Agenția pentru Cercetare Avansată în domeniul apărării (DARPA) a încheiat recent un acord cu Departamentul Apărării din Australia în privinţa instalării pe teritoriul australian a unui telescop radar destinat supravegherii spaţiale, se precizează într-un comunicat al agenţiei americane. Space Surveillance Telescope (SST) va fi dotat cu un sistem de trei lentile Mersenne-Schmidt (care vor asigura un grad înalt de rezoluție și un contrast bun al imaginilor colectate) pentru a monitoriza obiectele cosmice (în principal reziduuri ale activităţii de explorare spaţială) de deasupra regiunii sudice a planetei şi care ar putea amenința activitatea şi integritatea sateliților militari ai Statelor Unite ale Americii. Armata SUA operează cu o varietate de sisteme de sateliţi. Sistemul de Apărare prin Sateliţi de Comunicație este alcătuit din cinci platforme spațiale în orbita geostaționară care preiau şi transmit date audio şi video între locaţiile militare şi centrul de comandă, importanţa protecţiei acestor sateliţi fiind uşor de anticipat.
SST a fost dezvoltat pentru a detecta și urmări obiecte mici, greu detectabile până la altitudini spaţiale asociate cu orbitele geostaționare ale sateliţilor militari (aproximativ 22.000 de mile marine). În general, în supravegherea militară sau meteorologică se folosesc sateliţi cu o orbită geostaţionară ecuatorială (GEO). Aceasta înseamnă că altitudinea orbitei este de 5,6 ori mai mare decât circumferinţa Ecuatorului, adică aproximativ 35.800 km.
La finalul întâlnirii de la Perth unde s-a semnat acordul amintit, secretarul de Stat Hillary Clinton, secretarul Apărării Leon Panetta, ministrul de Externe australian Bob Carr şi ministrul Apărării Stephen Smith au ieşit împreună într-o conferinţă de presă în care au vorbit despre acest acord şi implicaţiile sale. „Prezenţa acestui radar va spori în mod considerabil capacitatea noastră de supraveghere a spațiului în partea noastră de lume”, a precizat ministrul australian al Apărării, Stephen Smith. Secretarul american al Apărării Leon Panetta a descris înţelegerea ca fiind „un salt major înainte în cooperarea bilaterală și o nouă frontieră spaţială importantă pentru Statele Unite pentru a reechilibra regiunea Asia-Pacific“. „Apreciem parteneriatul cu Australia, care ne permite să avem o mai bună cunoaştere a situației spațiale și să împărtășim unele dintre progresele noastre tehnologice revoluționare în materie de supraveghere în spațiu”, a declarat Travis Blake, manager de program în cadrul DARPA.
Început în 2002, realizarea SST a reunit multe premiere tehnice și rezultate ale cercetărilor avansate, cum ar fi abilitatea de a scana o zonă spațială de mărimea Statelor Unite în câteva secunde, capacitatea de a detecta un point laser poziţionat pe Empire State Building din New York de la o distanţă aproximativ egală cu Miami-Florida.
În spaţiu nimeni nu-ţi poate auzi strigătul de ajutor
Noul sistem de supraveghere nu vizează însă doar detectarea deşeurilor cosmice ce ar putea afecta activitatea sateliţilor. Aşa cum a precizat de altfel şi Hillary Clinton, el face parte din strategia de concentrare a atenţiei SUA asupra regiunii Asia-Pacific şi de remodelare a ecuaţiei raportului de forţe şi influenţă deja existent în zonă. Este binecunoscut faptul că o dată cu apariţia sateliţilor de recunoaştere a început şi dezvoltarea mijloacelor de contracarare a lor, iar primul pas în protecţia obiectivelor este detecţia, urmărirea (şi uneori eliminarea) sateliţilor de spionaj ai altor ţări.
Primul sistem funcţional de urmărire al sateliţilor, Minitrack, a fost construit de SUA în 1957 şi a fost de fapt contemporan cu Sputnik-1, fiind folosit atât pentru detectarea sateliţilor ruseşti Sputnik, cât şi pentru urmărirea primilor sateliţi americani, Explorer şi Vanguard.
Operațiunea de supraveghere şi protecţie a sateliţilor militari este necesară, mai ales din punctul de vedere al Statelor Unite (dar aceeaşi serioasă preocupare o găsim şi la celelalte puteri mondiale ca Rusia, China, Brazilia) pentru că forțele militare se bazează vital pe aparatura orbitală, așa cum sunt sateliții GPS, sateliții de recunoaștere și altele asemenea. Este vorba despre sisteme care ghidează vasele și avioanele, care perfecționează traiectoriile rachetelor, orientează trupele în teritoriu și asigură esențial comunicațiile. Sistemele de supraveghere spaţială operate de Rusia, Okno şi Krona, funcționează în 14 locaţii cu mai mult de 20 de instrumente optice performante. Surprinzător însă, o altă caracteristică definitorie a tuturor acestor sateliți este aceea că sunt aproape complet vulnerabili. Liderii militari din SUA sunt, prin urmare, îngrijorați cu privire la amenințarea armelor anti-satelit (ASAT), ce ar pune SUA într-o mare dificultate în cazul unui conflict militar declarat.
Cine stăpâneşte spaţiul va deţine puterea
De altfel, tot pentru sporirea capacităţii de supraveghere şi apărare a sateliţilor, Forţele Aeriene ale SUA anunţau la finele anului trecut că Sistemul Self-Awareness Space Situational Awareness (SASSA) – prima tehnologie de apărare a sateliților va fi instalată propriu-zis pe orbită în viitorul apropiat. SASSA va funcționa prin avertizarea operatorilor în momentul detectării unui posibil pericol aerian și poate chiar va determina „acțiune cinetică” din partea sateliților în caz de amenințare iminentă.
Mai exact, SASSA se va comporta asemenea unui receptor radar, care va colecta informaţii de la multiple surse şi îi va avertiza pe operatorii sateliților atunci când detectează amenințări, de la rachete ASAT și până la raze laser de la sol, ori unde de natură să orbească satelitul sau să interfereze cu semnalul său. Desigur, pentru că proiectul militar este în bună măsură unul secret, nu se cunosc detalii specifice despre funcționarea tehnologiei, însă vă putem spune că mare parte din componentele proiectului au fost încredinţate spre execuţie gigantului Lockheed Martin. În acest moment, cea mai extinsă rețea de supraveghere spațială Space Surveillance Network (SSN) aparţine tot SUA şi operează în 31 de locaţii din întreaga lume cu senzori de supraveghere spațială, inclusiv telescoape radar și optice, militare și civile, având şi un satelit dedicat. Telescopul din Australia (SST) va alimenta cu datele pe care le surprinde în spaţiu rețeaua SSN, dar şi cea a NASA.
La rândul său, guvernul rus şi-a revizuit complet politica internă si externă plasând (după două decade grele din punct de vedere financiar) domeniul aerospaţial pe lista priorităţilor sale pe termen lung şi investind sume considerabile de bani pentru modernizarea vechilor sisteme moştenite din timpul URSS sau pentru construirea unora noi. Domeniul spaţial este văzut de tandemul Putin-Medvedev ca o chestiune strategică pentru asigurarea independenţei tehnologice a ţării şi a susţinerii intereselor sale, inclusiv militare. La capitolul interese comerciale, putem menţiona recenta înţelegere între guvernul de la Moscova şi cel de la Astana (Kazahstan) privind colaborarea în cadrul implementării proiectului Răspuns în caz de urgenţă „Glonass Era”. Eşecurile par însă a se ţine scai de specialiştii în domeniu din Rusia. În total, în decursul a 12 luni, au fost 6 accidente care au costat Rusia 8 sateliţi.
În decembrie 2010 trei sateliţi ai sistemului Glonass au fost distruşi la lansare, în februarie 2011 satelitul GEO-IK2 1 nu a mai ajuns pe orbită, iar pe 18 august 2011 Rusia a pierdut satelitul Express AM4 (regăsit în martie 2012 pe o orbită diferită). Desigur, la nivel neoficial au existat numeroase voci care au alimentat în presa din Rusia ideea că eşecurile s-au datorat mai degrabă unor intervenţii externe decât propriilor deficienţe. Se pare însă că sistemul de supraveghere a sateliţilor al Federaţiei Ruse nu prea a putut dovedi o astfel de ipoteză, de vreme ce astfel de opinii au rămas la stadiul de simple zvonuri de presă.
Recent, deşi e departe de a fi o putere spaţială, potrivit site-ului Tehnomil, România a început să-şi dezvolte capacităţi proprii de detecţie şi urmărire a sateliţilor; în urma unor proiecte realizate în cooperare de Bitnet, Universitatea Tehnică din Cluj şi Observatorul Astronomic Cluj al Academiei Române s-a realizat un model experimental de Staţie de Urmărire Radio Spaţială cu Utilizări Multiple (URSA). Proiectul URSA şi-a propus realizarea unui sistem de senzori optici şi radio pasivi de supraveghere spaţială care să acopere orbitele de tip LEO, GEO si HEO.
