilor din fosta Republică Socialistă Sovietică Moldovenească, noul stat – Republica Moldova – a încercat să-şi găsească o identitate şi un loc în Europa. Rezultatul a fost mai mult decât ciudat – un stat mic fără resurse spectaculoase, cu o gravă problemă de securitate – Transnistria -, dependent de resursele strategice din Rusia şi mai ales divizat de o problemă fundamentală: unii cetăţeni vorbesc limba rusă, alţii vorbesc limba română. Mai bine spus, şi unii, şi alţii vorbesc ambele limbi, dar este preferată rusa ca limbă a fostului imperiu şi mai ales pentru că ruşii nu vor să vorbească româna. Pentru a li se respecta orgoliile rănite – de Rusia depinde totulde la gaze la curentul electric, de la importuri la exporturi, de la securitate la insecuritate -, s-a inventat un nonsens: limba moldovenească. Şi istoria moldovenească, şi identitatea moldovenească, un trecut moldovenesc şi un prezent moldovenesc. Dar mai cu seamă un viitor moldovenesc.
De aici pleacă problemele Republicii Moldova, de aici pleacă realităţile alegerilor parlamentare din 2005. Trei partide sau blocuri electorale îşi dispută supremaţia: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – de guvernământ -, Blocul Moldova Democrată – constituit din partide declarate de centru – şi Partidul Popular Creştin Democrat. Restul formaţiunilor nu sunt creditate cu şanse de a intra în noul legislativ, pragul de trecere fiind de 6%. Nici candidaţii independenţi nu au şanse reale să treacă pragul electoral. Care este însă oferta acestor partide?
Comuniştii propun, evident, continuarea proceselor începute în 2001, unele pozitive. Opoziţia – fie PPCD, fie Moldova Democrată – încearcă să convingă electoratul că ea e calea spre Europa – prin care se înţelege prosperitatea Uniunii Europene -, că va aduce un trai mai bun, respect pentru drepturile omului şi democraţie. Când e vorba de resurse, toate partidele sau formaţiunile menţionează Rusia ca partener strategic al Republicii Moldova. Partidele sau blocurile electorale filoruse merg chiar până la a promite includerea Republicii Moldova fie în proiectul preşedintelui rus, Vladimir Putin, adică Spaţiul Economic Unic – la care ar trebui să participe Rusia, Belarus, Ucraina, Kazahstan, Moldova -, fie la Uniunea Rusia- Belarus, proiectul uitat al preşedinţilor Boris Elţin şi Alexandr Lukaşenko. Aceste formaţiuni nu dau doi bani pe Uniunea Europeană. Despre strângerea legăturilor cu România nici nu se pune problema. Paradoxal, în acest moment, partidul comuniştilor este cel mai bun partener politic al României!
Transnistria, eterna problemă
Transnistria rămâne o problemă dificilă, atât pentru Republica Moldova – autorităţile de la Chişinău nu pot exercita suveranitatea asupra provinciei separatiste -, cât şi pentru România – rusofonii de la Tiraspol resping implicarea României în negocieri cu sprijinul Rusiei -, dar şi pentru Ucraina – Transnistria a fost gândită ca rampă de lansare a atacului spre Balcani, dar şi ca spin în coasta unei Ucraine naţionaliste – şi pentru Uniunea Europeană şi NATO. Separatiştii de la Tiraspol ştiu foarte clar de unde vine forţa care-i menţine în viaţă: Moscova. Dacă Rusia, într-un acces democratic, ar tăia o lună gazul din Transnistria, regimul separatist s-ar prăbuşi imediat.
Care este explicaţia existenţei în continuare a Transnistriei separatiste? Dincolo de sprijinul Rusiei – Moscova are în continuare 3.000 de militari în Transnistria -, regiunea este un avanpost strategic extrem de important, gândit ce-i drept în perioada sovietică, dar rămas actual, blindat de arme şi muniţii, de fabrici care au aparţinut odinioară complexului militaro-industrial sovietic, de instalaţii militare – radare, lansatoare de rachete – care oricând pot fi reactivate. Aşa cum oricând pot fi reactivaţi sutele de mii de ofiţeri şi rezervişti din fosta Armată Roşie şi serviciile de informaţii sovietice care nu s-au mai întors niciodată în patrie şi au rămas în Transnistria. Numărul lor este calculat în sute de mii.
Există şi o altă explicaţie: Transnistria face parte – ca alte regiuni separatiste din fostele republici sovietice devenite state independente – dintr-o aşa-numită “Rusie din afara Rusiei”. Sunt ruşi care trăiesc azi în alte ţări decât Rusia, dar care nu mai pot pleca deoarece au tot acolo: avere, case, familii, o existenţă. Lor nu le poţi cere să plece – fără să dai naştere la mari drame -, iar ei nu vor să se adapteze, să uite de apartenenţa la marele imperiu şi să devină cetăţenii noului stat, ai noii patrii. Cetăţenii Rusiei din afara Rusiei speră în refacerea imperiului, în dispariţia personajelor ca Gorbaciov, Elţin, Putin, speră că într-o bună zi vor face din nou parte din acea poveste care, chiar dacă nu a fost de succes, a reprezentat tot ce au avut. Este o problemă de mentalităţi şi, cel puţin până în prezent, nu a fost găsită o soluţie. Nici în Transnistria, nici în Abhazia, nici în Osetia de Sud, nici în Nagorno-Karabah.
Totul depinde de Moscova
Totul depinde în ultimă instanţă de Moscova. De statutul şi de viitorul pe care şi-l gândeşte Rusia. O putere regională euro-asiatică sau un competitor al supremaţiei globale a Statelor Unite? În primul caz, principalul competitor va fi China, în al doilea caz, obstacolul va fi lipsa de resurse umane şi mai ales economia dependentă de exporturile de petrol.
Mai este Rusia o mare putere? Da, pentru că are singurul arsenal nuclear capabil să distrugă Statele Unite, dar şi planeta. Nu, pentru că fără un război nuclear nu poate să-şi promoveze convenţional interesele strategice dincolo de frontierele sale. Războiul din Cecenia – un adevărat Vietnam al Rusiei – este cea mai bună dovadă.
Care va fi rezultatul alegerilor din Republica Moldova? Sondajele indică o victorie fără dubii a comuniştilor. Surprizele nu sunt excluse. Chiar dacă nu există condiţiile unei revoluţii portocalii de tip ucrainean – tinerii între 20 şi 35 de ani sunt plecaţi la muncă în străinătate, nu există masa critică pentru o mişcare revoluţionară în stradă, nu există nici energiile sau emoţiile sociale necesare -, există, cel puţin ipotetic, posibilitatea ca OSCE să declare alegerile ca incorecte şi ca una dintre forţele politice implicate în scrutin să ceară reluarea procesului electoral. Rămâne de văzut. Cert este că, în 2005, Republica Moldova este o încercare ciudată de a construi un stat, o naţiune, un popor, o istorie… un viitor.
