Temerile în legătură cu declanşarea unei crize pe fundalul negocierilor legate de statutul provinciei Kosovo ce urmează să înceapă în acest an şi nevoia de reformă în cadrul armatei sârbe pentru a corespunde standardelor NATO par să fie eclipsate în acest moment de controversatele planuri de a restructura armata Serbiei-Muntenegru (VSCG) aflată în sudul ţării, într-o zonă locuită de numeroşi etnici albanezi.
Conform acestor planuri, VSCG intenţionează până la mijlocul lui 2005 să unească corpurile de armată din Nis şi Priştina pentru a forma în zonă o “Comandă Comună de Forţe Terestre”.
Ceea ce a dus la controversă a fost planul de a găzdui forţa comună într-un complex nou, pe o întindere de 52 de hectare între oraşele Bujanovac şi Presevo, populate în majoritate de albanezi.
Construcţia complexului, care ar trebui terminată până la finele anului 2005, a stârnit totala dezaprobare a albanezilor din regiune, care spun că astfel se vor agrava tensiunile dintre comunitatea lor şi forţele de securitate sârbeşti.
Unirea celor două forţe militare presupune dizolvarea corpului militar Priştina. Acesta şi-a pierdut capacitatea de a supraveghea după ce a fost forţat să se retragă din Kosovo în 1999, o dată cu sosirea forţelor internaţionale pentru pace KFOR.
Consiliul Apărării Supreme, organismul civil de la Belgrad responsabil cu forţele armate, a hotărât la sfârşitul lui 2004 formarea comandamentului comun în sudul şi estul Serbiei, acoperind o treime din suprafaţa actualului teritoriu al ţării.
Pe lângă fuziunea unităţilor, planul include înlocuirea recruţilor de la zona de graniţă de lângă Macedonia şi Kosovo cu soldaţi profesionişti, pentru a înlătura riscul de a lăsa recruţii să se confrunte cu situaţii de criză.
Împotrivirea populaţiei locale albaneze a dat naştere unor speculaţii la Belgrad în legătură cu un nou potenţial de conflicte între rebelii albanezi şi forţele sârbe.
Cu toate că nu sunt de acord cu noul complex militar, politicienii albanezi din regiune contrazic zvonurile de revoltă publică. Naser Aziri, vicepreşedintele Partidului Democrat al Albanezilor, DPA, a declarat: “Nu vrem să provocăm tulburări în regiune în primăvară, aşa cum pretind uni.” “Numai dacă Serbia ar avea astfel de intenţii, oamenii s-ar ridica să-şi apere familiile.”
Un oficial NATO de la Bruxelles a declarat că Alianţa ştia de planurile Serbiei şi nu a avut nimic de obiectat. “Toate eforturile de a aplica standardele NATO (pentru VSCG – n.n.) sunt binevenite.” “Aceste măsurisunt bune”, a adăugat oficialul. “Restructurarea forţelor apărării ar trebui să fie încheiată, pentru că este una din condiţiile importante pentru a adera la Parteneriatul pentru Pace.”
Serbia-Muntenegru a arătat un interes deosebit pentru aderarea la programul Parteneriatului pentru Pace (PfP) pus la punct de NATO pentru viitoarele state candidate. Deşi salută acest interes, oficiali din NATO declară că Alianţa nu va invita Serbia-Muntenegru să adere la PfP până când Belgradul nu va da semne de cooperare mai strânsă cu Tribunalul de la Haga.
Experţii militari spun că plănuita reorganizare a militarilor din sudul Serbiei face parte dintr-o strategie mai amplă de diminuare a numărului trupelor şi de simplificare a comenzilor, precum şi de plasare a tuturor unităţilor armatei sub o singură comandă operativă.
Ministrul sârb al Apărării, Prvoslav Davinic, a spus că reorganizarea forţelor armate în sudul Serbiei nu este o pregătire pentru război, ci o măsură preventivă de securitate. “Nu vrem decât să transmitem un mesaj…că suntem capabili să facem faţă oricărei provocări de securitate”, a declarat el presei din Belgrad. “Aceasta trimite un mesaj important celor care vor să pună în pericol siguranţa cetăţenilor din sudul Serbiei.”
Decizia de a-i înlocui pe recruţii din regiune cu profesionişti este legată de aceleaşi considerente de securitate care implică reorganizarea generală a militarilor din sudul Serbiei, spun experţii militari.
Zoran Dragisic, profesor la Facultatea de Apărare Civilă a Universităţii din Belgrad, este de părere că unităţile de poliţie nu au fost echipate pentru a face faţă unor tipuri de probleme de securitate care ar putea apărea pe viitor la graniţa cu Kosovo. “În cazul unei revolte sau a unei infiltrări de grupări teroriste din Kosovo, poliţia nu ar putea face faţă”, a spus el.
Generalul Ninoslav Krstic, fost comandant al Forţelor de Securitate Comună care au pătruns în zona-tampon dintre Serbia şi Kosovo în 2001 după sfârşitul revoltei armate din sudul Serbiei, a declarat că schimbările referitoare la durata stagiului militar au determinat VSCG să recurgă la singura alternativă de a înlocui soldaţii din zona de frontieră cu profesionişti.”Aceasta este o prioritate acum, fiindcă durata stagiului militar a recruţilor a fost redusă de la 12 la nouă luni. Nu ai cum să antrenezi soldaţii suficient de bine în nouă luni”, a adăugat el.
Un alt motiv pentru a apela numai la forţe profesionite, a mai spus Krstic, a fost numărul mare de incidente fatale în care sunt implicaţi tineri recruţi.”Acest lucru afectează foarte mult moralul soldaţilor şi imaginea armatei în societate”, a declarat el. “O tragedie este întotdeauna o tragedie, dar percepţia publică este diferită dacă un soldat profesionist, plătit pentru munca sa, este ucis într-un incident”.
De la sfârşitul conflictului armat dintre rebelii albanezi şi forţele sârbe din regiune, care a avut loc în mai 2001, situaţia a fost calmă, deşi s-a înrăutăţit începând cu 7 ianuarie curent, când armata a împuşcat mortal un tânăr albanez de 16 ani,Dasnim Hajrullahu, în timp ce încerca să treacă ilegal graniţa.
În jur de 70.000 de albanezi trăiesc în cele trei oraşe de graniţă, Presevo, Bujanovac şi Medvedja, acest număr depăşindu-l pe cel al sârbilor din zonă.
În Presevo, unde albanezii reprezintă 90% din populaţie, puterea a trecut de curând, în urma alegerilor locale, din mâinile moderatului reprezentant al Partidului pentru Acţiunea Democrată, Riza Halimi, în mâinile radicalilor din DPA, care guvernează municipalitatea în alianţă cu Uniunea Democrată şi Partidul Progresului Democratic.
Toate cele trei partide propun soluţii radicale la problemele regiunii, făcând legătură între viitorul zonei din sudul Serbiei cu soluţia finală pentru statutul provinciei Kosovo şi cerând o autonomie teritorială extinsă pentru cele trei municipalităţi şi unirea cu Kosovo, dacă parţile de nord ale provinciei, unde există o majoritate sârbă, decid să se unească cu Serbia.
