În Statele Unite are loc o dezbatere largă cu privire la interesele naţionale ale Americii şi locul Rusiei în acest sistem de coordonate. Relaţiile dintre cele două state se deteriorează rapid, dar fenomenul nu este inexplicabil şi nici izvorât din rea-voinţă. Mai curând acesta se datorează celor două regimuri foarte diferite în esenţă.
În prezent, două tendinţe domină politica americană. Prima este determinată de consecinţele cumplitelor atentate teroriste de la 11 septembrie 2001. Din acest punct de vedere, Casa Albă va continua cu siguranţă să preţuiască Rusia, iar priorităţile SUA vor rămâne în continuare lupta împotriva terorismului şi neproliferarea armelor nucleare – două domenii în care Rusia joacă un rol important. În ultima vreme aceste direcţii de politică externă au fost semnificativ încurajate din cauza pericolului ca anumite state să obţină arme nucleare pe care să le ofere teroriştilor. Cealaltă caracteristică a administraţiei Bush este reprezentată de dominaţia neo-conservatorilor. Aceştia pun mare preţ pe relaţia dintre ceea ce face o ţară pe scena internaţională şi modul în care se comportă în interiorul graniţelor proprii. Şi există o linie de demarcaţie între neo-conservatori şi aşa-numiţii realişti. Realiştii acordă mai puţină atenţie lucrurilor care se întâmplă în Rusia; ceea ce contează pentru ei este numărul de rachete pe care le au ruşii şi cum ar putea ajunge SUA la o înţelegere cu ei.
Relaţia dintre Washington şi Moscova pare iritantă, dar cu siguranţă liderii ruşi nu urmăresc în mod deliberat o politică antiamericană. Iar Washingtonul nu-şi propune să urmărească o politică anti-Rusia. În Statele Unite, pentru că neo-conservatoii predomină în administraţie, evenimentele din Rusia sunt urmărite cu mare atenţie. Aceştia încep să aibă tot mai puţină încredere în Rusia pentru că văd că acolo democraţia pierde teren. La Moscova, pe de altă parte, există o “admiraţie” pentru politicile lui Putin. Ruşilor le este ruşine pentru haosul şi slăbiciunea anilor 1990, atunci când Rusia a urmat modelul Statelor Unite. Moscova a decis că trebuie să revitalizeze rolul statului şi să recucerească poziţia de lider. Şi aceste concluzii dictează în parte politica externă a Rusiei. Potrivit liderilor de la Kremlin, ea ar trebui să fie complet independentă.
Problema este că, dată fiind natura actualului regim din Statele Unite, politica Rusiei este percepută ca fiind antiamericană. Similar, politica americană este văzută la Moscova ca fiind antirusă. Promovarea democraţiei sau, ca s-o numim altfel, “impunerea democraţiei”, devine factorul principal al politicii americane. Moscova vede consecinţele acestei politici în Georgia, Ucraina şi Kârgâzstan şi trage imediat concluzia că aceste acţiuni sunt antiruse. Totul se datorează naturii diferite ale celor două regimuri. Moscova şi Washingtonul sunt două regimuri paralele şi niciunul nu intenţionază să-şi schimbe direcţia.
Unul dintre elementele care irită Washingtonul este sprijinul Moscovei pentru Alexandr Lukaşenko. De ce acordă Rusia atâta atenţie lui Lukaşenko? În fond, nu existăbeneficii politice pentru Rusia. Dar ruşii tind să creadă că o astfel de strategie este un semn al prestigiului Rusiei, că a devenit un stat puternic, capabil să-şi susţină aliaţii şi să acţioneze împotriva celor care nu le plac. În Statele Unite, preşedintele Bush se confruntă pe această temă cu politicieni din propriul partid. Deşi senatorul american John McCain, unul dintre cei mai puternici candidaţi republicani la preşedinţie, a cerut insistent preşedintelui Bush ca Rusia să fie eliminată din G8, cererile acestuia vor fi ignorate. SUA nu au nici un interes să-şi strice relaţiile cu Rusia. După 11 septembrie 2001, Washingtonul a înţeles că e mai bine să cumpere petrol din Rusia decât din ţări unde banii ar putea ajunge la terorişti.
În ceea ce priveşte Kremlinul, liderii ruşi sunt nemulţumiţi de faptul că SUA ridică tot mai multe cerinţe drept condiţii pentru aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Mulţi văd în asta un “subtext politic”. Dar în OMC au prioritate interesele economice. Sectorul privat acuză Rusia de subvenţionarea preţurilor la energie şi de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Chiar dacă Rusia şi-a respectat toate obligaţiile privind imigrarea nerestricţionată, preşedintele american este confruntat cu obiecţii privind democraţia, alegerile libere, subordonarea media de către Kremlin şi arestarea lui Hodorkovsky. Cu toate acestea, summitul G8 organizat la Sankt Petersburg pe 15-17 iulie 2006, este o întrunire prea importantă pentru a fi boicotată de Washington. Există totuşi un element care ar putea pune în pericol următoarea întâlnire: Iranul. Dacă această criză se adânceşte dramatic – dacă există semne că Teheranul doreşte să-şi pună ameninţările în aplicare şi Occidentul face front comun, în timp ce Rusia refuză să coopereze -, acest fapt ar putea conduce la anularea summitului. Nu cred că lucrurile vor sta aşa. Mai mult ca sigur, Iranul va trage de timp, iar Rusia va arăta flexibilitate. Summitul este un eveniment foarte important pentru Kremlin. Cred că Moscova doreşte ca acest conflict să nu scape de sub control înainte de summit. Pentru că, dacă discutăm despre preşedintele Bush şi administraţia americană, atunci insolenţa Iranului şi o eventuală protejare a sa de către Moscova ar putea provoca o conflagraţie majoră. În sensul acesta, soarta summitului G8 depinde, într-o anumită măsură, de Teheran.
