“Câinii latră, ursul trece”, spune vechea zicală românească ce-şi găseşte o admirabilă aplicare în contextul meandric al actualelor negocieri de aderare a României. După o primăvară aspră, în care doar câţiva dintre actorii importanţi de la Bruxelles au lipsit din corul criticilor legate de şansele României de a respecta programul de aderare, lunile iunie şi iulie au fost de bun augur pentru echipele de negociatori şi pentru guvernul de la Bucureşti. Scandalul din Parlamentul European, problema adopţiilor, acuzaţiile de corupţie şi ameninţările cu reorientarea negocierilor par a nu fi avut consecinţe semnificative.
Doar din când în când, anumiţi demnitari europeni îşi mai manifestă scepticismul, aşa cum a făcut-o recent cancelarul austriac Wolfgang Schlussel care preconiza amânarea până în 2014 a datei de aderare pentru România şi Bulgaria. La Bucureşti însă, nimic nu pare a fi perturbat, se încheie noi capitole de negociere, iar atitudinea dominantă pare să fie acum scepticismul vizavi de sceptici.
Mai mult decât atât, progresele recente au fost evaluate de o echipă de la Institutul European din România, care a prezentat a doua serie de studii privind impactul fazei de preaderare – “Pre-Accession Impact Studies II (PAIS II)”, studii bine primite de mass-media europeană şi mai ales de Delegaţia Comisiei Europene din România. Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei, declara: “În acest an crucial al procesului de aderare, în care importanţa acţiunilor concrete de implementare o va depăşi pe cea a angajamentelor şi măsurilor preparative, considerăm publicarea acestor studii ca un instrument esenţial de monitorizare a celor mai importante sectoare afectate de procesul de aderare, motiv pentru care felicităm iniţiativa Institutului European.”
Concret, seria de studii finanţate din fonduri PHARE evaluează stadiul de adoptare a acquis-ului comunitar, pune în balanţă costurile şi beneficiile aferente şi analizează sectorial impactul integrării. Cifrele legate de balanţa financiară pentru perioada ce va urma aderării sunt cu deosebire interesante. Se estimează că România va cheltui în această perioadă în medie 1,14% din PIB pentru bugetul şi programele comunitare. În cifre absolute, banii plătiţi Bruxelles-ului vor însuma aproximativ 5,6 miliarde euro, iar fondurile destinate României în aceeaşi perioadă se vor ridica la 8,9 miliarde, ceea ce înseamnă că vom beneficia de finanţare netă de circa 3,3 miliarde euro, în total cheltuindu-se deci 14,5 miliarde euro. Aceste cifre ilustrează însă doar o parte din efortul financiar aferent aderării. La nivel sectorial, România va trebui să depună un efort propriu de restructurare şi dezvoltare ce nu va fi deloc neglijabil ţinând cont că doar în domeniul infrastructurii, spre exemplu, sunt necesare investiţii de peste 18 miliarde de euro în perioada de preaderare şi de peste 10 miliarde în cei şapte ani ce vor urma aderării. Un alt sector deosebit de costisitor va fi mediul, pentru care implementarea acqis-ului comunitar va necesita în perioada 2004-2021 cheltuieli de aproape 30 de miliarde euro.
Legat de acest aspect, Jonathan Scheele a ţinut să precizeze în reacţia sa la publicarea studiilor de impact că, deşi costurile aferente aderării pot părea mult prea mari la prima vedere, trebuie înţeles că transformarea economică şi politică a României, investiţiile în mediu şi infrastructură, reorganizarea administraţiei şi a sistemului judiciar nu reprezintă doar cerinţe pentru aderarea la UE, ci sunt condiţii fundamentale pentru modernizarea ţării şi pentru adaptarea ei la noile tendinţe ale globalizării. Românii, se pare, au înţeles la nivel teoretic acest lucru, însă aşteaptă încă efectele palpabile ale integrării, atât la nivel macro, cât şi în viaţa de zi cu zi.
Capacitatea de absorbţie a fondurilor europene rămâne încă deficitară atât datorită lipsei de informare a potenţialilor beneficiari, cât şi datorită meandrelor birocratice care adesea îi descurajează pe cei interesaţi. Sumele care apar pe hârtie se dovedesc în multe cazuri nerealiste tocmai pentru că de la calculul bugetar şi până la implementarea programelor se întinde un drum lung şi sinuos pe care încă mergem cu şovăire. Deşi d-na Gabriela Drăgan, director de studii europene la Institutul European, se arată încrezătoare în faptul că aderarea va aduce beneficii considerabile României prin accesul la fonduri comunitare, îndeosebi legate de agricultură şi dezvoltare rurală, trebuie înţeles că accesul nu înseamnă şi plăţi efective. Transferarea fiecărui euro din bugetul european în contul întreprinzătorului sau ţăranului român nu depinde numai de disponibilitatea Bruxelles-ului şi funcţionalitatea alambicului instituţional, ci şi de abilitatea potenţialilor beneficiari în a înţelege şi specula oportunităţile.
În orice caz, aceste studii confirmă, alături de evoluţiile înregistrate la nivelul negocierilor, că s-a trecut de stadiul fazei fatidice “S-au înregistrat unele progrese, dar rămân încă multe de făcut” şi s-a ajuns la elemente concrete, cuantificabile, atât la nivelul realizărilor, cât şi la cel al previziunilor. Evident, tonul cel mai important va fi dat de raportul de ţară care va fi publicat de Comisia Europeană în toamnă, raport de la care se aşteaptă mult-dorita confirmare a statutului de economie de piaţă şi unda verde pentru încheierea negocierilor până la finele acestui an.
Premisele economice se anunţă bune, dat fiind că unele puncte-cheie pe agenda reformei cerute de Bruxelles, cum ar fi privatizarea Petrom, controlul inflaţiei, aducerea la stadiu operaţional a Consiliului Concurenţei ş.a., au fost bifate cu succes la Bucureşti. Încheierea capitolelor de negociere desfăşurându-se într-un ritm susţinut, nu ne putem aştepta în această toamnă decât la veşti bune de la Bruxelles.
Să sperăm deci că ursul carpatin nu va fi deviat din drumul său, lent, dar sigur, nici de tirul încrucişat care se mai abate din când în când de la Bruxelles, nici de surlele şi trâmbiţele electorale mioritice. În orice caz, guvernul nostru de vânători – să-i numim doar pe Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Miron Mitrea sau Octav Cozmâncă – va mobiliza toate forţele spre a feri nepreţuitul fond cinegetic de stricăciuni semnificative care s-ar putea repercuta într-un mod periculos în recolta din toamnă.
