Un crater ca de meteorit gigant în care nu mai creşte nimic. Un munte de steril impropriu oricărei forme de viaţă. Un peisaj selenar şi cenuşiu. La doi paşi de Roşia Montană, se află o mărturie a mutilării pe care omul poate să o provoace naturii: exploatarea cupriferă Roşia Poieni.
La 10 decembrie 2007, directorul financiar al “Gabriel Resources”, Richard Young, declara: „Nu vom pleca din România. Vom fi aici şi peste 25 de ani. Dimpotrivă, am depus cereri pentru obţinerea dreptului de extragere a aurului din mai multe zone din Munţii Apuseni – Băişoara, Baia Sprie, Băiţa, Certej, Bucium şi Brad”. În timp ce opinia publică, ONG-urile de mediu şi autorităţile statului au replicat mereu dur la intenţiile extractive ale canadienilor de la “Gabriel Resources”, atunci când vine vorba de dezastrul ecologic de la exploatarea Roşia Poieni, situată la doar câţiva kilometri de Roşia Montană, o tăcere absolută şi total nejustificată caracterizează atitudinea celor îndrituiţi să reacţioneze.
Decret ceauşist secret
Situată în Munţii Apuseni, la extremitatea sudică a Munţilor Metaliferi, Roşia Poieni este cel mai mare zăcământ de cupru din România şi al doilea ca mărime din Europa, deţinând peste 1 miliard de tone de minereu.
În 1978, Nicolae Ceauşescu dă un decret pentru expropierea locuitorilor zonei, peste 300 de familii, ca prim pas spre începerea proiectului de execuţie ce cuprindea exploatarea la zi a minereului cuprifer de la Roşia Poieni, în uzina de preparare amplasată în incinta Dealul Piciorului. Proiectul iniţial prevedea o capacitate de producţie de 9 milioane tone/an de minereu extras şi prelucrat şi o producţie de 16.700 tone de cupru în concentrate, urmărindu-se o extindere la capacitatea de 15 milioane tone/an minereu extras şi prelucrat. Datorită unor probleme cauzate în procesul tehnologic de utilajele indigene folosite, capacitatea maximă atinsă a fost de doar 3,8 milioane tone minereu în anul 1988, în restul perioadei producţia realizată fiind de aproximativ 2 milioane tone minereu extras şi prelucrat anual.
La finalul procesului de prelucrare al zăcământului de cupru a rezultat sterilul, adică partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier care, conform proiectului, era transportat prin conducte de oţel, decantat şi depozitat în iazul Valea Sesei, cu evacuarea apelor limpezi, sau în iazul de avarie Valea Ştefanei II. Teoretic, aceste deşeuri (sterilul) ar trebui depozitate în gropi special amenajate, însă în România au fost şi sunt aruncate direct în natură.
În anul 1986 a început să se dea drumul la steril care a tot curs, acoperind totul în jur până acum trei ani când exploatarea a fost oprită, fiind ineficientă. În 2007, însă, statul român decide asocierea cu un consorţiu de firme în vederea repornirii exploatării Roşia Poieni. Lacul de steril ce acoperă valea a înghiţit aproape toate cele 1000 de gospodării ce erau cândva în cea mai afectată dintre zone, anume satul Geamăna din comuna Lupşa.
Abia în 2004, fostul jurist al combinatului de la exploatarea Roşia Poieni a făcut public decretul ceauşist de expropriere a zonei, cedându-l locuitorilor din satul Geamăna pentru a-l folosi ca documentaţie în numeroasele memorii adresate autorităţilor.
Afacere profitabilă sau dezastru ecologic?
În vara anului trecut, se încheia contractul de colaborare dintre „Cuprumin“ SA Abrud şi consorţiul format din societăţile Cuprom SA Bucureşti, Energo Mineral SA Baia Mare şi Ipronef SA Bucureşti, în baza căruia la exploatarea minieră de cupru de la Roşia Poieni urmează a se realiza în următorii cinci ani investiţii de 155 milioane de euro. Practic, consorţiul a intrat în posesia zăcământului de cupru din Munţii Apuseni, având la dispoziţie mijloacele fixe şi licenţa de exploatare, în timp ce statul român se va alege de pe urma colaborării cu contravaloarea redevenţei miniere şi a unei cote-părţi din profit. Statul a încheiat această afacere neluând în considerare Declaraţia Academiei Române privind proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană prin care se atrage atenţia asupra “dezastrului ecologic cu multiple consecinţe inacceptabile” în măsura în care se va relua exploatarea zăcământului de cupru de la Roşia Poieni.
“Băieţii deştepţi” ai cuprului
Oficial, încheierea contractului de colaborare este rezultatul unui proces de selecţie competitivă, demarat de Ministerul Economiei prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie în vederea identificării ofertanţilor interesaţi să investească în restructurarea exploatării Roşia Poieni. În realitate, însă, şansele ofertanţilor străini din Elveţia şi Marea Britanie au fost restrânse pentru favorizarea unor companii româneşti apropiate ministrului Economiei de la acea dată, Codruţ Sereş. Consorţiul care a intrat în posesia exploatării din Munţii Apuseni este format din trei companii ce deţin societăţi offshore înregistrate în paradisuri fiscale. Potrivit documentului http://www.competition.ro/diverse/Comunicat%20Moldomin%20Cuprumin.pdf, Energo Mineral SA îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului cu ridicata al produselor intermediare neagricole şi al deşeurilor. Cuprom are ca activitate principală producţia metalelor preţioase şi a altor metale neferoase, în timp ce domeniile Ipronef SA sunt activităţile de arhitectură, inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.
Cuprom, care mai deţine combinatele de prelucrare a cuprului de la Baia Mare şi Zalău, este administrată de doi foşti vicepreşedinţi ai Citibank România, Horia Simu şi Horia Pitulea, secondaţi de Ionuţ Costea, actual preşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.
Miza: aurul
Interesul major vizavi de exploatarea cupriferă de la Roşia Poieni se poate justifica printr-un detaliu ştiinţific: în compoziţia oricărui metal există aşa-numitele „elemente minore” care se prelucrează separat şi se izolează în condiţii speciale. În cazul cuprului, este vorba de elemente plumbo-zincifere, cadmiu, galiu, indiu. Dar şi de pirită, care este auriferă. Zăcământul de cupru din Roşia Poieni deţine în procent ridicat mineralul numit calcopirită, din care – prin procedee tehnologice speciale – se extrage aur. Prezenţa aurului în zăcământul cuprifer de la Roşia Poieni, în particular, şi din Apuseni, în general, e foarte clară, pornind de la modelul său genetic de tip dioritic (Hollister), în care mineralizaţia specifică e de tip Cu-Au. Aşadar, interesul consorţiului „Cuprom“-“Energo Mineral“-“Ipronef“ poate viza nu cuprul pur (adică metalul), ci concentratul de cupru din care s-ar obţine aur.
Satul-fantomă
„Emoţionant, lugubru, trist, înspăimântător, nici nu ştiu care cuvânt ar fi mai potrivit pentru a descrie starea de acolo“, sunt cuvintele unui jurnalist de televiziune ce a realizat, în 2005, primul reportaj despre dezastrul din satul Geamăna, “satul furat de moarte”. Mediatizarea nu a servit, din păcate, la nimic: activitatea la explorarea minieră va fi reluată, iar locuitorii zonei şi gospodăriile lor vor fi cât de curând înghiţiţi de deversările de steril. Zona în care este situat satul Geamăna era una dintre cele mai prospere regiuni ale Apusenilor. Acum, totul este acoperit de un lac de steril adânc de 250 de metri, ce continuă să crească, fiind deversat prin conductele construite în munţi. Din sutele de gospodării, au mai rămas doar 20, una dintre ele aparţinând familiei Holhorea. Priveliştea de la casa lor este îngrozitoare: livada, curtea, copacii, casele vecinilor, toate se află sub nămolul toxic. Sterilul este lângă gardul ogrăzii, urmând să înghită şi locuinţa lor. Fântânile din sat sunt otrăvite, apa potabilă fiind adusă de la mai bine de un kilometru.
Ioan Holhorea, capul familiei, este paralizat de la brâu în jos pentru restul vieţii din cauza unui accident petrecut acum 5 ani. Împreună cu Maria, soţia sa, au 3 copii: doi băieţi şi o fetiţă. Venitul familiei se rezumă la pensia bunicii, pensia de handicap a tatălui şi din banii câştigaţi de băiatul cel mare muncind cu ziua pe unde poate. Fetiţa de 9 ani străbate zilnic 8 kilometri pe jos pentru a merge la şcoală, indiferent că este vară sau iarnă.
Cum a fost posibil ca un sat înfloritor să devină acum ruină povesteşte sora lui Ioan Holhorea, doamna Maria Panta: “În 1978 au venit ordinele de evacuare, iar din 1986 a început exploatarea. Sute de familii au fost strămutate, primind o sumă infimă de bani pentru a se stabili în alte locuri. Unii au rămas în urmă crezând că sterilul nu va ajunge la ei, dar au privit neputincioşi cum în 20 de ani s-a umplut o vale de 250 de metri cu steril, acoperind casele satului”.
Războiul familiei Holhorea
Maria Panta a întreprins toate demersurile posibile şi imposibile pentru a sesiza opinia publică şi autorităţile de dezastrul ecologic de la Roşia Poieni şi de drama umană din satul Geamăna. Din 2004, adică imediat după ce au intrat în posesia decretului ceauşist secret privind proiectul exploatării miniere de la Roşia Poieni şi declararea satului Geamăna drept zonă moartă, au adresat memorii şi sesizări autorităţilor locale din Alba, Comisiei de Abuzuri a Senatului, Camerei Deputaţilor, care, însă, şi-au declinat competenţa în favoarea primăriei comunei Lupşa şi prefecturii judeţului Alba. Au sesizat Garda de Mediu Alba, au cerut sprijin la organizaţia Alburnus Maior (care luptă împotriva proiectului celor de la Gabriel Resources), aceştia refuzând, însă, să se implice.
Paradoxal este faptul că, deşi la o aruncătură de băţ faţă de Roşia Montană pe marginea căreia s-a sesizat comunitatea internaţională, autorităţile naţionale şi mai toate organizaţiile de mediu, dezastrul ecologic de la Roşia Poieni nu suscită interesul şi revolta nimănui. Nici măcar în rapoartele Gărzii de Mediu Alba nu se face referire la zona respectivă, de parcă ar fi inexistentă. Cât de credibil mai poate fi atunci motto-ul înscris pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba: “Protecţia mediului este responsabilitatea noastră, a tuturor: cetăţeni, agenţi economici, autorităţi publice, ONG-uri. Cu totii contribuim la poluarea mediului, pornind de la hârtia aruncată pe jos…
