Iată, vreme de două decenii Rusia a făcut serioase eforturi pentru a-și schimba imaginea în ochii Occidentului, însă evenimentele din ultimele două luni au făcut uitate aceste eforturi și au readus în mintea multor persoane (mai ales în această parte estică a Europei) percepția că Rusia este un agresor de care trebuie să se teamă toată lumea… Este aceasta o percepție justificată sau nu ?
Leonid Nersisian: – Permiteți-mi, vă rog, să încep cu faptul că, în multe privințe, aceste sentimente sunt promovate și întărite de către mass-media occidentală, iar în Europa de Vest, o parte foarte importantă a populației nu înțelege de ce țara lor ar putea interveni într-un conflict, unul care nu este al lor și cu care nu au absolut nimic de-a face. Acest aspect a fost demonstrat recent de mai multe studii efectuate de mass-media germană, și mulți analiști au părut surprinși atunci când au aflat dintr-o dată că marea majoritate a alegătorilor din Germania au susținut poziția Federației Ruse în evenimentele din Ucraina, ba chiar simpatizează cu președintele rus Vladimir Putin.
Toate acest lucruri sunt în fapt logice și ușor de înțeles – în ultimii ani, multe țări din Uniunea Europeană au dezvoltat cu Rusia relații de business excelente, iar acestea sunt acum în pericol, în favoarea afirmării în zonă a intereselor americane. Din această cauză, mari corporații europene, mai ales cele germane, fac totul pentru a preveni introducerea de sancțiuni serioase împotriva Rusiei și pierderea unei dintre cele mai mari piețe.
Apoi, trebuie observat că pentru contracararea dezinformării și manipulării privind evenimentele din Ucraina, internetul s-a dovedit a fi foarte util pentru Rusia iar numărul mare de clipuri video (postate în spațiul virtual chiar de martorii la aceste evenimente) a contribuit la perceperea corectă a realității – astfel că acum, pentru oamenii din întreaga lume, a devenit foarte dificil de a li se ascunde adevărul. Cine acum, de exemplu, ar mai asculta minciunile răspândite de guvernul de la Kiev și Departamentul de Stat al SUA privind tragedia de la Odessa, unde naționaliștii extremiști protejați de noile autorități au ars de vii în Casa Sindicatelor mai mult de 40 de oameni ? La urma urmei, majoritatea am văzut pe Internet o mulțime de înregistrări video de la fața locului care arată că acele cocktailuri Molotov au fost aruncate doar de naționaliștii ucraineni. În acest context, încercarea de acreditare a ideii că forțele “separatiștilor pro-ruși” însele au dat foc accidental clădirii, aruncând în jos de la ferestre aceleași notorii cocktail-uri Molotov, nu poate provoca decât indignare, de vreme ce imaginile filmate spun altceva.
– Cu toate că războiul informațional a atins cote greu de admis cu ceva timp în urmă, opinia dvs. ne poate face să credem că îngrijorarea cu privire la percepția sa externă tot mai dezastruoasă nu reprezintă o prioritate pentru Rusia. Cum ar veni, cine are ochi poate vedea și singur adevărul. Dar cum stăm cu percepția pe plan intern? Sau e suficient să ne uităm la ratingul uriaș de popularitate al președintelui Putin pentru a concluziona ?
L.N.: – Prioritatea Rusiei o reprezintă propriile sale interese (exact la fel ca și pentru orice altă țară). În cazul Ucrainei, interesele Rusiei sunt de tip geopolitic și național. De aceea, preocupările privind prejudiciile de imagine rămân în plan secund, deși, desigur, nimeni nu uită să ia în considerare și acest aspect. În țările occidentale s-a purtat un acerb război de informații cu privire la Rusia, având scopul de a afecta felul în care este apreciată în comunitatea mondială, de a genera o râcă între Rusia și Europa, precum și de a lovi în actuala conducere și de a consolida spiritul de opoziție.
Și în primul, și al doilea rând, Statele Unite au nevoie să creeze o piață de desfacere pentru gazele naturale de șist, necompetitive încă și destul de costisitoare, iar în același timp, sunt tot mai preocupate să slăbească influența tot mai mare a Rusiei, care a devenit suficient de puternică pentru a promova o politică conexată intereselor proprii fără a ține seama de avizul partenerilor americani.
După cum am menționat, războiul informațional a luat o întorsătură destul de nefericită pentru Occident – în sensul că deja conflictul s-a adâncit și prelungit prea mult, iar a ascunde adevărul este foarte greu. Să nu uităm faptul că Rusia a avut deja experiența nefericită de a pierde un război în plan mediatic și implicit în mințile oamenilor în 2008 ( în conflictul Georgia – Abhazia și Oseția de Sud).
