Partidul de guvernământ, PSD, este la un pas de a reedita, în noiembrie 2004, eşecul electoral înregistrat la alegerile locale din luna iunie. Principalul său opozant, Alianţa Dreptate şi Adevăr PNL-PD (Alianţa D.A.), de orientare centru-dreapta, a demonstrat, ce-i drept, abia în ultimul an, că este capabilă să răspundă aşteptărilor alegătorilor: ridicarea nivelului de trai la un prag decent, stabilitate economică şi politică şi, mai ales, stoparea corupţiei instituţionalizate generate de social-democraţii creaţi de Ion Iliescu şi conduşi pentru moment de Adrian Năstase. Ultima încercare a conducerii PSD de a opri declinul politic iminent s-a tradus printr-o găselniţă electorală care, paradoxal, a accentuat criza prin care trece formaţiunea de guvernământ după pierderea alegerilor locale: realizarea unei alianţe politice cu minusculul Partid Umanist Român (PUR) a cărui singură calitate este deţinerea unui puternic trust de presă. Astfel s-a creat Uniunea Naţională PSD+PUR care se va bate în noiembrie cu Alianţa D.A. pentru votul românilor.
Băsescu a pus anticipat cruce alianţei PSD-PUR
“Uniunea Naţională PSD plus PUR”, aşa cum îi place premierului, preşedintelui PSD şi candidatului Uniunii la alegerile prezidenţiale, Adrian Năstase, să declame în public, a fost rapid ridiculizată de liderul Partidului Democrat, Traian Băsescu, vârful de atac al Alianţei D.A., care a denumit-o “Uniunea PSD cruce PUR”. Traian Băsescu a dat dovadă de premoniţie, Uniunea PSD+PUR născându-se moartă.
Partidul de guvernământ pare să nu mai poată ieşi din starea de criză care s-a instaurat în rândul membrilor, la toate nivelurile, după pierderea alegerilor locale. La scurt timp după eşecul electoral din iunie 2004, Ion Iliescu, şef al statului, dar şi “părinte spiritual” al formaţiunii, i-a convocat de urgenţă la Cotroceni pe liderii centrali ai PSD, la o şedinţă de partid în care i-a năucit cu criticile şi reproşurile extrem de dure: “V-am dat un partid puternic, v-am adus la putere în anul 2000, voi aţi distrus tot ce v-am lăsat.” Vorbe foarte grele s-au revărsat atunci din gura prezidenţială: “Corupţilor, ciocoilor, netrebnicilor” etc. Nici arogantul şef de partid şi de Guvern, Adrian Năstase, nu a scăpat furiei părintelui PSD. Ion Iliescu i-a reproşat nu nivelul nenorocit de trai la care a adus populaţia României prin guvernarea sa, ci imaginea negativă, de partid al corupţilor, cu cares-a impregnat Partidul Social-Democrat în ultimii patru ani. Palid de indignare, Adrian Năstase s-a încuiat în biroul său de premier şi i-a ameninţat pe Ion Iliescu şi PSD, prin interpuşi, că-şi dă demisia din fruntea Guvernului. După trei zile de suspine, timp în care a fost mângâiat de soţia sa, Dana, şi de locotenenţii lui Ion Iliescu în PSD, Octav Cozmâncă şi Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase a ieşit din autoizolare şi a declarat, vitejeşte, partidului: “Nu-mi mai dau demisia. Ba cred că voi candida şi la alegerile prezidenţiale din 2004.” I-au mai fost necesare premierului cel curajos încă două luni de cochetării până a reuşit să declare şi opiniei publice intenţia sa de a candida la funcţia supremă în stat. Nu înainte de a dizolva, cu acordul secret al greilor PSD, conducerea centrală a partidului şi de a instaura un nou staff compus din oameni cu slabe performanţe profesionale şi politice, dar total obedienţi lui. Astfel, Adrian Năstase, cel care a dorit încă din 2001, de la preluarea puterii în ţară şi în partid, să devină principala locomotivă a PSD în locul lui Ion Iliescu, a ajuns un personaj lacrimogen, dominat de emoţii facile şi captiv al baronilor centrali şi locali ai partidului de guvernământ. Cu astfel de “performanţe” înregistrate în ultimele cinci luni de PSD sub conducerea lui Adrian Năstase este explicabilă starea de criză care caracterizează partidul, în prag de alegeri parlamentare şi prezidenţiale.
S-a dus vremea când poporul era minţit cu televizorul
PSD a demonstrat, în cei patru ani de guvernare, că stăpâneşte magistral arta de a crea imagine. Aproape toţi specialiştii în domeniu, plus analişti, jurnalişti şi sociologi au fost absorbiţi de conducerea centrală a PSD care le-a plătit serviciile, mai mult sau mai puţin legal, cu bani din bugetul public. Această armată specializată în crearea de imagine a căutat, patru ani de zile, să impună opiniei publice, prin controlarea aproape totală a mass-media, impresia că PSD şi Guvernul fac totul pentru a satisface nevoile românilor. În schimb, PSD şi Guvernul au făcut totul pentru a-şiasigura, lor şi urmaşilor lor, generaţii bune de acum încolo, un nivel de trai de tip Bill Gates. Reprezentanţii puterii au ales să trăiască într-o Românie bogată, fantastică, total paralelă cu România reală unde salariul mediu pe economie este de aproximativ 130 euro, iar cei şase milioane de pensionari au fost supuşi unui genocid caracteristic regimurilor totalitare. Astfel, în timp ce gradul de sărăcire al românilor creştea zi de zi, liderii PSD trăiau convinşi că populaţia îi iubeşte şi este dornică să-i voteze şi în 2004. Televiziunile, jenant de obediente, au sufocat toate emisiunile, până şi cele pentru copii, cu imagini înălţătoare despre faptele comise de guvernanţi în vizitele oficiale din străinătate sau din ţară-. Show-urile de divertisment au început să emită din casele de vacanţă ale lui Adrian Năstase, tot poporul urmărind, vrând-nevrând, cum ştiu copiii săi să cânte şi să danseze sau ce preferinţe culinare are soţia Dana. La televizor, România lui Adrian Năstase, a lui Ion Iliescu şi a PSD sclipea de bunăstare mai tare ca luminile cazinourilor din Las Vegas. În stradă, România reală se aglomera de pensionarii care, rezemaţi umil de uşile magazinelor, cerşeau în tăcere un ban pentru o pâine, de şomeri universitari, de profesori şi învăţători îmbrăcaţi de la second-hand şi de oameni furioşi că nu mai fac faţă scumpirilor în cascadă. Aşa că votul negativ cu care populaţia a lovit partidul de guvernământ la alegerile locale, corelat cu degringolada care a cuprins sferele înalte ale PSD i-au adus pe social-democraţii lui Adrian Năstase, în a doua jumătate a anului 2004, în pragul unei implozii.
Năstase şi Cozmâncă au furat propriul partid
“Ce este de făcut?” i-au întrebat liderii partidului pe maeştrii lor în imagine, plătiţi cu bani grei de contribuabilul român. “Refacerea imaginii PSD prin aplicarea unei unde de şoc: alegeri preliminare interne în partid, pentru întocmirea listelor parlamentare”, au propus specialiştii în strategii electorale. Metoda, profund democratică, a fost compromisă în practică de baronii locali şi centrali ai partidului, coordonatorii preliminarelor. Şi astfel, demnitarii PSD au intrat pentru a doua oară în analele istoriei. O dată, pentru cum au reuşit să fure o ţară, şi a doua oară, pentru cum au reuşit să-şi fure singuri căciula, fraudând propriile alegeri interne.
Departe de a calma spiritele în partid, noua conducere a PSD nu a reuşit decât să pună gaz pe foc. Zeci de parlamentari şi sute de membri PSD înscrişi în preliminare au relatat presei şi implicit opiniei publice cum alegerile interne au fost trucate de prefecţi şi subprefecţi, demnitari guvernamentali care ar trebui să vegheze la respectarea legii în ţară, şi cum au fost contrafăcute listele în sediul central al partidului din Băneasa de către Adrian Năstase şi Octav Cozmâncă, şefi care şi-au arătat astfel dispreţul faţă de votul propriilor membri de partid. Nu mai miră pe nimeni, în lumina evenimentelor desfăşurate cu ocazia alegerilor interne din PSD, fraudarea de către Guvern a referendumului naţional pentru Constituţie desfăşurat în noiembrie 2003. În plus, opinia publică internă, dar şi externă a început să acorde mai multă credibilitate acuzaţiilor liderilor Alianţei D.A., Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, referitoare la iminenţa fraudării de către PSD a alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din toamna acestui an.
Cedez fotolii parlamentare contra televiziune naţională. Negociabil.
Septembrie 2004. Conducerea PSD, faţă-n faţă cu reacţiunea din propriul partid şi conştientă de forţa Alianţei D.A., condusă cu mână de fier de Traian Băsescu secondat de Theodor Stolojan, decide să copieze, la nivel imagologic,modelul de succes al liberalilor şi democraţilor şi invită minusculul PUR să creeze, împreună, o Uniune. Naţională! Motivul invocat de strategii electorali ai PSD: partidul era izolat pe scena politică, prins ca într-un cleşte între Alianţa D.A, cu perspective tot mai evidente de a reedita succesul electoral de la locale, şi PRM, partid naţionalist în continuă pierdere de teren, dar al cărui lider, C.V. Tudor, s-a dovedit a fi, în alegerile generale din anul 2000, un colector al voturilor alegătorilor neinstruiţi, săraci şi nemulţumiţi.
