COntinuare din numărul precedent
Analiza comparată a revoluţiilor “colorate” din Georgia, Ucraina şi Kârgâzstan ne relevă faptul că respectivele evenimente, care au dus la schimbări de regim politic mai mult sau mai puţin violente, prezintă anumite similarităţi, iar exerciţiul de a le identifica “reţeta” succesului prin trasarea unor analogii cu procesul de preparare a unui tort este relevant din punct de vedere analitic, deşi la o primă vedere poate părea deplasat.
Până în prezent, am demonstrat că pentru “prepararea” unei revoluţii ai nevoie, la fel ca în bucătărie, de un “cuptor” reprezentat de un stat post-sovietic la conducerea căruia să se afle un lider autocratic, fost comunist, de o societate sărăcită de corupţia şi nepotismul conducerii politice. Într-un asemenea context poţi să te apuci de pregătirea “blatului” cu ajutorul unor ingrediente absolut necesare precum existenţa unei opoziţii unite, având în frunte lideri carismatici, momentul oportun pentru introducerea “blatului” în “cuptor” reprezentându-l alegerile parlamentare sau prezidenţiale, de o mai mică importanţă fiind fraudarea acestora de către reprezentanţii puterii. Însă pentru ca “tortul” să se transforme într-un succes îţi trebuie şi alte ingrediente dintre care cel mai important este…
…Crema “made in USA”
Ea este importantă nu doar prin prisma faptului că susţine şi îmbină feliile de blat, dându-le consistenţă, dar şi deoarece, folosind “crema” de provenienţă americană, nu poţi rata complimentele şi recunoştinţa tuturor, referindu-ne aici la comunitatea internaţională. Acest ingredient nu constă în sprijinirea directă de către Statele Unite a grupărilor opozante, fapt ce ar da naştere la animozităţi acute în cadrul sistemului internaţional şi la tensiuni pe care nici unul dintre actorii importanţi nu le doreşte. Este mai degrabă un sprijin difuz ce poate fi identificat în exportul cultural american de valori democratice şi principii ale economiei de piaţă.
Este, de asemenea, vorba de un sprijin american indirect, în toate cele trei state activiştii şi membrii organizaţiilor civice, care au jucat un rol important în mobilizarea maselor alături de grupările de opoziţie, beneficiind de-a lungul anilor de finanţări şi programe educaţionale privind organizarea politică şi rezistenţa non-violentă venite din partea unor organizaţii neguvernamentale americane precum Open Society Institute, finanţat de George Soros, Freedom House, National Democratic Institute şi chiar din partea unor agenţii guvernamentale precum USAID. Printre aceste organizaţii civice şi mişcări studenţeşti care au beneficiat, într-un fel sau altul, de suportul Statelor Unite şi care şi-au pus amprenta asupra desfăşurării celor trei revoluţii, se numără mişcarea de rezistenţă civică Kmara din Georgia, Pora (însemnând “Este timpul!”) în Ucraina sau mişcarea de rezistenţă a tinerilor din Kârgâzstan, numită KelKel.
De altfel, înainte ca evenimentele din Georgia să se precipite în noiembrie 2003, preşedintele Eduard Şevardnadze îl acuzase oficial pe miliardarul american George Soros de faptul că, prin intermediul Open Society Institute, donează milioane de dolari grupărilor studenţeşti opozante regimului, că organizează ateliere de lucru pentru activiştii acestor grupări şi că sponsorizează un post de televiziune independent care transmitea mesajele opoziţiei şi care ulterior, în timpul revoluţiei, a jucat un rol important în mobilizarea protestatarilor.
În Ucraina au existat numeroase acuzaţii, probabil adevărate, referitoare la sprijinul financiar “subteran” oferit de Statele Unite pentru organizarea campaniei electorale a lui Viktor Iuşcenko, mulţi analişti mergând până la a afirma că întreaga notă de plată a “Revoluţiei Portocalii” a fost achitată de americani. Există însă şi numeroase dovezi concrete ce fac legătura între sursele de finanţare americane şi activitatea organizaţiilor implicate în monitorizarea alegerilor, în organizarea sondajelor exit-poll, în sprijinirea libertăţii de exprimare şi a altor valori democratice.
