Home » Politică internă » Surpriza PNL pentru Băsescu: EMIL CONSTANTINESCU

Surpriza PNL pentru Băsescu: EMIL CONSTANTINESCU

Fierbere mare pe eşicherul de dreapta al politicii româneşti. În condiţiile în care relaţiile politice între liberali şi democraţi sunt aproape compromise, ambii actori încearcă să se regrupeze în vederea alegerilor, fie ele anticipate, fie la termen. Dacă PD stă foarte bine la capitolul imagine, având în Traian Băsescu un vector puternic, PNL suferă cel mai mult. Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu poate juca rolul de locomotivăpentru liberali. În plus, Tăriceanu nu este un concurent serios pentru Traian Băsescu. În aceste condiţii, liberalii se gândesc din ce în ce mai serios la o alternativă, care să i să poată opune preşedintelui Traian Băsescu. Evident că soluţia nu vine din interiorul PNL, ci se face apel la un fost şef de stat, care s-a comportat mai degrabă ca un adversar politic al lui Traian Băsescu. Este Emil Constantinescu o soluţie care să se opună cu succes preşedintelui Băsescu? De ce Emil Constantinescu? Ce se ascunde în spatele acestei strategii politice?

PNL şi AP – spre fuziune

Semnalul a fost dat de ministrul de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, care a recomandat, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv al PNL, ca liberalii să accepte o fuziune prin absorbţie a Acţiunii Populare. Ideea a fost susţinută de către mai mulţi lideri ai partidului, printre care Crin Antonescu şi Ludovic Orban. La numai câteva zile, preşedintele Comisiei de Onoare şi Arbitraj a PNL, Bogdan Olteanu, unul din apropiaţii lui Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că între formaţiunea liberală şi Acţiunea Populară există „o dorinţă de apropiere” care se manifestă reciproc. „Ne simţim foarte apropiaţi de dânşii, ştim că şi dânşii doresc să vină mai aproape de noi şi ne-am dori să fim împreună”, a afirmat Olteanu. El a subliniat că apropierea de Alianţa PNL-PD atât a AP, cât şi a PNŢCD ar reprezenta „un lucru bun pentru funcţionarea dreptei din România”. Olteanu a precizat că apropierea dintre PNL şi AP constă în „ciomegele” pe are le-au luat în 1990 la spinare din partea minerilor, în lupta împotriva ideilor de stânga pe care o duc de 15 ani şi în multe dintre punctele politice ale programelor celor două formaţiuni. La rândul său, fostul preşedinte Emil Constantinescu afirmă că îi sprijină pe liberali pentru că vrea să contureze o zonă de onorabilitate în politică, din care să facă parte persoane cu o ţinută morală ireproşabilă. „Pe termen scurt, membrii Acţiunii Populare sunt conştienţi că Guvernul e atacat nedrept, că evoluţiile spre un nou FSN sunt periculoase, iar nucleul PNL trebuie sprijinit”, a precizat Constantinescu.

Emil Constantinescu – candidat PNL la Preşedinţie?

În legătură cu posibilitatea ca fostul preşedinte Emil Constantinescu să candideze pentru un al doilea mandat, de data asta din partea PNL, Bogdan Olteanu a spus că liderul Acţiunii Populare preferă mai degrabă să se implice la nivel civic decât într-o nouă competiţie electorală. „Cred că domnul Constantinescu este o personalitate suficient de conturată încât să vrea să-şi păstreze propria identitate”, a precizat Olteanu.

Ipoteza ca Emil Constantinescu să candideze la Cotroceni din partea liberalilor pare a fi mai puţin probabilă decât cea legată de fuziunea din PNL şi Acţiunea Populară. Fuziunea ar arăta că PNL se află în situaţia de a atrage personalităţi şi nu numai de a-şi pierde liderii cu cea mai mare popularitate. Evident că Emil Constantinescu nu mai reprezintă un lider cu mare popularitate, însă rămâne o personalitate politică. Cel mai important atu legat de Constantinescu este că a fost şef de stat. Emil Constantinescu a fost un politician care, în afară de candidatura sa din 1992 când a pierdut în faţa unui Ion Iliescu care era pe val şi nimeni nu i se putea opune, nu a pierdut o altă bătălie electorală. În 2000 a ales să se retragă din cursa electorală. A fost o decizie controversată, luată se pare din motive personale şi fără să se consulte cu apropiaţii săi. Se poate că decizia de atunci a contribuit în mare măsură la fărâmiţarea opoziţiei politice, care s-a văzut nevoită să propună mai mulţi candidaţi împotriva lui Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Emil Constantinescu a preferat să se retragă din viaţa politică, dar prin intermediul Acţiunii Populare s-a declarat un adversar înverşunat al actualului preşedinte, Traian Băsescu.

