Relaţiile dintre Iran şi Statele Unite, care păreau să se amelioreze după cutremurul de anul trecut, soldat cu mii de morţi, traversează din nou o perioadă tensionată. Motivul îl constituie decizia guvernului de la Teheran de a continua programul de construire a instalaţiilor de centrifugare a uraniului, program suspendat la un moment dat sub presiunea statelor occidentale. Iranul a decis să reia de la 29 iunie asamblarea şi utilizarea centrifugelor, o decizie determinată de rezoluţia A.I.E.A., care afirmă că Iranul nu a cooperat deplin cu inspectorii internaţionali. Deşi A.I.E.A. nu a dezvăluit motivele raportului dur, explicaţia ar fi pe cât de interesantă, pe atât de neplăcută pentru experţii străini. Când s-au deplasat în mai pentru verificări, inspectorii au descoperit doar spaţii goale. Când au întrebat unde sunt instalaţiile iranienii au ridicat nonşalant din umeri. Explicaţia ar fi că iranienii au mutat echipamentele destinate programului nuclear în buncăre construite sub baze militare.
Mai mult, Teheranul afirmă că asamblarea centrifugelor nu înseamnă neapărat şi dezvoltarea armelor nucleare. Pe de altă parte, Iranul a confirmat că va continua să accepte inspecţiile internaţionale inopinate, potrivit protocolului semnat anul trecut, dar nici până acum ratificat. Rusia, furnizorul de tehnică nucleară pentru Iran, a anunţat că nu va mai accepta amânarea proiectului, ba chiar va accelera derularea programului de construire a primului reactor nuclear iranian.
Sub presiunile Statelor Unite, Rusia a tergiversat semnarea acordului special care prevede un control strict al scopului şi modului de funcţionare a centrifugelor, motiv pentru care au apărut suspiciuni privind o posibilă acceptare de către Rusia a poziţiei americane. De altfel, în prima parte a anului proiectul de construire a reactorului de la Bushehr a fost suspendat. Unele persoane cu acces la informaţii privind derularea programului nuclear iranian cred că motivul ar fi tocmai dezacordurile dintre cele două echipe tehnice, rusă şi iraniană, dar şi dorinţa Rusiei de a evita afectarea relaţiilor cu Washingtonul. Au existat supoziţii că Rusia ar putea îngheţa contractul de 800 de milioane de dolari cu Iranul. Alexandr Rumianţev, preşedintele Agenţiei pentru Energie Atomică a Rusiei, a declarat însă că nu există niciun impediment privind semnarea protocolului adiţional. Potrivit lui Rumianţev, Iranul nu doreşte decât să optimizeze costurile de reprocesare a combustibilului.
Dacă programul nuclear iranian va continua, foarte curând Rusia şi Iranul ar urma să semneze contractul privind transferul de combustibil nuclear pentru reactorul de la Bushehr. Odată acordul semnat, Rusia ar urma să înceapă livrarea de combustibil nuclear pentru reactorul de 1000 de megawaţi care este planificat să înceapă să funcţioneze anul viitor şi să ajungă la capacitate maximă în 2006. Potrivit proiectului de contract, Rusia ar urma să asigure reprocesarea combustibilului într-o uzină din Siberia-.
Toate bune şi frumoase la nivel de declaraţii publice. Şi totuşi tensiunea este în creştere, iar Statele Unite dau semne de nervozitate accentuată. Care ar putea fi explicaţia? O primă variantă ar fi eventuale informaţii legate de programul nuclear iranian care însă nu pot fi divulgate. Publicaţia electronică americană dezvăluie că noul aeroport Ayatollah Ruhollah Khomeini a fost închis pentru trafic luna trecută cu numai câteva ore înainte de primul zbor comercial. Autorităţile au invocat motive de securitate, dar surse apropiate serviciilor de informaţii occidentale afirmă că motivul ar fi mult mai grav – iranienii ar avea probleme serioase în eforturile de decontaminare a aeroportului după un incident în timpul căruia dintr-un avion de transport nord-coreean s-a prăbuşit un container cu material nuclear şi au existat scurgeri de substanţe radioactive. Accidentul ar fi avut loc în 2002 şi iranienii au crezut că au reuşit să cureţe aeroportul. Au închis însă instalaţia de teamă că inspectorii internaţionali, care au depistat anul trecut urme de substanţe radioactive şi au cerut explicaţii, ar putea identifica radiaţii şi pe aeroport.
O a doua variantă ar fi pur şi simplu neîncrederea determinată de lipsa unor mijloace eficiente şi acceptate de Teheran pentru controlul strict al circuitului materialelor radioactive. Este drept că, până la un punct, centrifugele folosesc pentru aducerea uraniului la nivelul necesar utilizării reactorului civil, dar aceleaşi instalaţii pot produce uraniul necesar ogivelor nucleare. Neliniştea Washingtonului este întărită şi de faptul că programul nuclear iranian nu este derulat sub controlul guvernului sau al armatei, ci este direct subordonat autorităţilor religioase. Poziţia acestora în anumite probleme de politică internaţională, mai ales faţă de Israel şi Statele Unite, este bine cunoscută.
În fine, o a treia variantă ar fi impactul pe care l-ar avea dezvoltarea unui arsenal nuclear iranian asupra balanţei de putere în regiunea Golfului. Israelul nu poate accepta ca Iranul să devină putere nucleară. Nu a acceptat nici în cazul Irakului, motiv pentru care i-a distrus reactorul construit de francezi, Osirak, în 1981. De altfel, Israelul a avertizat de mai multe ori că este gata să distrugă reactorul de la Bushehr înainte ca acesta să devină operaţional. Distrugerea reactorului înainte de a fi încărcat cu material radioactiv este imperios necesară pentru a nu produce distrugeri şi mai mari, mai ales un număr mare de victime în urma unei foarte posibile explozii nucleare. Un asemenea atac însă ar declanşa apocalipsa în Orientul Mijlociu. Iranul are mijloacele, convenţionale şi neconvenţionale, pentru a riposta.
În ultimele luni, Statele Unite nu au mai abordat public dosarul nuclear iranian şi au amânat exercitarea unor presiuni unilaterale până după alegerile prezidenţiale din noiembrie. Recent însă lucruriles-au agravat după ce partenerii europeni majori ai Statelor Unite – Marea Britanie, Germania, Franţa – au dat semnalul unei atitudini mai dure, probabil după dezvăluirile inspectorilor A.I.E.A. Poate tocmai de aceea, Washingtonul a putut anunţa de această dată că decizia iraniană ar putea atrage după sine adoptarea unor sancţiuni internaţionale la adresa Teheranului.
Ecuaţia Statele Unite-Iran are şi o a doua necunoscută – competiţia pentru putere în Irak. Coincidenţă sau nu, tot în mai, Statele Unite l-au executat public pe fostul aliat numărul unu – Ahmed Chalabi -, acuzat că este omul iranienilor. Teheranul a fost acuzat că este implicat şi în revolta şiiţilor conduşi de Moqtada al Sadr.
Recent, grănicerii iranieni – care fac parte din Gărzile Revoluţiei – au reţinut opt militari britanici aflaţi în misiune de patrulare pe canalul Shat-el-arab. Militarii au fost eliberaţi, dar numai după ce au fost prezentaţi la televiziune legaţi la ochi şi după o retorică nu tocmai necesară în aceste momente. A fost însă o demonstraţie că Iranul este gata la gesturi mai incisive, indiferent de cine este vorba.
Două competiţii dure în care Statele Unite şi Iranul sunt adversari – programul nuclear şi gestionarea Irakului post-Saddam. Două competiţii care sunt contracronometru: un atac israelian asupra reactorului iranian – cu rol de declanşator al unei crize mult mai ample – ar putea avea loc până la sfârşitul anului şi tot până la sfârşitul anului trebuie construit un Irak post-Saddam care să poată traversa un proces electoral real. Mai mult, sunt două competiţii care trebuie câştigate până la alegerile din noiembrie pentru că rezultatul acestora este incert – o posibilă administraţie democrată nu ar mai avea fermitatea necesară -, dar mai ales pentru a oferi muniţie electorală taberei republicane. În perioada următoare jocul de şah între Washington şi Teheran va fi extrem de fierbinte, chiar dacă de multe ori în spatele uşilor închise.(D. T.)
