În prima jumătate a lunii martie, BNR a modificat atât dobânda de referinţă, la 10,75%, cât şi dobânda politicii monetare la 14,50%. Semnalele sunt clare: în primul rând se pregăteşte terenul pentru liberalizarea contului de capital, pe de altă parte banca centrală se adaptează la noile politici economice ale guvernului instalat acum câteva luni.
Timp de un deceniu şi jumătate, România a fost obişnuită cu o inflaţie din două cifre (uneori chiar 3!), dobânzi ridicate, devalorizare galopantă faţă de principalele monede-forte, pe scurt un leu leşinat. Creşterile economice ale ultimilor 5 ani au avut efectul de a trezi din leşin leul. Nu şi pe români! Aceştia nu au prins ideea şi, nefiind obişnuiţi cu o piaţă cu adevărat dinamică, au reacţii întârziate.
Cel mai bun şi mai mediatizat exemplu este cel al exportatorilor. Obişnuiţi cu profituri bunicele, datorate în parte şi predictibilităţii cursului de schimb, exportatorii au sărit în sus că vor ajunge la sapă de lemn din vina BNR. Fals! Avem în sfârşit creştere economică, iar aceasta nu poate decât să ne bucure. Ea nu “duduie” cum spunea fostul premier, dar a luat-o în ultimii ani pe drumul cel bun.
Măsurile economice ale Guvernului şi Parlamentului trebuie însă dublate de măsuri financiar-monetare ale BNR. Este absolut obligatoriu nu doar ca şi unii, şi ceilalţi să dea dovadă de coerenţă, ci ca mixul acestor politici să fie coerent – fiind imperios necesară respectarea calendarului de integrare europeană.
BNR ştie foarte bine că s-a pierdut un tempo prin stagnarea reformelor în toamnă şi iarnă din cauza campaniei electorale şi schimbării de guvern. Ca atare, guvernatorul instituţiei este ferm pe poziţie. Cunoaşte implicaţiile şi nu vrea să fie găsit ţap ispăşitor în caz de eşec.
BNR afirmă că ţinta de inflaţie de 7% pentru 2005 este realizabilă, că sterilizează din piaţă 5 miliarde euro, iar luna aprilie aduce liberalizarea contului de capital. Măsurile au şi apărut.
Mai întâi, scăderea dobânzii de referinţă
Dobânda de referinţă nu este un dat, nu este un instrument cu parametri aleşi arbitrar de consiliul de administraţie sau de guvernatorul BNR, ci se calculează cu ajutorul unei formule.
Ne-am obişnuit cu fluctuaţia dobânzii de referinţă după scăderea din luna februarie aceasta ajungând la un nivel de 15,7%. Nimic nou sub soare, ar fi putut spune mulţi, numai că începutul lui martie a adus surpriza unei noi scăderi. De data aceasta de 5 procente, ajungând la 10,75%. Când preţurile scad de la 15 lei la 10 lei, discutăm de o scădere a preţului de 33%. În cazul de faţă obişnuim să spunem că este o scădere cu 5%, deoarece indicatorul este (deja) exprimat în procente.
Una peste alta, vorbim de un pas important, ale cărui explicaţii şi implicaţii se vor vedea mai departe. Mesajul este limpede ca lumina zilei: scăderea dobânzilor la credite. Băncile au înţeles, dar ezită – se anunţă scăderi infime. Isărescu iese la rampă şi le transmite clar în întâlnirea avută cu aceştia la 15 martie: la vară dobânda la credite va ajunge la 10-12%. Şi subliniază: băncile vor fi practic obligate de excedentul de bani care va fi pe piaţă.
Făcând un calcul simplu – scăzând rata inflaţiei din rata dobânzii nominale, descoperim rata reală a dobânzii la 15-20%. Comentariile sunt de prisos.
Implicaţii
Scăderea dobânzilor are multiple implicaţii. Primul efect vizibil este asupra persoanelor fizice care vor rambursa mai uşor împrumuturile contractate, iar cei care doresc un credit îl vor obţine şi suporta mai lesne. Cel puţin până la prognozata modificare a normelor bancare prin care se doreşte diminuarea procentului maxim din salariu la care să se acorde împrumuturi.
Cele mai importante beneficii vin pentru firme. Ele pot profita de pe urma dobânzilor scăzute, făcând saltul de la simplele credite de trezorerie la credite investiţionale pe termen mediu şi lung. Aceasta înseamnă pe de o parte şansa acestora de a fi pregătite să facă faţă cerinţelor integrării în UE, evitându-se astfel căderea multor IMM-uri care nu rezistă unui şoc precum cel petrecut în Ungaria. Totodată, ele îşi pot întări poziţia pe piaţă prin mărirea capacităţilor de producţie, retehnologizări, ceea ce la nivel macro determină creşterea PIB-ului şi scăderea şomajului. O posibilă creştere – atât de dorită – a productivităţii muncii contribuie la creşteri salariale neinflaţioniste şi “linişteşte” sindicatele.
Un al treilea efect este cel al evitării restanţelor la credite şi întăririi disciplinei financiar-bancare. Nici o bancă nu are interesul de a-şi pune clienţii în dificultate de plată. Dar statistica arată creşterea restanţelor la credite. Banca nu este cămătărie, deşi acolo îşi are rădăcinile: este nerentabil să împrumuţi, după care să alergi după locuinţe ipotecate sau autoturisme. În cazul persoanelor juridice cu atât mai puţin – falimentarea debitorului este pierdere pentru bancă, pusă chiar în imposibilitatea de a recupera împrumutul. De aceea băncile caută în astfel de situaţii să renegocieze pentru a ajunge la un numitor comun. Că unii încă nu au înţeles este şi adevărat, şi trist. Nu întâmplător au început şi la noi să apară creditele de refinanţare. Iar disciplina financiar-bancară se întăreşte, ceea ce era vital să se întâmple încă de la începutul anilor ’90.
Fireşte vor scădea şi dobânzile la depozite şi este posibil un efect psihologic. Mulţi îşi vor reorienta economiile spre alte investiţii cu grade diferite de risc, de profit şi fiscalitate (!).
Aceasta este latura pozitivă, optimistă a noilor dobânzi. Nu trebuie însă minimalizat pericolul care planează asupra întregii vieţi economice: creditul excesiv de ieftin. Acesta ne poate duce ori la bal, ori la spital: ori creştere economică, ori întoarcerea la perioadele hiperinflaţioniste. Sarcina BNR de a încuraja creditul, fără a opri procesul de dezinflaţie, devine una grea, dar decisivă.
Apoi – scăderea dobânzii de politică monetară
La numai două zile după întâlnirea la Bruxelles cu reprezentanţii Comisiei Europene, BNR transmitea un comunicat de presă în care se preciza, pe baza creşterii preţurilor din lunile ianuarie-februarie, că se menţine rata de inflaţie pe 12 luni mai mică de 9% şi că – deşi urmează faimoasele majorări de tarife şi accize – “Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale apreciază că ţinta pentru inflaţie, de 7% în 2005, este realistă în condiţiile menţinerii unui mix de politici economice adecvat şi ale îndeplinirii obiectivelor asumate prin calendarul aderării la Uniunea Europeană”.
Citind atent comunicatul descoperim că măsurile de salvgardare ale BNR, discutate şi la Bruxelles, vor fi “la sânge”, nelăsând nici o şansă haosului.
În încheiere se spune: “Analiza evoluţiilor recente de pe piaţa bancară a reliefat o tendinţă de scădere a randamentelor oferite la licitaţiile BNR de atragere a excesului de lichiditate în lei. Această tendinţă se justifică în măsura în care piaţa bancară validează evoluţia inflaţiei interne şi se poziţionează pe paliere consistente cu etapa următoare a liberalizării tranzacţiilor de capital. Totuşi, având în vedere necesitatea menţinerii consistenţei între politica monetară antiinflaţionistă şi liberalizarea tranzacţiilor de capital, Consiliul de Administraţie a decis să păstreze o abordare prudentă în reducerea ratei dobânzii de politică monetară, pe care a stabilit-o la 14,5%, urmând ca apropierea dintre dobânda de politică monetară şi cea validată de piaţă să se producă treptat, pe măsură ce procesul de dezinflaţie şi mixul de politici economice adoptate de autorităţi vor ajunge la obiectivele stabilite”.
Noul nivel al acestei dobânzi poate fi discutabil, dar politica monetară este una din principalele atribuţii ale băncii centrale, aflată în pregătirea anunţatei liberalizări.
Deci?
Aşa cum este prevăzut în Legea nr. 312/2004 privind statutul său, BNR sprijină politica economică a statului fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor, nefiind sub nici un fel subordonată Guvernului, ci doar Parlamentului. Chemat din nou să-şi asume responsabilitatea de care au fugit şi fug mulţi dintre foştii şi actualii guvernanţi, Mugur Isărescu se află în cel mai greu an al carierei sale, având de trecut multe examene decisive. Având în vedere cele de mai sus, ne dorim mai mult decât o simplă notă de trecere.
