În vacarmul politic al ultimilor luni se întâmplă adesea să trecem cu vederea evoluţiile importante din societatea din care trăim. Iar vara Anului trecut a marcat un pas important în recunoaşterea oficială a unui fenomen economico-social din ce în ce mai evident: crearea oraşelor metropolă. Astfel, noua lege a administraţiei publice locale intrată în vigoare în luna iulie 2006 vede pentru prima oară reguli pentru dezvoltarea zonelor metropolitane.
România este parte a unui fenomen global…
Acesta este un fenomen global la care România ia parte atât practic cât şi din punctul de vedere al regularizării fenomenului. Încă din anii 70 cunoscutul istoric Arnold Toynbee, constata în lucrarea sa „Oraşele în mişcare” faptul că oraşele îşi vor ieşi practic din matcă atât demografic cât şi ca întindere teritorială. Aşa încât, spre deosebire de oraşele dense din epoca pre-industrială, prin extinderea zonelor rezidenţiale, comerciale şi industriale viitorul oraş mondial va fi caracterizat prin extinderea graniţelor sale în care se vor topi sate şi oraşe mai mici gravitând în jurul unui pol de creştere.
În ceea ce priveşte locul României în acest fenomen global, sociologul Dumitru Sandu apreciază că acesta este un fenomen firesc iar ţara noastră nu are cum să facă excepţie de la acest trend. După anii 90, în care oraşele s-au depopulat ca urmare a exodului înspre rural, în prezent acestea – mai ales municipiile reşedinţă de judeţ – sunt într-o continuă creştere atât ca număr de locuitori cât şi ca întindere. De la această realitate sociologică a apărut necesitatea administrării spaţiului urban extins atât prin crearea instituţiilor adecvate cât şi a politicilor de dezvoltare locală care să răspundă necesităţilor specifice.
…dar are particularităţi locale
Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Oradea sunt doar câteva municipii care şi-au asumat în mod direct şi activ acest statut de nucleu al unei zone în expansiune iar administraţiile locale lucrează împreună pentru c administrarea acestora. Practic, primarii municipiilor-nucleu sunt cei de la care a pornit iniţiativa, fiind stimulaţi atât de nevoia de spaţiu cât şi de dorinţa de a atrage fonduri. În România există mulţi primari care au aderat la ideea de a transforma oraşul lor dar deocamdată avem numai două zone metropolitane sunt recunoscute şi au personalitate juridică: Oradea şi Iaşul. Alte mari oraşe ca Arad, Timişoara, Cluj, Constanţa, lucrează deja ca metropole, altele mai mici ca Ploieşti, Braşov, Bacău sau Suceava au proiecte întocmite gata de pus în aplicare.
Zona metropolitană Oradea include oraşul alături de 8 comune învecinate iar în anul 2006 ave o populaţie de 240.800 de locuitori. Aceasta este una din primele structuri de acest tip, fiind creată în anul 2002. Oradea se află în inima singurei metropole româneşti care, de la 1 ianuarie 2006 este membră a METREX (Reteaua Europeana a regiunilor si Zonelor Metropolitane) şi deasemenea o marcă înregistrată la OSIM. În reţeaua METREX sunt incluse alte 120 de zone metropolitane din toată Europa.
Mihaela Vrabete, coordonatoarea proiectului zonei metropolitane Iaşi consideră că acesta este foarte necesar şi au avut loc schimbari de mentalitate, tehnice si manageriale pentru ca să devină funcţional. Cuprinzând 13 localităţi cu aproape 400.000 de locuitori, zona s-a constituit în 2004.
Inflaţie de zone metropolitane?
Cluj-Napoca a iniţiat metropola prin ascocierea pe bază de parteneriat voluntar, cu localităţile urbane şi rurale aflate în proximitatea sa imediată, la distanţe de până la 30 km. Reşedinţa de judeţ este şi centru de administrare a viitoarei zone metropolitane. În acest fel, zona va ajunge la o suprafaţă de 185.000 de hectare şi va însuma peste 400.000 de locuitori. Se previzionează că într-o a treia etapă de dezvoltare, structurile administrative ale judeţului vor fi depăşite, pentru ca Dejul este legat de Beclean (Bistriţa Năsăud), Câmpia Turzii de comuna Unirea (Alba), iar Huedinul de comunele învecinate din Bihor.