Motivul real care a stat la baza deciziei conducerii PSD de a se alia cu PUR: necesitatea de a dispune de un trust puternic de presă care să mediatizeze insistent imaginea liderilor partidului de guvernământ şi a lui Adrian Năstase. PUR este patronat de omul de afaceri Dan Voiculescu care deţine, pe lângă alte afaceri cu rezonanţă, o puternică televiziune naţională, Antena 1, un cotidian, “Jurnalul Naţional”, şi un post de radio. Mai mult, la alegerile locale din iunie, Romeo Stavarache, candidatul PUR la primăria oraşului Bacău, fief al PSD şi al unui celebru baron local al partidului de guvernământ, Dumitru Sechelariu, a reuşit imposibilul. L-a detronat pe baron. Astfel, Stavarache a devenit, alături de Traian Băsescu şi Emil Boc, lideri ai PD, cea de-a treia vedetă a alegerilor locale din România. Victoria tânărului umanist Stavarache a înnobilat PUR care a căpătat şi o vizibilitate neaşteptată. Victoria, chiar măruntă, a PUR la alegerile locale (şase procente la nivel naţional) a inspirat conducerea PSD care şi-a imaginat că… “cu o floare se poate face primăvară”.
Dar realitatea este mai dură. Calculele matematice desenate în Băneasa de liderii şi strategii puterii, “PSD a obţinut 32 procente la locale, PUR a realizat 6 procente, împreună vom câştiga la alegerile generale 38 procente cărora li se vor adăuga şi procentele obţinute prin redistribuire după ce se va trage linia peste partidele care nu vor reuşi să treacă de pragul electoral obligatoriu de 5 procente şi, astfel, vom depăşi procentual Alianţa D.A.” sunt, încă o dată, ca imaginile prezentate patru ani de zile de televiziuni, adică paralele cu România reală. PUR a câştigat 6 procente criticând vehement corupţia dezvoltată de baronii locali şi centrali ai PSD. Imediat după constituirea Uniunii PSD+PUR, organizaţiile judeţene umaniste care au obţinut succese la alegerile locale au abandonat partidul lui Voiculescu înscriindu-se în Alianţa D.A., nu înainte de a acuza public PSD şi PUR de manipulare a opiniei publice şi de interese comune în afaceri ilegale. Inclusiv vedeta PUR, Romeo Stavarache, a precizat că nu va accepta niciodată o alianţă cu PSD. Dar nici aspiranţii la listele electorale ale partidului de guvernământ nu sunt de acord cu alianţa cu PUR, deoarece vor trebui să cedeze umaniştilor 32 de locuri eligibile pentru viitorul Parlament. În cor, membrii PSD şi PUR îşi acuză conducerile centrale ale partidelor de negocieri duse peste capul lor, spre interesul direct al câtorva lideri centrali dornici să păstreze puterea. Surzi la criticile propriilor membri şi, mai ales, la pericolul extinderii unei crize care nu se mai termină, liderii PSD şi PUR au decis susţinerea lui Adrian Năstase, candidat al Uniunii la alegerile prezidenţiale şi desemnarea lui Mircea Geoană, cel pulverizat de Traian Băsescu la alegerile locale din Bucureşti, ca premier în viitorul ipotetic guvern social-democrat-umanist.
Candidaţi şi retardaţi
Obsedaţi de liderii Alianţei D.A., Theodor Stolojan, contracandidatul lui Adrian Năstase la alegerile prezidenţiale, şi, mai ales, Traian Băsescu pe care îl bănuiesc că se pregăteşte să devină premier în cazul în care PNL-PD câştigă alegerile generale, liderii PSD comit greşeli după greşeli. Precum Nicolae Ceauşescu în 22 decembrie 1989, premierul Adrian Năstase promite pensionarilor şi bugetarilor măriri ale pensiilor şi salariilor, promisiuni care, venite în ultimele două luni de mandat, nu au produs decât o şi mai mare nervozitate în rândurile electoratului. Programul de guvernare al Uniunii PSD+PUR garantează însămiere şi lapte abia din anul 2008, adică după încă un mandat.
În paralel, neaşteptat de subtili după trei ani de opoziţie anemică, liderii Alianţei D.A. au captivat alegătorii cu o promisiune care pare extrem de credibilă: relaxare fiscală şi introducerea impozitului unic de 16 la sută, măsură foarte aşteptată într-o Românie cu impozite mai mari decât în statele dezvoltate din UE, aplicate unor venituri de cel puţin zece ori mai mici…
În plus, incertitudinea într-o victorie electorală în noiembrie i-a făcut pe liderii PSD, sătui să tot fie acuzaţi de acte de corupţie care au generat sărăcirea electoratului, să intervină brutal în cele câteva ziare care şi-au mai păstrat o relativă independenţă editorială în ultimii patru ani şi să ceară patronilor străini să stopeze orice critică la adresa lor. Războiul pe faţă declanşat între conducerea centrală a PSD şi jurnaliştii de la cotidianele “România liberă” şi “Evenimentul Zilei” a scandalizat opinia publică internă care a început să asocieze din nou partidul de guvernământ cu defunctul PCR. Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană au uitat că, în decurs de doar două săptămâni, au fost huiduiţi şi de românii de acasă, la Ţebea sau la Bucureşti, şi de cei plecaţi din ţară după 1990, la Montreal. În loc să analizeze, măcar la sfârşit de mandat, de ce sunt supăraţi românii, i-au catalogat pe nemulţumiţi ca fiind “retardaţi mintal”. Cu toate acestea, visează, în continuare, la voturile “retardaţilor”.
Toamna asta, trandafirii par mai ofiliţi ca niciodată…
