Situaţia din Iran necesită îndreptarea comunităţii internaţionale spre o soluţie diplomatică cu o solidă componentă regională, iar dosarul nuclear nu poate fi rezolvat dacă Iranul nu va fi intgerat în reţeaua relaţiilor internaţionale. Un rol cheie în atingerea unui compromis îl pot avea statele membre ale Consiliului pentru Cooperare din Golf ce sunt direct interesate în menţinerea unui climat de securitate la nivel regional.
Statele ce alcătuiesc Consiliul nutresc o tendinţă naturală spre cooperare cu Teheranul, având în vedere faptul că o hegemonie iraniană la nivel regional reprezintă un pericol pentru interesele lor. Modlitatea în care administraţia Bush a încercat să forjeze o alianţă anti-Iran a eşuat, iar având în vedere dificultăţile americane din Irak-statele din golf vor fi automat deschise spre cooperare cu Teheranul decât să se opună deschis. Situaţia prezintă o soluţie probabilă, ce include normalizarea relaţiilor dintre Iran şi statele din Golf şi reintroducerea Iranului în reţeaua de relaţii internaţionale normale, ce ar putea permite deschiderea de negocieri privind programul nuclear.
Statele Unite ale Americii au încercat construcţia unui corp anti-iranian la nivel regional, ce să includă Kuweitul,Omanul, Bahrainul, Qatarul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite precum şi Iordania şi Egiptul, iar eforturile administraţiei Bush în acest sens au fost evidente.
Administraţia Obama a sprijinit ideea unei soluţii diplomatice,dar după alegerile din Iran din iunie 2009 ce au eliminat posibilitatea instalării unei administraţii moderate SUA a reacţionat dur revigorând ideea unei coaliţii anti-Iran. Ceea ce se ignoră la Washington este faptul că statele din golf nu deţin o infrastructură militară şi politică pregătită pentru o posibilă confruntare cu Iranul, astfel în mod logic statele din regiune vor dori menţinerea unei atitudini de echilibru între Statele Unite ale Americii şi Iran. În cazul unui eşec al discuţiilor şi tentativelor diplomatice de rezolvare a diferendului, statele din Golf vor manifesta reticienţă şi vor fi jucători ineficienţi în schema imaginată de factorii de decizie de la Washington. Succesul parţial al acţiunilor comunităţii internaţionale poate conduce la o implicare activă a statelor din regiune, o soluţie parţială ar putea determina începutul unui lung şi anevoios proces de reintegrare a Iranului în complexa reţea de relaţii internaţionale. Ideal ar fi ca Iranul să fie integrat în structurile de securitate regională, iar statele din golf pot juca rolul de catalizator în acest sens.
Diviziunile la nivel regional rămân şi ele un impediment pentru soluţionarea chestiunii iraniene, mai ales dacă ne refrim la relaţiile de sprijin ale Iranului faţă de alte state precum Siria, dar şi faţă de organizaţii precum Hezbollahul sau Hamas. Statele Unite ale Americii vor trebui să ia în considerare rolul pe care Irakul îl va juca în această ecuaţie, dar şi poziţia unor state precum Israelul.
Percepţia regională asupra Iranului conţine în mod evident o serie de elemente comune, ca şi poziţionare Iranul este un stat cu o suprafaţă şi populaţie considerabilă, Iranul controlează o parte a Golfului Persic- inclusiv poate juca un rol decisiv în ceea ce priveşte strâmtoarea Hormuz, zonă importantă pentru tranzitul milioanelor de barili ce o tranzitează zilnic. O altă chestiune ce domină percepţiile regionale este problematica religioasă- Iranul este dominat de şiiţi şi este plasat în apropierea unei regiuni dominate de suniţi, dar în acelaşi timp importante minorităţi şiite locuiesc în regiune, iar posibilitatea ca Iranul să devină un far de ghidare a acestor minorităţi reprezintă un potenţial pericol pentru regiune, dar şi pentru interesele regionale ale Statelor Unite ale Americii. O altă chestiune sensibilă o reprezintă relaţia specială dezvoltată între Iran şi Siria , dar şi relaţia Iran- Hezbollah cu precădere în Liban. Interesant rămâne sprijinul pe care Iranul îl acordă Hamasului, ce este o organizaţie sunită. Aceste ascpecte sunt percepute de statele din regiune, dar tipul de reacţie manifestat prin politici diferă de la un stat la altul.
Israelul rămâne un stat cu o atitudine pur ostilă faţă de Iran şi programul său nuclear, dar disensiunile majore dintre lumea arabă şi Israel împiedică crearea unui front comun anti-iranian condus de Statele Unite ale Americii. Statele arabe nu îşi vor putea permite o coalizare alături de Israel în eforturile de limitare a pretenţiilor cu un caracter hegemonic ale Iranului, astfel Statele Unite va trebui să menţină separate iniţiativele anti-iraniene create cu sprijin israelian respectiv arab. Calculul strategic este deosebit de dificil, având în vedere faptul că Israelul nu poate fi exclus din posibilele coaliţii anti Iran, dar nici din construcţia unei arhitecturi de securitate regionale durabile. Ignorarea Israelului ar reprezenta o greşeală importantă din partea SUA, deoarece acest stat poate acţiona unilateral, iar un atac al Israelului singur împotriva Iranului poate determina o reacţie iraniană ce ar putea afecta şi statele arabe. Iranul ar putea împiedica tranzitul de petrol prin Hormuz, dar şi poate efectua raiduri împotriva facilităţilor de extracţie din golf.
Israelul consideră opţiunea militară ca fiind importantă, dar problemele pe care o astfel de acţiune le-ar determina ar fi greu de soluţionat. Cu toate că SUA şi Israelul împărtăşesc temerile legate de potenţialul iranin, Israelul creează mai multe probleme pentru SUA, prin prisma nerezolvării problematicii palestiniene, dar şi prin posibilitatea unei acţiuni unilaterale împotriva Iranului.
În aceste calcule strategice trebuie să încadrăm şi un alt jucător important Egiptul, care nutreşte resentimente importante faţă de creşterea în putere a Iranului. Decizia Egiptului de a recunoaşte existenţa şi de a coexista cu statul israelian este pusă în pericol de relaţiile stabilite între Iran şi Hezbollah şi Hamas. Modalităţile prin care Hamas lucrează, mai ales la frontiera cu Egiptul poate pune probleme fragilei relaţii stabilite între Egipt şi Israel. Iranul rămâne o republică islamică pe când Egiptul duce o politică împotriva mişcărilor islamiste, iar în cazul Hezbollahului trebuie amintit faptul că Egiptul a condamnat traficul cu arme organizat de Hezbollah pe teritoriul egiptean, mai ales în timpul operaţiunilor militare ale Israelului din Gaza din 2009.
Regiunea Golfului are în componenţa sa şi un număr important de state ce sunt îngrijorate de potenţialul iranian, element augmentat şi de posibilitatea dezvoltării unui program nuclear de către această ţară. Aceste ţări sunt cele ce compun Consiliul pentru Cooperare din Golf, dar şi Iordania. Cazul iordanian este deosebit de interesant, dacă în trecut regele Abdullah a luat o poziţie fermă împotriva Iranului sprijinând Irakul în timpul războiului irako-iranian, în prezent Iordania se menţine pe o linie fină faţă de Iran şi potenţialul său. Aceste 6 state ce compun Consiliul pentru Cooperare din Golf constituie o componentă crucială pentru orice tip de schemă de securitate ce ar putea fi construită la nivel regional. Statele din regiune reprezintă şi cheia SUA spre posibile sancţiuni economice, în această ipoteză Omanul şi Emiratele Arabe Unite ar juca un rol primordial în izolarea Iranului din punct de vedere economic. Consiliul pentru Cooperare din Golf a fost creat în scopul de a limita influenţa iraniană după izbucnirea revoluţiei iraniene, dar în acelaşi timp se poate constata faptul că statele ce formează acest organism păstrează un grad ridicat de reticienţă în dezvoltaea de relaţii economice- martoră fiind nereuşirea atingerii unui punct comun în ceea ce priveşte lansarea unei monede comune la nivel regional. Temerile faţă de puterea iraniană sunt comune, iar ideea unui Iran cu facilităţi militare nucleare este inacceptabilă.
