Criza dintre puterile occidentale – Germania-, Marea Britanie şi Franţa, susţinute de Statele Unite – şi Iran, pe marginea programului nuclear al Teheranului, a intrat într-o nouă fază, o dată cu adoptarea de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a unei rezoluţii care solicită analizarea dosarului în Consiliul de Securitate.
Votul din Consiliul Guvernatorilor AIEA confirmă astfel eşecul negocierilor dintre troika europeană şi guvernul de la Teheran, dar şi incapacitatea comunităţii internaţionale de a evita agravarea unei crize cu consecinţe greu de previzionat. Anticipând rezultatul votului, Iranul a adoptat în ultima vreme o poziţie mai dură, ameninţătoare pe alocuri, mai ales după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Mahmud Ahmadinejad, considerat un adept al liniei dure.
Părţile implicate au interpretat rezultatul votului în notă proprie: reprezentantul Iranului la AIEA, Javad Vaeedi, a declarat că “Statele Unite şi Marea Britanie doreau trimiterea dosarului iranian la Consiliul de Securitate acum… Nu au reuşit”. Diplomaţii europeni au apreciat că abţinerea Chinei şi Rusiei, care până acum au blocat adoptarea rezoluţiei, este o victorie pentru eforturile Occidentului de a creşte presiunile diplomatice asupra Teheranului. Subsecretarul de stat al Statelor Unite, Nicholas Burns, consideră că “votul de la AIEA este un semnificativ pas înainte în eforturile internaţionale de izolare a Iranului şi o frână serioasă a programului nuclear iranian”.
Concret, documentul adoptat la 24 septembrie constată că Iranul a încălcat Tratatul de Neproliferare, în special prin nerespectarea protocolului adiţional, şi că există semne de întrebare serioase privind afirmaţiile responsabililor iranieni privind caracterul exclusiv civil al programului nuclear iranian. Rezoluţia cere Iranului să adopte urgent măsuri de transparenţă în privinţa programului său nuclear şi să permită inspectorilor internaţionali accesul la specialişti, documente, instalaţii cu dublă destinaţie sau obiective militare, la centrele de cercetare din cadrul programului nuclear. De asemenea, rezoluţia cere Iranului să suspende imediat procesul de îmbogăţire a uraniului şi să reanalizeze oportunitatea înlocuirii reactorului de tip sovietic de la Busher cu unul care nu produce plutoniu cu destinaţie militară.
India-Iran: 1-0
Adoptarea proiectului de rezoluţie a fost posibilă după lungi negocieri între membrii Consiliului Guvernatorilor, dar mai ales după ce Rusia şi China au acceptat, dacă nu să voteze, cel puţin să se abţină. Balanţa a fost înclinată însă, surprinzător, de India. Care au fost cauzele care au determinat India, aliat şi partener tradiţional al Iranului, să voteze pentru proiectul susţinut de europeni şi americani? India pare să fi trecut de la o politică antiamericană, sau cel puţin rezervată faţă de Statele Unite, la o politică în favoarea Washingtonului.
India cocheta în ultima vreme cu un proiect strategic foarte important, respectiv conducta de gaz Iran-Pakistan-India. Proiectul valorează 7 miliarde de dolari, dar realizarea sa a fost pusă la îndoială de traseul riscant prin Pakistan, adversarul clasic al Indiei, dar mai ales de presiunile Washingtonului care a promis în schimbul abandonării proiectului creşterea cooperării în domeniul nuclear. India şi Statele Unite au semnat în iulie un acord extrem de important pentru programul nuclear civil al Indiei. Ratificarea acordului în Congresul Statelor Unite a fost condiţionată de susţinerea rezoluţiei AIEA.
Situaţia este, oarecum, paradoxală. În prezent, industria nucleară furnizează 3% din necesarul energetic al Indiei, în timp ce Iranul este furnizorul tradiţional de petrol şi gaze naturale al Indiei. Votul de la AIEA ar putea fi urmat de răcirea relaţiilor dintre Teheran şi New Delhi, dar şi de suspendarea sau chiar abandonarea proiectului conductei prin Pakistan. Dacă politicienii s-au pliat conform dorinţei Washingtonului, oamenii de afaceri nu sunt foarte fericiţi. Vishvjeet Kanwarpal, şeful unui grup de consultanţă, a declarat: “Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume. Trebuie să păstrăm un culoar deschis către Teheran. Acum s-ar putea să fie mai dificil”.
