Emil Constantinescu a fost Preşedintele României între anii 1996 – 2000 şi Rectorul Universităţii din Bucureşti între 1992 – 1996. Sub conducerea sa s-a deschis prima 
Catedră pentru limbă şi cultură rromani. În prezent este Preşedintele Academiei pentru Cultură Diplomatică din Berlin.
Domnule Constantinescu, ce reprezintă data de 1 ianuarie 2014 pentru relaţiile româno germane?
Emil Constantinescu: 2014 este pentru mine în primul rând anul în care se aniversează 300 de ani de la primirea primului moldovean în Academia de Știinţe de la Berlin. Dimitrie Cantemir a realizat prin Descriptio Moldaviae prima operă standard despre regiunea noastră şi a creat totodată un sistem propriu de note muzicale în care a încadrat muzica de atunci a Imperiului Otoman. Sunt dezamăgit că nu se mai vorbeşte anul acesta de astfel de schimburi culturale. Adevăratul spirit al diplomaţiei culturale stă în a-l înţelege pe celălalt.
Este exagerată teama poporului german legată de o migraţie în masă a românilor?
Emil Constantinescu: Teama aceasta nu are nimic de-a face cu realitatea. Ea este o idee de politică internă, care a fost preluată cu bucurie de presă. Conservatorii şi extremele de dreapta încearcă să se folosească de teama populaţiei. Următoarele luni şi zile vor arăta că această teamă este complet nejustificată. În Anglia, parlamentarii conservatori care aşteptau emigranţi români la aeroport – într-o acţiune puternic mediatizată – au fost foarte dezamăgiţi: Au venit doar două persoane, care deja aveau un loc de muncă în Anglia. Unul era medic tânăr la un spital din Essex, celălalt lucra la o spălătorie auto. Ambasadorul român i-a comparat pe parlamentarii care aşteptau la aeroport cu personajele din piesa de teatru „Aşteptându-l pe Godot“.
Credeţi, deci, că numărul emigranţilor nu va creşte nici pe parcursul anului?
Nu există indicii în acest sens. Conform ziarului The Economist, creşterea economiei româneşti se situa în ultimul cvartal la 4,1%, un procent mai ridicat decât media europeană. Salariile cresc, iar rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 5%, în Bucureşti chiar la 2%. Din şapte milioane de români încadraţi pe piaţa muncii, 1,1 milioane au un loc de muncă sigur în domeniul bugetar, la care nu ar renunţa. Trei milioane lucrează deja în străinătate, plătesc acolo impozite şi sunt înregistraţi oficial. Din aceştia, un milion în Italia, un milion în Spania, 500.000 în Franţa şi 400.000 în Germania. Şi asta spune ziarul englez The Economist, nu este propagandă românească. Ziarul îl citează şi pe Herbert Brücker de la IAB (Institut für Arbeitsmarkt- und Berufsforschung, respectiv Institutul pentru cercetarea pieţei de muncă), cel care spune că numai 7,4% din românii din Germania sunt şomeri. Pentru a face comparaţie: coeficientul general de şomaj printre străini este de 14,7%.
Cum vă explicaţi atunci teama de aşa-numita „migraţie din cauza sărăciei“?
Noţiuni ca „Rumänen“- „români“, „Roma“-„rromi“, „Sinti“, „Zigeuner“ sunt deseori folosite fără să se facă distincţie între ele. În special „Roma“- „rrom“ şi „Rumäne“- „român“ se confundă de multe ori. În Franţa există termenul „Gitane“, respectiv „Chitano“.
Face diferenţă etnia în problemele legate de cei care emigrează?
Problema populaţiei de etnie rromă a fost discutată în ultima vreme mai ales de către populişti şi demagogi, în loc să fie privită dintr-o perspectivă ştiinţifică. La Catedra pentru limbă şi cultură rromani de la Universitatea din Bucureşti eu i-am convins pe toţi profesorii şi colaboratorii să îşi dezvăluie etnia rromă. La această Catedră s-a publicat şi primul Dicţionar „Română-Rromani“. Spun asta, ca să putem vorbi deschis, pentru că în cazul acestei teme atitudinea politically correct încurcă de multe ori.
După părerea mea, populaţia de etnie rromă poate fi împărţită în trei grupe: Cei care se integrează şi acceptă educaţia, legile, unii chiar ajung să aibă o carieră demnă de remarcat. În al doilea rând, populaţia care migrează permanent. Preferă migraţia şi duce un stil de viaţă în afara sistemului european, dar în Europa. Aceasta e o formă deosebită de libertate. Iar a treia categorie este mafia ţigănească. Ea există, la fel ca şi mafia italienească sau cea portoricană din SUA, şi ca alte structuri mafiote. Şi se poate ajunge uşor la neînţelegeri, când întreaga populaţie de etnie rromă este confundată cu această mafie ţigănească.
Ce consecinţe rezultă din diferenţierea lor în rromi integraţi, nomazi şi structuri criminale?
Trebuie făcută diferenţa între fenomene sociale şi fenomene juridice, care trebuie pedepsite prin lege. Mafia ţigănească are interes să nu îşi educe copiii. Trimite copiii la cerşit şi foloseşte femeile tinere pe post de prostituate. Dar droguri, prostituţie şi trafic de persoane nu sunt tipice pentru întreaga populaţie rromă, ci pentru mafia. Iar aceasta nu mai este doar o problemă românească, bulgărească sau slovacă, ci o problemă europeană. Această populaţie este mai numeroasă în România, Bulgaria sau Slovacia, pentru că Franţa sau Germania, de exemplu, au refuzat-o în Evul Mediu. În România sunt şi guvernul, şi societatea academică dar şi cetăţenii pregătiţi să înţeleagă şi să abordeze corespunzător această realitate.
