În ziarul oficial al guvernului rus “Rossiiskaia gazeta”, din 15 februarie 2005, în pagina a doua scrie: “Ieri a sosit la Moscova într-o vizită de lucru de două zile fostul căpitan de cursă lungă, fostul primar al Bucureştiului, rebelul vieţii politice româneşti şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. Preşedintele Putin a aşteptat cu mult interes întâlnirea de aseară (14 februarie, n.n.). Declaraţiile făcute de Băsescu în ajunul sosirii sale în capitala rusă au fost foarte promiţătoare”.
Imaginea preşedintelui Băsescu – în raport cu cea a predecesorilor săi – este, în opinia noastră, capitalul cel mai de preţ pe care acesta îl are în relaţia cu Rusia. Primul preşedinte al României, Ion Iliescu, avea un “trecut moscovit”, care s-a dovedit a fi nu numai greu de şters, dar care l-a şi timorat în relaţia cu Rusia pe toată perioada cât acesta s-a aflat la Cotroceni. Abia spre sfârşitul celui din urmă mandat său, relaţia cu Rusia a fost încălzită, însă nu îndeajuns pentru a putea fi decongelată. Scandalurile “Iliescu-KGB” şi “Firul roşu”, perceperea sa în exterior ca un apartcik pro-moscovit, precum şi “păcatul originar” al carierei sale în materie de politică externă – avem în vedere semnarea tratatului cu Uniunea Sovietică în 1991 – au reprezentat pentru Ion Iliescu tot atâtea obstacole, în eforturile sale de a normaliza relaţiile cu Rusia în perioada post-comunistă.
Succesorul său la Cotroceni, Emil Constantinescu, candidatul susţinut de Convenţia Democrată, îşi stabilise cu totul alte obiective pe planul politicii externe (ne aducem cu toţii aminte de campania PRO NATO, promovată la PRO TV, cu speranţa că România va putea prinde trenul, care pleca de la Madrid, în pofida semnalelor contrare, date de o parte din membrii Alianţei), punând relaţia cu Rusia din nou la frigider.
Semnarea Tratatului de bază româno-rus, din vara anului 2003, nu s-a constituit, câtuşi de puţin, în acel impuls atât de necesar pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. Aşa cum remarca, după acest eveniment, un amic rus, fin cunoscător al realităţilor româneşti: “Gata! Tratatul acesta a fost semnat, iar de acum încolo ambii parteneri îşi pot întoarce spatele”. Şi, într-adevăr, aşa a şi fost pentru că, după acest moment, cei doi foşti fraţi întru socialism iarăşi şi-au întors spatele, ignorându-se reciproc.
Traian Băsescu, cel de-al treilea preşedinte, vine cu prospeţimea celui lipsit de complexe faţă de fostul vecin al României de la Răsărit, iar acest aspect, dacă va şti să-l folosească inteligent, ar putea aduce mult-doritul dezgheţ în relaţia României cu Rusia.
Trebuie să le fi fost destul de greu celor doi preşedinţi să găsească un limbaj comun. Pe de o parte, e vorba de prima lor întâlnire. Pe de altă parte, reţinutului Vladimir Putin, care foarte rar, dacă nu chiar niciodată, îşi arată sentimentele în public, cred că i-a fost, oarecum, dificil să dialogheze cu un om cu un temperament atât de vulcanic. Sperăm că problemele, inerente unei prime luări de contact, au fost depăşite, iar cei doi au reuşit să găsească acel limbaj comun.
Cu ce obiective a plecat preşedintele Băsescu la Moscova? “Scopul de bază al vizitei mele este de a restabili încrederea între cele două ţări. Aş dori ca pe perioada mandatului meu România să reuşească să devină unul dintre cei mai importanţi prieteni europeni ai dumneavoastră, care poate să vă sune la orice oră”, a declarat preşedintele Băsescu ajuns la Moscova. Ţinând cont doar de aspectul economic al relaţiei româno-ruse, atunci preşedintele Băsescu va trebui să-l sune destul de des pe Vladimir Putin deoarece balanţa comercială dintre cele două ţări este net favorabilă Rusiei, noi importând mărfuri în valoare de 1 miliard de dolari. Din acest punct de vedere, României îi va fi destul de dificil să pătrundă pe o piaţă rusă, unde locul se îngustează pe zi ce trece, iar concurenţa este din ce în ce mai mare. Atât de des amintitele mărfuri tradiţionale româneşti (vinul, pielăria, produsele alimentare şi cele textile, mobila) – atât de apreciate odată de către consumatorul rus şi care ne aduceau venituri considerabile, echilibrând o balanţă comercială dezechilibrată – vor pătrunde destul de greu pe piaţă care devine pe zi ce trece mai pretenţioasă şi mai conectată la Europa Occidentală.
Pentru a putea pune în mişcare şi dezvolta aceste relaţii, trebuie învinse o serie de bariere, unele din ele foarte dificil de trecut, depăşirea lor necesitând o voinţă politică uriaşă din partea celor care vor acţiona în această direcţie.
O primă barieră este cea lingvistică. Limba rusă a ajuns astăzi să fie vorbită în România de un număr din ce în ce mai mic de oameni, fiind pe punctul să se aşeze alături de latină şi de greaca veche. Scoaterea opiniei publice de sub influenţa unor clişee negative, de tipul “Te iubesc ca pe limba rusă!”, vor cere eforturi tenace şi de durată.
O a doua barieră este de ordin istoric. Şi, din acest punct de vedere, istoricii ar trebuie să reechilibreze prezentarea relaţiilor româno-ruse, renunţând la prezentarea exclusivă a episoadelor întunecate din relaţiile dintre cele două ţări. Sunt atâtea momente pozitive, total ignorate de marele public. E suficient să amintim doar faptul că prezenţa armatei ruse în secolul al XVIII-lea în spaţiul românesc a fost unul din canalele de pătrundere a influenţei franceze în societatea moldo-munteană, corpul ofiţeresc rus, de sorginte nobiliară, fiind pe de-a-ntregul câştigat culturii franceze.
O a treia barieră este sentimentul de teamă încercat de români în raport cu Rusia, indiferent de regimul existent în acea ţară: totalitar sau democratic. Astăzi, această teamă este total nemotivată: 1) mai întâi, Rusia nu mai este vecină cu România; 2) în al doilea rând, membră a Alianţei Nord-Atlantice, România beneficiază de garanţiile de securitate, oferite de calitatea de membru. Acest scut de securitate ar trebui să constituie un impuls în dezvoltarea dezinhibată a relaţiei cu Rusia.
Toţi aceşti factori sunt componente ale sentimentului rusofob existent în societatea românească, sentiment care reprezintă o frână în elaborarea unei strategii durabile şi bazate pe încredere în relaţia bilaterală româno-rusă.
Diplomaţia română şi preşedintele Băsescu însă vor avea de rezolvat două probleme care, totuşi, grevează asupra relaţiei dintre România şi Rusia. Este vorba de soluţionarea problemei tezaurului şi a conflictului nistrean.
În prima problemă, România, promovând o politică suaviter in modo, fortiter in re (delicată în formă, fermă în conţinut), ar trebui să determine partea rusă să adopte o soluţie, care să fie echitabilă pentru ambele părţi. Este vorba, în primul rând, de tezaurul Băncii Naţionale, alcătuit din 93 de tone de aur, din care 91 de tone sunt lingouri, iar 2 tone de monede. Dacă acest aur nu mai există – şi, în ceea ce ne priveşte, credem că el nu mai există -, Rusia ar trebui să plătească României compensaţii.
Cât priveşte conflictul nistrean, Rusia, dacă vrea realmente să adopte o poziţie constructivă în această problemă, ar trebui să-şi retragă trupele din Transnistria. Odată dispărută prezenţa militară rusă din zonă, este puţin probabil ca separatiştii lui Igor Smirnov să se mai poată menţine la putere la Tiraspol.
Dat fiind că astăzi economicul primează, cooperarea comercială ar trebui să aibă întâietate. O bună relaţie economică însă necesită din partea ambilor o încredere cât mai mare. Această încredere ar putea fi obţinută, în opinia noastră, dezvoltând schimburile culturale, care ar ajuta cel mai bine la cunoaşterea reciprocă a celor două ţări. Schimburile de studenţi, traducerea autorilor ruşi (din toate domeniile), simpozioane comune, prezentarea de cât mai multe informaţii din Rusia, crearea la nivelul comunităţii ştiinţifice româneşti a unor adevăraţi specialişti în probleme ruseşti, toate aceste demersuri ar putea – în timp, cu răbdare şi convingere – să estompeze clişee de genul “România, aliata Germaniei fasciste”, “Ruşii barbari”, “Barbaria/teroarea roşie”. Însă un astfel de efort cere, aşa cum am mai afirmat, o voinţă politică uriaşă din partea oricărui partid politic care se află la conducere.
Dacă în prima parte a articolului am amintit remarca amicului meu rus, judecând după afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu înainte, în timpul şi după vizita întreprinsă la Moscova, credem noi, sunt şanse ca el să fie contrazis, iar cele două ţări să-şi întoarcă, în sfârşit, faţa una spre cealaltă, punând astfel capăt unei ignorări reciproce, contraproductivă pentru ambele părţi.
