Home » Idei contemporane » Un umanist din inima Islamului: Întâlnire cu Alteţa sa Regală, El Hassan bin Talal, preşedintele Clubului de la Roma

Un umanist din inima Islamului: Întâlnire cu Alteţa sa Regală, El Hassan bin Talal, preşedintele Clubului de la Roma

Prinţul El Hassan bin Talal este, începând cu 2001, preşedinte al Clubului de la Roma, un for de mare reputaţie internaţională, ce întruneşte 100 de membri reprezentînd toate regiunile lumii, personalităţi de rang politic sau academic din domeniul ştiinţific sau cultural şi în care ţara noastră îi are ca membri pe academicianul Mircea Maliţa, prieten apropiat al prinţului El Hassan şi pe domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

Despre personalitatea publică a Alteţei sale Regale, prinţul El Hassan bin Talal, se pot spune multe. Actualul deţinător al distinsei poziţii de preşedinte al Clubului de la Roma provine din familia regală a Iordaniei, reprezentând, aşa cum ne anunţă introducerea oficială, a 42-a generaţie de descendenţi direcţi din profetul Mahomed. Educat la Oxford în studii orientale, dar obţinând şi titluri onorifice de doctor în ştiinţă, în drept civil, în litere, în relaţii internaţionale şi chiar în teologie catolică (de la Universitatea Catolică din Tubingen), prinţul El Hassan a fost implicat de-a lungul timpului într-o serie de activităţi de anvergură internaţională (de la deţinerea unor funcţii oficiale şi până la implicarea pe cont propriu, prin intermediul unor ong-uri, la acţiuni umanitare, ale căror înşiruire în textul de faţă ar ocupa întreg spaţiul acordat acestei consemnări), care l-au plasat în diferite contexte ce i-au permis formarea unei imagini integrate asupra realităţilor şi interdependenţelor complexe din mediul internaţional de astăzi.

Dacă literatura, dreptul internaţional civil sau umanitar, drepturile omului sau teologia, fie ea creştină sau musulmană sunt domenii prin care Alteţa sa se deplasează cu uşurinţă, liantul tuturor acestor înzestrări îl constituie arta conversaţiei, de a cărei stăpînire dă dovadă cu prisosinţă. Mărturie au stat discursul prezentat în faţa membrilor Academiei Romîne cu ocazia primirii titlului de doctor Honoris Causa, intitulat “Current affairs and religious currents” (Probleme curente şi curentele religioase) şi cel prezentat în faţa membrilor Asociaţiei române a Clubului de la Roma. Risipa de erudiţie a fost la ea acasă: discursurile au împletit curgerea limbii franceze cu francheţea limbii engleze, iar consideraţia pentru ţara gazdă s-a reflectat în citatele în limba română şi desele referiri la personalităţi şi elemente culturale definitorii pentru spaţiul românesc: menţiuni cu privire ladiverse personalităţi, de la Mihai Viteazul pînă la Eliade sau Enescu, evocarea rolului României în menţinerea tradiţiei bizantine, menţionarea importanţei tradiţionale a românilor la reconstrucţia psihologică post-război, rolul nostru în reconcilierea inter-naţională, multe dintre elementele menţionate aici depăşind cu mult chiar nivelul de cunoaştere al unui român în legătură cu propria istorie.

Clubul de la Roma s-a constituit ca o organizaţie pusă în slujbă promovării valorilor umane, pentru a acţiona ca un “catalist global al schimbării, liber de orice interes politic, ideologic sau economic”. Obiectivul Clubului este soluţionarea a ceea ce membrii lui numesc “problematica globală”, definită ca un set de probleme cruciale, politice, sociale, economice, tehnologice, de mediu, psihologice şi culturale, cărora umanitatea trebuie să le facă faţă. Îndeplinirea acestui deziderat se realizează prin abordarea unei perspective interdisciplinare, pe termen lung, care să ţină cont de interdependenţele în creştere dintre naţiuni şi de globalizarea problemelor omenirii, elemente ce impun dificultăţi aflate dincolo de capacitatea de soluţionare a fiecărui stat. Sub conducerea prinţului el Hassan, Clubul de la Roma a adăugat celor trei piloni ai dezvoltării globale durabile – politic, economic şi de mediu – un al patrulea, cel al culturii. Recunoaşterea, libera manifestare a diferenţelor culturale dintre diferitele popoare ale lumii, dar şi căutarea sorgintei comune a acestor aspecte, în special a celor religioase, constituie un punct important în reconcilierea dintre naţiunile aflate în conflict endemic, precum cel din Orientul Mijlociu, dar şi punctul de plecare în căutarea soluţionării “problematicii globale” în genere.