Teama europeană cu privire la emigranţi din România are într-adevăr de-a face cu stereotipii încărcate negativ la adresa populaţiei de etnie rromă, de aici şi frica de cerşetori şi prostituate. Dar oare cauza acestei probleme nu este legată de discriminarea rromilor în România?
Vă pot garanta că nu există discriminare a populaţiei de etnie rromă în România, poate doar discriminare pozitivă. Rromii nu reprezintă doar cea mai săracă ramură a populaţiei din România, unii din ei se situează chiar în categoria celor mai bogaţi. Din păcate există doar puţini între aceste extreme. Rromii au un împărat şi doi regi, care trăiesc în palate, înconjuraţi de lux. După Revoluţia română din 1989 guvernul a decis să se restituie banii care fuseseră luaţi de la etnia rromă de către guvernul comunist. În acelaşi timp, rromii au fost despăgubiţi pentru cum au fost trataţi în timpul regimului fascist. Viaţa este mult mai complexă decât apare în discursul politicienilor.
S-au făcut de către CNN diferite reportaje despre condiţiile în care trăieşte populaţia rromă în România. Pare greu de crezut că la aceste condiţii nu joacă şi discriminarea un rol.
Cele mai dure reportaje în acest sens au fost făcute chiar de televiziuni din România şi au câştigat premii în străinătate. Aceste „Slums“ aparţin unei realităţi, care nu se încearcă a fi ascunse. Ele însă nu se diferenţiază cu nimic de cartierele arabe din Paris, numai că despre cele din urmă nu se relatează aşa de des în mass-media. Un filozof austriac a spus: „Dacă Balcanii nu ar fi existat, ar fi trebuit inventaţi“. De secole încearcă Occidentul să pună pe seama Balcanilor tot ce este rău. Asta s-a întâmplat inclusiv după căderea comunismului, de parcă sărăcia, corupţia şi crima ar fi fost inventate în această parte a lumii.
Se simte România lăsată singură de Uniunea Europeană?
La 25 de ani de la căderea comunismului este timpul să recunoaştem aspectele pozitive pe care le-au adus în UE ţările în curs de transformare. Fie că este vorba de România, Letonia sau Estonia, multe din aceste ţări sunt dezamăgite. Au văzut un ideal, şi au primit corupţie, au sperat la unitate şi au ajuns să cunoască violenţă între rase şi etnii. Uniunea Europeana vorbeşte de multiculturalism. La alegerile din Parlamentul European nu va fi vorba de probleme europene. Va fi mai degrabă o luptă între partide care se ocupă cu problemele fiecărei ţări. Mi se pare jignitor că lărgirea UE este văzută astăzi ca „extindere“ şi nu ca integrare a fostelor ţări comuniste. Este jignitor că suntem priviţi doar ca o piaţă de desfacere a mărfurilor, de unde provine mână de lucru ieftină. Noi am căutat altceva în Uniunea Europeană, un ideal cultural comun.
Însă aspectele economice ale Uniunii Europene nu sunt tocmai neinteresante pentru România. Ţara are enorm de profitat după legăturile cu economia europeană.
Când se vorbeşte astăzi de UE, de cele mai multe ori este vorba de aspectele economice. Când am fost ales Preşedintele României (n. r. 1996), rezervele în dolari ale ţării erau de o jumătate de miliard (de dolari). Acum sunt 50 de miliarde de dolari. România a ieşit mai bine din criză ca alte ţări din Europa. Nu România are astăzi probleme financiare, cel puţin nu precum Grecia, Spania, Portugalia sau Irlanda. În ultimii ani, românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară între 1 şi 3 miliarde de Euro anual. Este vorba de bani câştigaţi legal, pentru că se trimit prin sistemul bancar. Banii în cauză se folosesc de cele mai multe ori la construcţia de case, ceea ce arată, că aceşti oameni vor să se întoarcă în ţara lor la un moment dat. Acest indicator economic al migraţiei rămâne de multe ori neobservat. Şi în multe cazuri este vorba fie de specialişti IT sau de medici care sunt doriţi, fie de oameni care fac munci pe care muncitorii germani nu le vor. De ambele categorii profită Germania.
Cum ar trebui să se dezvolte România în continuare, dacă vârfurile pleacă în străinătate?
În timpul comunismului România era un fel de ţară-închisoare. Numai evreii şi germanii care fuseseră cumpăraţi de Germania aveau voie să părăsească ţara. Helmut Kohl mi-a povestit despre acest lucru în mai multe discuţii private. În rest, exista numai posibilitatea ca oameni de ştiinţă care luau parte la conferinţe în străinătate să rămână acolo. Eu am participat la conferinţe în Harvard, Stanford, Columbia, Berkeley, unde deja în anul 1990 am întâlnit 35 de profesori universitari în domeniul matematicii, care proveneau din România. Acest fenomen (n. tr. plecarea oamenilor pregătiţi în străinătate) nu este ceva negativ. După ce mii de oameni au murit pentru libertate, nu îi putem acum împiedica să îşi caute fericirea acolo unde vor. Noi dorim numai să nu se mai vorbească doar de prostituate, cerşetori şi hoţi din România, ci şi de oameni de ştiinţă sau de artişti români.
Interviu acordat jurnalistului german Jan Vollmer, publicat în revista Cicero.
Traducere de Catalina Ene Onea, PhD student Humboldt University, Berlin