Agenţia guvernamentală americană USAID a finanţat în multe state ex-sovietice reţelele de internet, mai ales în Kârgâzstan unde Freenet-ul, cel mai important furnizor de astfel de servicii, a reprezentat principalul vehicul în răspândirea informaţiilor necenzurate, a ideilor şi programului revoluţiei.
Desigur, folosirea cremei “made in USA” îi va face pe unii să strâmbe din nas, însă atunci când majoritatea îţi apreciază munca poţi ignora vocea unor critici “gastronomi” precum Rusia.
Să nu uităm frişca…
Frişca reprezintă un ingredient important deoarece conferă “tortului” o culoare albă, imaculată, evitându-se astfel culori violente, de exemplu roşu. Trecând de la exerciţiul gastronomic imaginar în planul realităţii celor trei revoluţii, am putea face o analogie între frişcă şi neintervenţia serviciilor secrete. Decizia acestora de a nu mai sprijini vechea conducere politică şi actele de represiune ale acesteia îndreptate împotriva manifestaţiilor opoziţiei a fost determinantă în e
vitarea vărsării de sânge, făcând ca schimbările de regim din respectivele state să fie consemnate în istorie ca “revoluţii paşnice”.
În Ucraina, la 28 noiembrie 2004, la ordinul generalului Sergei Popkov, forţele Ministerului de Interne au fost mobilizate cu scopul de a dispersa manifestanţii din Piaţa Independenţei din Kiev. Forţele de opoziţie au fost informate de către mai mulţi ofiţeri din serviciile secrete despre aceste intenţii în timp ce Oleksander Galaka (şeful GRU – informaţii militare), Ihor P. Smeshko (şeful SBU – serviciul de securitate ucrainean) şi Vitaly Romanchenko (şeful contrainformaţiilor militare) au făcut presiuni asupra lui Popkov să-şi retragă trupele, evitându-se astfel posibilitatea înăbuşirii în sânge a revoluţiei. Aşa cum sugera şi ziarul “New York Times”, serviciile secrete din Ucraina au acţionat astfel nu doar pentru a evita violenţele, dar probabil şi pentru a evita posibilitatea de a-l aveapreşedinte pe Viktor Ianukovici, o persoană condamnată în tinereţe pentru mai multe delicte şi ale cărei legături cu persoane corupte din cercurile de afaceri ucrainene erau cunoscute de toată lumea.
Serviciile secrete şi elita militară din Georgia şi Kârgâzstan au jucat, la rândul lor, un rol pozitiv în succesul revoluţiilor din respectivele ţări. Ele au ignorat ordinele primite de la preşedinţii în exerciţiu Eduard Şevardnadze, respectiv Askar Akayev, care vizau intervenţia în forţă pentru reprimarea manifestanţilor.
Cireaşa de pe tort…
Şi, pentru ca “tortul” să fie un succes complet, nu trebuie să uităm micile artificii ornamentale. Acestea pot consta într-un trandafir zaharat, precum cel ţinut în mână de Mihail Saakaşvili, în mijlocul protestatarilor care înconjuraseră clădirea Parlamentului georgian forţându-l pe Şevardnadze să fugă cu un elicopter. Respectivul trandafir s-a transformat într-un simbol al intenţiilor paşnice, revoluţia fiind ulterior cunoscută sub numele de “Revoluţia Trandafirilor”. Ornamentele pot fi, de asemenea, reprezentări ale unor lalele, simbolul revoluţiei din Kârgâzstan, sau orice forme glazurate portocalii, culoare apreciată în zilele revoluţiei din Ucraina şi foarte la modă.
Urmând această reţetă există toate şansele să reuşeşti în prepararea unei revo…, pardon, a unui “tort”.
Publicat în : Politica externa de la numărul 30
