Cine nu îşi doreşte în zilele noastre să aibă o viaţă senină şi liniştită?
Ajută gândirea pozitivă? Ajută să pui răul înainte? Pentru a vă decide mai uşor, vă prezentăm două posibile exemple imaginare de gândire, precum şi un posibil răspuns…
Omul care gândeşte pozitiv
Noi nu ne dăm seama cât de multe avantaje ni se pun la dispoziţie în fiecare zi.
Se întreba cineva într-un articol precedent de ce mass-media românească se concentrează atât de mult pe ce se întâmplă în România. Pentru că avem avantajul incontestabil de a beneficia de un material inepuizabil şi solid atât pentru tabloide şi emisiuni de divertisment, cât şi pentru ziarele, revistele şi emisiunile cu tentă intelectuală.
Să luăm de exemplu week-end-ul. Orice fire ai avea, jovială ori pesimistă, romantică sau realistă, visătoare sau ironică, numai să ieşi din casă, să faci o plimbare de un sfert de oră prin cartier ori centru, preferabil pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, şi ai deja baza pentru un posibil articol sau subiect de tratat. Vezi cum a venit primăvara, auzi cum păsările cântă, simţi mireasma florilor de liliac plutind pe lângă blocurile devenite dintr-o dată mai puţin respingătoare privirii, vezi cum un boschetar îngropat în iarba deja deasă şi înaltă îşi toarnă cu atenţie aurolac în punga de plastic, îţi întorci privirea şi vezi un bătrân venind de la piaţă cu plasele încărcate, dar şi cu un buchet de lalele, probabil pentru soţie. Un alt avantaj de care ne bucurăm mai ales în timpul săptămânii este criticatul transport în comun. Acest transport este nu numai un „sport” ce îţi dezvoltă numeroase grupe de muşchi, îţi exersează numeroase simţuri, dintre care mai ales simţul echilibrului, dar este şi un important sport al nervilor puşi la încercare, un remarcabil proces de călire pe care ar trebui să îl apreciem. Pentru cei care doresc să se menţină în formă şi nu vor să dea banii la sala de gimnastică este, de ce nu, soluţia perfectă.
Am avut şi summit-ul NATO, în urma căruia Bucureştiul nu va mai fi confundat cu Budapesta (deşi Budapesta e un oraş foarte frumos, în definitiv). Avem şi flori, incredibil de multe flori prin parcurile cunoscute şi pe rutele invitaţilor. Am avut şi concedii, şi drumuri închise şi un trafic mai puţin intens în capitală în săptămâna aceea, lumea profitând din plin de repaosul binemeritat. Am avut şi o mulţime de poliţişti care şi-au făcut datoria şi au dirijat circulaţia la sosirea coloanelor oficiale. Chiar dacă pe Bulevardul Kiseleff o fată de douăzeci de ani a fost lovită de o maşină, poliţiştii nu s-au lăsat impresionaţi de acest eveniment cu sfârşit fatal pentru tânără şi au continuat să îşi facă datoria, adică să dirijeze circulaţia, bineînţeles. Aşa cum s-a exprimat elocvent unul dintre ei: doar ei nu sunt Salvarea, nu?! Cursuri de prim-ajutor pentru poliţişti? Astea-s mofturi de Europa occidentală. Mai bine să continuăm să mergem pe un drum bătătorit, să nu ne opunem mecanismului de selecţie naturală, să nu irosim eforturi suplimentare pentru supravieţuirea altora, să ne pese de noi şi de „obiectivele” noastre. Aşa cum am învăţat la un curs de organizare a timpului, trebuie să ne urmărim obiectivele personale şi profesionale şi să acţionăm doar în măsura în care câştigăm ceva din acţiunile noastre sau în măsura în care ne apropie mai mult de obiectivele propuse de noi. Altceva nimic. Acestea sunt ultimele tendinţe ce prind rădăcini instantaneu în solul nostru deosebit de fertil: viaţa mea contează, viaţa altora… mai puţin.
Am avut şi demisia lui Adrian Cioroianu, inovatorul intelectual care a folosit în mandatul său poate pentru prima dată atât de intens în istoria Ministerului de Externe metoda „trial and error”. El a dat, după un lung şir de inedite „lecţii” de diplomaţie bazate pe această metodă, o ultimă lecţie „de onoare” tuturor, şi astfel s-a făcut dreptate în cazul românului închis în Polonia ce şi-a permis să moară în greva foamei până să apuce să-l bage în seamă cineva. Moartea sa acum este permanent legată de demisia unui ministru. Uitaţi o metodă inedită de a ajunge în centrul atenţiei!
Cum să nu fii optimist când oriunde în jur vezi atâtea avantaje, porţi deschise şi lucruri realizate?!
Pesimistul inadaptat gândeşte
Trăim într-o lume profund inechitabilă ce nu se va schimba decât o dată cu schimbarea mentalităţilor.
În România actuală, mulţi tineri ajung să lucreze cu totul altceva decât și-ar fi dorit. Mulţi nici nu sunt conştienţi de potenţialul lor, sunt în lipsă acută de repere sau ştiu ce vor, dar vor în altă ţară.
Multinaționalele mizează pe dorința fiecăruia de a se simți important și valoros şi pun accent pe dezvoltarea personală pentru a arăta mărinimia lor, care, până la un punct, este reală. După ce simţurile sunt atrofiate de senzația că ești important şi valoros, de parcă ar trebui să cauţi confirmarea asta tot timpul de la ceilalţi, crește riscul de a te transforma în ceea ce nu ești de fapt. Cresc pericolele de a te pierde în munci repetitive, de uzură, de rezistență nervoasă și, mai mult, de a ajunge să crezi că îți și place, atâta timp cât îţi aduce o recompensă materială.
Suntem martori ai unei degradări morale determinate de lipsa şi obsesia banilor combinate cu influenţele globalizarii. Mulţi români judecă după aparenţe şi în acelaşi timp încearcă să construiască la rândul lor astfel de aparenţe, să creeze imagini de falsă bunăstare. Această falsitate este diferită de mândria – onorabilă de altfel – de a nu-ți expune sărăcia în public si de a nu te victimiza. Sunt multe personajele care frecventează numai localuri scumpe și se îmbracă cu haine „de firmă”, deşi acasă confortul este inexistent. Circulă în frumoase maşini personale, deşi locuiesc cu chirie. Sunt îmbrăcaţi elegant, distins și lasă impresia unui gen de intelectualitate cu iz melancolic, însă citesc ziare de scandal pline de imagini de-a dreptul pornografice.
Soluţia o găsim în educaţie. Da, dar şcoala din România este prima sursă – în ordine cronologică în viața unui individ – care alimentează fie „toceala”, echivalentul platitudinii contemporane, fie „fițuicile”, ca precursoare ale furtișagurilor mărunte extinse până la corupția la nivel de mental colectiv. Metodele de predare sunt învechite, programa școlară este axată prea mult pe teoretic. Nu este pus accentul pe consilierea profesională a tinerilor sau pe aflarea cât mai timpurie a înclinațiilor unui copil, pentru ca acesta să și le dezvolte și ulterior să poată excela într-o activitate care îl pasionează și îl va face apoi de neprețuit ca om.
Soluţia o găsim în altă ţară. Da, dar nici pe plan global situaţia nu e roz. Chiar dacă avantajele globalizării, date de răspândirea accesului la informaţie, de răspândirea modelelor, şi astfel de mărirea şanselor răspândirii modelului democratic, nu pot fi trecute cu vederea, acestea sunt contrabalansate de inegalităţile sociale şi economice uriaşe de la o zonă de pe glob la alta, culminând cu boli ucigătoare, malnutriţie, analfabetism şi o inegalitate de şanse ce permit manipularea maselor, în timp ce în alte zone ale globului risipa, luxul, cultul propriei persoane se înalţă insolent.
Posibil răspuns: ajută gândirea obiectivă.
