Pedro Fuentes Cid a luptat pentru eliberarea Cubei şi a cubanezilor de sub dictatura lui Batista. Curând după, a realizat că Fidel Castro a trădat revoluţia devenind un tiran. Într-o zi, pe când lua arme din casa unui prieten pentru a se lupta cu Castro, a fost oprit de armată, dar nu s-a predat. A avut loc un schimb de focuri în care armata a tras peste 100 de gloanţe în maşina lui. Mai târziu, a declarat că nu-şi credea ochilor că a supravieţuit având în vedere că erau peste 140 de găuri în maşină. E convins însă că a supravieţuit datorită credinţei în Dumnezeu. Acum, Pedro Fuentes-Cid e unul dintre oamenii-cheie în negocierea viitorului Cubei.
Spuneţi-ne, vă rog, Fidel şi Raul Castro au crezut cu adevărat în comunism sau au folosit ideologia comunistă ca pe o metodă necesară pentru a-şi impune şi susţine puterea de influenţă, dar şi pentru a beneficia de ajutorul Uniunii Sovietice?
Fidel Castro a folosit ideologia comunistă pentru a rămâne la putere şi, în acelaşi timp, din cauza simţămintelor sale anti-americane, ca o metodă de protecţie împotriva SUA. Cartea lui preferată era “Mein Kampf” a lui Hitler, dar nu a putut îndrepta revoluţia într-o direcţie nazistă, deoarece regimul sovietic i-a asigurat suportul financiar.
Pentru că aţi amintit de suportul fostei Uniuni Sovietice… Preşedintele Raul Castro a fost recent la Moscova şi a semnat un tratat cu preşedintele Medvedev, fără însă a fi date publicităţii amănunte despre conţinutul acestui document. Dumneavoastră ce credeţi despre această vizită?
Cred că principalul motiv pentru care Raul a vizitat Moscova a fost acelaşi care l-a mânat în Brazilia şi Venezuela, să ceară de mâncare. Guvernul cubanez nu avea cu ce să hrănească populaţia ţării în acel moment. Şi nu are nici acum, după toate aceste vizite; situaţia în Cuba nu e chiar roz.
Domnule Fuentes, care au fost obiectivele iniţiale în lupta împotriva lui Batista?
Obiectivul principal a fost răsturnarea dictaturii pentru a aduce democraţia înapoi în Cuba. Nu existau multe premise de victorie, chiar dacă asta îşi doreau majoritatea grupurilor implicate în luptă. Guvernul constituţional al preşedintelui ales fusese violat şi marea noastră majoritate îşi dorea repunerea în drepturi a Constituţiei de la 1940.
Ce a fost până la urmă – o revoluţie cu susţinerea majorităţii populaţiei sau o lovitură de stat?
Batista – un autoproclamat general – a candidat la alegerile prezidenţiale din 1952. Sondajele îl afişau la coada listei candidaţilor, avea o popularitate foarte scăzută, astfel încât el a decis să-şi contacteze prietenii militari şi pe 10 martie 1952, cu câteva zile înainte de alegeri, a ajuns la putere prin forţă, afundând ţara într-un adevărat coşmar.
Referindu-ne la regimul Castro, ce a jucat un rol major în stabilirea cultului personalităţii – charisma lui Fidel, instinctul de conservare al unei naţiuni în tranziţie, mentalitatea naţională sau altceva?
Fidel Castro a preluat puterea de la o dictatură discreditată pe 1 ianuarie 1959 având de partea sa cam 90% din populaţie, deci o popularitate imensă. La începutul guvernării sale, charisma a fost un factor decisiv, dar pe măsura trecerii timpului, când opoziţia a crescut, teroarea în stare pură l-a ţinut la putere.
Dacă Che Guevara a fost responsabil pentru respresalii, atunci cum se explică fenomenul Che – faima şi popularitatea mondială în rândul atâtor generaţii?
Che a fost direct responsabil pentru nenumărate morţi ale cubanezilor care s-au împotrivit revoluţiei în timpul luptelor împotriva dictaturii şi a multora care s-au opus acesteia după 1959, dintre care unii chiar luptaseră de partea revoluţiei. Filosofia lui s-a bazat pe cruzime şi ură. Faptul că mulţi îi preţuiesc memoria se explică prin ignoranţa celor care nu ştiu cine a fost Che în realitate sau a celor care îi împărtăşesc ura.
De-a lungul timpului au existat speculaţii potrivit cărora moartea lui Che a fost planificată de URSS şi Fidel Castro. Ce puteţi spune despre asta?
Dacă studiaţi cu atenţie evenimentele care au determinat moartea lui Che în Bolivia, veţi vedea clar mâna lui Fidel, dar şi pe cea a ruşilor. Che se întorsese dintr-o călătorie în străinătate cu puţin înainte să dispară din vizorul public în Cuba. Totuşi a avut îndrăzneala să discute cu presa cubaneză despre cum resursele atât de necesare naţiunii au fost cheltuite în mobilizările militare împotriva unei invazii americane imaginare. Toată aventura boliviană a avut la bază promisiunea unei susţineri care nu a fost niciodată oferită şi o logistică inexistentă. Che a murit fără a şti că amanta lui, iubita sa Tania, care a fost ucisă la rândul ei, fusese în realitate agent KGB. Che mort era mult mai valoros decât ar fi putut fi vreodată Che în viaţă, atât pentru Castro, cât şi pentru ruşi.
Revenind la Cuba zilelor noastre, putem afirma că protejarea drepturilor omului din fiecare ţară nu mai reprezintă o afacere internă, ci capătă semnificaţii globale care ar trebui tratate cu mai multă atenţie?
Protejarea drepturilor omului trebuie să fie o prioritate pentru orice ţară, dar e bine cunoscut că există unele naţiuni cărora nu le pasă de asta. Suntem cu toţii membri ai Umanităţii astfel încât respectarea drepturilor omului devine problema noastră, a tuturor. O problemă cu semnificaţii globale. Cele mai multe ONG-uri denunţă încălcarea drepturilor omului, se întâlnesc în forumuri internaţionale şi dezbat aceste probleme, o mulţime de teorii sunt scoase în faţă, dar acţiunile încă sunt puţine. A venit timpul ca o reţea internaţională de ONG-uri şi alte organizaţii să-şi facă griji despre acest subiect, să acţioneze pe baza unei strategii comune cu măsuri precum boicotul produselor…
Susţineţi apelul liderilor unor ţări de a introduce măsuri restrictive împotriva Cubei? Care ar putea fi aceste măsuri? La ce ar putea duce aşa ceva?
Dacă toate naţiunile care respectă drepturile omului s-ar uni într-un front comun, pentru a protesta împotriva violării acestor drepturi în Cuba, s-ar găsi mijloace de a minimaliza crimele împotriva umanităţii. Dar, cum anumite chestiuni politice şi comerciale sunt mai importante, acestea devin o prioritate mai mare decât suferinţa unei întregi naţiuni.
Consideraţi că fenomenul disidenţei, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Cubei, poate schimba situaţia politică actuală ?
Însăşi disidenţa poate evolua într-o explozie socială. Am fost martorii acestui lucru de multe ori în istoria lumii. Dar guvernul, cu toată puterea represaliilor, e un inamic dificil. Solidaritatea internaţională, cu idealul şi cauza noastră, e un factor-cheie care împreună cu disidenţii interni şi externi cubanezi ne vor aduce victoria.
Cum vedeţi dumneavoastră viitorul Cubei? Cum se poate vindeca această ţară de “fidelism”?
Viitorul Cubei după reinstaurarea democraţiei va fi un exemplu pentru cât de rapid poate o naţiune să evolueze în bunăstare financiară şi bogăţie a tuturor cetăţenilor ei. Turismul va juca un rol important, la fel şi agricultura. Cuba are un teren fertil care poate fi exploatat chiar şi numai după o investiţie iniţială moderată. Oamenii liberi muncesc fericiţi.