Tributar acestei optici a gândirii deschise, prinţul el Hassan şi-a exprimat, atât în discursuri, cât şi în răspunsurile la întrebările presei din cadrul conferinţei ţinute la Casa NATO, opinia categorică împotriva fundamentalizării trăirii religioase, în special a celei islamice, declarându-se un “musulman moderat”. Referindu-se la evenimentele ce îi opun pe palestinieni israelienilor, dar şi la terorism în general, mesajul său a fost tranşant: “Dacă vreţi să comiteţi păcatul de a vă lua singuri viaţa – pentru cauză – nu am eu căderea să vă judec; Creatorul ne va judeca pe toţi. Un lucru vreau să vă spun: nu în numele meu (ca musulman-n.n.).” El a remarcat, însă, că sărăcirea – materială, educaţională, spirituală, estetică – lasă, în multe cazuri, populaţia musulmană fără o altă opţiune pentru a-şi exprima indignarea.

La întrebarea ce i-a fost pusă, cu privire la soarta planului de pace din Orientul Mijlociu, prinţul a răspuns că deplânge faptul că se acordă întâietate chestiunilor de securitate, în loc să fie soluţionate cauzele insecurităţii din zonă. Separarea evreilor de arabi nu va duce, în opinia domniei sale, la încetarea violenţelor. Gândirea creativă – ex, crearea unei duble cetăţenii – ar putea constitui cheia dezlegării conflictului. În cazul Irakului, soluţia cea mai bună pentru a opri escaladarea violenţei este întoarcerea puterii în mâinile irakienilor, printr-un proces croit pe măsura necesităţilor economice, politice, religioase şi etnice ale acestei naţiuni, iar în cazul Afghanistanului s-a indicat problema “chestiunilor neterminate” în urma ocupării ţării şi îndepărtării regimului taliban.

Pe termen lung, soluţia indicată este implementarea unei strategii regionale, care să implice statele din zonă într-un proces de creştere a interdependenţelor, ce va conduce în timp la dezvoltarea economică în zonă, dar şi la creşterea încrederii reciproce, remarcând că lumea arabă se caracterizează printr-o lipsă notorie de unitate. Parafrazîndu-l pe Yehudi Menuhin – cel mai mare muzician al secolului al XX-lea, evreu şi bun prieten al prinţului El Hassan – acesta a afirmat că a venit timpul să încetăm a mai lucra “împotriva” a ceva – a violenţei – şi să începem să lucrăm pentru ceva, pentru o etică a solidarităţii umane şi pentru o nouă ordine umanitară internaţională. În timp ce există legi ale războiului, lumea suferă de inexistenţa unei legi a păcii.

Dar pentru ca toate acestea să poată fi transformate în fapt, rolul societăţii civile, al ong-urilor şi instituţiilor multilateralismului ar trebuit întărit. Opunîndu-se opiniei că ong-urile nu ar avea legitimitate întrucât nu sunt alese democratic, prinţul a replicat că democratice nu sunt nici marile corporaţii transnaţionale din lume, care au, cu toate acestea, un cuvânt important de spus şi o mare influenţă în adoptarea de măsuri la nivel naţional sau internaţional. Deşi indirect, prin posibilitatea de iniţiativă la nivel ONU, ong-urile constituie adeseori mecanismul promovator al unor măsuri viabile privind chestiuni sociale sau umanitare, o serie întreagă de măsuri adoptate la Adunarea Generală avându-şi sorgintea în analizele şi propunerile făcute de acestea. Susţinător ardent al implicării societăţii civile în administrarea unor chestiuni ce afectează întreagul mapamond, prinţul Hassan are el însuşi un ong constituit pe numele său, dar participă şi în alte două organizaţii cu profil umanitar. Mai mult, el a pus bazele unor instituţii cum ar fi Parlamentul Culturilor, Parteneri în Umanitate şi a încurajat o seamă de iniţiative, precum înfiinţarea unor organizaţii neafiliate, ca International Peace Corps sau chiar International Media Peace Corps.

Una dintre cele mai recente, şi, totodată notabile realizări ale Alteţei Sale, o constituie crearea, în vara lui 2002, a unui Parlament al Culturilor, al cărui centru a fost plasat la Istanbul, ca punct de intersecţie a diferite culturi şi leagăn a multor civilizaţii. Scopul acestei instituţii este de a promova înţelegerea între culturi şi încurajarea dialogului dintre gânditori şi intelectuali proveniţi din acestea. Membrii Adunării sunt selectaţi pe baza unor considerente de echitate geografică, culturală, religioasă şi etnică. În prezent aceasta numără 25 de membri, iar în viitor se va considera şi recrutarea unor reprezentanţi ai tinerei generaţii, care să se întâlnească şi să dialogheze prin intermediul acestui for.

În discursul prinţului El Hassan şi în mesajul de dincolo de cuvinte, plasat în contextul real al unei vieţi trăite pentru oameni, putem uşor recunoaşte profilul unui umanist autentic, cu descendenţă directă din islam.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 8
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress