50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiu, 30 de ani de la zborul primului român în spaţiu

Pe 12 aprilie 1961, aflat la bordul navetei spaţiale Vostok 1, cosmonautul sovie­tic Iuri Alekseevici Gagarin devine primul om care a călătorit în spaţiu. În timpul zbo­ru­lui, pilotul de teste şi tehnicianul în vârstă de 27 de ani a devenit de ase­menea primul om care a făcut o orbită în jurul Pământului, reuşită de capsula sa spaţială în 89 de minute. Vostok 1 a orbitat în jurul Pământului la o altitudine maximă de 187 de mile şi a fost condus integral de un sistem de control au­to­mat.
Două zile mai târziu, pe 14 aprilie 1961, Gagarin povestea jurnaliştilor cum a decurs misiunea primului om în spaţiul extra-atmosferic. Devenise erou naţional al Uniunii Sovietice. Şi prin exten­sie al ţărilor arondate sferei de influen­ţă a acesteia. Reuşita şi curajul său, confiscate în scop propagandistic de autorităţile sovietice, au intrat definitiv în patrimoniul umanităţii după căderea Cortinei de Fier. Umanitatea l-a înscris, aşa cum era firesc, în lista eroi­lor săi civilizatori. Şi aşa cum probabil el însuşi a simţit în acele momente. Edifi­catoare este scurta declaraţie făcută de Gagarin înaintea startului şi păstrată în arhivele vremii: „Dragi prieteni! Apropiaţi şi necu­nos­cuţi! Compatrioţi! Oameni din toate ţările şi continentele! Peste câteva minu­te nava spaţială mă va duce în întinderea nemărginită a Universului. Ce se poate spune în ultimele minute dina­intea startului? Toată viaţa mea mi se pare acum că este o clipă minunată. Tot ce am trăit, am realizat mai înainte a fost trăit şi realizat pentru acest moment: să fiu primul în spaţiul cos­mic, să încep această luptă cu natura, pot oare visa la altceva?” Iar că uma­nita­tea a înţeles cât îi datorează demonstrează cu prisosinţă faptul că, alături de fas­tuoa­sele mani­festări de sărbătorire organizate de autorităţile de la Moscova şi Roscosmos – Agenţia Spaţială a Federaţiei Ruse, multe alte ţări orga­ni­zează propriile acţiuni menite să amin­tească de zborul lui Iuri Gagarin. La sca­ra evoluţiei ome­nirii, jumătate de secol pare infim. Poate toc­mai de aceea progresele înregis­trate de exploratorii spaţiali în cei cin­cizeci de ani de la prima misiune cu echipaj uman la bord au parte mereu de super­lative bine­meritate. Din păcate, Iuri Gagarin a murit în 1968, şi nu a apucat să vadă că doar un sfert de secol mai târziu, pe 31 iulie 1992, 5 ţări aveau astronauţi în spaţiu: 4 ruşi şi un francez la bordul staţiei ruse Mir, un italian, un belgian şi un american în cadrul misiunii Atlantis STS 46. Pe 22 februarie 1996, 4 ame­ricani, 2 italieni şi un elveţian se aflau la bordul navetei Columbia STS 75, iar un german şi un rus activau pe staţia orbitală Mir. Pe 14 martie 1995, 13 per­soane s-au aflat concomitent în spaţiul cosmic: 7 ame­ricani la bordul na­vetei spa­ţiale Endea­vour STS 67, 3 cosmo­nauţi din CSI pe staţia orbitală Mir şi alţi 2 cosmonauţi din CSI plus unul ame­rican la bordul misiunii spa­ţiale ruse Soyuz TM21. Cunoaşterea şi nevoia de dezvoltare a umanităţii au depăşit spa­ţiul limitat al ideologiilor şi con­flictelor politice. Uneori istoria uma­nităţii ştie să întoarcă lucrurile în direc­ţia cea bună. Iar, dacă suntem suficient de înţelepţi, vom înţelege asta.
***
Confruntaţi cu spectrul înfricoşător al crizei economice şi asurziţi de per­pe­tua ciorovăială politică de la Bucureşti, românii şi mass-media dâmboviţeană par să fi uitat (cu puţine excepţii, Săr­bă­toarea Cosmosului, organizată de ASE şi Centrul Cultural Rus în parteneriat cu Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, a trecut practic neobservată de către mass-media) că au la rândul lor în acest an un motiv de sărbătoare şi mândrie naţională: 30 de ani (14-22 mai 1981) de la zborul în spaţiu la bordul navei cos­mice Soyuz 40 al cosmonautului român Dumitru Prunariu. Singurul de altfel, din păcate. Cel puţin deo­cam­dată. Dar încercăm să recuperăm. Pentru că, la 30 de ani de la prima incursiune a unui român în spaţiu, Ro­mâ­nia – prin intermediul demer­surilor făcute de Agenţia Spa­ţia­lă Română (ROSA) şi MAE, şi datorită promovării susţinute din partea dr. Dumitru Pru­nariu (în calitate de preşe­dinte onorific al ROSA, dar şi de şef al Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spa­ţiului – COPUOS) – a făcut un pas înain­te în cadrul cola­borării sale cu Agenţia Spaţială Europeană, prin semnarea acor­dului de aderare la convenţia aces­teia. Prin urmare, România este pe punctul de a deveni cel de-al 19-lea stat membru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene. Ceremonia semnării acor­dului a avut loc la începutul acestui an la sediul Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti, iar în prezent România beneficiază deja de o pagină în limba română pe site-ul Agenţiei Spaţiale Europene, unde românii pot afla noutăţi despre cum şi unde ne impli­căm în explorarea spaţială. Iar rezultatele nu sunt deloc de neglijat. Prevăd însă că, în luna mai, alegerile din PD-L vor fi mai importante decât reuşita unui român (al 103-lea pămân­tean din cei aproximativ 500 care formează elita mondială a explorării spaţiale) prin care România a devenit a noua ţară din lume ce şi-a promovat capacitatea ştiinţifică în spaţiul cosmic prin intermediul unui cosmonaut pro­priu. E suficient că sun­tem în topurile negative în multe pri­vinţe. De ce să ne mai batem capul şi cu cele pozitive!? În plus, cred că ar fi un non-sens să sper că după ce preşe­din­tele Băsescu l-a onorat pe generalul-maior Prunariu cu o diplomă în plic, şi nu într-o ceremonie la Cotroceni după cum prevede protocolul în astfel de situaţii, iar ministrul Baconsky nu a găsit în vistieria instituţiei pe care o păs­to­reşte nici măcar o mie de euro amărâţi pentru recepţia uzuală de la Viena la instalarea cosmonautului român în func­ţia de şef al Comitetului ONU pentru Utilizarea Paş­nică a Spaţiului, auto­rită­ţilor din România le va veni mintea la cap măcar în al doisprezecelea ceas.  (G. I.)