În municipiului Timişoara au existat mai multe proiecte. Unul dintre acestea ar fi presupus depăşirea graniţelor judeţului pentru a se crea o uniune cu Aradul. În prezent Consiliul Consultativ, care are scopul de a consulta autorităţile administraţiei publice locale din Timişoara şi comunele apropiate caută o formulă optimă, ţinând cont de faptul că Dumbrăviţa, o comună foarte apropiată nu a aprobat proiectul.
Noua Craiovă este o denumire care trimite spre viitor şi în jurul lui se coagulează energiile de dezvoltare ale Craiovei şi a altor 10 localităţi doljene. Deva, Hunedoara şi oraşul Simeria plănuiesc de asemenea să se asocieze într-o zonă metropolitană cu peste 120.000 de locuitori, dacă localnicii se vor pronunţa favorabil la un viitor referendum. La Suceava, cel mai important proiect de metropolă este construirea unei reţele de drumuri, care să lege municipiul de comunele din jur.
Megalopolisuri made in Romania
Zona metropolitană Bucureşti cuprinde peste 3 milioane de locuitori. Numărul populaţiei este desigur la o distanţă foarte mare de celelalte metropole iar dimensiunea de asemenea. Exista proiecte de mărire a ei aşa încât să includă 94 de unităţi administrativ – teritoriale situate pe circa 5.000 de km pătraţi şi că va fi gata în aproximativ 10 -12 ani. Aglomeraţia urbană va fi formată din capitală,oraşele Giurgiu, Olteniţa, Otopeni şi 87 de comune din judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Călăraşi. La nord s-ar învecina cu judeţul Prahova, iar la sud cu Bulgaria.
Cantemir este un proiect care rivalizează în mod sigur cu Metropola Bucureşti. Acesta s-a născut din unirea Galaţiului cu Brăila reunind 600.000 de locuitori. Se doreşte ca aceasta să includă şi un nou aeroport internaţional si un nou pod peste Dunăre în zona oraşului Brăila.
Metropola are instituţii proprii
Avantajele zonelor metropolitane sunt evidente: descongestionarea oraşelor, mai multe locuinţe pentru populaţie, fonduri bugetare mai mari pentru localităţile cu venituri mici, creşterea atractivităţii zonelor pentru investitori, îmbunătăţirea infrastructurii şi a reţelelor de utilităţi, locuri de muncă, etc.
Cu toate acestea, foarte multe dintre aceste iniţiative sunt încă în stadiul de proiect sau subiect de dispută. În unele cazuri primarii localităţilor mai mici, care urmau sa fie alipite municipiului, s-au temut să nu fie destituiţi. Dar în lege se menţionează clar modelul francez de metropolă, cu menţinerea autonomiei locale. Din punct de vedere administrativ, metropolele se vor coordona singure. Prin lege a fost creat doar un cadru general minim care prevede un Consiliu de Administraţie – compus din reprezentanţii aleşi ai localităţilor care compun metropola, propuşi de primari şi desemnaţi de Consiliul Local sau Judeţean – şi un preşedinte/administrator public ales dintre membrii acestuia. Administratorul nu schimba nimic în comunităţi, deoarece fiecare primar rămâne ales in comunitatea lui cooperând cu “echipa metropolitană” pentru dezvoltarea urbană, proiecte comune, servicii publice pe care satele sau comunele mici nu le-ar putea duce la capat singure. In plus, noile zone puternice vor putea accesa fonduri europene mai usor, avind in vedere ca vor putea stringe banii pentru cofinantare.
Problema administrării zonelor metropolitane este una sensibilă. Întrucât oricât de dornice ar fi primăriile de dezvoltare noua configuraţie pune numeroase probleme. Se presupune ca aceste autorităţi vor fi mai puternice şi mai autonome decât în prezent. Descentralizarea va trebui să progreseze, dezvoltarea acestor oraşe va exercita cu siguranţă o presiune suplimentară în această direcţie. Cum va putea fi controlată sărăcia pe acest teritoriu, utilităţile, alimentarea cu apă, energie sau gaze, sunt doar câteva dileme. Noii conducători de metropole nu ar trebui să ignore modelul oferit de marile conglomerate urbane europene şi nici măcar de pe alte continente.
