România în contextul competitivităţii globale

Anuarul Competitivitatii Mondiale

• O analiză a competitivităţii a 55 de economii, folosind 314 criterii
• 2 treimi din informaţii vin din surse naţionale, regionale şi internaţionale
• O treime sunt furnizate de Sondajul anual de opinie WCY în mediul de afaceri
• Se publică începând cu anul 1989, fără întrerupere
• Este un punct de referinţă la nivel internaţional
• Oferă garanţia unor date actualizate şi de încredere, asigurate de o reţea de 51 de instituţii partenere în întreaga lume

Ce ne spune Anuarul Competitivităţii Mondiale

Privite dintr-o perspectivă analitică, rezultatele prezentate în anuar atestă din nou, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, poziţia de lider al SUA, sub aspectul competitivităţii.

În rest, în 2007 comparativ cu 2006, au avut loc o serie de mutaţii semnificative în ceea ce priveşte poziţia ocupată în baza punctajului obţinut de unele ţări şi regiuni astfel:

Se remarcă unele salturi spectaculoase. Luxemburg, de exemplu, a sărit de pe locul 9 în 2006, pe locul 4 în 2007, Olanda de pe locul 15 în 2006 pe locul 8 în 2007, Suedia  a urcat de pe locul 14 pe locul 9 şi Germania de pe locul 25 în 2006 a ajuns în 2007 pe locul 16. Prin contrast, sunt de menţionat şi situaţii inverse, care relevă regrese, cum este cazul Canadei care de pe locul 7 în 2006, scade pe locul 10 în 2007, Australiei, care de pe locul 6 în 2004 a căzut pe locul 12 în 2007, pierzând 6 poziţii, Finlandei care de pe locul 10 a ajuns pe locul 17 şi Japoniei care pierde în 2007 faţă de 2006 8 poziţii ajungând de pe locul 16 pe locul 24. Surprinde, de asemenea, poziţia Franţei care ocupă doar locul 28, crescând în 2007 doar 2 poziţii faţă de 2006, a Spaniei  pe locul 30 şi a Italiei care, cu toate că a urcat 8 locuri faţă de 2006, ocupă în 2007 doar poziţia 42 în topul competitivităţii mondiale. Şi-au păstrat poziţia faţă de 2006 ţări precum Danemarca (locul 5), Regatul Unit (locul 20), India (locul 27), Ungaria (locul 35), Grecia (locul 36) şi Bulgaria (locul 41).

România a urcat în clasamentul competitivităţii 5 locuri în 2007 faţă de 2006, ajungând de pe locul 49 în 2006 pe locul 44 în 2007, fiind în spatele Rusiei la o diferenţă foarte mică de numai o zecime de punct. Ucraina care a intrat în evaluarea IMD din 2007 este pe locul 46, Turcia înregistrează o scădere, de pe locul 43 în 2006 pe locul 48 în 2007, Brazilia pierde şi ea 5 locuri ajungând pe locul 49, Africa de Sud înregistrează o scădere semnificativă de 12 locuri, ocupând poziţia 50, iar Polonia faţă de 2006 pierde 2 locuri ajungând pe poziţia 52 în clasament.

Cum se explică această situaţie relativ atipică?

Este uşor de constatat că ierarhizarea ţărilor după criteriile utilizate de IMD în stabilirea rangurilor de competitivitate este, într-o măsură importantă, neconcordantă cu ceea ce este îndeobşte cunoscut în cazul ierarhizării ţărilor după criteriile puse la baza nivelului de dezvoltare economică, în primul rând al PIB pe locuitor.

Răspunsul la această dilemă îl găsim în Anuarul Competitivităţii Mondiale unde, într-o formulare generală, se arată: „competitivitatea mondială este un domeniu al teoriei economice care analizează faptele şi politicile ce conturează abilitatea unei naţiuni de a crea şi a menţine un mediu propice susţinerii realizării de valori sporite pentru întreprinderile sale şi pentru prosperitatea poporului său”. În acest context se precizează că noţiunea de competitivitate mondială nu este, în mod necesar, un indicator al bunăstării, nici un indicator de potenţial şi nici unul al performanţei economice a diferitelor ţări.

Competitivitatea mondială este dată de o combinaţie de criterii diferite, subsumate unui număr de patru factori globali:

• Performanţa economică (84 criterii) – evaluarea macro-economică a economiei interne;
• Eficienţa economică (69 criterii) – măsura în care întreprinderile îşi realizează performanţele într-o manieră profitabilă şi responsabilă;
• Eficienţa guvernamentală (77 criterii) – măsura în care politicile guvernamentale favorizează competitivitatea;
• Infrastructura (94 criterii) – măsura în care resursele de bază, tehnologice, ştiinţifice şi umane corespund cerinţelor de promovare a afacerilor.

În acest fel, autorii modelului competitivităţii mondiale şi cei care au elaborat Anuarul îi avertizează pe analiştii care interpretează datele şi informaţiile respective să evite confuziile ce pot apărea prin asimilarea metodologiei competitivităţii şi, implicit, a rezultatelor, cu alte concepte din sfera comparaţiilor privind nivelul de dezvoltare economică a ţărilor.

Astfel, o ţară cu un nivel de dezvoltare ridicat nu este neapărat şi lider în accepţiunea competitivităţii, după cum o alta, cu un nivel mai scăzut, nu se plasează implacabil pe locuri joase, dacă răspunde criteriilor de competitivitate ridicată (vezi Chile versus Italia).

Unde se află România din punct de vedere al competitivităţii?

România ocupă unul dintre ultimele locuri în rândul celor 55 de state, respectiv, locul 44, înaintea Filipinelor, Ucrainei, Mexicului, Turciei, Braziliei, Africii de Sud, Argentinei, Poloniei (surprinzător!), Croaţiei, Indoneziei şi Venezuelei.

Totodată, ţara noastră se plasează după o serie de ţări din proximitatea geografică sau care au avut sisteme de guvernare similare înainte de 1989 cum sunt: Estonia (poziţia 22), Cehia (32), Slovacia (34), Ungaria (35), Slovenia (40), Bulgaria (41), Rusia (43). Totuşi considerăm că putem fi optimişti pentru că, după scăderi repetate de pe locul 43 în 2003, pe locul 45 în 2006, locul 46 în 2005 şi locul 49 în 2006, în 2007 am reuşit să urcăm 5 locuri ajungând pe locul 44. Este important să se menţină acest trend.

Trebuie precizat că evoluţia descrescătoare în privinţa poziţiei ocupate de România nu semnifică, în mod obligatoriu, o tendinţă negativă din punct de vedere al performanţelor obţinute pe plan intern, ci faptul că, deşi s-au înregistrat creşteri economice an de an, creşterile înregistrate de alte ţări, prin comparaţie, au fost mai mari şi relativ mai omogen distribuite pe plaja criteriilor considerate.

Pentru o mai bună edificare în privinţa evoluţiei, respectiv a poziţiilor ocupate din ultimii ani, Anuarul prezintă, individualizat pe fiecare ţară, factorii (criteriile) favorizante sub aspectul competitivităţii, respectiv defavorizanţi. Ambivalenţa factorilor este definită în funcţie de punctajul obţinut şi locul global ocupat în cadrul limitelor definite.

Poziţia României în 2007 este o rezultantă a variaţiilor poziţiilor ţării noastre pe fiecare dintre cei patru factori de competitivitate. Astfel, în 2007 cea mai mare creştere a poziţiei României s-a înregistrat în ce priveşte „Performanţa economică” unde am urcat de pe locul 41 în 2006 pe locul 35 în 2007. În ce priveşte „Infrastructura” trendul este tot crescător ajungând de la locul 48 în 2006 la locul 42 în 2007. La capitolul „Eficienţa guvernului” am urcat un loc de pe locul 46 în 2006 pe locul 45 în 2007, în timp ce la „Eficienţa în afaceri” ne-am menţinut constanţi, ocupând locul 50.

În termeni generici, se poate spune că indicatorii de creştere economică referitori la PIB (creşterea reală a PIB şi creşterea reală a PIB pe cap de locuitor), indicele costului vieţii, exportul de servicii, rata impozitului pe profit a întreprinderilor, datoria publică totală, finanţarea activităţilor de CDI (creştere reală din PIB), numărul de zile pentru înfiinţarea unei firme, precum şi indicatori rezultaţi din ancheta de opinie care atestă creşterea calităţii vieţii, îmbunătăţirea învăţământului universitar care începe să răspundă nevoilor competitivităţii, corelarea abilităţilor lingvistice cu nevoile companiilor, îmbunătăţirea managementului finanţelor publice au avut un impact pozitiv asupra creşterii competitivităţii României şi asupra ocupării poziţiei actuale în 2007.

În schimb, investiţiile directe în afară, subvenţiile, costul electricităţii pentru clienţii industriali, balanţa contului curent, încasările din turism, inflaţia, exportul de bunuri, nivelul scăzut al cheltuielilor cu cercetarea şi cu sănătatea împreună cu alţi indicatori obţinuţi prin ancheta de opinie în cadrul mediului  de afaceri, care atestă riscul instabilităţii politice, exodul de creiere, o lipsă a credibilităţii managerilor în societate, dezinteresul companiilor pentru formarea profesională continuă a angajaţilor,  lipsa implementării în companii a practicilor de etică în afaceri au avut un impact negativ, diminuând creşterea competitivităţii României în 2007 la doar 5 locuri faţă de 2006.

Publicat în : Economie  de la numărul 56