Nu sunt puţini însă cei care cred că India a procedat corect. Un fost diplomat indian a spus că, “dacă Iranul ne furnizează petrol pe termen lung, dar la preţuri internaţionale nu înseamnă că poate să ne ceară să acceptăm programul său nuclear indiferent cum”. Aceasta ar fi şi principala explicaţie a votului indian: dorinţa de a-şi proiecta internaţional imaginea de putere nucleară responsabilă. O imagine care i-ar aduce beneficii economice şi politice: India ar avea o colaborare mai bună în domeniul nuclear cu Statele Unite şi ar face o opţiune serioasă pentru statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate.
Prima reacţie ostilă faţă de poziţia exprimată de India la AIEA a venit… de acasă. Partidul Comunist din India, marxist, cea mai importantă formaţiune de stânga şi care dispune de 61 de parlamentari dintr-un total de 545, a denunţat deja ceea ce numeşte “cedarea în faţa presiunilor americane”.
Un viitor incert
Rezoluţia AIEA este un pas semnificativ, americanii au dreptate. Dar în ce direcţie? Iranul a anunţat în repetate rânduri că nu va accepta presiunile occidentale şi că va riposta. Nu a anunţat însă cum, dar dispune de mijloace importante. Este vorba în primul rând de resursele sale de hidrocarburi, care fac din Iran un jucător important pe pieţele internaţionale. Şi asta în condiţiile în care preţul petrolului a luat-o razna de mult din cauza cererii tot mai mari, a limitelor capacităţilor de extracţie şi rafinare şi, nu în ultimul rând, din cauza instabilităţii internaţionale, în special din Irak.
În al doilea rând, Iranul are capacităţi militare serioase şi poate crea probleme serioase unui eventual atacator. Flota a 5-a a Statelor Unite, staţionată în Bahrein, dar şi unităţile din Irak ar fi expuse atacurilor cu rachete.
În fine, Iranul dispune de o arma terifiantă: unităţile de comando ale Hezbollah care ar putea transforma Orientul Mijlociu într-un spaţiu apocaliptic.
Nu este de neglijat nici aspectul religios. Singura ţară dominant şiită, Iranul poate antrena procese destabilizatoare în statele din jur în care există o prezenţă şiită semnificativă. Este vorba de Irak, unde şiiţii sunt majoritari, sau de Bahrein, unde familia conducătoare este sunnită, dar majoritatea populaţiei este şiită. Situaţii asemănătoare se găsesc în Liban, Pakistan etc.
Nu este un secret că Israelul a avertizat în repetate rânduri că va acţiona prin orice mijloace pentru a împiedica intrarea în funcţiune a reactorului de la Busher dacă Statele Unite şi puterile europene vor eşua. Nu este un secret că agenţi americani şi israelieni, dar şi avioane de spionaj fără pilot acţionează de mai bine de un an în Iran.
Situaţia este delicată şi volatilă. Oricând se poate întâmpla un accident. Consecinţele acestuia ar fi dramatice. Rezoluţia AIEA nu stabileşte un termen pentru raportarea Iranului la Consiliul de Securitate, semn că nimeni nu vrea să accelereze procesul. Este posibil ca dosarul iranian să fie discutat abia după reuniunea din noiembrie a AIEA. Între timp, experţii americani încearcă să limiteze temerile, afirmând că Iranul este la distanţă de cel puţin 5-6 ani de arma nucleară. Recent, ministrul israelian de externe afirma însă că termenul ar putea fi mult mai scurt, respectiv şase luni, semn că nervozitatea creşte.
Mingea se află acum în terenul Iranului. Rămâne de văzut care va fi răspunsul.(D. T.)
Publicat în : Politica externa de la numărul 30
