Pe 15 iulie, membrii Organizaţiei pentru Cooperare Shanghai (SCO) se vor întâlni în cadrul reuniunii anuale ce va avea loc la locul naşterii blocului eurasiatic – Shanghai. De la începuturile economice modeste din 2001, când a facilitat reîntoarcerea Chinei în propria curte central-asiatică pentru prima dată în ultimii aproape 1000 de ani, SCO a devenit o adevărată putere eurasiatică, având o componentă militară tot mai puternică. Statele Unite trebuie să urmărească eventualele direcţii antiamericane ale SCO şi în acelaşi timp să analizeze posibilităţile de stabilire a unui dialog cu acesta.
Invitat de onoare: Ahmadinejad
Teoreticienii şi legislatorii de la Washington au dispreţuit puterea SCO – lucru care i-ar putea costa scump. În summitul de anul acesta invitatul de onoare va fi preşedintele Iranului Mahmoud Ahmadinejad, care va încerca să obţină pentru statul său statutul de membru cu puteri depline al acestei organizaţii tot mai antiamericane. Iranul are statut de observator, ca şi India, Pakistan şi Mongolia. Preşedintele Bielorusiei, Alexander Lukaşenko, bate şi el la poarta SCO pentru a obţine susţinere împotriva Rusiei, şi ea membră SCO.
Surse apropiate Moscovei susţin că statutul de membru cu drepturi depline nu este în cărţi nici pentru dictatura slavă, nici pentru teocraţia şiită. Ahmadinejad va fi însă răsplătit cu întâlniri bilaterale cu şefi de stat SCO, între care preşedintele Hu al Chinei, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev.
SUA trebuie să urmărească îndeaproape apropierea dintre SCO şi Iran, pentru că ea ar putea indica o coordonare sporită între Moscova, Beijing şi Teheran. Acest lucru s-ar putea dovedi deosebit de important dacă Iranul refuză ultimul pachet de stimulente propus şi nu acceptă să pună capăt operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului şi să-şi deschidă programul nuclear lansat cu 18 ani în urmă pentru inspecţii ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Mize enorme pentru Rusia şi China
Ţinând seama de mizele enorme ale Rusiei şi Chinei în relaţiile bilaterale cu Teheranul, este posibil ca SUA să nu reuşească să convingă Rusia şi China că sprijinirea Iranului poate veni în contradicţie cu interesele lor pe termen lung. Rusia a anunţat recent vânzarea către Iran a unor rachete sol-aer TOR-1-M pentru apărarea reactorului nuclear de la Buşer şi a industriei sale nucleare în plină dezvoltare de posibile atacuri aeriene americane sau israeliene. Interesele Moscovei legate nu doar de vânzările de armament convenţional, ci şi de sporirea vânzărilor de reactoare nucleare sau acordurile încheiate de China privind importuri de gaze naturale de peste 100 miliarde dolari în următorii 30 de ani nu mai sunt un secret pentru nimeni.
Însă problemele ridicate pe termen lung de un Iran radical ar trebui să-i preocupe pe liderii SCO din Shanghai. Concret, un Iran ostil, înarmat nuclear şi agresiv din punct de vedere religios ar putea pune probleme conducătorilor postsovietici autoritari şi seculari ai republicilor din Caucaz şi Asia Centrală. Iranul a fost în spatele opoziţiei islamiste sunnite în cadrul războiului civil din Tadjikistan la începutul anilor 1990 şi îşi croieşte drum şi în Azerbaidjan.
Obstacole geopolitice pentru SUA
În summitul de la Shanghai, SUA trebuie să acorde atenţie şi altor posibile fenomene antiamericane. Anul trecut, SCO, încurajat de Rusia şi China, a adoptat o rezoluţie în care se solicita retragerea SUA de la o bază aeriană din Karshi Khanabad, Uzbekistan. Refuzul SUA de a finaliza plăţile pentru bază şi criticile aspre la adresa preşedintelui Islam Karimov pentru victimele civile înregistrate în timpul înăbuşirii unei rebeliuni islamiste în Andijan în mai 2005 au contribuit şi ele la decizia Uzbekistanului de a interzice prezenţa trupelor americane.
Anul acesta, Rusia a dictat Republicii Kârgâze termenii şi condiţiile pentru găzduirea ultimei baze aeriene importante a SUA în Asia Centrală, cea de la Aeroportul Manas din capitala Bişkek. Moscova a cerut încetarea oricăror zboruri de recunoaştere şi limitarea utilizării bazei exclusive la operaţiuni de realimentare pentru Afganistan. Tot Rusia l-a încurajat pe preşedintele kârgâz Kurmanbek Bakiev să ceară ajutoare de 100 milioane de dolari şi să mărească de şase ori chiria pentru baza aeriană.
Kazahstan – pivotul politicii SUA în regiune
Există şi veşti bune legate de SCO. SUA îşi întăresc legăturile cu Kazahstanul, un important producător de petrol ce aplică una dintre cele mai liberale politici economice din regiune. Statul este în acelaşi timp cel mai deschis faţă de Occident în regiune. În vizita sa în această ţară în mai, vicepreşedintele Dick Cheney l-a felicitat pe preşedintele Nursultan Nazarbaev, conducătorul acestui stat prins între doi giganţi cu trecut imperialist, Rusia şi China.