În ceea ce privește publicul intern – eforturi speciale în acest sens nu își aveau rostul – așa cum bănuiesc că știi, marea majoritate a populației a îmbrățișat cu entuziasm vestea anexării Crimeii la Rusia, deoarece majoritatea rușilor cred că potrivit legităților istorice acest teritoriu reprezenta o parte din Rusia, și a fost a pierdut din greșeală. Iar această greșeală a fost acum îndreptată. În mod natural, din cauza acestei percepții, ratingul lui Vladimir Putin a crescut, și ratingul opoziției din Rusia, care a susținut în mod activ neamestecul în evenimentele din Ucraina, a scăzut simțitor. De altfel, asta s-a și văzut la mitingul de pe 18 mai din Piața Manej.
– Analiștii politici din toată lumea au clamat în numeroase rânduri că Rusia încearcă să restaureze defuncta URSS. Rusia a negat constant. Domnule Nersisian, ce dorește Rusia, mai exact ?
L.N.: – În mare parte, toate aceste declarații sunt unul și același element în războiul în curs de desfășurare în lumea informațiilor, prin care se încearcă inocularea unui nou mit privind “amenințarea roșie”. Obiectivele unui astfel de demers sunt destul de clare: în primul rând, stoparea ascensiunii Rusiei, care a devenit prea apropiată de UE, și care, în viitor, ar putea deveni o amenințare la adresa hegemoniei americane în Europa, și în al doilea rând, pentru a genera panică în rândul membrilor NATO pentru a le vinde la prețuri deloc de neglijat arme americane.
Revenirea la modelul URSS este practic imposibil. Federația Rusă și-a propus crearea unui bloc de natură pur economică, bazat pe coeziunea țărilor din spațiul post- sovietic, ceea ce este destul de logic, având în vedere proximitatea teritorială și mentală a multor state din acest spațiu. În plus, Rusia este decisă să facă totul pentru a preveni extinderea în continuare a NATO spre est. În acest sens, evenimentele din Georgia din 2008 și ce se întâmplă acum în Ucraina a conturat în mod clar o linie roșie – iar dacă se încearcă depășirea acesteia, Rusia este gata să-și apere interesele sale prin toate mijloacele, inclusivmilitare.Ar trebui remarcat că aceeași SUA, în astfel de cazuri, s-a dovedit mult mai puțin ceremonioasă – decizia unilaterală de invazie a unor state independente și bombardamentul masiv, cu mii de victime în rândul civililor, au devenit normă a politicii americane. Putem concluziona că isteria anti-rusă, acuzațiile nesfârșite de imperialism și dorința de a câștiga aproape jumătate din Europa – sunt doar o plăsmuire a politicii Departamentului de Stat al SUA, și nimic din acestea nu are ceva în comun cu obiectivele concrete ale Rusiei.
– Noul scandal de la Bruxelles și acuzațiile că mai mulți deputați europeni ar fi agenți de influență ai serviciilor speciale ale FR sunt tot elemente de propagandă împotriva Rusiei ? Sau se deschide calea spre o periculoasă ” vânătoare de vrăjitoare”, concepută pentru a reduce curajul celor care se uită cu atenție la acțiunile tuturor părților implicate?
L.N.: – De fapt, aceasta este o intimidare pe față – și aceasta în cadrul unei organizații care (cel puțin teoretic) pledează pentru libertatea de exprimare și toleranță. În momentul de față a început persecuția a doi deputați europeni – Bela Kovacs, europarlamentar din partea partidului maghiar “Jobbik”, și Tatiana Jdanok din partea partidului “Uniunea rușilor din Letonia”. Rețineți că ambii parlamentari au fost printre puținii europeni care au călătorit în Crimeea în calitate de observatori, au fost acolo în timpul referendumului de pe 16 martie. Și apoi, după ce au văzut cum stau lucrurile la fața locului, ambii membri ai Parlamentului European au promovat în mod activ de la nivelul funcției pe care o dețin legitimitatea revenirii Crimeii la Rusia.
De fapt, situația poate fi considerată o cenzură de tipul: oricine are relații bune cu Rusia și să sprijină poziția sa poate fi numit un spion și agent de influență. E dificil de prezis unde va duce această abordare – de multe ori astfel de acțiuni pot duce la efectul opus.
– Totuși, ce înseamnă în mod concret ”noua Rusie” (acest concept atât de drag profesorului Alexander Dugin) ? Nu vorbim în esență despre restaurarea URSS ? deși cred că mai exact vorbim de refacerea granițelor Rusiei pe amplasamentul Imperiului țarist…
L.N.: – Ideea principală, mesajul și scopul lui Alexander Dugin este crearea unei noi superputeri post-sovietice – Uniunea Eurasia. A nu se confunda cu Uniunea Economică Eurasiatică, care se formează pe baza uniunii vamale (Rusia, Belarus și Kazahstan), iar intenția ar fi, da, de creare a unui analog al URSS, sau, și mai probabil, ceva mai aproape de Imperiul Rus.
Profesorul Dugin consideră că aderarea Crimeii la Rusia este începutul celei de a treia Rusii – o perioadă în care politica de stat se va axa în principal pe patriotism, fără elemente de liberalism.
Ar trebui remarcat faptul că idei similare au mai fost vehiculate de-a lungul timpului, și au avut mulți susținători și la fel de mulți critici. De remarcat însă că oricât de atractive ar părea aceste idei pentru unii, punerea în aplicare a acestor planuri este greu realizabilă în situația actuală din lume. Interesant însă, unele publicații occidentale exagerează inexplicabil/sau poate intenționat importanța ideilor specifice filosofiei domnului Dugin, numindu-l de multe ori drept “ideolog șef și consilier” al lui Putin, ceea ce, desigur, nu este adevărat.
– Fiind extrem de prinsă cu monitorizarea evenimentelor din Ucraina, cea mai mare parte a presei a omis faptul că recent s-au împlinit 20 de ani de la suspendarea ostilităților armate în cadrul conflictului din Nagorno-Karabach. Spuneți-mi, care este situația în prezent și cum decurg demersurile pentru găsirea unei soluții definitive a acestui conflict înghețat ?
L.N. – Pe fundalul evenimentelor din Ucraina, co-președintele american al Grupului de la Minsk al OSCE (autoritatea desemnată cu medierea între Armenia și Azerbaidjan) a procedat la o relansare a retoricii despre ceea ce este necesar de îndeplinit cât mai curând posibil pentru a schimba status quo-ul și pentru a rezolva conflictul. În esență, aceasta este o încercare de a lua inițiativa în această chestiune de la Federația Rusă, dar declarațiile domnului James Warlick nu au fost primite cu entuziasm, nici în Armenia și nici în Azerbaidjan. Co-președintele Grupului de la Minsk a propus o schemă de soluționare a conflictului compusă din 6 elemente, după cum urmează: 1. Părțile trebuie să convină că determinarea statutului final al regiunii Nagorno-Karabach trebuie să se facă în viitor, printr-un acord comun de voință, cu caracter juridic obligatoriu. 2. Teritoriul în cadrul frontierelor fostei Regiuni Autonome Nagorno-Karabah care nu este controlată de Baku trebuie să obțină statut interimar, care ar trebui să fie prevăzut cu garanții de securitate și de auto-guvernare. 3. Teritoriile ocupate care înconjoară Nagorno-Karabah ar trebui să fie returnate controlului azer. 4. Existența unui coridor de securitate care va conecta Armenia cu Nagorno-Karabah. 5. În cadrul unui acord de durată trebuie să fie recunoscut dreptul refugiaților și persoanelor strămutate pe plan intern pentru a reveni la vechile lor locuri de reședință. 6. Reglementarea conflictului trebuie să ofere garanții internaționale de securitate, care ar include o operațiune de menținere a păcii.
De fapt, în esență nu este de așteptat nici un progres serios în soluționarea conflictului din Nagorno-Karabah în viitorul apropiat – mai ales acum când toată lumea este ocupat cu tensiunile și stabilizarea situației din Ucraina.
Scenariu militar pare să fie, de asemenea, foarte puțin probabil, în ciuda amenințărilor fără sfârșit care vin dinspre Baku de mai mulți ani. Poate și pentru că riscurile sunt foarte mari într-o astfel de aventură militară – forțele armate ale Armeniei și Nagorno-Karabahului, în ultimele două decenii, și-au creat pe înălțimile muntoase din Karabah o adevărată fortăreață. În plus, Armenia are un tratat de asistență mutuală cu Federația Rusă și este parte din alianța militară a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), și în ciuda faptului că republica separatistă Nagorno-Karabah nu este din punct de vedere legal a Armeniei, ca atare Rusia nu poate interveni direct într-un conflict ipotetic, o astfel de perspectivă tristă pentru Azerbaidjan nu poate fi exclusă cu totul.
Apoi o înfrângere într-un al doilea război pentru Karabakh ar fi fatală pentru regimul lui Ilham Aliyev, astfel că este puțin probabil ca el să-și riște situația actuală. Mai mult decât atât, conflictul înghețat este foarte profitabil pentru conducători – populației trebuie să i se explice întotdeauna credibil (cel puțin teoretic!) unde dispar într-o direcție necunoscută miliarde de petrodolari: pentru înzestrarea armatei, pentru a scrie despre conflictul, pentru a hrăni oamenii cu speranțele naționaliste.
– În opinia dvs., ținând cont de datele istorice și realitățile curente, credeți că este posibilă soluționarea pașnică a acestui conflict și găsirea unei variante acceptabile & acceptate de fiecare din părțile implicate ?
L.N.: – Conflictul care a izbucnit între Nagorno-Karabah & Armenia și Azerbaidjan are rădăcini adânci ce depășesc cu mult zilele defunctei uniuni sovietice. Prin urmare, este destul de dificil să soluționezi un astfel de diferend în care nemulțumirile vin din timpuri istorice.
Este foarte dificil să se găsească o soluție pe bază de concesii reciproce, atâta timp cât vreme de 20 de ani între cele două părți s-a purtat un război dur de propagandă naționalistă. Acest lucru este valabil în special pentru Azerbaidjan, unde revanșismul și ura față de armeni este acum vector principal în politica guvernului. Din acest motiv, aproape orice concesie menită să ușureze negocierile de soluționare a conflictului ar însemna sfârșitul celor care se află la putere în acest moment, fie că vorbim de Azerbaidjan, fie că vorbim de Armenia. Nu mai puțin adevărat este, de asemenea, că status quo-ul este destul de avantajos și pentru Statele Unite ale Americii, cât și pentru Rusia – care astfel pot pune presiune pe ambele țări, amenințându-le cu retragerea suportului și pierderea regiunii Nagorno-Karabah. Cum bine se știe, când doi se ceartă, câștigă al treilea…sau al patrulea…
Din punctul meu de vedere, cel mai cinstit și corect ar fi, cred, ca singura soluție acceptabilă/acceptată de ambele părți este de a recunoaște independența Republicii Nagorno – Karabah Azerbaidjan și revenirea celor șase raioane (din jurul fostei Regiunii Autonome Nagorno-Karabah a RSS Azerbaidjan) sub control azer. Reîntoarcerea Lacinului nu este posibilă, deoarece atunci între Armenia și Nagorno – Karabah nu vor fi frontiere.
Dar, cum spuneam, speranțele pentru o soluționare a conflictului în viitorul apropiat sunt foarte mici – este o chestiune de viitor foarte îndepărtat, și, din păcate, nu avem garanția că decizia finală se va lua în mod pașnic.
– Cu un rating de peste 85%, președintele Putin pare acum ”condamnat” să acționeze în Ucraina conform așteptărilor majorității rușilor. Care sunt însă cu exactitate aceste așteptări ? Își doresc rușii readucerea Ucrainei integral în componența Federației Ruse (acceptând posibilitatea unei intervenții militare) ?
L.N.: – Reunificarea Crimeii cu Rusia a fost pentru marea majoritate a populației din Federația Rusă și pentru cei din peninsulă ceva asemănător cu o sărbătoare. A fost reinstaurată justiția și reparată o greșeală istorică – de vreme ce, de fapt, Crimeea a fost pierdută din cauza unei decizii emoționale a primului-secretar al PCUS, Nikita Hrușciov de a trece peninsula în componența RSS Ucraineană.
Ulterior, în timpul colapsului Uniunii Sovietice, nu a fost ridicată o astfel de problemă, cu toate că în condițiile existente la acel moment Federația Rusă ar fi putut foarte bine să păstreze în componența sa chiar întreaga parte estică a Ucrainei. Colapsul general al URSS și înfrângerea dureroasă în Războiul Rece încă reverberează profund în sufletul multor oameni în Rusia, astfel că acțiunile independente și decisive ale conducerii ruse, în frunte cu Vladimir Putin, au impresionat populația și au fost bine primite de un număr important de oameni care consideră că până de curând nu a existat independență în politica externă a Federației Ruse.
În ceea ce privește aderarea regiunilor de sud-est ale Ucrainei la Federația Rusă, atunci vor exista mulți ruși care să aclame încântați asta, dar Rusia nu are de gând să facă uz de mijloace militare. În cazul în care regiunile de Sud-Est și conducerile acestora se vor depărta de Kiev, acesta va fi doar din cauza luptei locuitorilor acestor teritorii, și ei vor opta, cel mai probabil, pentru un format care nu este recunoscut de către stat, vizând o apropiere de Federația Rusă (de tipul Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, etc).
Leonid Nersisian a absolvit cursurile Universității de Medicină I.M. Sechenov din Moscova. A lucrat ca analist/expert militar pentru portalul de știri Hayasa (Armenia). În prezent este analist militar și editor al agenției ruse de știri REGNUM.
interviu realizat de Gabriela Ioniță
You can purchase them from people who are buying https://www.globenewswire.com/news-release/2021/03/24/2198954/0/en/4-Best-Research-Paper-Writing-Services-Top-USA-Paper-Writers-Among-69-Tested-Review-by-Halvorson.html them, or you can get them from companies who want to buy them.
