Dintre cele 35 de departamente care sustin structura executivului european, Eurostat, Agentia care se ocupa cu strânsul cifrelor din Uniune, ar parea una dintre cele mai putin susceptibile de a genera controverse. Unitate ce raspunde pentru activitatea sa în fata Comisiei europene, Eurostatul se ocupa de activitatea prozaica si putin apetisanta de adunare si publicare de statistici despre toate cele, de la salarii si rata inflatiei si pâna la emisiile de gaze de sera sau deseuri municipale.
Coruptie în Comisia europeana?
La exact patru ani de la caderea comisiei Santer în 1999, în iulie 2003 a venit rândul Comisiei Prodi, al carei scop declarat la preluarea mandatului a fost “toleranta zero” la coruptie, sa intre în colimatorul opiniei publice cu un caz de posibila frauda în cadrul biroului sau statistic, Eurostat.
Politicianul francez Edith Cresson a fost primul Comisar european care si-a câstigat trista notorietate de coruptie în timpul mandatului sau. Ea a fost pusa sub acuzare în martie 2003 de un magistrat belgian, pentru fals în acte si beneficiere de contracte europene. Doamna Cresson, Comisar pe educatie între 1995-1999, a fost acuzata de angajarea dentistului personal, Rene Berthelot, pe care se pare ca l-a platit cu sute de mii de franci în salarii false pentru o presupusa activitate de consultanta stiintifica. Comisia asteapta de asemenea explicatii de la doamna Cresson privind acuzatiile de frauda, care au dus la prima demisie în masa a unei Comisii europene.
Cum se trateaza coruptii în Europa
Chemat sa raspunda la întrebari privind activitatea de reforma promisa, presedintele Prodi a aparut în fata Consiliului Presedintilor din Parlamentul european la sfârsitul lui septembrie, înarmat cu trei rapoarte referitoare la activitatile financiare desfasurate de agentia de statistica. Chiar înainte de audierile din cadrul Parlamentului, Comisia luase deja primele masuri de prevedere, supunând unor masuri disciplinare pe directorul general al agentiei, împreuna cu doi dintre adjunctii sai, în timp ce sase alti directori au fost înlocuiti din functii.
Doua dintre rapoarte fusesera concepute de o echipa speciala de experti ai Comisiei, respectiv de Serviciul de audit intern (IAS) al Comisiei. Al treilea, ale carui rezultate urmau a fi prezentate la finele lui octombrie, era un raport interim pregatit de Oficiul de lupta împotriva fraudei al Comisiei, OLAF. Trei functionari din managementul superior al Agentiei de statistica, incluzând pe fostul sau director general, Yves Franchet, în prezent suspendati din functii, au fost acuzati de crearea unor conturi secrete în scopul adapostirii de fonduri provenite din contracte suspecte, semnate cu diversi contractanti externi.
Interesant însa, un fapt care a ridicat semne de întrebare privind eficienta activitatilor derulate de Comisie l-a constituit raspunsul oficialilor în cauza, care pretind ca nu au utilizat aceste conturi pentru a câstiga foloase în scop personal, ci le-au folosit pentru a contracara “lipsa cronica de resurse” si pentru a scurtcircuita procedurile bugetare complicate ale Comisiei – toate acestea în interesul Agentiei.
Raportul prezentat de OLAF precizeaza ca Uniunea a fost astfel pagubita cu cel putin 3 milioane de euro de la doar unul dintre acesti contractanti, si de vreo 2 milioane de o câtiva altii, cu sanse minime de a mai recupera ceva.
Comisia a primit însa si o gura de oxigen de la raportul prezentat de echipa speciala de investigatori, care a apreciat ca “cele mai multe dintre presupusele nereguli din Eurostat îsi au originea în perioada de dinainte de 1999 – adica dinainte de demararea schimbarilor din cadrul sistemului financiar si a procedurilor de management” din cadrul Comisiei.
Raportul adauga însa ca “nu toate problemele structurale au fost complet îndepartate în 1999, iar activitatea echipei speciale a dezvaluit motive persistente de îngrijorare.”
Franchet a fost singurul înalt functionar împotriva caruia s-a concentrat critica raportului OLAF, ce a revelat existenta unui conflict major de interese în cazul acestuia, dat fiind faptul ca el este fondatorul uneia dintre firmele contractante care au beneficiat de pe urma sistemului lax de verificare instituit sub conducerea sa la Eurostat.
Franchet a fost înlocuit din post în vara aceasta, dar continua sa lucreze pentru Comisie si insista ca nu va permite sa fie transformat în tapul ispasitor al acestei povesti.
La rândul sau, Prodi a replicat comisiei parlamentare care l-a anchetat ca reformele propuse de vice-presedintele Kinnock si aflate în curs de implementare vor necesita timp pentru a-si face efectul. “Comisia nu este o mica barca cu pânze care sa reactioneze la o bataie de vâsla”, a spus el. “Este o ambarcatiune de proportii, care are nevoie de timp si spatiu pentrua întoarce.”
Modul de desfasurare a audierilor, tinute în spatele usilor închise, la cererea expresa a presedintelui Prodi, ca si faptul ca rezultatele nu au fost facute publice au trezit criticile deputatilor prezenti. Herbert Boesch, deputat austriac, raportor pe chestiuni anti-frauda, afirma ca refuza sa participe la o procedura prin care “se presupune ca trebuie sa citesc ceva într-o camera încuiata, pentru ca apoi sa-mi tin gura în legatura cu ceea ce am aflat.”
Nu initiativele lipsesc
Despre combaterea coruptiei si a fraudei vorbeste toata lumea. Vorbesc Tratatele fondatoare ale Uniunii, vorbeste legislatia secundara, dar si masurile la scara mai larga, prin intermediul mecanismelor puse în miscare de OCDE, Consiliul Europei sau Natiunile Unite. Articolul 29 din Tratatul UE plaseaza prevenirea si combaterea coruptiei pe lista obiectivelor ce vor duce la crearea unei arii europene a libertatii, securitatii si justitiei. Ea presupune, printre altele o cooperare strânsa în chestiuni de politie, precum si aproximarea legilor privind criminalitatea în domeniul coruptiei. Strategia Mileniului privind Prevenirea si Controlul Crimei Organizate care va fi lansata în martie 2004 reitereaza nevoia de noi instrumente pentru armonizarea legislatiei si dezvoltarea unor politici europene mai generale în privinta combaterii acestui fenomen.
Pentru a nu se dezice de farmecul sau birocratic, ca în atâtea alte politici, UE a adoptat si în domeniul combaterii crimei economice o suita de acte normative: Conventia privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor europene, Conventia privind lupta împotriva coruptiei, ce implica oficiali ai Comunitatilor europene sau oficiali ai statelor membre UE (neratificata înca) si Oficiul european anti-frauda OLAF.
În plus fata de acestea, Conventia OCDE privind combaterea influentarii oficialilor publici straini în cadrul tranzactiilor economice internationale, precum si Conventia privind Coruptia adoptata de Consiliul Europei (neratificata de toate statele membre UE), se adauga acestui purtpuriu de masuri menite sa dea cetateanului european daca nu certitudinea, cel putin iluzia ca ceva se întâmpla pentru a face lumea mai corecta.
Mai mult, în 2000 Adunarea Generala a ONU a decis mandatarea unui comitet ad-hoc privind elaborarea unui instrument legal international împotriva coruptiei, viitoarea Conventie ONU împotriva coruptiei. Daca se va decide adoptarea sa, aceasta va avea implicatii cu bataie lunga în lupta mondiala împotriva coruptiei.
O problema inerenta constructiei europene?
Scandalurile ce apar când si când în rândul Comisiei europene, cel mai rasunator for executiv european, nu reprezinta decât partea cea mai mediatizata – din motive de antipatie fata de un for de elite birocratice, banuit adesea ca scapa controlului legitim – a unui fenomen mult mai raspândit în Europa. Agricultura europeana, ce capteaza singura aproape jumatate din bugetul Uniunii, este prima vizata de catre amatorii de câstiguri imense si sigure (bovinele reprezentând principala vaca de muls a delapidatorilor, cele mai faimoase exemple incluzând milioane cheltuite pentru subventionarea cresterii de bovine inexistente în Corsica-). Diverse analize efectuate de think-tank-uri europene care se ocupa de aprecierea evolutiei fenomenului coruptiei apreciaza ca principalele cauze ale propagarii acestuia îl constituie controlul inadecvat si sanctiunile improbabile aplicate. Mai mult, reprimarea coruptiei se loveste de complexitatea deosebita a procedurilor juridice ce trebuie urmate.
Acestea îsi gasesc sorgintea în însasi principiile de functionare comunitare, instituite prin Tratatul de la Roma. Acesta precizeaza ca atributia de a veghea asupra intereselor financiare ale Comunitatii pe teritoriul lor apartine statelor membre. De aici, riscul ca fiecare dintre state sa nu-si pedepseasca propriii fraudatori, si aceasta pentru ca interesele puse la bataie sunt colosale: întreaga baza a economiei ar putea fi pusa în pericol, o regiune întreaga ar putea fi afectata, ar putea presupune un razboi deschis mafiei sau o întreprindere de prima marime ar putea fi scoasa din jocul economic prin aplicarea unei amenzi proportionale (caz ce apare deosebit de frecvent.)
Asa se face ca interesele nationale primeaza de cele mai multe ori asupra civismului comunitar, iar fiecare tentativa de centralizare europeana se loveste de oroarea de supranationalitate. Tot Tratatul de la Roma prevede pentru Comisie prerogativa de a aduce în fata Curtii de Justitie acel stat care s-ar dovedi a fi prea neglijent. În fapt, acest lucru nu s-a petrecut niciodata în materie de frauda. Explicatia este foarte simpla: nu ca ar lipsi ocaziile, dar Comisia stie si ea sa fie diplomata atunci când trebuie, adica, în cazul sau, tot timpul. Constructia europeana presupune acest pret.
O problema cu potentiale implicatii asupra Europei largite
Analistii apreciaza intransigent ca a venit timpul ca Uniunea sa se curete de asemenea practici ilicite pentru a alunga posibilele dubii în privinta managementului sau. Într-adevar, institutiile europene nu se gasesc la loc de mare cinste în inimile cetatenilor sai în ultima perioada. Suedezii tocmai au votat împotriva intrarii în uniunea monetara. Votul a fost interpretat chiar ca o respingere a întregului proiect european de cedare a suveranitatii catre birocrati nealesi prin vot, aflati undeva la Bruxelles. Şi toate acestea într-un moment în care UE se pregateste sa aduca la bord zece noi state din Estul Europei, natiuni care se afla deja de multi ani în razboi cu propria coruptie din birocratiile nationale. Ultimul lucru de care tarile candidate au nevoie ar fi lectia primita de la Bruxelles, cum ca Uniunea nu este capabila sa-si tina sub control propriile structuri.
Publicat în : Politica externa de la numărul 9
