Home » Politică externă » Siria şi Statele Unite un joc important

Siria şi Statele Unite un joc important

Eşecul doctrinei Bush în corelare cu efectele crizei economice globale vor modela noua doctrină de politică externă a Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Având în vedere presiunile interne americane privind eforturile de refacere economică, există o serie de indicatori ce punctează asupra necesităţii unei politici externe bazate pe diplomaţie şi eforturi de recociliere. Este evidente faptul că politica externă americană bazată pe unilateralism, campanii militare şi lovituri de preempţiune vor fi lăsate în spate.

Prioritizarea provocărilor pe care SUA le va avea în Orientul Mijlociu extins reprezintă cheia , iar dosarul nuclear iranian se află în vârful acestei liste, urmat de necesitatea stabilizării Irakului. Alte probleme majore ce vor trebui să ocupe un loc pe această listă sunt conflictul israelo-palestinian, stabilizarea situaţiei din Lban dar şi limitarea influenţei pe care terorismul islamic o va juca în regiune.

Includerea dosarului nuclear iranian pe agenda de politică externă americană reprezintă o chestiune temporară, prioritatea rămânând protejarea securităţii statului israelian. În această ecuaţie Siria nu este o ţintă directă, dar reprezintă un liant între diferite interese regionale, poziţia Siriei reprezintă o legătură între Teheran şi Hezbolah cu baza de operaţiuni în Liban şi Hamasul din Palestina. Tocmai această intersecţie de interese concentrate pe Damasc ar putea determina o schimbare de atitudine a SUA faţă de Siria.

Dosarul nuclear iranian reprezintă chestiunea ce va modela cursul relaţiilor dintre SUA şi Siria. Damascul îşi păstrează poziţia sa relevantă în această ecuaţie atât timp cât situaţia din Iran rămâne neclară. O eventuală înţelegere ditre Teheran şi Washington privind diminuarea programului nuclear iraniana ar putea reduce această libertate de mişcare temporară de care Siria se bucură. Totuşi având în vedere dificultatea chestiunii iraniene este de aşteptat ca Damascul să îşi joace anumite cărţi politico-diplomatice. În cazul extrem al unui conflict militar între Iran şi Statele Unite şi eventual în alianţă cu Israelul, Siria ar intra într-un con de umbră, ce ar determina o izolare strategică pe termen mediu, aducând cu sine pierderea relevanţei strategice a Damascului şi a avantajelor economice rezultate din relaţiile apropiate cu Iranul.

Limitarea legăturilor dintre Siria şi Iran ar putea fi şi ea o prioritate pe agenda americană, dar un astfel de joc strategic ar putea implica modificări importante pe agenda de politică externă israeliană. Una dintre chestiunile cele mai sensibile rămâne controversa Înălţimilor Golan, aflate sub ocupaţie israeliană. Obţinerea unui acord de pace pe termen lung între Israel şi Siria depende această chestiune sensibilă, iar ambele părţi par  să cedeze foarte greu în faţa propunerilor ce apar. Obiectivul Statelor Unite este acela de a obţine o distanţare a relaţiilor dintre Siria şi Iran, iar obţinerea concilierii între Israel şi Siria ar reprezenta un prim pas. Responsabilitatea unui astfel de deziderat ar trebui asumat de Israel, ca partener şi aliat al Statelor Unite ale Americii, dar un astfel de scop ar putea include şi renunţarea la teritoriul Înălţimilor Golan.

Situaţia actuală din Orientul Mijlociu este chiar în avantajul Siriei, această ţară menţine relaţii optime cu Iranul, sprijină mişcările Hezbolah şi Hamas, iar relaţiile cu lumea arabă au cunoscut îmbunătăţiri considerabile. Siria şi poziţia sa actuală depind de menţinerea acestei stări de lucru, o îmbunătăţire în relaţiile cu Israelul şi chiar cu Statele Unite ale Americii ar putea determina chiar necesitatea unei schimbări de identitate pentru a limita eventualitatea unei izolări regionale.

Siria are mult de câştigat dacă îşi va juca cărţile raţional, o eventuală recâştigare a Înălţimilor Golan va da o legitimitate atât de necesară pentru regimul lui Assad- iar acest lucru ar fi extrem de favorabil dacă Statele Unite ale Americii vor depune garanţii de securitate internaţională pentru stabilizarea şi securizarea regiunii. O chestiune mai dificilă ar fi modalitatea în care un acord de pace cu Israelul se va încheia, pentru Siria ideal ar fi ca acest acord să nu includă chestiunea palestiniană sau cea libaneză. În acelaşi timp este logic că americanii şi israelienii vor dori includerea chestiunii libaneze în eventualul acord cu Siria, cauza acestui lucru fiind legăturile apropiate dintre Hezbolah şi Siria, SUA dorind limitarea sprijinului militar acorda de Siria şi eventuala transformare a acestei organizaţii în partid politic, lucru puţin probabil pe termen mediu. Modalitatea de joc a Statelor Unite poate fi pusă şi ea la îndoială, SUA rămâne un susţinător al Israelului în ciuda sprijinului acordat statelor arabe, iar acest lucru poate dăuna pe termen mediu- mai ales atunci când vine vorba de eventuale viitoare acorduri. Având în vedere această stare de lucru este aproape sigur faptul că Siria va întreţine relaţii politice şi economice pozitive cu Iranul, cu excepţia cazului în care Statele Unite ar iniţia lovituri militare împotriva Teheranului.

Siria rămâne un element suplimentar într-o ecuaţie deja complexă la nivel regional, dacă până în anul 2003 balanţa puterii regionale era între Iran şi Irak, după 2003 incertitudinea şi complexitatea rămân cuvintele de ordine ce caracterizează legăturile politice ce se stabilesc la nivel regional. Invazia americană din Irak s-a bazat pe supoziţia că vor putea învinge rapid şi că vor putea trece uşor la dezarmarea forţelor armate, trecând la fel de rapid la următoarea etapă şi anume formarea unui guvern pro-american revenindu-se la o situaţie de stabilitate regională. Realitatea de pe teren a dovedit contariul, iar Statele Unite se găsesc în ipostaza de a conduce două misiuni în paralel, stabilizarea situaţiei din Irak precum şi limitarea influenţei Iranului.

Încă de la început modalitatea de a opera în Irak a prezentat o serie de lacune importante, reprezentanţii populaţiei sunite au fost alungaţi din posturile cheie, mulţi preferând să apeleze la opoziţie şi insurgenţă, iar consecinţele acestor elemente sunt vizibile şi astăzi.

Situaţia regională este deosebit de complexă, agenda Statelor Unite ale Americii a fost complicată de realitatea existentă pe teren, iar soluţiile ce se întrevăd sunt în permanenţă supuse bombardamentului de evoluţii existente în această regiune. Siria rămâne un element de legătură puternic atât pentru interesele americane cât şi pentru restul regiunii, o politică eficientă marcată de rezultate în direcţia siriană poate determina rezultate palpabile în ceea ce priveşte evoluţia situaţiei regionale.

Radu GEORGESCU

© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress