11 septembrie 2001. Atentatele de la New York şi Washington au zguduit lumea. O lume care s-a întrebat de ce şi mai ales cine? Foarte repede, administraţia americană a identificat inamicul: reţeaua teroristă Al Qaeda şi liderul acesteia, Osama bin Laden.
Au urmat războiul antiterorist din Afganistan, încheiat cu distrugerea regimului talibanilor şi a emiratului islamic din Afganistan – statul care găzduia cele mai numeroase şi bine organizate tabere de pregătire a teroriştilor din lume -, dar şi declanşarea celui de-al treilea război mondial, cel împotriva adepţilor terorismului.
A urmat, firesc, a doua întrebare. Cum a fost posibil? Unul dintre răspunsuri a fost: slăbiciunea serviciilor de informaţii americane. Construite după a doua conflagraţie mondială, serviciile de informaţii americane au plătit tribut scopului – victoria împotriva Uniunii Sovietice în Războiul Rece -, dar şi concentrării aproape fetişiste asupra capacităţilor tehnologice. Serviciile de informaţii americane au căzut în capcana tehnologiei: sateliţi, staţii de ascultare, computere întinse pe hectare, înregistrarea comunicaţiilor electronice la scară globală, reţeaua Echelon, pactul UKUSA, Agenţia Naţională de Securitate – până la mijlocul anilor ’70 atât de secretă încât se nega existenţa ei -, Oficiul Naţional pentru Recunoaştere – care folosea şi foloseşte încă sateliţi de tipul Key Hole 11 şi avioane de spionaj U-2 sau Blackbird – au fost ineficiente în faţa unui inamic atipic: un grup de musulmani decişi să-şi sacrifice viaţa pentru a lovi America. Fluxul de interceptări electronice s-a dovedit atât de mare şi de greu de sintetizat, interpretat şi analizat încât obiective americane vitale au putut fi lovite într-un mod pe cât de precis, pe atât de eficient.
Odată depăşit şocul iniţial, comisiile de anchetă au dovedit că serviciile de informaţii americane au fost depăşite. A urmat o amplă restructurare şi reconfigurare a comunităţii de informaţii a Statelor Unite, dar şi readaptarea serviciilor de informaţii occidentale şi partenere la noua ameninţare: terorismul internaţional.
În Statele Unite, ţinta numărul 1 a reţelei Al Qaeda, serviciul principal de informaţii externe – CIA -, şi cel de securitate internă – FBI – au fost considerate vinovate. Sub bagheta secretarului american al apărării, Donald Rumsfeld, un texan adept al principiului întâi tragi şi după aceea întrebi -, CIA şi FBI au cedat teren în faţa serviciilor de informaţii ale Pentagonului. Au fost create structuri noi, în cadrul Pentagonului, comunitatea de informaţii a Statelor Unite – înainte de 11 septembrie alcătuită din 13 servicii oficiale care cooperau când considerau necesar – a fost subordonată unui secretar al informaţiilor – provenit din zona Pentagonului şi care are deplină gestiune a fluxului de informaţii, dar şi, extrem de important, a bugetelor pentru fiecare serviciu în parte.
Tradiţional, directorul CIA era şi şeful comunităţii de informaţii a Statelor Unite. O dată cu restructurarea comunităţii de informaţii, a fost înfiinţat un nou post, de director al informaţiilor naţionale, deţinut în prezent de John Negroponte, fost ambasador la Naţiunile Unite şi în Irak, implicat în scandalul Iran-Contras şi în operaţiunile mai mult sau mai putin legale ale CIA în Honduras.
Născut la Londra, la 21 iulie 1939, fiu al unui armator grec, Negroponte este o figură controversată a operaţiunilor secrete americane în Nicaragua şi Honduras în timpul administraţiei Reagan. A deţinut poziţii importante la Departamentul de Stat şi la Casa Albă. Vorbeşte cinci limbi străine, inclusiv vietnameza. L-a înlocuit pe Paul Bremmer ca reprezentant al administraţiei Bush în Irak, calitate în care a primit laude inclusiv din partea adversarilor republicanilor. Negroponte este speranţa restructurării comunităţii de informaţii a Statelor Unite.
Rămâne de văzut dacă el va reuşi. Un lucru este cert: serviciile de informaţii americane au eşuat în perioada imediat următoare Războiului Rece, iar măsura acestui eşec este momentul 11 septembrie. Atacată chiar pe teritoriul său, la New York şi Washington, America s-a angajat într-un război mondial împotriva terorismului şi a ţărilor care sprijină terorismul. Washingtonul a înţeles că pentru a învinge trebuie să recâştige controlul asupra informaţiilor şi, pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să umble la mecanismele fine ale sistemului de culegere, sinteză şi analiză a informaţiilor. Pentru că, aşa cum spunea în urmă cu mii de ani un strateg chinez, cine are informaţia stăpâneşte informaţia. Un adevărat pariu pentru secolul al XXI-lea.
Mecanismele serviciilor de informaţii după 11 septembrie
Agenţia Naţională de Informaţii, urechea mondială a Statelor Unite, a interceptat înainte de 11 septembrie două mesaje care anunţau un atac iminent asupra Americii. Din cauza fluxului imens de informaţii, aceste mesaje nu au putut fi interpretate şi exploatate în timp util pentru a evita tragedia de la 11 septembrie. Atentatele de la 11 septembrie şi sincopele din timpul campaniilor militare din Afganistan şi Irak, dar şi din numeroasele operaţiuni antiteroriste rămase necunoscute publicului larg au demonstrat că instrumentele şi mecanismele utilizate de serviciile de informaţii americane nu mai sunt eficiente. Degeaba ai zeci de sateliţi de spionaj şi degeaba interceptezi cea mai mare parte a fluxului planetar de comunicaţii electronice dacă nu le poţi exploata în timp util şi mai ales dacă nu ai agenţi în teren. Altfel spus, oameni infiltraţi acolo unde se decid atacurile, acei oameni capabili să ofere informaţia operativă de ultim moment care face diferenţa între a şti şi a preveni.
Pentru publicul larg, bombardamentul informaţional exclude imaginea corectă. În timp ce oamenii obişnuiţi îşi beau cafeaua, merg la serviciu, revin în familie, în lume au loc confruntări greu de imaginat. Între servicii de informaţii, între puteri regionale sau globale, între Occident şi Islam, între lumea cu care ne-am obişnuit şi civilizaţii care îşi proclamă dreptul de a domina lumea, între popoare care au istorie şi cele cărora li se refuză istoria, între mari puteri şi structuri transnaţionale de putere.
S-a sfârşit războiul serviciilor de informaţii o dată cu Războiul Rece? Nu! Competiţia continuă. Pentru resurse, pentru influenţă, pentru secrete politice, economice, militare. Pentru putere! De la atentate la campanii mediatice, de la maşini care sar în aer la revoluţii portocalii, de la războaie economice la operaţiuni de intoxicare, totul este permis, în aceeaşi măsură în care este interzis sau imoral.
Sistemul internaţional, altădată bipolar, este dominat de o singură superputere globală. Legea geopoliticii spune că, în astfel de situaţii, celelalte puteri se coalizează pentru a echilibra balanţa de putere. Serviciile de informaţii se supun aceleiaşi reguli. Lumea umbrelor răspunde aceluiaşi imperativ: competiţia pentru putere.(D. T.)