Constantinescu versus Băsescu – confruntare între şefi de stat

În condiţiile în care liberalii nu au în interiorul partidului o personalitate suficient de puternică pe post de contrapondere la Traian Băsescu, soluţia numită Emil Constantinescu pare să devină o certitudine. La nivelul strategilor PNL, principalul argument în favoarea acestei opţiuni îl reprezintă faptul că o confruntare între Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, de pe poziţii de foşti sau actuali şefi de stat, e de preferat în viitor. Nu trebuie uitat însă că, într-un duel direct, nu neapărat în campanie electorală, înclină balanţa în favoarea actualului preşedinte. Declaraţia de acum un an a lui Traian Băsescu, potrivit căreia „preşedintele Constantinescu este un om care nu a lăsat nici o dâră în mandatul său pentru România, aşa că nu sunt dispus să iau în seamă şi oameni care au pierdut vremea cât au condus România”, face carieră în continuare. Aşa cum îl ştim pe Traian Băsescu, acesta este modul în care actualul şef de stat îl va trata pe Emil Constantinescu. Liberalii sunt însă conştienţi că Traian Băsescu are prima şansă în duelul cu Emil Constantinescu, dar îşi pun speranţele în notorietatea fostului preşedinte, precum şi în zona de lobby intelectual pe care Constantinescu ar putea să o activeze oricând. În plus, Emil Constantinescu este foarte bine văzut pe plan internaţional, cu precădere peste ocean, acolo unde are relaţii apropiate cu democraţii americani, care sunt pe val în SUA.

Soluţia Emil Constantinescu – o sabie cu două tăişuri

În condiţiile în care PNL este atacat, atât din interior prin intermediul platformiştilor lui Stolojan, Flutur şi Stoica, cât şi din exterior, acolo unde Traian Băsescu este hotărât mai mult ca oricând să slăbească puterea politică a liberalilor, aceştia au găsit un refugiu în persoana lui Emil Constantinescu şi a vehiculului său politic. Şi nu este un vehicul oarecare. Vorbim aici despre un partid, Acţiunea Populară, care are în interiorul său persoane, gen Mugur Ciuvică, deţinând numeroase informaţii compromiţătoare la adresa unor adversari politici. Şi, cum în România cine controlează dosarele deţine şi puterea politică, liberalii ar putea avea un avantaj din acest punct de vedere. La un astfel de avantaj se adaugă personalitatea lui Emil Constantinescu şi relaţiile pe care acesta le are în mediul politic şi în mediul intelectual.

Totuşi, soluţia numită Emil Constantinescu ar putea să se întoarcă împotriva liberalilor. Va deveni cu siguranţă unul dintre cei mai atacaţi lideri politici din România. Iar la baza atacurilor, serviciile secrete vor avea un cuvânt greu de spus. La asta se adaugă popularitatea scăzută a lui Emil Constantinescu, iar de aici şi până la lipsa de credibilitate nu mai este decât un pas. Fostul preşedinte poate deveni o locomotivă pentru PNL sau poate fi o soluţie de moment. O soluţie care să îi scoată pe liberali din criza de imagine în care se află, în ciuda faptului că guvernarea merge într-o direcţie bună. Rămâne de văzut cât de rapid se va concretiza apropierea dintre Emil Constantinescu şi PNL, precum şi dacă aceasta este o soluţie viabilă pentru redresarea politică a liberalilor. Până atunci, PNL va trebui să închidă hemoragia făcută de platformişti şi să evite pe cât posibil ciocnirile cu Traian Băsescu.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 43

© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress