Când se vorbeşte despre Târgu Mureş, în general, oamenii se gândesc la un oraş cu aspect occidental şi multe femei frumoase. Când oamenii de afaceri vorbesc despre oraşul de pe Mureş, se gândesc la lipsa de siguranţă a investiţiei lor din cauza întâmplărilor de acum 16 ani. Dacă se poate numi întâmplare acea ieşire aproape inumană a unora împotriva altora.
Privind înapoi cu ruşine
Despre evenimentele din martie 1990 s-a vorbit şi scris excesiv de mult, fiecare aşa cum a auzit de la alţii. Iar cei care au fost martori sau protagonişti ai tristei confruntări scriu acum scenarii care au doar o umbră de realitate. Cei care profită cu adevărat sunt politicienii, care nu ezită să-şi facă un titlu de glorie din aportul lor la detensionarea relaţiilor interetnice. După ce s-a depăşit cu bine pragul văicărelilor şi temerilor că ungurii “ne iau Ardealul”, dar şi acela că românii vor să-i fugărească pe etnicii maghiari în Ungaria, a rămas cruda realitate. Un oraş sfâşiat de ură şi resentimente, oameni măcinaţi de ruşine, dar care se declară extrem de mândri de a fi mai occidentali decât restul, şi foarte multă sărăcie.
Teama investitorilor
Nici unul dintre primarii care s-au perindat nu a reuşit să şteargă teama investitorilor de a păşi cu încredere în oraş. Au făcut doar mult zgomot, s-au declarat a fi buni gospodari pentru toţi locuitorii, au spoit locurile de interes public pentru a fi din nou aleşi, însă nici unul nu a măturat gunoiul de sub preşul din martie 1990. Mai mult, chiar au adăugat resturi de ură mocnită şi nu au ezitat nici o clipă să recurgă la sentimentele naţionale. Voinţa electoratului a făcut ca timp de aproape 10 ani să fie aleşi doar primari de etnie maghiară. Nici unul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, nici unul nu a reuşit să schimbe măcar o bucată de trotuar. În aceste condiţii alegerea unui primar român, Dorin Florea, care a avut inspiraţia unui bun discurs, chiar dacă demagogic, a prins la populaţie. Apoi, a investit în ceea ce se vede, trotuare, clădiri şi un complex de agrement modern. Nici el nu a reuşit să aducă un investitor serios, care să dea de lucru la mii de locuitori. A promis multe lucruri şi continuă să convingă lumea că el ar vrea, dar de vină este blestematul de “martie negru”. Această scuză ascunde neputinţa, dar şi lipsa de onestitate de a spune adevărul. Degeaba se vorbeşte pe la colţuri sau se lansează în presă diferite ipostaze: adevărul ar fi unul oficial, spus de fostul preşedinte Ion Iliescu sau de cei care au regizat cu mult talent acel conflict. Cine-i ascultă pe oamenii din Târgu Mureş, români şi maghiari, capătă convingerea că ei toţi sunt străini de tot ce s-a întâmplat în martie. Iar ţăranii aduşi prin minciună din localităţile mureşene, pentru a apăra oraşul, recunosc că s-au lăsat manipulaţi.
Sigur că se încearcă valorificarea şi comerţul cu sentimente şi mulţi au reuşit să-şi facă un capital din asta; există ONG-uri finanţate din afară, există un adevărat concurs pentru apărarea libertăţilor, dar acest lucru nu-l simt nici aceia care privesc cu speranţă dacă de la Azomureş mai iese fum, nici cei care caută cu disperare un loc de muncă. Nu-l simt nici tinerii care aşteaptă să termine şcoala şi să plece cât mai repede din oraşul pe care-l consideră mort şi fără perspective.
Sentimentul naţional
Desigur, sentimentul naţional nu a dispărut nici de o parte, nici de alta. Generaţia care a crezut că ungurii iau Ardealul a incitat generaţia de la Liceul Bolyai să facă o gălăgie cumplită atunci când şcoala a fost revendicată de etnicii maghiari. Au trecut câţiva ani de atunci, începând de anul trecut aici învaţă doar elevi maghiari, însă asta nu a ajutat cu nimic. Efectele se vor vedea în timp, când va fi imposibilă o colaborare, în orice domeniu, deoarece aceia care învaţă acum doar limba maghiară vor avea mari dificultăţi de exprimare şi comunicare în română. Politicienii sunt cei care au dorit izolarea şi probabil că, din acest punct de vedere, nu vor avea parte de recunoştinţă.
Politicienii de etnie maghiară au căpătat foarte multe deprinderi balcanice, în primul rând dorinţa de putere. Putere care le aduce, desigur, multe avantaje materiale. În acest timp locuitorii din Târgu Mureş, români şi maghiari, duc aceeaşi viaţă anostă, fără posibilitatea de a schimba ceva. Pentru mulţi doar gândul că vor pleca la Bucureşti sau undeva în Europa reprezintă singura speranţă. De aceea imaginea unui oraş occidental este falsă. Este mai degrabă un oraş închis între barierele trecutului.
