Judecând după volumul investiţiilor americane în economia rusă (aproximativ 6 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Ambasadei SUA la Moscova), se poate spune că relaţia economică dintre Statele Unite şi Rusia nu este foarte dinamică. Companiile americane au pierdut o serie de oportunităţi, ce au fost imediat folosite de competitorii lor vest-europeni şi asiatici, care s-au “mişcat” mult mai agresiv, reuşind să cucerească o bună parte a pieţei ruseşti.
Judecând după volumul investiţiilor americane în economia rusă (aproximativ 6 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Ambasadei SUA la Moscova), se poate spune că relaţia economică dintre Statele Unite şi Rusia nu este foarte dinamică. Companiile americane au pierdut o serie de oportunităţi, ce au fost imediat folosite de competitorii lor vest-europeni şi asiatici, care s-au “mişcat” mult mai agresiv, reuşind să cucerească o bună parte a pieţei ruseşti.
Una din cauze e legată de problemele de PR ale Rusiei, ea având, încă, o imagine nu foarte bună pe plan extern. Pentru mulţi dintre şefii corporaţiilor americane prezenţa crimei organizate, problemele legate de respectarea dreptului de proprietate, corupţia şi birocraţia au reprezentat tot atâtea obstacole care au împiedicat dezvoltarea relaţiilor economice dintre cei doi foşti combatanţi din timpul Războiului Rece. Structura comerţului dintre cele două ţări este defavorabilă Rusiei, ea exportând în Statele Unite metale, produse chimice şi carburanţi, şi importând utilaje şi produse alimentare.
Aflându-se, parcă, “în căutarea timpului pierdut”, diplomaţii şi oamenii de afaceri ruşi şi americani au încercat, în ultimii ani să găsească un limbaj comun, care să ia locul celui practicat nu cu multă vreme în urmă. Dacă în domeniul securităţii au mai existat, în trecut, momente care au grevat relaţiile politico-diplomatice ruso-americane (extinderea NATO, situaţia din fosta Iugoslavie, războiul din Cecenia), pe plan economic foştii inamici ideologici au reuşit să găsească o cale de dialog, care să le permită depăşirea momentelor delicate.
Rezultatele în domeniul economic, departe de a fi spectaculoase, s-au făcut imediat simţite. Sunt deja observabile unele progrese în privinţa investiţiilor americane, nu atât legate de volumul lor, cât de sectoarele în care sunt ele concentrate. Prezenţa pe piaţa rusă a unor giganţi industriali precum Intel, Motorola, General Electric, United Technologies sau Boeing reprezintă un semnal încurajator, chiar dacă sumele investite nu sunt pe măsura forţei lor financiare.
În pofida acestor schimbări, mai sunt încă destule probleme. Statele Unite mai ţin încă Moscova “în lesă” prin menţinerea în vigoare a Amendamentului Jackson-Vanik, care îngrădeşte accesul Rusiei la anumite produse americane. De aceea, în ciuda declaraţiilor de prietenie şi încredere, Rusia este încă văzută de senatorii şi congresmanii de pe colina Capitoliului ca un potenţial pericol. Se mai poartă încă tratative pe marginea unor probleme divergente existente în relaţia comercială dintre cele două ţări: importul de oţel din Rusia, exportul de carne de pui din Statele Unite, condiţiile de admitere ale Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului.
Liantul care pare însă să consolideze din ce în ce mai mult relaţia economică şi politică dintre cele două ţări este parteneriatul în domeniul energiei.
Una dintre temele de maximum interes, dezbătută cu prilejul summitului ruso-american de la Moscova (mai 2002), a fost cooperarea în domeniul stabilizării situaţiei pe pieţele energetice şi stimularea investiţiilor americane în industria petrolieră rusă. Anunţul făcut cu acel prilej de şefii celor două state avea să “aibă o a doua zi”, când, în acelaşi an, la Huston, a avut loc prima întâlnire dintre miniştrii Energiei ai SUA şi Federaţiei Ruse. Cu acel prilej, a fost constituit un grup special de lucru, a cărei misiune este să găsească modalităţile optime pentru dezvoltarea şi consolidarea acestui parteneriat energetic. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. În 2002, livrările de petrol şi produse petroliere ruseşti pe piaţa americană au crescut de două ori, iar anul acesta Rusia ocupă locul şase în topul exportatorilor de ţiţei în SUA.
Din punctul de vedere al Washingtonului, parteneriatul energetic corespunde necesităţilor sale: America are nevoie de petrol, care, în Rusia, se găseşte din belşug. Potrivit statisticilor, anul trecut, Rusia, pentru prima dată de la sfârşitul anilor ’80, a ocupat primul loc privind volumul extracţiilor de ţiţei, iar prognozele pentru acest an indică depăşirea pragului de 8 milioane de barili/zi. Piaţa americană ocupă în agenda primelor patru mari companii petroliere ruseşti un loc foarte important. O dovadă în acest sens o reprezintă planurile privind construcţia unui port pentru petroliere de mare tonaj la Murmansk, care ar duce la creşterea exporturilor de petrol rusesc către SUA, permiţând astfel exportatorilor ruşi să ocupe 10% din piaţa americană. Obiectivele pe care şi le-au propus petroliştii ruşi nu sunt greu de atins. Conform datelor oferite de Direcţia de informaţii pentru probleme energetice din SUA, 60% din petrolul folosit anul trecut în Statele Unite drept carburant a provenit din importuri. Prognozele arată că, până în 2010, volumul va fi de 70%. Din acest motiv, unul dintre obiectivele cele mai importante ale Washingtonului este diversificarea şi stabilizarea pieţelor petroliere. O privire rapidă asupra “hărţii petroliere mondiale” atestă această preocupare a Americii: zona Golfului, de unde provine 1/4 din petrolul mondial, nu numai că este departe de a fi una liniştită (nici premise pentru pacificarea ei rapidă nu se prea întrevăd), dar Arabia Saudită, partenerul strategic al SUA în Orientul Mijlociu, este percepută în mediile politice americane ca unul din “sponsorii terorismului internaţional”; Nigeria, cel mai mare producător de petrol al Africii, trebuie să facă faţă unor grave probleme interne; Venezuela, principalul furnizor de petrol de pe continentul sud-american, dorind să-şi consolideze poziţia pe piaţa petrolieră, a contribuit la căderea preţului petrolului, după venirea lui Hugo Chavez la putere. Prin comparaţie cu aceste state, Rusia lui Vladimir Putin reprezintă o oază de stabilitate. Statele Unite şi Rusia sunt interesate, în general, să aibă o bună relatie economică, şi, în special, în creşterea exporturilor petroliere ruseşti pe piaţa americană. Prin aceasta, America îşi extinde piaţa furnizorilor de petrol, iar Rusia câştigă bani.
Problema celor doi parteneri este dacă bunele relaţii diplomatice pot influenţa mediul de afaceri şi, în consecinţă, pot contribui la creşterea volumului investiţiilor americane în domeniul petrolier. Asemeni barometrului care anunţă vremea rea, tot aşa şi scăderea preţului petrolului arată Moscovei şi Washingtonului că interesele lor nu sunt întotdeauna convergente. Dacă SUA pot atenua, într-o anumită măsură, aceste consecinţe prin folosirea petrolului din rezerva federală, pentru Rusia, o scădere a preţului barilului de ţiţei cu doar un singur dolar este cuantificabilă în pierderi de miliarde la nivelul bugetului. Pentru a arăta gradul de dependenţă al economiei ruseşti de exportul de petrol, este de ajuns să amintim că un preţ de 18 dolari/barilul are ca efect apariţia deficitului bugetar (bugetul Rusiei pe anul 2003 a fost elaborat, luându-se în calcul un preţ al petrolului de 21,5 dolari/barilul).
Toate datele problemei arată că Rusia şi SUA sunt obligate să găsească un limbaj comun care să consolideze acest parteneriat în domeniul energetic. Este nevoie de un nou impuls, iar el, acest impuls, ar putea fi dat de apropiata întrevedere de la Camp David a celor doi preşedinţi, care va avea loc în perioada 24-27 septembrie 2003. Vladimir Putin şi George Bush ar putea iniţia un şir de proiecte în domeniul energetic, care să beneficieze de garanţii guvernamentale, prin intermediul cărora s-ar putea demara o serie de investiţii americane la scară largă. Ambele părţi sunt nevoite însă să depăşească o serie de reticenţe care grevează relaţia economică. America, dacă vrea petrolul rusesc, va trebui să privească spre Rusia cu mai multă încredere şi interes. Rusia, dacă vrea “banii verzi” ai Americii, este nevoită să accelereze ritmul reformelor economice. Dacă ţinem cont de uriaşul potenţial al economiei ruseşti şi de faptul că, treptat, economia americană depăşeşte starea de stagnare intervenită după criză, putem afirma că există premise pentru ca cei doi parteneri să treacă de la nivelul vorbelor la cel al faptelor.
Moscova, 17 septembrie 2003
P.S.
Sosirea la Moscova a lui George Bush Sr. şi a fostului secretar de Stat Henry Kissinger, întrevederile pe care aceştia le-au avut cu reprezentanţi din structurile de conducere ale Rusiei precum şi zvonurile apărute la sfârşitul lui septembrie potrivit cărora firmele ChevronTexaco şi Exxon Mobil ar fi interesate în achiziţionarea de acţiuni ale companiei petroliere ruseşti Yukos, par să arate că SUA şi Rusia, într-adevăr, se grăbesc să treacă de la vorbe la fapte.