Membrii şi observatorii SCO din Asia Centrală – Afganistan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan – au mare nevoie de modernizare politică şi dezvoltare economică, iar Kazahstanul poate oferi un exemplu în acest sens. Kazahstanul intenţionează să înlocuiască o economie bazată pe energie şi materii prime cu una bazată pe construcţia de maşini, construcţii şi servicii. Capitala ţării, Alma Ata, cunoaşte un boom în domeniul construcţiilor şi se poate lăuda cu centrele comerciale strălucitoare şi maşinile sale noi. Creşterea preţului petrolului a sporit de peste patru ori PIB-ul pe cap de locuitor al Kazahstanului în ultimul deceniu şi se aşteaptă ca producţia de petrol să ajungă la 3,5 milioane barili pe zi până în 2012.
Nazarbaev încearcă să păstreze un echilibru între Rusia, China şi SUA. Kazahstanul extinde conducta de petrol care îl leagă de portul rusesc Novorosiisk şi în acelaşi timp a construit o conductă de petrol care îl leagă de China. Preşedintele a anunţat realizarea unui acord pentru furnizare de petrol pentru consorţiul care administrează conducta Baku-Ceyhan, condus de British Petroleum. Tot el a respectat cerinţele SUA de a nu construi o conductă către Iran. Recent, Nazarbaev a adresat o scrisoare preşedintelui Ahmadinejad, cerându-i abandonarea programului nuclear militar iranian, aşa cum şi Kazahstan a renunţat la propriul arsenal nuclear după prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Din păcate, majoritatea statelor din Asia Centrală au ales o altă cale şi rămân în mare parte sub influenţa Chinei şi a Rusiei. Nu există nici o îndoială în privinţa intenţiilor Chinei şi ale Rusiei în Asia Centrală – preluarea controlului asupra resurselor naturale şi împiedicarea influenţei SUA în regiune. Puterea şi influenţa tot mai mari ale SCO sugerează că s-ar putea să şi reuşească.
Provocări pentru politica SUA
SUA pot contracara ascensiunea SCO. În primul rând, Washingtonul trebuie să accepte idea că Rusia şi China au o istorie, un prezent şi un viitor în această regiune strategică. Ele sunt extrem de suspicioase în ce priveşte interesele declarate ale SUA şi nu privesc “nou-venitul” cu ochi prea buni. Mesajele diplomatice ale Washingtonului faţă de aceste două puteri şi faţă de toţi membrii şi observatorii SCO trebuie să rămână pline de tact şi nuanţate.
SUA pot demonstra Beijingului că Rusia îl împinge într-un bloc antiamerican, ceea ce contravine intereselor Chinei pe termen lung. Rusia este un producător de petrol la costuri mari, iar instabilitatea din Orientul Mijlociu menţine preţurile (şi veniturile sale bugetare) ridicate. Un important consilier pe politică externă al lui Putin spunea că Rusia se va bucura în tăcere dacă menţinerea instabilităţii în Orientul Mijlociu împinge preţul petrolului la 90 de dolari barilul sau mai mult. China, pe de altă parte, este o putere economică a cărei nevoie de energie o face dependentă de petrolul ieftin din Orientul Mijlociu. China are interesul de a menţine pacea în Golf, pentru a asigura securitatea investiţiilor tot mai mari în energie pe care le face. Dacă nu este ţinut sub control, Iranul poate ridica preţul internaţional al petrolului prin politica sa agresivă de sprijinire a terorismului, prin ajutorul dat islamiştilor jihadişti şi prin subminarea regimurilor sunnite moderate, din Golf până în Maroc.
Washingtonul trebuie să atragă atenţia Moscovei asupra repercusiunilor geopolitice ale susţinerii unui Iran radical şi înarmat nuclear, care va încerca foarte probabil să se impună în partea sudică, foarte sensibilă, a Rusiei.
SUA trebuie să-şi dezvolte relaţia cu Kazahstanul şi să primească cu căldură vizita preşedintelui Nazarbaev în septembrie. SUA trebuie să încurajeze democratizarea, protejarea drepturilor omului şi economia de piaţă în Kazahstan şi, pe cât posibil, şi în alte state SCO, mai ales în Kârgâzstan şi Tadjikistan. Crearea bunăstării regionale va juca un rol important în blocarea ascensiunii Islamului radical. Un rol important l-ar putea juca şi un sistem de învăţământ modern, secular, şi încurajarea unor variante mai paşnice ale Islamului, cum ar fi sufismul mistic.
Concluzie
În lungul său război împotriva terorismului islamist şi a ideologiei politice care îl susţine, America nu-şi poate permite un conflict cu Rusia şi China în Eurasia. De aceea Washingtonul trebuie să analizeze posibilităţile de iniţiere a dialogului cu SCO la cea de-a cincea aniversare. Altfel, riscă încă o umilinţă în faţa Moscovei şi a Beijingului.
