Există “împreună”?
Mă gândesc, de mult timp, care sunt cauzele care au desenat o falie atât de adâncă între politiceni şi cetăţeni, ce anume a transformat cele două categorii în adversari permanenţi, de ce, în România, nu există încă un proiect de societate.
De când cu tragedia poloneză, soldată cu moartea preşedintelui Lech Kaczynski şi a unui număr mare de oficiali, i-am auzit pe sociologi şi pe psihologi deplângând faptul că nu avem mai mulţi polonezi sau chiar că…nu suntem polonezi. Era vorba despre dovada de solidaritate pe care poporul polonez ştie să o manifeste într-un moment crucial al sorţii sale. Mi-am amintit, atunci, de dilema marelui scriitor Octavian Paler, care, cu câteva luni înainte să plece dintre noi, se întreba insistent dacă noi suntem un popor sau o populaţie. Se referea la aceeaşi valoare – solidaritatea -, pe care un popor o are, dar o populaţie, nu. Aşa am ajuns să mă gândesc la “împreună”, termen care vorbeşte cel mai bine despre acest lucru, atât de important într-o construcţie socială şi politică durabilă, dar şi la faptul că, în toate campanile electorale pe care le-am condus, m-am opus cu obstinaţie folosirii acestui cuvânt. Nu am acceptat niciun “împreună vom”, “împreună suntem” şi alte combinaţii de acelaşi gen. Motivul? Toate studiile pe care le elaborasem arătau că electoratul nu atribuie nicio calitate acestui complement indirect. Pentru români, “împreună” nu înseamnă nimic. Nu este o valoare, nu este un îndemn mobilizator, este un cuvânt demagogic, fără substanţă. De ce nu ne leagă nimic, nici măcar teama de viitor, de ce suntem o sumă de entităţi separate şi nu un ansamblu?
Cred că una dintre explicaţii este reprezentată de modul în care ne raportăm unii la alţii, de modul în care gândim unii despre alţii…cetăţeni şi politicieni…, un mod structurat pe etichete, pe impresii superficiale, pe reacţii emoţionale, nu pe analize, un mod simplist de abordare care nu poate duce la depăşirea barierei mentale trasate de ambele părţi, la o reconciliere şi la un proiect de viitor.
Noi…ăştia…
Cercetările pe care le-am realizat în decursul campaniilor electorale la care am participat au reliefat faptul că atât electoratul, căt si clasa politică se vizualizează unii pe alţii după o schemă de stereotipuri negative. Politicienii sunt hoţi. Cetăţenii sunt oportunişti. Se gândeşte şi se acţionează pe bază de şabloane, adânc înrădăcinate în mintea tuturor.
Cum sunt “etichetaţi” politicienii?
Eticheta cvasi-întâlnită pentru femeia-politician este cea de amantă şi de instrument, femeie “lipsită de creier”, propulsată în faţă ca răsplată pentru cine ştie ce servicii trecute, prezente şi chiar viitoare, unealtă pentru combinaţiile bărbatului/ bărbaţilor din umbra sa. Aceasta, deşi pe scena politică românească sunt femei cu o carieră solidă, pregătite profesional, implicate serios în acţiuni parlamentare, guvernamentale etc. Din păcate, ele se “evaporă” în faţa celorlalte, care nu sunt altceva decât simple forme fără fond. Poporul român este un popor misogin şi chiar dacă există domenii în care femeile se află în poll-position, în funcţii de top-management, acestea sunt doar excepţii. Din 333 de deputaţi, doar 37 sunt femei. Din 137 de senatori, doar 8 sunt femei. Şi nu cred că în viitoarea legislatură lucrurile se vor schimba. Când vine vorba despre femeia-politician, există un segment redus de electorat care o apreciază/votează: femei tinere şi adulte, cu educaţie superioară, cu statul înalt, cu venituri ridicate. Dar nici în această categorie nu avem unanimitate.
Corupt, hoţ, şmecher – este interesat doar de prosperitatea personală şi a acoliţilor, îşi foloseşte funcţia pentru a-şi creşte şi/sau proteja afacerile, infracţiunile, trecutul etc, reprezintă “umbrela” sub care se ascund cei ce fac business cu statul şi care îl răsplătesc pentru ajutorul dat, este preocupat doar cum să facă trafic de influenţă, să rezolve probleme, să găsească oportunităţi. Interesant este că în segmentul de vârstă tânără şi adultă, până în 45 de ani, cu educaţie medie,“şmecher” nu are conotaţie negativă. De foarte multe ori este folosit cu titlu admirativ, pentru a desemna un om care ştie să se descurce, care îi înşeală pe toţi cei din jur, care îşi stabileşte propriile reguli, conduce Buggati sau Infinitti, are iaht şi masă permanent rezervată în cel mai select restaurant/club din… Monte Carlo.
Oportunist, trădător, ingrat – schimbă partidul şi proiectele după cum îi dictează interesul propriu
Mincinos, lipsit de caracter – nu face nimic din ceea ce promite, modifică “adevărurile” după cum are interesul
Indiferent, iresponsabil – nepăsător la problemele populaţiei, ale ţării, lipsit de dorinţa de a face ceva pentru cei care îl aleg şi pe care îi reprezintă
Conflictual – preocupat de scandaluri şi de atacuri la adresa adversarilor
Inactiv – nu face nimic, trăieşte din banii statului fără să depună vreun efort
Individualist – este interesat doar de binele propriu, de maximizarea oportunităţilor care să îi asigure un viitor confortabil
Neprofesionist – este promovat pe alte criterii decât cele profesionale, nu ştie ce are de făcut în politică şi/sau în funcţia pe care o deţine, nu are viziune şi nici proiecte
Îngâmfat – uită de unde a plecat, nu îi respectă pe cei care l-au ales, nu socializează cu electoratul, stă în castelul său de fildeş şi refuză dialogul cu masele
Ghiftuit – plin de bani, de afaceri, înconjurat de prieteni puternici, un adevărat nabab
Noi…ceilalţi…
Care sunt etichetele ce definesc votanţii (“lipite’ de politicieni de data aceasta)?
Milog, pomanagiu – aşteaptă rezolvări din afară, aşteaptă să i se dea, să i se facă, să i se spună, crede în conducătorul-salvator, are nevoie ca cineva să aibă grijă de el
Apatic, indiferent, inactiv – lipsit de conştiinţă civică şi/sau politică, refractar la orice acţiune şi la orice implicare, neinteresat de vreun proiect, de viitorul comunităţii în care trăieşte, al ţării
Iresponsabil – nu îşi asumă niciun eşec, întotdeauna ceilalţi sunt de vină pentru tot ceea ce i se întâmplă
Oportunist – îi alege pe cei care îi dau sau îi promit mai mult, îşi vinde votul fără nicio problemă de conştiinţă
Sensibil la demagogie – este atent la formă şi nu la fond, îl atrag vorbele şi nu faptele, îi place să fie laudat şi să i se promită
Superficial – nu ia nimic în serios, nu este preocupat cu adevărat de nimic, nu poate fi implicat în nicio construcţie de viitor, tratează totul în glumă
Conflictual – îi plac scandalurile, disputele între adversari, certurile, bârfele, este fascinat de mitocanie
Individualist, lipsit de solidaritate – nu îl preocupă decât soarta lui, nu sare în ajutorul nimănui, nu este interesat de ceea ce li se întâmplă celorlalţi
Fatalist – crede că cineva are grijă de el, că cineva îl va salva, că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla fără ca el să facă ceva
O radiografie, chiar sumară, a societăţii româneşti ne arată că trăim pentru salvarea individuală, într-o mişcare browniana în care doar propriul scop contează, că politicieni şi cetăţeni nu visăm să schimbăm România, trăim ca şi cum nu ar fi lumea şi viaţa noastră, ca şi cum altcineva este responsabil de tot ceea ce ni se întâmplă, inclusiv de viitor. Suntem într-un război permanent cu noi înşine, destructiv şi consumator de resurse.
Ramona Rada MARIAN
